ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 884/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 5 mai 2008, reclamanta S.N.C.R. din România a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții SC E.C. SRL, municipiul Mangalia, prin primar și primarul municipiului Mangalia, ca prin hotărâre judecătorească să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005 la B.N.P. J.V., încheiat între municipiul Mangalia și SC E.C. SRL pentru suprafața de 2.310 mp (2.328,76 mp din măsurători) situată în intravilanul municipiului Mangalia, str. R., zona Spital Municipal D, județul Constanța, , întabulat în C.F.

a localității Mangalia, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei SC E.C. SRL cu privire la acest imobil și obligarea în solidar a pârâților ia plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din 9 iunie 2008, reclamanta a completat acțiunea eu cererea de obligare a pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2.310,32 mp. (2.328,76 mp din măsurători). Prin sentința civilă nr. 1077 din 10 iunie 2010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea, astfel cum a fost completată și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-eumpărare autentificat din 5 ianuarie 2005 la B.N.P. J.V., ce a avut ca obiect terenul în suprafață de 2.301,32 mp situat în municipiul Mangalia, str. R., zona Spital Municipal.

județul Constanța. A obligat pârâta SC E.C. SRL să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul mai sus-menționat, întabulat în C.F. a localității Mangalia și construcțiile C1, în suprafață de 289 mp și C2, în suprafață de 315 mp, imobil identificat prin raportul de expertiză topometrică întocmit de expert Andrei Ion și planul de situație anexat acestuia și a dispus radierea din C.F. a municipiului Mangalia, de la nr. cadastral, a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei SC E.C. SRL pentru imobilul ce a format obiectul contractului de vânzare-eumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005. În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a redus onorariul apărătorului ales al reclamantei de la 9.181 lei la 5.000 lei și a obligat pârâții, în solidar, ia plata cheltuielilor de judecată astfel stabilite.

Împotriva acestei sentințe au declarat, apel reclamanta S.N.C.R. din România și de pârâta SC E.C. SRL Mangalia. În susținerea apelurilor a fost administrată proba eu acte, cea cu interogatoriul apelantei pârâte și proba cu expertiză topografică. Au fost solicitate primăriei Mangalia relații referitoare la istoricul de rol pentru terenul în suprafață de 29.027 mp a cărui restituire a fost solicitată prin notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, la evoluția în timp a denumirii străzii R. și ia eventuala suprapunere a terenurilor asupra cărora părțile se pretind proprietari, iar cu adresa din 13 octombrie 2011 s-a comunicat instanței că nu există înscrisuri oficiale care să ateste schimbarea numelui fostului Bulevard P.E.

în str. G.D. și apoi în strada R., că amplasamentul străzii R. a fost dat, în timp, de dezvoltarea urbană a zonei, de proiectarea cvartalelor de blocuri existente, suprapunerea fiind legată de existența unor elemente comune care s-au păstrat din 1925 până în prezent și că singurele elemente care se pot regăsi atât în planul din 1925, cât și în planurile actuale suni un imobil edificat în 1902 și un fragment din str. B.D. - actualmente strada G.M.

Urmare a obieețiunilor aduse de reclamantă raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expert D.D., dar și în funcție de relațiile primăriei municipiului Mangalia, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografică de către 3 experți care a avut ca obiective: identificarea suprafeței de 29.027 mp a cărei restituire a fost solicitată de reclamantă în procedura Legii nr. 10/2001, în funcție de înscrisurile pe care aceasta își întemeiază dreptul de proprietate și stabilirea eventualei suprapuneri, totale sau parțiale, dintre terenul în suprafață de 2.301,32 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat din 2005 la B.N.P.

J.V., cu luarea în considerare a obiecțiunilor aduse de reclamantă expertizei D. Obiecțiunile aduse de reclamantă acestui raport de expertiză - care au vizat modalitatea de identificare a suprafeței de 29.027 mp, respectiv făptui că experții, în mod arbitrar și lipsit de justificare tehnică, au acordat prioritate întinderii suprafeței expertizate, în detrimentul coordonatelor inițiale ale acesteia, ceea ce a condus la modificarea considerabilă a formei, care este total diferită de cea din planul de sistematizare a orașului Mangalia din 1925, eu consecința înjumâtățirii suprafeței din terenul revendicat pentru care există suprapunere au fost respinse de curtea de apel prin încheierea de la termenul 23 mai 2012. S-a avut în vedere că obiectiv al expertizei a fost identificarea suprafeței de 29.027 mp potrivit înscrisurilor pe care reclamanta își întemeiază dreptul de proprietate și că determinarea exactă a vechiului amplasament al proprietății exhibate de titulara acțiunii ar fi impus identificarea doar a unei suprafețe de 23.863 mp, cât a făcut obiectul donației al cărei beneficiar se pretinde reclamanta și se menționează în planul general de sistematizare din 1925; că studiul comparativ al planului ce constituie anexa 3 la raportul de expertiză și al celui din 1925 conduce la concluzia că.

