Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 224/2020

HOTĂRÂRE
16.11.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 224/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 197 din 26 iunie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A., cu motivarea că hotărârea ce a format obiectul contestației în anulare este o hotărâre care a fost pronunțată în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nefiind supusă niciunei căi de atac. Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea hotărârii atacate, învederând că modalitatea de soluționare a cauzei nu este conformă adevărului. În raport cu dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția nulității cererii de revizuire, urmând a constata nulitatea acesteia, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 513 alin. (1) din C. proc.

civ., cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată. Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauza de față, se constată că deși revizuentul a fost citat cu mențiunea de a semna cererea de revizuire (dosar Înalta Curte) înaintată prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat al cererii, sub sancțiunea nulității, partea nu s-a conformat obligației dispuse de instanță, prin notele scrise depuse la dosar la 21 septembrie 2020 revizuentul limitându-se la a arăta că citația nu este conformă cerințelor art. 6 și 13 din C.E.D.O. Este de menționat că, în situația în care o parte înțelege să transmită instanței cereri în format electronic, existența semnăturii scanate a semnatarului nu este suficientă, având în vedere dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001, act normativ care stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.

Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. În asemenea cazuri, precum cel din speța dedusă judecății, în care cererile sunt adresate instanțelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparține persoanei semnatare, iar autorul documentului nu își poate declina răspunderea pentru conținutul documentului cu semnătură electronică valida). Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanței o garanție a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conținutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

Așadar, pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, revizuentul avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, care să aibă atașat o semnătură electronică validă, în condițiile legii speciale anterior menționate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poștă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă. În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată. Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii părții, întrucât revizunetul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna cererea de revizuire, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc.

civ. În consecință, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (5) și art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea cererii de revizuire formulate de A. împotriva deciziei nr. 197 din 26 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2017.

D E C I D E Constată nulitatea cererii de revizuire formulate de A. împotriva deciziei nr. 197 din 26 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2017. Definitivă. Pronunțată în ședință publică din 16 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-11
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 204/2017
Decizia civilă nr. 204/2017 Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 197 din ședința completului de filtru de la 26 iunie 2017, pronunțată d
ÎCCJ 2020-11-16
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 223/2020
recurată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin decizia nr. 1636 din 3 octom
ÎCCJ 2020-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2452/2020
ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2394 din 5 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Astfel, în considerentele acestei decizii s-a reținut că
ÎCCJ 2020-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 658/2020
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Decizia nr. 211 din 29 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca in
ÎCCJ 2024-10-14
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 194/2024
a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimata Inspecția Judiciară și a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2799 din 18 mai 2022 pronunțate de Înalta Cur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă