ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 886/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B.., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. UNICONF S.A., a solicitat obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a sumei de 3.336.285,71 RON compusă din:

- suma de 495.653,56 RON, reprezentând contravaloarea a 12 facturi emise către S.C. D. S.A., respectiv facturile cu nr. x;

- suma de 438.307,76 RON, dobândă legală aferentă sumei menționate, calculată până la data de 01.03.2012;

- suma de 323.846,74 RON, reprezentând inflația pentru suma mai sus menționată, calculată până la data de 01.03.2012;

- suma de 1.985.835,99 RON, penalități contractuale aferente sumei mai sus menționate, calculată până la data de 01.03.2012;

- suma de 29.536,33 RON, reprezentând contravaloarea actualizată până la data de 1.03.2012 a cantității de 1.046 ml stofă neprelucrată, rămasă în depozitul S.C. D. S.A.;

- suma de 63.105,33 RON, reprezentând contravaloarea actualizată până la data de 1.03.2012 a 229 costume bărbați defecte.

Prin sentința civilă nr. 18600 de la 27 noiembrie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub același număr.

Prin sentința comercială nr. 71/COM/2016 de la 15 martie 2016, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. UNICONF S.A. A respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, prin decizia nr. 316/C/2016 - A din 8 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 71/COM/2016 de la 15 martie 2016.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în esență, că prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor S.C. C. S.A. și S.C. UNICONF S.A. la plata sumei de 3.336.285,71 RON, reprezentând contravaloarea unor facturi emise pe seama societății D. S.A., cu dobânzile și penalitățile aferente, respectiv a unor produse finite și a mărfii neprelucrate, rămase în stocul aceleiași societăți.

Cele două societăți chemate în judecată s-au constituit în urma divizării parțiale a S.C. D. S.A.

Pârâta S.C. UNICONF S.A. s-a constituit prin preluarea unei părți din patrimoniul S.C. D. S.A., reprezentând 5,8% din capitalul social, iar S.C. C. S.A. s-a constituit prin preluarea unei părți din patrimoniul aceleiași societăți, reprezentând 30% din capitalul social.

S.C. D. S.A. a fost acționată în judecată de către reclamantă, pronunțându-se de către Tribunalul București sentința comercială nr. 14084/11.12.2009, prin care pârâta a fost obligată să plătească reclamantei S.C. A. S.A. suma de 219.550 RON, reprezentând contravaloarea celor 5141 unități confecții, rămasă după compensarea de drept a creanțelor reciproce, actualizată cu rata inflației, precum și dobânzile legale aferente.

La data de 22.01.2010 s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei S.C. D. S.A., la cererea acesteia, în baza încheierii nr. 180 pronunțată de Tribunalul Bihor, iar la data de 03.05.2010, creditoarea S.C. A. S.A. a formulat cerere de admitere a creanței în dosarul de insolvență nr. 283/111/2010. Potrivit susținerilor reclamantei, dosarul de insolvență este încă pe rolul Tribunalului Bihor și nu sunt speranțe de a-și încasa creanța stabilită prin sentința nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului București. De asemenea, aceasta a arătat că, la data formulării cererii de admitere a creanței a luat cunoștință și de raportul privind cauzele și împrejurările insolvenței debitoarei S.C. D. S.A., întocmit de administratorul judiciar, din care rezultă că facturile emise către aceasta nu au fost înregistrate în contabilitate și astfel datoria S.C. D. S.A. nu a fost luată în calcul cu ocazia divizării societății.

În acest context, s-a formulat cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, prin care reclamanta le-a chemat în judecată pe cele două societăți pârâte, înființate în urma divizării parțiale a societății S.C. D. S.A., invocând prevederile art. 241 indice 1 alin. (2) și (3) din Legea 31/1990, în conformitate cu care, dacă un element de pasiv nu este repartizat în proiectul de divizare și dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, societățile beneficiare răspund solidar pentru elementul de pasiv în cauză; dacă un creditor nu a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia îi este repartizată creanța prin divizare, toate societățile participante la divizare răspund pentru obligația în cauză, până la concurența valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost repartizată obligația respectivă, care răspunde nelimitat.