contrar obiecțiunilor reclamantei, terenul expertizat se învecinează pe latura de est cu vechiul amplasament al Bulevardului P.E., iar explicația formei diferite a suprafeței identificată prin expertiza din apel față de cea rezultată din planul de sistematizare din 1925 constă în diferența de întindere a celor două suprafețe, respectiv 29.027 mp în planul anexat expertizei și 23.863 mp în planul anterior; că deformarea formei terenului spre vest ar fi condus la suprapunerea acestuia cu vechiul amplasament al Bulevardului Principesa Ileana. Prin Decizia nr. 91/C din 18 iulie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul reclamantei S.N.C.R. din România, ca neîntemeiat. A admis apelul pârâtei SC E.C.

SRL A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005 la B.N.P. V.J. Mangalia, în limita suprafeței de 1.180 mp identificat conform raportului de expertiză cu trei experți anexa 6 fila 34 vol. II. A respins restul pretențiilor. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat reclamanta la plata către apelanta pârâtă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005 la .B.N.P. J.V., prin care primarul municipiului Mangalia a vândut pârâtei SC E.C.

SRL terenul ce constituie obiectul material al litigiului de față, a fost raportată de reclamantă ia nesocotirea prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și la reaua-credință a părților contractante care au cunoscut sau puteau cunoaște, cu minime diligente, că imobilul înstrăinat nu aparține vânzătorului. Deși la data încheierii actului de înstrăinare atacat în cauză, prevederea legală a cărei nesocotire a fost invocată de reclamantă nu se alia în vigoare, cum în mod justificat se pretinde în apelul pârâtei, motivul de nulitate derivat din existența unei notificări întemeiată pe Legea nr. 10/2001 a fost în mod fondat reținut de tribunal, concluzia fiind conformă prevederilor art. 20 și art. 43 alin. (2) din actul normativ menționat, în forma anterioară primei republicări din M. Of.

nr. 279 din 04 aprilie 2005. Aplicarea art. 20 alin. (1), care consacră regula și, totodată, scopul Legii nr. 10/2001, implică, cum în mod explicit se statua prin pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii - în vigoare la momentul înstrăinării terenului în iiîisîu -indisponibilizarea imobilelor restituibile și suspendarea oricăror proceduri legale de înstrăinare către alte persoane decât cele îndreptățite în temeiul legii speciale, cu începere de la data intrării saie în vigoare până la soluționarea notificării și are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar.

În același timp, art. 43 alin. (2) din Lege (în prezent art. 42 alin. (2) dispunea că numai imobilele care nu se restituie persoanelor îndreptățite potrivit procedurilor prevăzute la capitolul III rămân în administrarea deținătorilor actuali și pot fi înstrăinate în conformitate cu legislația în vigoare, iar pct. 43.2 din H.G. nr. 498/2003 stabilea că aplicarea prevederilor anterior menționate se face numai după soluționarea definitivă a procedurilor administrative și jurisdicționale generate de notificarea persoanelor îndreptățite. Dat fiind scopul acestor dispoziții legale, obligația de a nu proceda ia o înstrăinare ori grevare a imobilului care să împiedice restituirea în natură avea caracter imperativ și anterior introducerii alin. (5) al art. 21, în forma republicată după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, iar actu!

îransiativ de proprietate încheiat cu nesocotirea ei era lovit de nulitate absolută. Rezultă, deci, că prevederea legală la care s-a făcut referire anterior, a cărei lipsă de incidență a fost invocată de pârâta apelantă, nu a institui! o sancțiune nouă, a cărei aplicare ar impune respectarea principiului neretroactivității legii civile, ci a consacrat explicit, pe cale legislativă, ceea ce era deja stipulat în lege și în normele metodologice, în termeni mai generali, ca efect al notificării, respectiv indisponibilizarea imobilului. În cauză, notificarea reclamantei a fost depusă la 16 iulie 2001 și a vizat terenul în suprafață de 29,027 mp, situat în intravilanul localității Mangalia, care include, parțial și suprafața înstrăinată pârâtei apelante.

