ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 591/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.03.2015, sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Botoșani, reclamanții A. ȘI B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună:

a) Art. III pct. 1 și 2 - Dobânzi, comisioane bancare și alte costuri percepute din Condițiile Generale de Creditare, precum și art. 2 (2.1 și 2.3) din Condițiile Speciale de creditare, dispoziții referitoare la modul de calcul al dobânzii, la cuantumul acesteia, precum și la posibilitatea băncii de a putea modifica cuantumul dobânzii, în mod unilateral, fără consimțământul împrumutaților; clauzele enunțate nefiind transparente.

b) Art. 2.3 din Condiții speciale care instituie un comision de acordare credit de 1.50 % din valoarea creditului, respectiv suma de 1.366,5 CHF la data acordării creditului;

c) Art. III din Condiții Generale, pct. 10 - Alte comisioane bancare aferente condițiilor de creditare inițiale, comisioane necuantificate, deci abuzive.

d) Art. V - Pct. 3.1; 3.1 lit. b) și 3.2 - prin care s-a prevăzut obligația împrumutatului de a asigura imobilul ce constituie garanția creditului la o valoare comunicată și acceptată de bancă, cu societăți de asigurare " agreate" de bancă și care vor include prevederi acceptate de bancă.

e) Art. V - ultimul aliniat prin care, în caz de neexecutare, creditorul poate folosi mijloacele proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanției;

f) Art. VI - Pct. 1.3.1 alin. (2) - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a declara exigibil anticipat creditul, de a rezilia unilateral contractul și de a trece la recuperarea întregii sume datorate în cazul neexecutării de către împrumutat a oricărei obligații asumate prin contract.

g) Art. VI - pct. 1.3.2 alin. (4) - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a efectua schimburile valutare în cursul de schimb al băncii din ziua plății pentru convertirea în valută a creditului a sumelor necesare rambursării creditului și/sau convertirea în RON a sumelor existente în conturi.

h) Art. VI - pct. 1.3.3. - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a încheia polițe de asigurare în numele și pe seama împrumutatului pe toată durata creditului, contractele de asigurare fiind încheiate cu o societate de asigurări aleasă de către bancă;

i) Art. VII - pct. 1,4, 8 și 10 - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului;

k) Art. VIII pct. 1 alin. (2) din Condițiile Generale privitoare la faptul că părțile au agreat, au înțeles și acceptat prevederile referitoare la dobândă, costuri, comisioane, garanții, precum și ale sancțiunilor în cazul neîndeplinirii obligațiilor;

l) Art. VIII pct. 2 - Dreptul creditorului de a transmite, cesiona, drepturile și obligațiile părților ce decurg din contract și nașterea unor obligații valide și executorii față de terți.

Prin sentința civilă nr. 6816 din data de 1 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Botoșani a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15 iulie 2015, sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 765 din 10 februarie 2016, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 26 februarie 2016, sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 1983 din 11 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. C. S.A. - SUCURSALA BOTOȘANI și intervenienții forțați D., E., F. și G..

A constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit nr. x/22.09.2008, încheiat între C. S.A. și reclamanți:

- art. 2.3 - Condiții speciale;

- art. III pct. 2 - Condiții generale - doar în ceea ce privește dispoziția "în cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicabile și/sau comisioanelor bancare și/sau a costurilor percepute, acesta are dreptul de a denunța unilateral contractul. La data denunțării unilaterale a contractului toate obligațiile împrumutatului vor deveni imediat scadente și exigibile, fără perceperea comisionului de rambursare anticipată prevăzut la art. 2.5 din CSC. Nedenunțarea unilaterală a contractului din partea împrumutatului printr-o notificarea comunicată băncii, în termen de 30 de zile de la data comunicării revizuirii dobânzii și/sau comisioanelor bancare și/sau a costurilor percepute constituie o acceptare tacită de către împrumutat a noilor condiții"

- art. III pct. 10 - Condiții generale;

- art. V pct. 3.1 lit. a) - Condiții generale, doar în ceea ce privește dispoziția "împrumutatul are obligația de a asigura imobilul ce constituie garanția creditului, în calitate de asigurat/contractant pe întreaga durată a creditului, la o valoare comunicată și acceptată de către bancă"

- art. V pct. 3.2 - Condiții generale;

- art. V ultimul aliniat - Condiții generale;

- art. VI, pct. 1.3.1 alin. (2) și art. 1.3.3 - Condiții generale;

- art. VII, pct. 1-4, 8 și 10 - Condiții generale;

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.366,5 CHF achitată cu titlu de comision acordare credit, sumă ce va fi restituită la cursul oficial BNR din data plății, la care se va adăuga dobânda legală calculată conform O.G. nr. 13/2011, de la data încasării și până la restituirea efectivă.