Problema ce face obiectul prezentului apel este aceea a stabilirii momentului de la care curge termenul de prescripție de 3 ani al dreptului material la acțiune, având în vedere că reclamanta și-a fundamentat acțiunea pe răspunderea civilă contractuală, reglementată de art. 969 și urm. din vechiul C. civ., invocând, totodată, prevederile art. 241 indice 1 alin. (2) și (3) din Legea 31/1990.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 (care este aplicabil atât răspunderii civile delictuale, cât și celei contractuale), prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În speță, reclamanta a arătat că a cunoscut paguba la data de 03.05.2010, când a formulat cererea de admitere a creanței în dosarul de insolvență nr. 283/111/2010 al Tribunalului Bihor, privind-o pe debitoarea S.C. D. S.A., întrucât la acea dată a aflat că nu este înregistrată în contabilitatea acestei societăți creanța pe care o are împotriva sa.

Aspectul neînregistrării creanței reclamantei în contabilitatea debitoarei nu are nici o relevanță din punctul de vedere al termenului de prescripție în care poate fi exercitată acțiunea împotriva pârâtelor beneficiare ale divizării, deoarece, chiar dacă creanța reclamantei s-ar fi regăsit în contabilitatea debitoarei, aceasta putea oricum să nu fie avută în vedere și să nu fie menționată în proiectele de divizare.

În aceste condiții, paguba cauzată reclamantei putea fi cunoscută încă de la data publicării proiectelor de divizare în Monitorul Oficial partea a IV-a, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

După cum rezultă din prevederile art. 241 lit. k) din Legea 31/1990, proiectul de divizare trebuie să cuprindă, printre celelalte mențiuni impuse de lege, și descrierea și repartizarea exactă a activelor și pasivelor care urmau a fi transferate fiecăreia dintre societățile beneficiare.

Art. 8 din Decretul nr. 167/1958 leagă momentul nașterii dreptului la acțiune de data la care păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care a pricinuit-o. Astfel, în măsura în care reclamanta susține că datoria pe care societatea divizată S.C. D. S.A. o are față de ea nu a fost cuprinsă în proiectul de divizare și nu s-a transmis celor două societăți beneficiare, paguba cauzată reclamantei putea fi cunoscută la data publicării proiectelor de divizare în Monitorul Oficial partea a IV-a, respectiv 12.12.2016 în privința S.C. UNICONF S.A. și 19.11.2007 pentru S.C. C. S.A.

Articolul 242 din legea societăților comerciale prevede obligativitatea depunerii proiectului de divizare la registrul comerțului și al publicării acestuia în Monitorul Oficial, scopul acestei duble publicități fiind tocmai de a face acest act juridic opozabil terților. De altfel, legea reglementează că de la această dată se naște dreptul la acțiune al creditorilor sociali care au creanțe anterioare datei publicării proiectului, de a-l ataca cu opoziție. Deși obiectul prezentei cauze este altul, pentru identitate de rațiune trebuie admis că, și în cazul exercitării unei acțiuni în pretenții împotriva societăților implicate în divizare, dreptul la acțiune se naște de aceeași dată - a publicării proiectului în Monitorul Oficial.

Prin urmare, față de data publicării proiectelor în Monitorul Oficial și în lipsa invocării vreunor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, introducerea cererii de chemare în judecată la data de 02.03.2012 se situează în afara termenului general de prescripție de trei ani în care putea fi exercitată acțiunea.

