ÎCCJ, Decizia nr. 161/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 161/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:
I. Prin Încheierea din data de 6 martie 2020, pronunțată de secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) din C. pen.
Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) din C. pen., formulată de revizuentul condamnat A., Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Examinând excepția invocată de revizuentul condamnat A. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte, secția penală, a constatat că această condiție nu este îndeplinită.
Astfel, în doctrină s-a reținut că "această cerință presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției: existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 " - Condiția interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea examinării constituționalității unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată).
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.
Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă, respectiv art. 244 alin. (1) din C. pen. prevăd că inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
În esență, din cuprinsul cererii formulate, a rezultat că revizuentul condamnat A. a criticat sintagma "persoane", deoarece textul de incriminare nu face distincție între categoriile de persoane ce ar putea constitui subiectul pasiv al infracțiunii de înșelăciune, fiind incluși și funcționarii publici ce sunt învestiți să îndeplinească un serviciu public sau de autoritate publică, fapt ce contravine scopului incriminării faptei, aceasta fiind o faptă regăsită la capitolul infracțiuni contra patrimoniului, nefiind astfel indicat, în mod clar și neechivoc, obiectul material al infracțiunii chiar în textul de incriminare a normei legale sau acesta să poată fi identificat cu ușurință din trimiterea la un act cu care textul incriminator aflat în conexiune în vederea existenței sau inexistenței infracțiunii.
Analizând aceste critici, prin raportare la relevanța excepției invocate, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei de față, dat fiind că textul de lege criticat se referă la elemente de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) din C. pen., iar Înalta Curte nu a identificat o legătură cu soluționarea cauzei, întrucât analiza în cadrul cererii de revizuire nu vizează reaprecierea elementelor de tipicitate din perspectiva probatoriului care a fost deja administrat în fața instanței de fond și de apel.
În plus, Înalta Curte constată că, prin excepția invocată, nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se susțin aspecte care țin de modificarea sau corelarea legislativă a unor texte de lege pe care autorul excepției înțelege să le critice.
Pe cale de consecință, Înalta Curte a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă sau de aplicare în concret a textului de lege (Sentința penală nr. 646/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).
II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) din C. pen., cuprinsă în Încheierea din data de 6 martie 2020, pronunțată de secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, în termenul legal, revizuentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Penal 1 - 2020 la data de 17 iunie 2020, sub nr. x/2020, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data 5 octombrie 2020.
Concluziile apărătorului recurentului revizuent și ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 5 octombrie 2020 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul declarat de revizuentul A. este nefondat.
Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea menționată.
Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- calitatea de parte în proces a autorului excepției;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;
- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"
- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.
Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.
În cauza dedusă judecății, în analiza condițiilor anterior menționate, referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) din C. pen. se constată că excepția a fost invocată de revizuentul A. în fața instanței de judecată investită cu soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 lit. a) din C. proc. pen.
În speță, se constată că, raportându-se formal la exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmărind un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, revizuentul a susținut că dispozițiile art. 244 alin. (1) din C. pen. contravin principiului legalității incriminării prevăzute de art. 1 din C. pen., art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 alin. (5) din Constituție fiind lipsite de claritate și previzibilitate în condițiile în care textul nu face distincție între categoriile de persoane ce ar putea constitui subiectul pasiv al infracțiunii de înșelăciune, fiind incluși și funcționarii publici ce sunt învestiți să îndeplinească un serviciu public sau de autoritate publică, fapt ce contravine scopului incriminării faptei, nefiind astfel indicat, în mod clar și neechivoc, obiectul material al infracțiunii chiar în textul de incriminare a normei legale sau acesta să poată fi identificat cu ușurință din trimiterea la un act cu care textul incriminator aflat în conexiune în vederea existenței sau inexistenței infracțiunii.
În cauză, din examinarea argumentelor invocate, Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate cu privire la art. 244 alin. (1) din C. pen. reprezintă, în realitate, chestiuni de aplicare a legii, atribut care nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale, și nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.
În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor învederate de recurentul revizuent, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond că obiecțiunile formulate de acesta nici la o examinare formală nu au legătură cu cauza în condițiile în care nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii în contenciosul constituțional cu privire la dispozițiile art. 244 alin. (1) din C. pen. (ce incriminează infracțiunea de înșelăciune) și soluționarea cererii de revizuire (întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.) formulată de același revizuent împotriva Sentinței penale nr. 383 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din data de 7 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Or, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 lit. a) din C. proc. pen. (s-au descoperit fapte și împrejurări noi, care, dacă ar fi fost cunoscute de instanță, ar fi condus la pronunțarea unei soluții diametral opuse) în mod evident, soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate ce vizează elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) din C. pen. nu poate avea o înrâurire/influență directă cu privire la soluția ce s-ar putea pronunța în cauză.
Așadar, în condițiile în care, în cauză, nu s-a justificat un interes, soluționarea excepției de neconstituționalitate nefiind de natură să producă un efect concret asupra situației juridice a revizuentului întrucât analiza în cadrul cererii de revizuire nu vizează reaprecierea elementelor de tipicitate din perspectiva probatoriului care a fost deja administrat în fața instanței de fond și de apel, neputându-se constata existența unui interes în analiza relevanței excepției invocate în cauza de față, Înalta Curte constată că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Față de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge ca nefondat recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. pen., cuprinsă în Încheierea din data de 6 martie 2020, pronunțată de secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. pen., cuprinsă în Încheierea din data de 6 martie 2020, pronunțată de secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2020.