ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1744/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 13 februarie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanței să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 4 pct. 4.1 din contractul de credit ipotecar nr. x 14918/22.08.2007, conform căreia după primul an de creditare "...dobânda curentă se calculează în funcție de indicele de referință stabilit de bancă pentru creditele ipotecare în CHF. Indicele de referință al băncii pentru creditul ipotecar se stabilește în funcție de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România, se publica în presă și se afișează la unitățile teritoriale ale băncii" și întrucât, în opinia reclamanților, se impune restituirea sumelor de bani percepute în plus, în situația în care în urma expertizei contabile va rezulta o diferența între dobânda stabilită de bancă la data încheierii contractului de credit și dobânda încasată de bancă pe parcursul desfășurării contractului potrivit acestei clauze contractuale abuzive.

Reclamanții au mai solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 4 pct. 4.11 lit. a) din contractul de credit ipotecar nr. x 14918/22.08.2007 cu privire la comisionul de acordare de 1,00%, din suma inițială și să se dispună restituirea sumei de 1.020 CHF achitată cu acest titlu, echivalentul a 4.299,61 RON, calculați la cursul de 4.2153 RON, cursul BNR de la data introducerii cererii, respectiv 22.12.2016. în ceea ce privește modul de calcul, s-a învederat că acesta reprezintă 1,00 % din suma împrumutată.

S-a solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 4 pct. 4.11 lit. b) din contractul de credit ipotecar nr. x 14918/22.08.2007, cu privire la comisionul de administrare de 0,10%, din soldul creditului și să se dispună eliminarea acestei clauze din contract și, pe cale de consecință, sa se restituie suma achitată cu acest titlu, precum și a clauzei prevăzută la pct. 4.11 lit. e) conform căreia "Pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti alte comisioane stabilite de bancă pentru orice modificări ale condițiilor de creditare inițiale, solicitate de client".

Reclamanții au solicitat și constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, prevăzută la an. 5 din contractul de credit ipotecar nr. x 14918/22.08.2007, obligarea pârâtei la înghețarea cursului de schimb CHF/RON Ia momentul semnării contractului (2,0056 RON la 22.08.2007), curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului de credit și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta să restituie sumele de bani percepute potrivii acestei clauze abuzive.

În ceea ce privește valoarea clauzei de risc valutar, reclamanții au estimat acest capăt de cerere la suma de 225.389,4 RON.

Totodată, s-a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculata pentru sumele care urmează a fi restituite de la data plății și până la data achitării elective a debitului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 3 martie 2017, reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare a obiectului cererii de chemare în judecată .

Prin sentința civilă nr. 2542 din 21 iunie 2017 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., astfel cum aceasta a fost precizată și a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenția de credit nr. x 14918/22.08.2007 la art. 4 pct. 4.1, referitor la sintagma "dobânda curentă se calculează în funcție de indicele de referință stabilit de bancă pentru creditele ipotecare în CHF. Indicele de referință al băncii pentru creditul ipotecar se stabilește în funcție de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii Ia creditele ipotecare de pe piața bancară din România, se publică în presă sau se afișează la unitățile teritoriale ale băncii", la aii. 4 pct. 4.11 lit. a) referitoare la perceperea comisionului de acordare, la art. 4 pct. 4.11 lit. b), referitoare la perceperea unui comision de administrare, la art. 4 pct. 4.11 lit. e) conform căruia "pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti alte comisioane stabilite de bancă pentru orice modificări ale condițiilor de creditare inițiale, solicitate de client" cu referire la art. 5 pct. 5.5 prin care s-a prevăzut obligativitatea împrumutatului, de a plăti lunar "comision de administrare lunară, datorat conform graficului de rambursare", declarând nulitatea absolută a clauzelor menționate anterior și obligând pârâta să plătească reclamanților sumele încasate cu titlu de dobândă contractuală percepută în plus, comisioane de acordare și administrare, în echivalent RON la cursul BNR din data efectuării plății, sume la care urmează să fie calculată și dobânda legală aferentă, de la data încasării acestor comisioane și a dobânzii majorate, și până la data achitării integrale a acestor sume de către pârâtă. Prin aceeași sentință, a fost respins celălalt capăt de cerere al acțiunii, astfel cum aceasta a fost precizată, referitor la "riscul valutar", ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 441A/2019 din 13 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a admis apelul declarat de pârâta D. S.A. (fostă C.) împotriva sentinței civile nr. 2542 din 21.06.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vi-a Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații A. și B..

