ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4202/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2016 pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Baroul Giurgiu la plata daunelor morale în sumă de 6.000.000 euro.

În motivare, reclamantul a arătat că, prin săvârșirea faptei ilicite (nedesemnarea unui avocat în Dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București), a fost împiedicată producerea unui eveniment viitor, acela că reclamantul, care avea calitatea de inculpat în dosarul menționat, să fie condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. Imposibilitatea de a profita de asistența juridică a unui avocat, reprezintă prejudiciul cauzat.

La data de 05.12. 2016 cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, sub nr. x/2016, urmare a soluționării regulatorului de competență de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 138F/28.10.2016, în sensul că față de obiectul cererii, natura litigiului este civil, în speță nefiind vorba de un act administrativ individual, conform art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin Sentința nr. 162 din 9 octombrie 2017 Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că paguba suferită ca urmare a pierderii de șansă presupune existența a două prejudicii distincte: un prejudiciu inițial, abstract, reprezentat de irosirea șansei ca o instanță să soluționeze cauza printr-o soluție favorabilă reclamantului și un prejudiciu final, concret, reprezentat de consecințele condamnării la pedeapsa închisorii. În cauză nu există faptă ilicită întrucât în Dosarul nr. x/2013, Baroul Giurgiu a desemnat un avocat din oficiu încă din data de 15.12.2014, care a asistat petentul în fața Judecătoriei Giurgiu.

Cu privire la cererea adresată Baroului Giurgiu, înregistrată la data de 24.02.2016, prin care reclamantul solicita un avocat în vederea acordării asistenței juridice în același dosar aflat în calea de atac, pe rolul Curții de Apel București, tribunalul a constatat că pârâtul a comunicat reclamantului adresa nr. x/26.02.2016, prin care era informat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, Baroul Giurgiu nu poate desemna un avocat într-o cauză care se judecă la o instanță al cărei sediu nu se află în județul Giurgiu. Prin urmare, pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte ilicite în condițiile în care a comunicat reclamantului motivul pentru care cererea sa nu poate fi soluționată în sensul dorit, acest răspuns nefiind unul abuziv, ci fundamentat pe dispozițiile legale în vigoare.

Prin Decizia nr. 598/A din 21 mai 2018 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, contrar susținerilor reclamantului, instanța de fond a analizat probatoriul administrat în cauză și a concluzionat că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte ilicite, examinând astfel situația de fapt dedusă judecății. De asemenea, prin hotărârea pronunțată, tribunalul a expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 205 din C. proc. civ., constând în faptul că pârâtul a refuzat să formuleze întâmpinare în prezentul dosar, instanța de apel a reținut că, deși întâmpinarea este obligatorie, nedepunerea sa nu poate împiedica pronunțarea sentinței și nu determină nelegalitatea acesteia.

Referitor la faptul că în mod greșit prima instanță nu a reținut refuzul pârâtului de a desemna un apărător în dosarul penal în care reclamantul a avut calitatea de inculpat, instanța de apel a reținut că pârâtul a dat curs solicitării în ce privește desemnarea unui apărător din oficiu pentru Dosarul nr. x/2013, iar în ce privește desemnarea unui apărător din oficiu pentru reprezentarea la Curtea de Apel București, pârâtul a învederat reclamantului că baroul nu poate desemna un avocat într-o cauză care se judecă la o instanță care nu se află în județul unde acesta funcționează.

Referitor la faptul că prima instanță nu ar fi încuviințat probele cerute, instanța de apel a constatat că prin încheierea din 13.03.2013, Tribunalul Giurgiu a admis proba cu înscrisuri solicitată de reclamant, acesta fiind citat cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei toate înscrisurile de care înțelege să se folosească în cauză. În acest scop s-a acordat termen la 08.05.2017, sentința fiind pronunțată la 09.10.2017, intervalul de timp fiind suficient pentru ca reclamantul să dovedească susținerile deduse judecății, lucru pe care acesta nu l-a făcut.

Împrejurarea că adresa nr. x/26.02.2016 depusă de Baroul Giurgiu nu a fost comunicată apelantului reclamant nu conduce la încălcarea dreptului la apărare al acestuia, dat fiind faptul că, de la data depunerii acesteia la dosar și până la pronunțarea sentinței, a avut posibilitatea să ia cunoștință de înscrisurile depuse la dosar și să-și formuleze apărările pe care le-ar fi considerat necesare, acestea putând fi făcute chiar prin cererea de apel, dat fiind efectul devolutiv al acestei căi de atac.

