ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 418/2021

HOTĂRÂRE
09.03.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 418/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 07 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Împotriva încheierii din 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată la data de 10 decembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2015/a1.2, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 6.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii atacate, cu consecința repunerii cauzei pe rol în vederea continuării judecății cauzei, susținând că încheierea recurată este netemeinică și nelegală.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

În raport de prevederile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării recursului, reținând următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege."

Conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, "Se timbrează cu 4 RON cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: (…) încheierea de suspendare a judecării cauzei."

Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 prevăd că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, conform alin. (3) al aceluiași articol.

Art. 302

1

alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 stipulează că:

"La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii."

În speța dedusă judecății, pentru primul termen de judecată stabilit la data de 13 ianuarie 2021, recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea timbrării recursului cu 4 RON, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Prin încheierea din 04 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015.2.1, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca tardivă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A., în dosarul nr. x/2015.2 al aceleiași instanțe.

Obligația achitării taxei judiciare de timbru a fost reiterată pentru termenul de judecată din data de 09 martie 2021, fiindu-i adusă la cunoștință recurentului-reclamant la data de 25 februarie 2021, prin afișare la domiciliul acestuia situat în București, b-dul x, nr. 2A Bis, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul de recurs.

Față de aceste împrejurări, se reține că recurentul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit pentru soluționarea recursului, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior.

Din această perspectivă, reținând că recursul nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 302

1

alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2220/2021
alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, s-a mai reținut că, în ipoteza în care va trece peste excepțiile tardivității, a netimbrării și a nulității căii de atac, în aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de judecată urmează a se
ÎCCJ 2021-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1034/2021
Ședința publică din data de 13 mai 2021 Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: Prin încheierea din 28 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost suspendată, în
ÎCCJ 2021-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2470/2021
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată Prin încheierea din 3 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea
ÎCCJ 2023-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2816/2023
Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs 1.1. Prin sentința civilă nr. 2389 din 12
ÎCCJ 2019-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2019
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Încheierea din 19 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de comunicare a încheierii de suspendare din data de 8 a
Sursă