A respins restul pretențiilor, ca nefondate.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 RON - cheltuieli de judecată, onorariu expert, conform decontului de la dosar.

II. Împotriva sentinței nr. 1983 din 11 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Botoșani, au declarat apel atât reclamanții A. și B., cât și pârâta C. S.A., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă la data de 25 octombrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. S.A., în apel.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții A. și B., precum și de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1983 din 11.12.2017 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, intimați fiind intervenienții forțați D., E., F., G. și C. S.A. SUCURSALA BOTOȘANI.

III. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât recurenta-pârâtă C. S.A., la data de 22 martie 2019 (data plicului poștal - dosar recurs), cât și recurenții-reclamanți A. și B., la data de 22 martie 2019 (data plicului poștal - dosar recurs).

Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți A. și B. au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În cadrul recursului formulat, recurenții-reclamanți au invocat greșita interpretare de către instanța de apel a unor clauze din contractul de credit semnat de aceștia cu recurenta-pârâtă:

a) în ceea ce privește art. 2-2.1 din Condițiile Speciale de Creditare -privitor la majorarea ratei dobânzii cu 0,35 p.p. după primele 6 luni instanța de apel a tratat superficial criticile de nelegalitate aduse acestei clauze, ajungând la concluzia că această normă contractuală este inteligibilă, fără a analiza criticile punctual formulate de recurenții-reclamanți;

b) instanța de apel a tratat extrem de superficial motivul de apel referitor la nelegalitatea perceperii de dobânzi la comisionul de acordare, prin introducerea acestuia în soldul creditului. Totodată, instanța de apel nu a examinat cu atenție probele depuse la dosar, în motivare fiind precizat faptul că recurenții-reclamanți au tras creditul în RON, când, în realitate, aceștia au fost obligați de bancă să convertească soldul creditului, chiar de la acordare, prin conversie în moneda creditului refinanțat, adică EURO . Instanța de apel nu a ținut cont de paguba recurenților-reclamanți rezultată din fișa cu Situația conturilor, datată 25.09.2008, depusă la dosar la dosar x/2015 al Tribunalul București, în care se evidențiază, clar și fără echivoc, faptul că banca a câștigat suma de 6000 RON doar din această operațiune de conversie, care le-a fost impusă recurenților-reclamanți prin art. I "Tragerea creditului" - pct. 3 - din Condițiile Generale de Creditare a contractului de credit.

c) în ceea ce privește conversia în RON ("înghețarea") a creditului la rata de schimb din momentul contractării, instanța de apel nu a analizat în mod temeinic dezechilibrul evident și semnificativ creat între drepturile și obligațiile părților prin inducerea în eroare asupra aparenței stabilități a CHF. Instanța de fond a motivat, în mod eronat, respingerea acțiunii, în sensul că Legea 193/2000 nu prevede în Anexă vreo dispoziție care să califice clauza de risc valutar ca fiind o clauză abuzivă, astfel că, prin motivare, instanța a răsturnat sarcina probei, care incumba pârâtei, în calitate de profesionist, prin neaplicarea legislației din domeniul protecției consumatorilor. Mai exact, instanța de fond a exclus, în mod injust, obligația băncii de informare a clientului asupra riscului valutar și a mecanismului de rambursare a creditului din prisma legii de protecție a consumatorului, deși aceste informații trebuie să privească nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei în care a fost contractat împrumutul, ci și impactul pe care fluctuațiile cursului de schimb valutar și o majorare a ratei dobânzii la împrumuturile în moneda străina îl au asupra ratelor împrumutului.

Recurenții-reclamanți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă H. S.A. (fostă C. S.A.) a solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii, ca neîntemeiate, fără a indica dispozițiile legale pe care își întemeiază recursul.

a) Cu privire la clauzele din contractul de credit privind comisionul de acordare credit, a arătat că instanța de fond a constatat caracterul abuziv al acesteia cu motivarea ca acest comision nu este justificat și a fost perceput în baza unei clauze abuzive, astfel cum aceasta este calificată de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000.

A susținut că instanța de control judiciar ar trebui sa rețină criticile formulate ca fiind întemeiate, în ceea ce privește modul de redactare al clauzei referitoare la comisionul de acordare, aceasta fiind neechivocă, in condițiile in care s-a menționat suma exactă, exprimată ca procent din valoarea totală a creditului, iar referitor la norma stipulata prin art. 15 din Legea nr. 190/1999, trebuie precizat ca acest comision de acordare face parte din cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente, nu doar comision de analiză.

