ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4167/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă, la data de 18 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A., prin reprezentanții legali B. și C., în calitate de părinți, în contradictoriu cu pârâții D., Liceul Teoretic "E." și Ministerul Educației și Cercetării a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 21.950 euro, reprezentând daune materiale generate de faptele culpabile ale pârâților, egale cu taxa de școlarizare în sistem privat pentru anii de învățământ 2011 - 2013 și a sumei de 20.000 euro, reprezentând daune morale pentru afectarea demnității reclamantului, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 7 februarie 2014 reclamantul a depus la dosar precizări prin care a arătat că valoarea obiectului cererii în RON se compune din: 96.575 RON (contravaloarea a 21.950 euro, calculată la cursul leu/euro din momentul plății taxelor de școlarizare) reprezentând daune materiale generate de faptele culpabile ale pârâților egale cu taxa de școlarizare în sistem privat pentru anii de învățământ 2011 - 2013 și 89.000 RON (contravaloarea a 20.000 euro calculată la cursul BNR din data introducerii acțiunii), reprezentând daune morale pentru afectarea demnității reclamantului.

La termenul de judecată din data de 20 iunie 2014, reclamantul a depus la dosar o completare la cererea de chemare în judecată cu privire la cuantumul pretențiilor solicitate și la motivele care au stat la baza solicitărilor sale.

Reclamantul a învederat că își majorează cuantumul pretențiilor primului capăt de cerere, solicitând obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 47.300 euro, reprezentând daune materiale generate de faptele culpabile ale pârâților, egale cu taxa de școlarizare în sistem privat pentru anii de învățământ 2011 - 2015.

Prin Sentința civilă nr. 6266 din data de 5 septembrie 2014, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1548 din data de 20 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a constatat ivit conflict negativ de competență și a trimis dosarul la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința civilă nr. 14F din data de 26 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, apreciind că, în raport de dispozițiile art. 106 C. proc. civ., modificarea cuantumului pretențiilor reclamantului prin cererea formulată la dat de 20 iunie 2014 nu atrage și modificarea de competență a instanței de soluționare în fond a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 2124 din data de 11 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, Judecătoria Sectorului 6 București a respins cererea principală formulată de reclamantul C. prin B. și C. și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Asociația F., formulată în contradictoriu cu pârâții D., Liceul Teoretic E. și Ministerul Educației Și Cercetării, ca neîntemeiate.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 180 A din data de 22 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul cu același număr, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant A., prin B. și C., împotriva Sentinței civile nr. 2124 din data de 11 martie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în Dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații pârâți D., Liceul Teoretic E. și Ministerul Educației Și Cercetării și cu intimata-intervenientă Asociația F., ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a formulat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 9 septembrie 2018.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 530 din data de 19 octombrie 2018, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 noiembrie 2018, fiind trimis spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 9.

Prin rezoluția din data de 21 noiembrie 2018, s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, în soluționarea apelului formulat într-un litigiu având ca obiect "pretenții - acțiune în răspundere delictuală".

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Acest principiu și modul de interpretare a dispozițiilor procedurale relevante au fost reținute și în Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965/14.11.2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel".

În cauză nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nici nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București, secția a III-a civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 180/A din data de 22 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2018.

GGC - GV