ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 329/A din data de 11 martie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a dispus, printre altele, în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1922 a Curții Constituționale a României, republicată, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "și de a înștiința instanța despre această imposibilitate" din cuprinsul art. 426 lit. a) din C. proc. pen. prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a reținut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (republicată), privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.

S-a arătat că cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. a) din C. proc. pen., nu are legătură cu soluționarea cauzei, în cadrul contestației în anulare invocată de condamnat în prezenta cauză, întrucât, condamnatul A. urmărește pe calea unei contestații în anulare reanalizarea unor solicitări făcute în cadrul soluționării apelului și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat, sens în care acestea nu pot fi reiterate într-o cale extraordinară de atac, cum ar fi contestația în anulare, așa cum s-a reținut și prin Decizia nr. 10/29.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât s-ar înfrânge autoritatea de lucru judecat, iar pe de altă parte, aceeași instanță ar analiza o problemă pe calea contestației în anulare, care a primit dezlegare în cadrul soluționării apelului și astfel s-ar încălca și competența instanței, întrucât aceasta s-ar transforma într-o instanță de control judiciar, ceea ce este nelegal.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României din cuprinsul Deciziei nr. 329/A din data de 11 martie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a formulat recurs inculpatul A. apreciind că sunt întrunite condițiile impuse pentru sesizarea instanței de control judiciar.

Examinând recursul formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de către inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să poată produce un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte constată că dispozițiile legale a căror constituționalitate se contestă nu au legătură cu soluția ce poate fi pronunțată în cauză de vreme ce contestația în anulare formulată de inculpat nu este admisibilă, iar excepția nu vizează procedura admisibilității în principiu, ci urmărește a lua din competența funcțională a instanței elementul de apreciere asupra probatoriului pe aspectul imposibilității de prezentare în fața instanței.

Recurentul a criticat dispozițiile art. 426 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. sub aspectul faptului că posibilitatea unui judecător să hotărască dacă există sau nu o imposibilitate faptică, poate deschide calea către un posibil abuz.

Înalta Curte reține că Curtea de Apel Cluj a constat ca inadmisibilă contestația în anulare formulată apreciind că instanța de apel a avut la cunoștință de imposibilitatea de prezentare a acestuia pronunțându-se pe cererile formulate în cursul judecării apelului.

Instanța de control judiciar constată că inadmisibilitatea căii de atac formulate de condamnatul A. conduce de plano la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, sesizarea instanței de contencios constituțional neputând avea un efect real asupra soluției din prezenta cauză.

Mai mult, instanța reține că recurentul nu critică dispozițiile art. 426 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. prin prisma imposibilității de prezentare și a de a anunța instanța, ci consideră că instanța nu poate aprecia asupra unui astfel de situații pe baza probelor existente la dosarul cauzei.

Înalta Curte reamintește că dovada imposibilității de prezentare și de încunoștințare poate fi realizată prin orice mijloc de probă. Evaluarea mijloacelor de probă prezentate în susținerea imposibilității este atributul exclusiv al judecătorului care apreciază în baza actelor și lucrărilor dosarului.

Astfel, faptul că instanța de apel a decelat inexistența unei imposibilități de prezentare și a de a anunța instanța conduce la inadmisibilitatea contestației în anulare și pe cale de consecință, excepția invocată nu poate avea legătură cu soluționarea cauzei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României din cuprinsul Deciziei nr. 329/A din data de 11 martie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României din cuprinsul Deciziei nr. 329/A din data de 11 martie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.

GGC - NN