A arătat că prevederea prin care a fost stipulat comisionul de acordare are un caracter clar și inteligibil, fiind exprimată, din punct de vedere matematic, într-un mod clar și precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, nefiind incident textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Mai mult decât atât, legislația în vigoare la momentul încheierii contractului de credit nu interzicea stipularea acestui tip de comision

Recurenta-pârâtă mai susține că nu s-a făcut dovada faptului că banca a avut un comportament caracterizat prin lipsa bunei-credințe si a creării unui dezechilibru semnificativ in defavoarea consumatorului, atâta timp cât împrumutul a fost semnat in anul 2007, iar acțiunea a fost promovată în anul 2015, acest tip de contract fiind considerat ca avantajos pentru împrumutați.

De asemenea, recurenta-pârâtă nu a impus recurenților-reclamaților produsul financiar contractat, fără ca aceștia sa aibă posibilitatea negocierii lui.

b) Cu privire la art. III pct. 2 din Condițiile generale, doar cu privire la posibilitatea împrumutatului de a denunța unilateral contractul, în măsura in care acesta nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicate și/sau a comisioanelor bancare, recurenta-pârâtă a apreciat că instanța nu a inteles prevederea contractuală.

c) Cu privire la Art. V pct. 3.1 lit. a) din Condițiile generale, doar în ceea ce privește obligația împrumutatului de a asigura imobilul adus în garanția băncii și art. V pct. 3.2 din Condițiile generale referitoare la încheierea polițelor de asigurare, a precizat că obligația de asigurare a imobilului nu este una abuzivă.

d) Cu privire la clauzele prevăzute la art. VI pct. 1.3.1 alin. (2), și 1.3.3, a arătat că soluția instanței este criticabilă deoarece îngrădește dreptul băncii de a face demersuri pentru recuperarea creanțelor, în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile prevăzute in contractul de credit.

A solicitat judecata în lipsă.

IV. În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursurilor, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul declarat de recurenții-reclamanți a fost declarat cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) teza I din C. proc. civ., în timp ce recursul formulat de recurenta-pârâtă a fost declarat în termenul legal.

Totodată, în legătură cu criticile formulate de către recurenții-reclamanți și de către recurenta-pârâtă, s-a apreciat că acestea se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și s-a precizat că ambele recursuri sunt admisibile în principiu.

Potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 8 noiembrie 2019, raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 16 decembrie 2019, la dosar s-a înregistrat punctul de vedere al recurenților-reclamanți, în cadrul căruia aceștia au arătat că, pentru soluționarea excepției tardivității, nu are relevanță data aplicată de serviciul poștal pe plicul în care a fost comunicată hotărârea judecătorească (adică data de 11 februarie 2019 aplicată de Oficiul Poștal Botoșani), ci are relevanță data comunicării efective, așa cum rezultă aceasta pe confirmarea de primire sub semnătură, care ar trebui să corespundă cu data aplicată de Oficiul Poștal Cătămărăști Deal, respectiv data de 22 februarie 2019, în această localitate fiind domiciliul stabil al reclamanților.

Au precizat că, în ceea ce privește comunicarea efectivă, aceasta nu s-a realizat sub semnătură de primire, care ar trebui să corespundă cu data aplicată la data de 22 februarie 2019 pe borderoul factorului poștal, astfel încât este exclus să existe vreo semnătură care să aparțină recurenților-reclamanți pe vreo dovadă de comunicare din data de 11 februarie 2019, ci această semnătură poate să aparțină cel mult factorului poștal și poate să semnifice, cel mult, predarea corespondenței de la oficiul din Botoșani către oficiul poștal din Cătămărăști Deal, dar cu siguranța nu reprezintă o dovadă de comunicare către recurenții-reclamanți.

Recurenții-reclamanți au susținut că semnăturile de pe dovezile de comunicare de la dosarul de apel nu le aparțin, deoarece la data de 11 sau 12 februarie 2019, plicul se afla abia la oficiul poștal din Botoșani, fiindu-le comunicat mult mai târziu, respectiv pe 22 februarie 2019.

În acest context, au solicitat verificarea semnăturilor, despre care au apreciat că, în mod cert, sunt diferite de cele pe care aceștia le-au aplicat pe diferite înscrisuri din dosar, inclusiv pe cererea de recurs și, totodată, au solicitat să se obțină copia borderoului de comunicare a corespondenței de la oficiul poștal Cătămărăști Deal, cu scopul verificării datei certe la care a avut loc comunicarea corespondenței și de la care a început să curgă termenul de recurs.

Prezentul termen de judecată a fost fixat pentru examinarea admisibilității în principiu a recursurilor.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenții-reclamanți B. și A.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Textul de lege anterior evocat stabilește că durata termenului de recurs este de 30 zile, iar momentul de la care începe să curgă coincide cu data comunicării hotărârii.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Astfel, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părții din exercițiul acestui drept.

