ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 425/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 425/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Încheierea nr. 18 din data de 13.01.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. x/2020, s-a anulat cererea formulată în numele petentului A., având ca obiect contestație privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vatra Dornei, constatând că, cererea nu este semnată, nu există dovada că aceasta este asumată de persoana care a formulat-o, fapt pentru care instanța nu poate fi în mod legal învestită cu judecarea acesteia, astfel că, a constatat nulitatea cererii formulată în numele petentului.
II. Împotriva Încheierii nr. 18 din data de 13.01.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava petentul A. a formulat contestație.
Prin Decizia penală nr. 31 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 18 din data de 13.01.2021 pronunțate de Tribunalul Suceava în Dosar nr. x/2020.
În acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea lor.
Dispozițiile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că se poate exercita calea de atac a contestației numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speță, contestatorul A. a declarat contestație împotriva Încheierii nr. 18 din data de 13.01.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. x/2020, încheiere care este însă definitivă, nefiind așadar susceptibilă de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
Recunoașterea valabilității promovării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, ar conduce la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 31 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat prezenta cale de atac.
Înalta Curte, analizând hotărârea atacată, constată inadmisibilitatea contestației.
Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Înalta Curte reține că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune existența unei căi judiciare efective care să permită părții de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanță fiind un element inerent al garanțiilor consacrate de acest articol și oferă instanței dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităților procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor și o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condițiilor procedurale stabilite de lege.
Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, principiu statuat la art. 16 din Legea nr. 304/2004, articol ce reprezintă, de altfel, o aplicație a dispozițiilor art. 129 din Constituție care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
Totodată, dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. prevăd: "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".
În acest context, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 31 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 18 din data de 13.01.2021 pronunțate de Tribunalul Suceava în Dosar nr. x/2020, decizia purtând mențiunea, definitivă".
Prin urmare, contestatorul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, dacă legea nu prevede vreo cale de atac, nu se pot crea artificial astfel de căi, legislația referitoare la formalitățile și termenele care trebuie respectate pentru a formula o cale de atac vizând asigurarea bunei administrări a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice.
Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, sancțiunea procedurală a inadmisibilității intervenind atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.
Pentru aceste motive, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 31 din data de 22 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 31 din data de 22 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2021.