ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 57/2019

HOTĂRÂRE
16.01.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 57/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 21.10.2013 sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 551.610,96 RON, actualizată în funcție de indicele prețurilor de consum la data executării efective, reprezentând contravaloare sămânță muștar, ierbicide, prestări servicii.

La data de 21.11.2013, reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor, cu suma de 426.042,1 RON, o nouă majorare a pretențiilor fiind făcută de către reclamantă, așa cum reiese din încheierea de ședință din 19.02.2014, cu suma de 498.029,55 RON.

Prin Sentința civilă nr. 41/COM din 13 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. A fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 1.829.984,51 RON, cu titlu de preț, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 20.367,11 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin Decizia nr. 637 din 23 mai 2016, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul, schimbând, în parte, sentința apelată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.814.464,34 RON actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. I.P.U.R.L. a declarat recurs.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, concluzia raportorului fiind în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din 17 octombrie 2018, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

Susținerile recurentei nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, reprezentând aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, urmărindu-se o reapreciere a probelor administrate în cauză, respectiv înscrisuri, expertize judiciare și martori fapt ce excede motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., acestea situându-se în afara competențelor instanței de recurs.

Nu se poate reține nici omisiunea instanței de a se pronunța asupra motivului de apel ce viza acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care pârâta nu a formulat o veritabilă critică pe acest aspect, ci o mențiune care se regăsește după expunerea motivelor de apel, indicarea probelor și a înscrisurilor anexate cererii.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. I.P.U.R.L. împotriva Deciziei nr. 1060/2017 din 28 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. I.P.U.R.L. împotriva Deciziei nr. 1060/2017 din 28 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi 16 ianuarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-04-11
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 683/2017
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 21.10.2013 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C.
ÎCCJ 2014-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1623/2019
A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., formându-se Dosarul nr. x/2014. Totodată, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanța a suspendat judecata cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta
ÎCCJ 2019-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2240/2019
.R.L. Împotriva sentinței civile mai sus menționate, a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă prin decizia nr. 17/2019 din 16 ianuarie 2019 a admis apelul promovat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L.
ÎCCJ 2020-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 629/2020
Ședința publică din data de 11 martie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost
ÎCCJ 2019-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2019
a declarat că renunță la judecata în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. și a învederat că față de pârâta S.C. D. S.R.L. s-a deschis procedura insolvenței, instanța a disjuns cererea reclamantei S.C. A. S.R.
Sursă