ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 507/2021

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 527/A din 21 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 456 alin. (1) și art. 458 din C. proc. pen.

S-a reținut că, în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., revizuentul A. a arătat că modul de stabilire a cuantumului cheltuielilor judiciare avansate de stat raportat la prevederile art. 272 din C. proc. pen. încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 și art. 126 alin. (2) din Constituția României. Totodată, consideră că sunt încălcate normele de tehnică legislativă în adoptarea acestora.

În acest sens, a precizat că s-au stabilit cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 400 RON, doar prin aprecierea instanței de judecată, fără existența unor criterii legale unitare, cu caracter obiectiv, reglementate distinct pentru fiecare categorie prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., care să excludă orice apreciere subiectivă din partea instanței.

În opinia revizuentului, există discriminare a modului în care sunt stabilite cheltuielile judiciare avansate de stat constând în: efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor de probă și alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal față de celelalte cheltuieli pentru care există criterii distincte de apreciere unitară.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 456 alin. (1) și art. 458 din C. proc. pen., revizuentul a făcut referire la competența instanței să judece cererea de revizuire atunci când hotărârea primei instanțe a fost desființată în apel, conform art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., considerând că sunt contradictorii cu dispozițiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen. și încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 124 și 126 alin. (2) din Constituția României.

În acest sens, a învederat că Sentința penală nr. 6267/2018 a fost desființată prin Decizia penală nr. 702/A din 21 iunie 2019, aceasta nefiind definitivă pentru a putea fi revizuită de prima instanță.

În opinia sa, raționamentul prin care o hotărâre penală desființată în apel poate fi revizuită de instanța de fond este greșit, fiind încălcat principiul securității juridice, principiu apărat și de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuentul a susținut că Judecătoria Timișoara avea competența să judece o cerere de revizuire doar în cazul în care apelul este respins conform art. 421 pct. 1 lit. a) și b) din C. proc. pen., caz în care dispozițiile art. 452 alin. (1) nu sunt în contradicție cu art. 456 alin. (1) și art. 458 teza I din C. proc. pen.. Totodată, a arătat că dispozițiile art. 456 alin. (1) și art. 458 teza I au fost adoptate cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, acestea nefiind legal corelate cu celelalte dispoziții incidente din C. proc. pen.

Analizând excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 456 alin. (1) și art. 458 din C. proc. pen., precum și ale art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de apel a reținut următoarele:

În privința excepției de neconstituționalitate ale disp. art. 456 alin. (1) și art. 458 teza I din C. proc. pen., s-a constatat că excepția invocată de către revizuent nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze, întrucât acesta a fost condamnat pentru cele două infracțiuni de către prima instanță, iar nu de către instanța de apel. Astfel, prin Sentința penală nr. 6267/2018 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2017, revizuentul (inculpat în dosarul respectiv) a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev de art. 244 alin. (1) - (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., precum și la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 41 C. pen.

Prin Decizia nr. 702/A/2019 a Curții de Apel Timișoara, a fost admis apelul inculpatului, doar sub aspectul tehnicii de contopire a pedepselor stabilite de prima instanță, cu alte pedepse stabilite prin sentințe penale anterioare, fiind menținute soluțiile de condamnare pronunțate de prima instanță.

Prin urmare, s-a arătat că revizuentul nu se află în situația de a fi fost condamnat de către instanța de apel, astfel că aceasta nu poate invoca neconstituționalitatea dispozițiilor art. 456 alin. (1) din C. proc. pen., pe motiv că ar fi contrară Constituției dispoziția legală care permite ca o hotărâre penală desființată în apel, să poată fi revizuită de instanța de fond.

În privința cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., s-a reținut că toate articolele din Constituție invocate ca fiind încălcate nu au legătură cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că persoana căreia i s-a respins apelul, recursul în casație, contestația sau cererea urmează să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat. Deși instanța de judecată nu este competentă să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate invocate, totuși aceasta nu poate sesiza Curtea Constituțională, decât în situația în care dispozițiile legale invocate ca fiind neconstituționale, au cel puțin aparent o legătură cu dispozițiile din Constituție indicate de petent ca fiind încălcate. Prin urmare, în temeiul art. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

II. Împotriva deciziei sus-menționate, revizuentul A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpat, cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. și ale art. 456 alin. (1) și art. 458 teza I din C. proc. pen., fiind legală și temeinică, pentru următoarele motive:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legal:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând cu prioritate admisibilitatea excepției invocate prin prisma îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, în considerarea următoarelor argumente:

Din economia prevederilor legale sus invocate rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică, pe de o parte, examinarea prealabilă a exigențelor formale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege. Această analiză se realizează de către judecătorul/instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția și presupune verificarea calității de parte a autorului excepției, a aflării în vigoare a legii/ordonanței în care este inserată acea dispoziție, a legăturii dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului și, în final, a deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale.