De asemenea, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare prin refuzul comunicării încheierii de ședință din data de 25.09.2017, apelantul reclamant neformulând o cerere în acest sens.

Susținerile apelantului reclamant privind alocarea numărului de dosar sau repartizarea aleatorie nu pot fi reținute ca reprezentând motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței pronunțate în cauză, întrucât aceste împrejurări nu privesc situația de fapt sau de drept reținută prin hotărârea apelată.

Referitor la faptul că instanța nu și-ar fi verificat competența, instanța de apel a constatat că acest aspect a format obiectul conflictului negativ de competență, soluționat definitiv prin Sentința civilă nr. 138F/28.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. reclamantul A., arătând că: prin soluțiile pronunțate instanțele anterioare au refuzat să soluționeze fondul cauzei; în faza apelului reclamantul nu a fost citat la adresa din cartea de identitate, judecata realizându-se astfel cu lipsă de procedură față de această parte; instanța de apel nu a verificat competența proprie în ședință publică; nu au fost dezlegate problemele de drept deduse judecății și nu au fost administrate probele solicitate de reclamant în acțiunea principală; nu a fost respectat principiul repartizării aleatorii a cauzei în niciuna din fazele procesuale (fond și apel); judecata nu a fost obiectivă și imparțială, pe parcursul cercetării judecătorești intervenind o serie de abuzuri, falsuri, intervenții și mușamalizări din partea magistraților și a pârâtului.

Recurentul-reclamant a reiterat, în calea extraordinară de atac, aspecte legate de fondul pretențiilor deduse judecății în etapele procesuale anterioare privind neanalizarea fondului cauzei, încălcarea dispozițiilor art. 205 C. proc. civ. prin neformularea întâmpinării de către pârât, refuzul de a i se desemna un apărător de către pârât, încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea încheierii de ședință din 25.09.2017.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 26.10.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Cu un conținut similar, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. statuează că "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic". Alin. (3) al acestui articol stipulează că lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin adresa emisă la data de 04.09.2018 și comunicată la data de 07.09.2018, s-a pus în vedere recurentului-reclamant să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) raportate la art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, în cel mult 5 zile de la primirea acestei adrese, sub sancțiunea nulității, potrivit prevederilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 17.09.2018 recurentul-reclamant a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, respinsă prin încheierea de ședință din 20.09.2018 pronunțată în dosar asociat nr. x/2016

Recurentul-reclamant a depus la dosar două chitanțe în cuantum de 20 RON, respectiv 50 RON, în total 70 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin raportul de admisibilitate în principiu a recursului întocmit la data de 26.10.2018 și comunicat recurentului la data de 29.10.2018, s-a constatat că nu este îndeplinită cerința de formă privind prezentarea dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță (200 RON), iar recurentul-reclamant nu a formulat punct de vedere, în termenul legal, la acest raport.

Având în vedere dispozițiile alin. (5) al art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, astfel cum a fost relevat și prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) din cod, cererea de recurs nu îndeplinește condițiile formale ale declarării acestei căi de atac, respectiv, cea privitoare la atașarea dovezii achitării în integralitate a taxei judiciare de timbru, astfel cum a fost stabilită în sarcina recurentului-reclamant de către instanță.

Achitarea unei sume în cuantum de 70 RON, reprezintă doar o plată parțială, ce nu corespunde obligației legale de a timbra, astfel cum a fost stabilită și comunicată, potrivit legii, de către instanță, în condițiile în care taxa datorată este în cuantum de 200 RON, iar înștiințarea recurentului cu privire la obligația procesuală s-a realizat atât prin adresă emisă în acest scop, cât și prin raportul de admisibilitate.

Față de cele arătate, aspectul procedural învederat prin raport privind neîncadrarea criticilor deduse judecății în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., nu se mai impune a fi analizat, Înalta Curte urmând să anuleze, ca insuficient netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 598/A din 21 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva Deciziei nr. 598/A din 21 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Baroul Giurgiu, cu sediul în Giurgiu, județul Giurgiu.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 decembrie 2018.

GGC - GV