Deși notificată în termenul stabilit de lege, primăria municipiului Mangalia a vândut parte din terenul notificat, iar această înstrăinare este nelegală pentru că, așa cum s~a arătat în precedent, imobilul era indisponibilizat legal. Înlăturarea sancțiunii nulității nu poate fi întemeiată pe atitudinea subiectivă a pârâtei cumpărătoare la momentul vânzării deoarece, chiar dacă aceasta nu a avut cunoștință de notificarea reclamantei, bunul era indisponibilizat legal, deci înstrăinarea lui contravenea unei dispoziții legale imperative.

Instanța de apel a constatat, pe de altă parte, că lucrările dosarului nu atestă efectuarea de către pârâtă a demersurilor necesare pentru identificarea modalității în care imobilul a intrat în patrimoniul unității administrativ teritoriale și dacă exista vreun impediment ia vânzare, astfel că simpla achiziționare a terenului la licitație publică organizată de vânzător nu demonstrează pe deplin buna sa credință, cu atât mai mult cu cât era vorba despre un bun aflat în patrimoniul unității administrativ teritoriale, în legătură cu care exista posibilitatea derulării unor proceduri de restituire. Așa fiind, încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005 la B.N.P.

J.V. eu nesocotirea unei dispoziții imperative a legii, a fost în mod corect reținută de instanța de fond, dar în raport de probatoriile cauzei, astfel cum au fost suplimentate în apei, curtea de apel a constatat că sancțiunea nulității absolute a fost în mod eronat aplicată pentm întreaga operațiune a vânzării, întrucât suprafața înstrăinată se suprapune doar în parte cu terenul indisponibilizat ca efect al notificării formulată de reclamantă. Temeinicia criticii formulată sub acest aspect în apelul pârâtei rezultă din constatările raportului de expertiză efectuat în apel de experții D.D., V.A. și B.M., care au concluzionat că terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți se suprapune cu terenul a cărui restituire a fost solicitată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 pe o suprafață de 1.180 mp, delimitată în planul de situație anexat.

Din considerentele acestei lucrări tehnice rezultă că identificarea suprafeței de 29,027 mp, menționată în notificarea reclamantei, s-a tăcut prin suprapunerea planului rezultat din prelucrarea măsurătorilor topografice cu planul de sistematizare a orașului Mangalia întocmit, ridicat și parcelai în anul 1925. scara 1:2500; au stabilit experții că din cele două planuri rezultă că strada R. nu prezintă elemente de identificare cu fostul Bulevard P.I., așa cum este acesta prezentat în planul din 1925 și cum precizează, de altfel, și primăria Mangalia în adresa din 13 octombrie 2011; a fost. totodată, identificat și imobilul edificat în anul 1902 în zona străzii B.D., aflat în prezent la intersecția străzilor G.M.

și N.P., menționat în aceeași adresă. Amplasamentul terenului de 29,027 mp a fost, prin urmare, stabilit cu respectarea vechii localizări, astfel cum rezulta aceasta din planul de sistematizare din 1925, iar această concluzie nu poate fi infirmată de forma diferită sub care imobilul este reprezentat în planul ce constituie anexa 3 a raportului de expertiză, cum în mod nefondat s-a susținut prin obiecțiunile formulate de reclamantă, pentru că diferența este justificată de faptul că în pianul din 1925 este reprezentată o suprafață de aproximativ 24,000 mp, iar nu de 29,027 mp, ca în prezent; această împrejurare este justificată de experți în partea introductivă a expertizei, unde au arătat că în planul general de sistematizare al orașului Mangalia aprobat în M. Of.

din 1925 suprafața imobilului primit ca donație de reclamantă este de aproximativ 23,863 mp și că abia în 1940, în documentul „Bunurile imobiliare din Vechiul Regat și Basarabia", este specificată suprafața de 29,027 mp, dar și lungimile laturilor acestui teren. Potrivit considerentelor de la fila 4 a raportului de expertiză, pentru identificarea amplasamentului actual al terenului s-a avut în vedere documentul anterior menționat, respectiv „Formularul de răspuns la chestionarul referitor la bunurile imobiliare din Vechiul Regat și Basarabia. aparținând Comunelor, Ținuturilor și Statului", unde imobilul este identificat prin trei categorii de repere, respectiv suprafață, dimensiunile tuturor laturilor și vecinătăți, iar pentru că recalcularea suprafeței pe dimensiunile indicate nu corespundea celei pretinse de reclamantă, s-a procedai la deformarea dimensiunilor laturilor în scopul respectării celorlalte coordonate ale acestuia.

