ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3877/2012

Asupra recursului civil de față,

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 652 din 12 mal 2010,

Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea

reclamanților G.N. și G.M. în contradictoriu cu Municipiul București, prin

primar general, P.F., E.Ș.C. și V.G.

A admis în parte cererea de intervenție

în interes propriu formulată de P.F., E.Ș.C. și V.G. și a obligat Primarul

general să emită o dispoziție prin care să-i propună pe cei trei intervenienți

pentru acordarea unor despăgubiri echivalente privind terenul de 319 m.p.,

situat în str. Emil Holuț.

A obligat Primarul general să

înainteze documentația necesară către Comisia Centrală pentru Stabilirea și

Acordarea Despăgubirilor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că soții G.N. și G.M. au dobândit, prin contractul de vânzare -

cumpărare din 5 decembrie 1958, un teren loc viran de casă, în suprafață de 319

m.p., situat în București, str. Emil Holuț, pe care l-au înstrăinat prin act

sub semnătură privată către V.S. și V.F. la 13 septembrie 1970.

Cei doi cumpărători au edificat pe

teren o casă și anexe gospodărești, care au fost demolate în anul 1983, cu

plata despăgubirilor doar pentru construcții.

Tribunalul a mai reținut că cei care

au fost expropriați și de la care s-a preluat efectiv terenul au fost

cumpărătorii V., care în perioada 1970 - 1983 s-au comportat ca adevărați

proprietari, iar nu soții G., care au primit prețul de 7.600 lei chiar în anul

1970, când au predat terenul.

Deși notificarea a fost formulată atât

de reclamanți, cât și de intervenienți, aceștia din urmă au dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 319 m.p., imposibil

de restituit în natură.

Prin decizia nr. 456/ A din 3 mal

2011, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de Primăria municipiului București, prin primar general.

Instanța de apel a arătat că, prima

instanță a respins acțiunea formulată de reclamanți și a admis cererea de

intervenție principală formulată de P.F., E.Ș.C. și V.G.

A mai reținut că nu există legătură

între criticile apelantei și dispozitivul hotărârii atacate relativ la pretinsa

obligare a pârâtei la acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor

bănești, având în vedere că o asemenea dispoziție nu se regăsește în

dispozitiv.

Instanța de apel a mai reținut că intervenienții

au făcut dovada calității de persoană îndreptățită, pentru că au cumpărat

terenul prin act sub semnătură privată și l-au posedat efectiv până în anul

1983.

Este evident că notificarea

intervenienților nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 25 din

Legea nr. 10/2001, astfel că hotărârea apelată a fost pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale.

Hotărârea atacată nu vine în

contradicție nici cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atât timp cât instanța

a dispus transmiterea documentației prevăzute de lege către Comisia Centrală.

împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs Municipiul București, prin primar general

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

din C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia atacată este nelegală,

deoarece, potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie

însoțită de acte doveditoare ale dreptului de proprietate și calității de

moștenitor.

Imobilul în litigiu a Scut obiectul

Decretului nr. 539/1973, fiind expropriat în vederea construirii a 11 blocuri

de locuințe, motiv pentru care preluarea nu a fost abuzivă, atât timp cât s-au

acordat despăgubiri.

Cât privește trimiterea dosarului și a

dispoziției motivate către Comisia Centrală, acest lucru nu poate fi realizat

înainte de controlul de legalitate efectuat de Prefectul municipiului

București.

A mai arătat recurentul, că nu s-au

făcut dovezi că intervenienții nu ar fi beneficiat de despăgubiri, potrivit

art. 5 din Legea nr. 10/2001.

Criticile formulate permit încadrarea

recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., dar nu sunt

fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Recurentul a susținut că decizia

atacată este nelegală, deoarece, potrivit art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001,

notificarea trebuie însoțită de acte doveditoare ale dreptului de proprietate

și calității de moștenitor. Această susținere nu poate fi considerată o

critică, în sensul art. 304 din C. proc. civ., deoarece este o simplă

afirmație, fără a prezenta argumentele de fapt și de drept pentru care

dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 nu ar fi fost respectate.

De altfel, chiar dacă recurentul ar fi

făcut critici de legalitate sub acest aspect, ele nu ar fi putut fi analizate,

pentru că au fost formulate pentru prima dată în recurs, nefăcând obiect de

analiză în apel.

Cât privește susținerea privind faptul

că preluarea imobilului nu a fost abuzivă, se constată că art. 2 lit. g) și h)

din Legea nr. 10/2001 stabilește prezumția de preluare abuzivă pentru orice

imobile preluate de stat cu titlu sau iară titlu valabil, motiv pentru care,

indiferent de scopul exproprierii și achitarea de despăgubiri, imobilele

preluate prin expropriere sunt imobile preluate în mod abuziv.

Mai mult decât atât, art. 11 din Legea

nr. 10/2001 cuprinde dispoziții speciale privind imobilele expropriate, acesta

fiind un argument suplimentar în susținerea ideii că măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială de reparație se aplică și imobilelor expropriate.

Recurentul a mai susținut că decizia atacată

este nelegală pentru că a menținut soluția înaintării documentației către

Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, deși este necesar controlul de

legalitate al prefectului.

Această critică nu poate fi primită,

deoarece Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cuprinde dispoziții lipsite de

echivoc cu privire la entitatea juridică ce are obligația transmiterii

notificării și documentației aferente către Comisia Centrală, aceasta fiind

unitatea deținătoare care a primit notificarea.

Desigur, aceasta nu exclude controlul

de legalitate al prefectului, din moment ce unitatea deținătoare și-a

îndeplinit obligația de a emite dispoziție cu propunere motivată.

În sfârșit, recurentul a mai arătat că

nu s-au făcut dovezi că intervenienții nu ar fi beneficiat de despăgubiri,

potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001, dar această critică, pe lângă faptul că

a fost pentru prima oară invocată în recurs, este și străină de cauză, pentru

că art. 5 din Legea nr. 10/2001 este aplicabil doar în ipoteza în care

persoanele ce se pretind îndreptățite au primit alte reparații, potrivit

acordurilor internaționale ale României, ceea ce nu a fost cazul în speță.

Pentru toate aceste motive, recursul

declarat de Municipiul București este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1)

din C. proc. civ., va fi respins ca atare.

Având în vedere și dispozițiile art.

274 din C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de

judecată către intimații - intervenienți, diminuate în funcție de complexitatea

cauzei și valoarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 456/ A din 3

mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurentul - pârât

Municipiul București, prin Primarul General la plata către intimații -

intervenienți P.F., E.Ș.C. și V.G. a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500

lei, reduse conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

30 mai 2012.