Din semnăturile executate pe dovezile de comunicare de la dosarul de apel rezultă, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, că decizia pronunțată de instanța de apel le-a fost comunicată la data de 12 februarie 2019.

Lecturând adresa emisă de Oficiul Poștal Suceava 1 la data de 29 martie 2019, se constată că instituția precizează că cele două comunicări,cu numerele 23296 și, respectiv, 23297, au fost predate recurenților-reclamanți chiar mai devreme cu o zi, la data de 11 februarie 2019.

Deși aceștia susțin, în cuprinsul punctului de vedere înregistrat la dosar la data de 16 decembrie 2019, că data comunicării efective a deciziei instanței de apel este cea de 22 februarie 2019, adresa anterior menționată relevă că:

"din verificările efectuate la subunitățile poștale pentru ajungerea la destinație a trimiterii încredințate, a rezultat că aceasta a ajuns în posesia destinatarului, fiind predată prin înmânare la data de 11 februarie 2019".

Totodată, procedând la verificarea semnăturilor efectuate pe dovezile de comunicare ale deciziei recurate (verso-ul dosarul de apel), se constată că acestea conțin seria și numărul actului de identitate al semnatarului A., care a semnat ambele dovezi de comunicare, inclusiv pentru soția sa, care locuiește la aceeași adresă) semnătura executată fiind similară celei aplicate de recurentul-reclamant A. pe cererea de recurs, semnăturilor de pe dovezile de înmânare către recurenții-reclamanți a raportului întocmit asupra admisibilității recursurilor, aflate la dosarul de recurs, pe care se află înscrise date de identificare (serie și număr al cărții de identitate) identice cu cele menționate pe dovezile de comunicare de pe verso-ul dosarul de apel, dar și semnăturii executate pe punctul de vedere transmis ca urmare a primirii raportului întocmit de magistratul asistent .

Nu în ultimul rând, se constată că numerele trimiterilor poștale cu care s-au comunicat recurenților decizia instanței de apel, anume 23296 și, respectiv, 23297, rezultat din ștampilele aplicate pe dosarul de apel, coincid cu numerele de pe copiile plicurilor anexate cererii de recurs, aflate la filele x și, respectiv, 39 din dosarul de recurs, aceleași numere fiind menționate și în adresa din data de 29 martie 2019 emisă de Oficiul Poștal Suceava 1, la care s-a făcut referire mai sus.

Nu în ultimul rând, recurenții-reclamanți nu s-au înscris în fals cu privire la semnăturile despre care susțin că nu le-ar aparține.

Ca urmare, Înalta Curte nu poate reține împrejurarea invocată de recurenți, în sensul că decizia recurată ar fi fost comunicată la data de 22 februarie 2019, deoarece din înscrisurile anterior menționate rezultă că această hotărâre a fost comunicată la data de 11 februarie 2019 sau, cel târziu, la data de 12 februarie 2019, date în raport cu care instanța de recurs va aprecia asupra excepției tardivității declarării căii de atac analizate.

Cum termenul de recurs de 30 zile, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., curge de la data comunicării hotărârii apelate, rezultă că acest termen a început să curgă cel târziu la data de 12 februarie 2019.

Fiind un termen stabilit pe zile, în cauză devin incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".

În condițiile în care termenul de recurs de 30 zile a început să curgă la 12 februarie 2019, rezultă că acesta s-ar fi împlinit în ziua de 15 martie 2019, vineri, zi lucrătoare.

Cu privire la data declarării recursului, instanța supremă constată că recurenții-reclamanți au expediat prin poștă cererea de recurs, la data de 22 martie 2019, astfel cum aceasta este menționată pe plicul poștal de la dosar, fiind depășit termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, care s-a împlinit la data de 15 martie 2019.

Având în vedere că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului imperativ de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în speță devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) din același act normativ, care sancționează cu decăderea căile de atac exercitate cu nerespectarea termenelor legale, consecința fiind aceea a pierderii de către recurenții-reclamanți a dreptului de a le fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) și art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității și va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. (succesoare a C. S.A)

Constatând că recursul nu poate fi soluționat conform art. 493 alin. (5) sau 6 din C. proc. civ., apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (7) din același Cod, motiv pentru care va admite în principiu recursul și va stabili termen de judecată în ședință publică, la data de 15 mai 2020, în vederea soluționării acestuia, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Admite în principiu recursul formulat de recurenta-pârâtă H. (succesoare a C. S.A) împotriva aceleiași decizii.

Fixează termen pentru judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă la data de 15 mai 2020, cu citarea părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.