Incorecta identificare a terenului de 29,027 mp nu poate fi justificată nici din perspectiva obiecțiunii referitoare la necesitatea deformării spre partea de vest a pianului pentru că o astfel de modificare a amplasamentului nu este posibilă; astfel, pe de o parte, pe această latură imobilul se învecina în mod direct, potrivit planului din 1925, cu Bulevardul P.I. - care potrivit constatărilor experților și relațiilor comunicate de primăria Mangalia nu se suprapune cu amplasamentul actual al străzii R. - deci modificarea ar fi condus la suprapunerea terenului expertizat cu vechiul amplasament al bulevardului; pe de altă parte, o astfel de identificare ar fi fost favorabilă apelantei pârâte întrucât ar fi avut drept consecință deplasarea spre vest a amplasamentului terenului de 29,027 mp și, prin urmare, diminuarea suprafeței pe care terenul cumpărat de pârâtă se suprapune cu terenul revendicat de reclamantă.

Apreciind asupra corectei identificări a terenului pentru care reclamanta a cerut acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 prin expertiza efectuată în acest stadiu procesual de cei trei experți, curtea de apel a constatat că întinderea suprafeței pe care imobilele aflate în proprietatea părților se suprapun este cea de 1.180 mp, astfel cum a fost delimitată în planul de situație anexa 6, fila 34, vol. II și că, pe cale de consecință, sancțiunea nulității absolute poate fi aplicată actului de înstrăinare încheiat de pârâți la 5 ianuarie 2005 doar în limita acestei suprafețe, susținerile apelantei pârâte sub acest aspect fiind pe deplin justificate. Instanța de apel a reținut eă este întemeiată și critica ce vizează soluția dată acțiunii în revendicare a terenului înstrăinat, pentru că rezolvarea acestei pretenții nu se putea face cu ignorarea caracterului special al procedurii reglementată de prevederile Legii nr. i0/2001.

Restituirea în natură a acestui imobil a fost solicitată de reclamantă și prin notificarea din 16 iulie 2001, care a fost soluționată prin dispoziția din 07 octombrie 2003 a primarului municipiului Mangalia, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului. în suprafață de 29,027 mp și a Sanatoriului „P.E." pentru lipsa calității sale de persoană îndreptățită. Această dispoziție a fost atacată în instanță, iar prin sentința civilă nr. 555 din 12 mai 2008 Tribunalul Constanța a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul compus din teren în suprafață totală de 29.027 mp și construcție formată din parter și 2 etaje și a obligat pârâții sa-i restituie în natură suprafața de 14.000 mp identificată prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert Ionescu Ion.

Cum anterior prezentului demers procesual, reclamanta a uzat de procedura specială de restituire reglementată de prevederile Legii nr. 10/2001, în determinarea normelor legale care reglementează rezolvarea acțiunii trebuie pornit de la principiul generația specialibus derogant - care guvernează concursul dintre legea generală și cea specială și care este pe deplin incident în cazul suprapunerii unor norme care au același obiect de reglementare, cum este cazul prevederilor art. 480 C. civ. (norma generală în materie de revendicare) și a celor din Legea nr. 10/2001 (norma specială în materie de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada enunțată). Aplicarea acestui principiu de drept - recunoscut și în alte sisteme juridice și invocat de însăși C.E.D.O.

în jurisprudența sa - exclude posibilitatea ca, după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 10/2001, să mai poată fi fundamentat vreun demers în instanță pentru imobilele preluate de statul român cu sau fără titlu în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau în temeiul Legii nr. 139/1940, pe norma de drept comun instituită prin art. 480 C. civ. Cum acțiunea de față, prin care reclamanta a revendicat parte din imobilul preluat de stat din patrimoniul său și care se află sub incidența dispozițiilor art 2 lit. i) din Legea nr, 10/2001., a fost promovată în 2008, deci după intrarea în vigoare a legii speciale (14 februarie 2001), soluționarea ei nu putea fi făcută decât în raport cu reglementarea specială pentru că, atâta vreme cât pentru imobilele preluate abuziv de stat s-a adoptat o lege specială.

