ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 258/2014

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea

de Apel Iași și declinată, spre competentă soluționare, în favoarea Înaltei Curți

de Casație și Justiție, revizuenții A.G. și A.E. au solicitat revizuirea deciziei

civile nr. 433 din 12 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, pentru contrarietate

cu decizia civilă nr. 19 din 12 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași și cu decizia

civilă nr. 1 din 5 ianuarie 2005 a aceleiași instanțe, considerând că în cauză sunt

întrunite condițiile impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3166

din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cererea

de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, reținându-se următoarele considerente:

Verificând conținutul

hotărârilor invocate ca fiind contrare, instanța a constatat că acestea nu sunt

pronunțate în același litigiu, în cauză neexistând identitatea de obiect cerută

de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece obiectul cererilor soluționate

prin hotărârile menționate de revizuenți este diferit.

Astfel, în timp ce prin

deciziile nr. 1 din 5 ianuarie 2005 și nr. 19 din 12 noiembrie 2004 ale Curții de

Apel Iași, s-au soluționat cereri de încuviințare a executării silite a titlului

executoriu reprezentat de procesul-verbal de licitație din 5 mai 2003, emis de Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Bancare Iași, prin decizia nr. 433 din 13 februarie

2012 a Tribunalului Iași, secția I civilă, a fost soluționată o cerere de întoarcere

a executării silite, respectiv repunerea contestatorilor A.G. și A.E. în situația

anterioară efectuării executării silite în dosarul de executare, reintegrarea lor

în imobilul din Iași, str. A.S.

Prin cererea înregistrată

la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2013,

A.G. și A.E.

au formulat contestație în anulare î

mpotriva

deciziei nr. 3166 din 6 iunie 2013, pronunțată

de instanța supremă în soluționarea cererii de revizuire.

În motivarea cererii de

contestație în anulare se arată că instanța a omis, din greșeală, să cerceteze și

să se pronunțe pe toate susținerile și probele privind admisibilitatea cererii de

revizuire, fiind încălcate, astfel, drepturile legale și constituționale referitoare

la un proces echitabil. Contestatorii nu invocă temeiul juridic pe care își

întemeiază calea extraordinară de atac.

Analizând contestația

în anulare, prin raportare la criticile invocate de contestatori, Înalta Curte constată

că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac prin care se solicită instanței care a pronunțat

hotărârea atacată să își desființeze propria hotărâre în cazurile și în condițiile

expres și limitativ prevăzute de lege.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru

ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația

în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și

ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate

fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate

fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare

a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență.

Contestația în anulare

specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată

recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul

ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de casare.

Prin urmare, pe calea

contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu

relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

În cauză, contestatorii

nu invocă

temeiul

juridic pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și nici motive concrete

care să vizeze decizia contestată, limitându-se a arăta că instanța a omis, din

greșeală, să cerceteze și să se pronunțe pe toate susținerile și probele privind

admisibilitatea cererii de revizuire.

Așa cum s-a arătat anterior,

poate constitui obiect al contestației în anulare speciale numai o hotărâre pronunțată

în recurs, or, în cauză, hotărârea a cărei retractare se solicită a fost pronunțată

în revizuire, situație în care dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu sunt incidente.

În realitate, contestatorii

sunt nemulțumiți de modul cum a fost soluționată cererea de revizuire, respectiv

de faptul că aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, însă pe calea contestației

în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere

a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare

fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că cele arătate de contestatori, prin motivele cererii de contestație în

anulare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., după cum nu sunt

susceptibile de încadrare în niciuna din ipotezele art. 317 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele

expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatorii A.G. și A.E. împotriva deciziei nr. 3166 din

6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2014.