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv și nulității clauzelor prevăzute Ia art. 4.11 lit. a) privind comisionul de acordare și 4.11.1it b) referitor la comisionul de administrare din contractul de credit, restituirea sumelor percepute cu acest titlu și dobânda legală aferentă.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

La data de 13 mai 2019, pârâta D. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 441 A/2019 din 13 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată și motivată și să se constate că instanța de apel a pronunțat decizia cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, iar din punct de vedere al considerentelor aceasta se întemeiază pe considerente contradictorii. Pe cale de consecință, s-a solicitat casarea deciziei recurate, rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

În esență, în ceea ce privește soluția instanței de apel prin care s-a constatat ca fiind abuzivă clauza de la art. 4.3, recurenta a apreciat că aceasta este nelegală și că instanța de apel a pronunțat decizia cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, iar din punct de vedere al motivării aceasta se întemeiază pe considerente contradictorii.

Recurenta-parată a învederat că instanța de apel nu a dat eficacitate juridică prevederilor alin. (1) lit. a) din anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intitulată "Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive".

În ceea ce privește raționamentul instanței de apel cu privire la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculată asupra fiecărei sume percepute, de la data încasării de către pârâtă și până la data plății efective recurenta a susținut că acesta nu este conform cu natura juridică a dobânzilor solicitate și astfel soluția este nelegală.

În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate de la momentul cesiunii, recurenta-pârâtă a solicitat instanței să constate că aceste prevederi ale hotărârii civile recurate contravin deciziilor recente ale Înaltei Curți de Casație si Justiție, respectiv deciziile nr. 76/2017 si 558/2017.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 14 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 31 martie 2020 s-a admis în principiu recursul și a fost prorogată discutarea excepției tardivității recursului, invocată de instanță, din oficiu. Totodată, s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul nr. 195 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 29 septembrie 2020.

La termenul stabilit la 29 septembrie 2020, în ședință publică, Înalta Curte a pus în discuție excepția tardivității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, excepția tardivității recursului pentru nedepunerea acestuia în termen, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează să respingă ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cererea dedusă judecății instanței supreme are ca obiect recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 441A/2019 din 13 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Hotărârea recurată a fost comunicată la două date diferite, la adresa indicată de apelanta-pârâtă prin cererea de apel, respectiv în București, Bd. x, E., precum și la o altă adresă din Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj.

Procedura de comunicare se socotește îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 165 pct. 1 și art. 164 alin. (1) C. proc. civ., "la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal".

În speță, decizia recurată a fost comunicată pârâtei la data de 2 aprilie 2019, la adresa indicată de aceasta, dovada de înmânare fiind semnată de funcționarul pârâtei însărcinat cu primirea corespondenței (potrivit dovezii aflate la dosarul de apel).

Faptul că hotărârea a fost comunicată și la o altă adresă, neindicată de parte, nu înseamnă că termenul de recurs a început să curgă de la momentul acelei comunicări, în condițiile în care partea a înțeles să indice în conținutul cererii de apel o anumită adresă, la care a fost efectuată comunicarea.

Cum cererea de recurs a fost transmisă Curții de Apel București la 13 mai 2019, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, iar decizia recurată a fost comunicată pârâtei la data de 2 aprilie 2019, rezultă că a fost depășit termenul imperativ de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Prin urmare, termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 3 mai 2019, aceasta fiind ultima zi în care recurenta-pârâtă ar fi fost în termenul legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., privind declararea recursului.

Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta", cu raportare la prevederile art. 180 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură".

Astfel, legiuitorul stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta D. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 441A/2019 din 13 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2020.