Chiar dacă s-ar accepta că termenul de prescripție curge de la data la care divizarea și-a produs efectele, adică de la data înmatriculării în registrul comerțului a celor două societăți pârâte nou înființate, termenul de prescripție este depășit și în această situație, întrucât potrivit încheierilor date de judecătorul-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor și a certificatelor de înregistrare depuse la dosar, pârâta S.C. UNICONF S.A. a fost înmatriculată la data de 16.03.2007, iar S.C. C. S.A. la data de 19.02.2008, publicarea încheierilor în Monitorul Oficial făcându-se la data de 27.07.2007 și respectiv 27.05.2008. Prin urmare, cererea de chemare în judecată este depusă în afara termenului de prescripție, indiferent la care dintre momentele de sus ne-am raporta.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B.. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., invocând, în esență, următoarele:

Atât decizia nr. 316/C/2016 - A din 8 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cât și sentința comercială nr. 71/COM/2016 de la 15 martie 2016 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă sunt nelegale, deoarece au fost pronunțate cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, referitor la momentul începerii cursului termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din același act normativ.

Art. 8 din decret prevede că "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea."

În mod nelegal instanța de apel și prima instanță au reținut că termenul de prescripție de 3 ani a început sa curgă de la data publicării în M.O al României a actelor de divizare respectiv: 12.12.2006 - pentru intimata S.C. UNICONF S.A. și 19.11.2007- pentru intimata S.C. C. S.A.

Termenul de prescripție de 3 ani a început sa curgă de la data de 3 mai 2010, pentru argumentele de fapt ce rezulta din actele aflate la dosar, interpretate greșit de cele două instanțe.

Prin sentința comercială nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului București, pârâta S.C. D. S.A. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 219.550 RON.

Sentința i-a fost comunicată recurentei la data de 25.03.2010, aceasta declarând apel la Curtea de Apel București, în prezent suspendat până la soluționarea dosarului de insolvență și concomitent, a pus în executare sentința, având în vedere prevederile art. 720 indice 8 din vechiul C. proc. civ., aflând, pe această cale că față de debitoare s-a deschis procedura insolvenței.

În paralel, s-a adresat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor și a obținut la data de 18.05.2010 copii ale proiectelor de divizare întocmite de debitoarea S.C. D. S.A. și ale incheierilor de încuviințare a acestora.

La data de 03.05.2010 a depus în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor declarația de creanță, aflat în curs de soluționare, iar din cauza faptelor ilicite săvârșite în dosar după deschiderea procedurii de reorganizare a debitoarei nu mai sunt speranțe de a încasa sumele care i se cuvin potrivit sentinței comerciale nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului București, precum și potrivit deciziilor Curții de Apel Oradea nr. 220/CA/2011 și nr. 607/CA/2013.

Așa fiind, recurenta arată că a cunoscut sau trebuia să ia cunoștință de producerea pagubei la data de 03.05.2010, când a depus declarația de creanță la administratorul judiciar în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor.

Cu ocazia întocmirii raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei S.C. D. S.A., recurenta a constatat că debitoarea nu a înregistrat în evidențele contabile și de gestiune nici relațiile contractuale cu aceasta, nici creanța pe care o avea potrivit sentinței comerciale nr. 14084/2009 a Tribunalului București și nici facturile pentru care a formulat prezenta acțiune.

Arată, de asemenea, că nu a fost notificată în legătură cu divizarea făcută anterior de către S.C. D. S.A.

Încheierea privind divizarea S.C. UNICONF S.A. a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 27.07.2007, iar proiectul de divizare in data de 12.12.2006; încheierea privind divizarea S.C. C. S.A. a fost publicată în M.O. la data de 27.05.2008, iar proiectul de divizare în data de 19.11.2007, din examinarea acestor documente nerezultând care sunt creditorii societăților.

Așadar, la data publicării în Monitorul Oficial a încheierilor judecătorului delegat și a proiectelor de divizare, recurenta nu putea lua cunoștință de fapta ilicită și nici de paguba cauzată de cele două pârâte împreună cu debitoarea S.C. D. S.A.

În plus, deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei S.C. D. S.A., s-a făcut cu încălcarea Legii 85/2006 actualizată, în scopul fraudării creditoarei majoritare S.C. A. S.A., pentru paralizarea efectelor și dispozițiilor decurgând din sentința comercială nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului București și din deciziile Curții de Apel Oradea nr. 220/CA/2011 și nr. 607/CA/2013.