care stabilește condițiile în care ele pot fi restituite în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate face abstracție de existența sa și să se aplice regulile specifice acțiunii în revendicare, consacrate pe cale doctrinară și jurisprudențială în aplicarea art. 480 C. civ. O astfel de concluzie se impune și din interpretarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că persoanele ale căror imobile au fost preluate tară titlu valabil păstrează calitatea de proprietar, avută la dala preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor acestei legi - din care rezultă că persoanele menționate pot să promoveze acțiunea în revendicare deoarece și-au păstrai calitatea de proprietari, dar că acest demers procesual poate fi exercitat doar după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire și numai potrivit reglementării legii speciale.

Soluția instanței de fond nu ar putea fi justificată prin considerente referitoare la existența unor mecanisme procedurale diferite în cazul reglementat de art. 480 C. civ. și cel prevăzut de art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, care nu se pot confunda și care vizează. în cazul revendicării, compararea titlurilor exhibate de părți și a originii acestora - pentru că principiul generația specialihus derogam este completat în plan procesual de cel exprimat de adagiul alea una acta via - partea fiind obligată să aleagă un singur demers în justiție pentru obținerea satisfacției dreptului pretins. Or, în cauză, reclamanta a uzat de acest drept, optând pentru utilizarea procedurii legii speciale, în cadrul căreia i s-a și stabilit, chiar dacă în mod nedefinitiv, dreptul la restituirea în natură a unei părți din terenul solicitat prin notificare, care include și suprafața în limita căreia s-a constatat nulitatea actului de înstrăinare încheiat de pârâți.

Cum reclamanta a ales calea de realizare a dreptului său - în cadrul căreia s-a dispus, în primă instanță, atât asupra caracterului preluării imobilului în proprietatea statului, cât și a calității sale de persoană îndreptățită și a posibilității de restituire în natură a unei părți din terenul pretins - nu mai poate reveni asupra deciziei anterioare și să utilizeze procedura dreptului comun, pentru că valorificarea pretențiilor în legătură cu un drept invocat trebuie să respecte legislația națională edictată în legătură cu dreptul respectiv, atât din perspectiva dreptului substanțial, cât și a căilor procedurale prevăzute de lege pentru obținerea recunoașterii celor susținute. În ceea ce privește critica privind aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., instanța de ape! a confirmat soluția primei instanțe. reținând că aceasta în mod corect a apreciat faptul că onorariul achitat de reclamantă avocatului său depășește, prin cuantumul la care a fost convenit, limitele unei necesități procesuale rezonabile și se impune reducerea cheltuielilor datorate cu acest titlu, iar aplicarea măsurii în absența unei solicitări exprese a părții adverse în acest sens nu contravine prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cum în mod nefondat se susține în apelul reclamantei, pentru că norma legală menționată reglementează „dreptul" instanței de a mări sau micșora onorariul cuvenit avocatului în raport eu valoarea pricinii sau cu munca depusă, necondiționat de exprimarea unei poziții procesuale a părții adverse cu privire la acest aspect.

Caracterul rezonabil al sumei stabilită de instanța de fond eu titlu de onorariu avocat este cu atât mai justificat din perspectiva soluției date acțiunii în apel pentru că, deși limita pretențiilor admise a fost redusă în raport cu soluția pronunțată în ciclul procesual anterior, menținerea cuantumului cheltuielilor de judecată recunoscute reclamantei a fost impusă de natura sumei datorată cu acest titlu - care ou reprezintă echivalentul unor taxe judiciare aferente solicitărilor respinse, care să poată fi reduse eorespunzător și de faptul că acest cuantum nu a fost contestat în apei de pârâții debitori ai obligației de plată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.N.C.R.

din România și pârâta SC E.C. SRL Mangalia. Reclamanta S.N.C.R. din România a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentra stabilirea pe deplin a situației de fapt. În motivarea recursului, reclamanta a arătat că scopul expertizei administrate în cauză trebuia să fie identificarea vechiului amplasament al suprafeței revendicate conform indiciilor din actele doveditoare ale proprietății depuse la dosarul cauzei indiferent de suprafața ce urma a fi cuprinsă în interiorul limitelor proprietății, iar nu extinderea granițelor proprietății dincolo de reperele menționate în actele dosarului, sub pretextul "căutării" unui lot cu o suprafață egală cu cea revendicată.