Pe de altă parte, sesizarea Curții cu o excepție de neconstituționalitate presupune, în egală măsură, și examinarea unei cerințe implicite de admisibilitate care, deși nu este prevăzută în mod expres în conținutul art. 29, se deduce din întreaga reglementare legală a organizării și funcționării Curții Constituționale. În acest sens, instanța de judecată este obligată să verifice și măsura în care excepția de neconstituționalitate tinde, în mod real, la a învesti Curtea cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției (prerogativă recunoscută Curții de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992).

Obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, acelea de respingere ca inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (mutatis mutandis, a se vedea cu titlu de exemplu deciziile nr. 35 din 20 ianuarie 2011, nr. 284 din 24 februarie 2011 și nr. 459 din 12 aprilie 2011 ale Curții Constituționale).

Or, în cauza de față, se constată, sub un prim aspect, că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate anterior enunțate, deoarece normele a căror constituționalitate este criticată nu au, în substanță, legătură cu soluționarea cauzei, în sensul de a putea fi potențial aplicabile în proces.

Luarea în considerare a stadiului procesual și a împrejurărilor concrete în care a fost invocată excepția analizată se impune în prezenta cauză pentru a se stabili în ce măsură ea tinde în mod real la constatarea neconstituționalității unei prevederi legale de care depinde soluționarea cauzei, cu respectarea competențelor Curții Constituționale sau la cenzurarea unor dispoziții într-un alt cadru.

Aceasta deoarece admisibilitatea unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi examinată printr-o verificare pur formală a condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, ci reclamă în mod necesar și o analiză a scopului real în care a fost invocată, pentru a se evita astfel un eventual gir dat unui exercițiu al dreptului procesual neconcordant cu rațiunea legală a acelui drept.

Înalta Curte constată că, prin excepțiile invocate de recurent, se susține că dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., art. 456 alin. (1) și art. 458 teza I din C. proc. pen., ar contraveni prevederilor constituționale - art. 1 alin. (4) și (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 și art. 126 alin. (2) din Constituția României, precum și dispozițiilor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dispoziții legale criticate:

Art. 456 alin. (1) din C. proc. pen.: "Cererea de revizuire se adresează instanței care a judecat cauza în prima instanță."

Art. 458 teza I din C. proc. pen.: "Competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în prima instanță."

Art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.: " În cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea."

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, cererea trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice în cauză. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

În jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aspectele de neconstituționalitate invocate reprezintă în realitate critici cu privire la modul de reglementare a competenței în primă instanță pentru soluționare cererii de revizuire și a cheltuielilor judiciare suportate în cursul procesului penal.

Se constată că, prin criticarea textelor de lege nu se tinde la constatarea neconstituționalității unor prevederi legate semnificativ de soluționarea cauzei, ci la cenzurarea unor dispoziții procesual penale din materia căii de atac extraordinare a revizuirii și a cheltuielilor judiciare. În realitate, se formulează critici cu privire la modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze aceste instituții procesual penale.

Având în vedere dispozițiile art. 57 din Constituție, Înalta Curte apreciază că exercitarea dreptului procesual prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu s-a realizat în concordanță și în vederea atingerii scopului pentru care acest drept a fost recunoscut de lege, iar sesizarea Curții Constituționale ar fi nejustificată.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea și completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Or, analizând termenii în care excepțiile au fost formulate, Înalta Curte apreciază că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.

Finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat, în mod corect, că, prin raportare la condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1994, invocarea textelor de lege pretins neconstituționale nu impun sesizarea instanței de contencios constituțional.

Pentru aceste motive, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției din cuprinsul Deciziei penale nr. 527/A din data de 21 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2020, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției din cuprinsul Deciziei penale nr. 527/A din data de 21 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2020, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2021.

GGC - CL