În probațiune, arată că a solicitat efectuarea unei expertize contabile judiciare prin care să verifice dacă cele 13 facturi fiscale sunt evidențiate în contabilitatea S.C. D. S.A., să verifice dacă prețurile trecute în aceste facturi au fost avute în vedere ca elemente de pasiv cu ocazia desprinderii prin divizare a S.C. UNICONF S.A. și a S.C. C. S.A., să actualizeze sumele arătate în petit cu indicii de inflație și să calculeze penalitățile de întârziere prevăzute în contractul nr. x/1999, prelungit în 2000 și 2001.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, iar pe fond respingerea recursului.

Privitor la lipsa calității de reprezentant, arată că cererea de recurs este semnată de E., în calitate de administrator special al recurentei, deși nu mai deține acestă calitate de zece ani.

Cu toate că semnatarul cererii de recurs se prevalează de o procură acordată de către lichidatorul judiciar, aceast act este nul, deoarece încalcă dispozițiile art. 19 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, care prevăd că administratorul judiciar, persoană fizică sau juridică, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolvență, acesteastă condiție subzitând și în cazul lichidatorului judiciar, prin raportare la art. 24 alin. (1) din aceeași lege.

Mai mult decât atât, procura încalcă și prevederile art. 41 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 86/2006.

În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, apreciază că soluția pronunțată este corectă, prin raportare la dispozițiile art. 248 și art. 249 din Legea nr. 31/1990.

Invocă, de asemenea, inadmisibilitatea acțiunii, considerând că recurenta poate face demersuri juridice în vederea recuperării creanței sale numai în baza Legii nr. 85/2006.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat și a detaliat argumentele expuse prin cererea de recurs.

Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., a luat în examinare excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de recurs, pe care o va respinge, motivat de următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, "Administratorul judiciar, persoană fizică sau persoană juridică, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolvență, potrivit legii."

Dispozițiile legale mai sus enunțate sunt aplicabile și în cazul lichidatorului judiciar, prin raportare la art. 24 alin. (1) din aceeași lege.

Conform art. 41 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, "(1) Atribuțiile legale ale practicianului în insolvență, precum și cele stabilite exclusiv în sarcina sa de judecătorul sindic în procedurile de insolvență nu pot fi exercitate prin reprezentare. (2) Cabinetele individuale, IPURL sau SPRL, indiferent de forma de organizare, pot fi reprezentate numai de persoane care au calitatea de practician în insolvență compatibil."

Textele de lege mai sus enunțate vizează administratorul/lichidatorul judiciar persoană fizică și respectiv persoana fizică împuternicită ca delegat permanent al administratorului/lichidatorului judiciar persoană juridică.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, nu se poate concluziona în sensul că administratorul/lichidatorul judiciar nu poate acorda mandat de reprezentare, în condițiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale decât unei persoane care deține calitatea de practician în insolvență.

De altfel, art. 41 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 prevede în mod expres că "Practicianul în insolvență poate fi totuși asistat de avocat în exercițiul acestor atribuții și poate da mandat de reprezentare, în condițiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale ce nu presupun exercițiul atribuțiilor exclusive ale practicianului în insolvență".

Cazurile în care atribuțiile practicianului în insolvență nu pot fi exercitate prin reprezentare sunt menționate la alin. (4) din același articol (forma în vigoare la data de 18.04.2007, data desemnării lichidatorului judiciar al recurentei), respectiv:

