ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 258/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Iași și declinată, spre competentă soluționare, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenții A.G. și A.E. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 433 din 12 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, pentru contrarietate cu decizia civilă nr. 19 din 12 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași și cu decizia civilă nr. 1 din 5 ianuarie 2005 a aceleiași instanțe, considerând că în cauză sunt întrunite condițiile impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3166 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, reținându-se următoarele considerente: Verificând conținutul hotărârilor invocate ca fiind contrare, instanța a constatat că acestea nu sunt pronunțate în același litigiu, în cauză neexistând identitatea de obiect cerută de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece obiectul cererilor soluționate prin hotărârile menționate de revizuenți este diferit.

Astfel, în timp ce prin deciziile nr. 1 din 5 ianuarie 2005 și nr. 19 din 12 noiembrie 2004 ale Curții de Apel Iași, s-au soluționat cereri de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de licitație din 5 mai 2003, emis de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare Iași, prin decizia nr. 433 din 13 februarie 2012 a Tribunalului Iași, secția I civilă, a fost soluționată o cerere de întoarcere a executării silite, respectiv repunerea contestatorilor A.G. și A.E. în situația anterioară efectuării executării silite în dosarul de executare, reintegrarea lor în imobilul din Iași, str. A.S. Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2013, A.G.

și A.E. au formulat contestație în anulare î mpotriva deciziei nr. 3166 din 6 iunie 2013, pronunțată de instanța supremă în soluționarea cererii de revizuire. În motivarea cererii de contestație în anulare se arată că instanța a omis, din greșeală, să cerceteze și să se pronunțe pe toate susținerile și probele privind admisibilitatea cererii de revizuire, fiind încălcate, astfel, drepturile legale și constituționale referitoare la un proces echitabil. Contestatorii nu invocă temeiul juridic pe care își întemeiază calea extraordinară de atac. Analizând contestația în anulare, prin raportare la criticile invocate de contestatori, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se solicită instanței care a pronunțat hotărârea atacată să își desființeze propria hotărâre în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. În cauză, contestatorii nu invocă temeiul juridic pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și nici motive concrete care să vizeze decizia contestată, limitându-se a arăta că instanța a omis, din greșeală, să cerceteze și să se pronunțe pe toate susținerile și probele privind admisibilitatea cererii de revizuire.

Așa cum s-a arătat anterior, poate constitui obiect al contestației în anulare speciale numai o hotărâre pronunțată în recurs, or, în cauză, hotărârea a cărei retractare se solicită a fost pronunțată în revizuire, situație în care dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu sunt incidente. În realitate, contestatorii sunt nemulțumiți de modul cum a fost soluționată cererea de revizuire, respectiv de faptul că aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, însă pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare. Prin urmare, Înalta Curte constată că cele arătate de contestatori, prin motivele cererii de contestație în anulare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., după cum nu sunt susceptibile de încadrare în niciuna din ipotezele art. 317 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A.G. și A.E. împotriva deciziei nr. 3166 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2014.