"a) notificarea creditorilor, întocmirea tabelelor de creanțe, formularea contestațiilor la declarațiile de creanță;

b) convocarea și prezidarea adunărilor creditorilor, acționarilor sau asociaților ori ale membrilor debitorului persoană juridică, dacă legea nu dă aceste atribuții în sarcina altor persoane;

c) vânzarea bunurilor din averea debitorului, precum și orice proceduri aferente acestora;

d) elaborarea planului de reorganizare judiciară a debitorului, în condițiile și în termenele prevăzute de Legea nr. 85/2006;

e) supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

f) conducerea, integrală sau în parte, a activității debitorului, atunci când legea sau judecătorul-sindic fixează această sarcină practicianului în insolvență;

g) încheierea de tranzacții, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunțarea la garanții reale, în condițiile Legii nr. 85/2006;

h) distribuirea sumelor rezultate din lichidare;

i) semnarea bilanțului de lichidare;

j) introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și a transferurilor cu caracter patrimonial, a operațiunilor comerciale încheiate de debitor și a constituirii de garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

k) elaborarea și susținerea rapoartelor periodice în procedura insolvenței;

l) elaborarea de expertize privind activități cuprinse în procedurile de insolvență, la cererea judecătorului-sindic sau a altor organe judiciare, inclusiv de urmărire penală."

Cum acțiunile prin care se urmărește recuperarea creanțelor de către societatea debitoare sau exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în aceste acțiuni nu se regăsesc printre excepțiile mai sus arătate, lichidatorul judiciar are dreptul de a acorda mandat unei persoane care nu deține calitatea de practician în insolvență în vederea reprezentării societății debitoare.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere adresa aflată la dosar, prin care lichidatorul judiciar al S.C. A. S.A. arată că înțelege să mențină mandatul acordat administratorului special E. pentru a reprezenta interesele societății debitoare.

Analizând motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, în speța dedusă judecății, stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de trei ani al dreptului material la acțiune trebuie raportată la dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, având în vedere că cele două pârâte s-au constituit în urma divizării parțiale a S.C. D. S.A.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea."

Divizarea este operațiunea prin care se realizează împărțirea unei societăți comerciale sau desprinderea unei părți din patrimoniul societății care nu își încetează existența și transmiterea ei către una sau mai multe societăți existente sau care iau astfel ființă.

Un prim pas în realizarea acestei operațiuni îl reprezintă întocmirea proiectului de divizare, care trebuie să cuprindă elementele expres prevăzute de art. 241 din legea societăților comerciale.

În conformitate cu dispozițiile art. 241 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "Dacă un element de pasiv nu este repartizat în proiectul de divizare și dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, societățile beneficiare răspund solidar pentru elementul de pasiv în cauză."

Proiectul de divizare va fi depus la registrul comerțului și va fi publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, conform dispozițiilor art. 242 din Legea nr. 31/1990, scopul efectuării acestor formalități fiind atât cel de opozabilitate față de terți, dar și de protejare a intereselor creditorilor societăților implicate în divizare.

Recurenta nu se poate prevala de un alt moment de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune, care să contravină dispozițiilor legale mai sus enunțate, iar raportat la data publicării proiectelor de divizare în Monitorul Oficial Partea a IV-a, respectiv 12.12.2006 în privința S.C. UNICONF S.A. și respectiv 19.11.2007 în privința S.C. C. S.A., la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la 02.03.2012, dreptul material la acțiune era prescris.

Alegațiile recurentei în sensul că termenul de prescripție începe să curgă de la data de 03 mai 2010, data la care a formulat declarația de creanță în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor nu pot fi reținute, raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate.

Argumentele privind lipsa notificării recurentei cu privire la divizarea societății D. S.A. și formulările generale din proiectele de divizare din care nu reies creditorii vor fi înlăturate, în condițiile în care au fost îndeplinite formalitățile de publicitate impuse de Legea nr. 31/1990, creditoare având la dispoziție pârghiile conferite de această lege în vederea protejării intereselor sale.

Aspectele privitoare la deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea S.C. D. S.A. cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu pot fi analizate, aceastea nefăcând obiectul cauzei deduse judecății.

Mai mult decât atât, trimiterile pe care recurenta le face la mijloacele de probă solicitate în cauză exced căii de atac a recursului, care vizează în mod exclusiv aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei nr. 316/C/2016 - A din 8 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de intimatele-pârâte S.C. UNICONF S.A. și S.C. C. S.A.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei nr. 316/C/2016 - A din 8 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2017.