Chiar și intimata-pârâtă SC E.C. SRL a arătat prin notele scrise depuse la termenul din 23 mai 2012 că nu s-a solicitat experților să identifice vechiul amplasament al proprietății revendicate, ci doar să identifice o suprafață de 29,027 mp teren aflată pe raza orașului Mangalia. A arătat societatea SC E.C. SRL în cadrul acelorași note scrise că pentru a răspunde obiectivului strict stabilit de instanță în mod corect experții au procedat ia „deformarea" dimensiunilor laturilor terenului în discuție, tocmai pentru a ajunge la suprafața totală cerută de instanță, respectiv la suprafața de 29,027 mp. După ce au procedat la „deformarea terenului, cei trei experți au „constatat" că terenul în suprafață de 2.301,32 mp, deținut în prezent în proprietate de societatea SC E.C.

SRL se suprapune peste terenul revendicat de reclamantă, în suprafață totală de 29,027 mp, "doar" pe o suprafață de 1.180 mp, respectiv "tocmai" suprafața pe care societatea mai sus menționată a edificat o construcție, în prezent neterminată. Recurenta-reclamantă a arătat că prin "deformarea" aleatorie și lipsită de justificare tehnică s-a întocmit, în fapt și în drept, o măsurătoare greșită. străină de adevărata situație de fapt. Mai mult, procedeul la care au recurs cei trei experți nu este nicidecum "numai" o deformare, ci este o identificare eronată a terenului revendicat, o suprapunere a acestuia peste alte proprietăți, aparținând unor terțe persoane, fapt nepermis într-o acțiune în revendicare în cadrul căreia bunul trebuie identificat cu maximă precizie.

Mai trebuie observat de către instanța de recurs că experții nu au propus și nici instanța de apel, în mod greșit, nu a insistat în prezentarea cel puțin a unei a doua variante de măsurare, astfel încât să fie posibilă evaluarea a cel puțin două, dacă nu mai multe, modalități de identificare a vechiului amplasament al terenului revendicat de reclamantă.

Prioritatea instanței de apel și, implicit, a celor trei experți ai fi trebuit sâ fie a păstrării coordonatelor, reprezentate de amplasamentul străzilor, absolut nicio deformare și modificare a acestora, indiferent ce suprafață urma a fi determinată în interiorul vechilor coordonate ale proprietății- În schimb, prioritatea instanței de apel și a experților desemnați a fost aceea a "căutării" pe raza orașului Mangalia a unui teren cu exact suprafața de 29,027 mp, aproximativ în proximitatea fostei proprietăți a reclamantei, pentru a păstra o aparență de legalitate pentru lucrarea de expertiză, drept pentru care experții au procedat aleatoriu la depășirea și deformarea coordonatelor inițiale ale proprietății, evidențiate în actele aflate la dosar, pretins a fi fost avute în vedere.

Raportul de expertiză nu reprezintă, așadar, o lucrare tehnică. întocmită eu respectarea exigențelor profesionale, ci un act prin care s-a identificai un teren nou, fără iegătură sau o cu iegătură nesemnificativă cu terenul fostă proprietate a reclamantei, în suprafață estimată de aproximativ 29,027 mp. Totodată, în apel a mai fost întocmit un alt raport de expertiză, de către expertul D.M., instanța de apel alegând, fără nicio explicație, dintre cele două rapoarte de expertiză, care nu au nicio legătură între ele și care pornesc de Ia premise diferite, pe cel întocmit de cei trei experți, deși această din urmă lucrare, dispusă de instanța de apel, în conformitate cu prevederilor art. 212 alin. (1) C. proc.

civ., pentru lămurirea și întregirea primului raport întocmit de D.M., este total diferită de lucrarea pe care trebuia să o completeze. În final, instanța de apel nu a fost consecventă cu ea însăși, în sensul că primind Ia dosar două expertize diametral opuse, nu a stăruit în administrarea unei expertize tehnice, dincolo de orice dubiu și de orice aproximare, alegând ultima expertiză în mod aleatoriu, fără criterii tehnice valabile.

Față de cele expuse, reeurenta-reclamantă a concluzionat în sensul că situația de fapt cauză nu a fost pe deplin lămurită, raportul de expertiză depus în cafea de atac a apelului nefîind de natură să sprijine instanțele învestite cu soluționarea pricinii în pronunțarea unei soluții juridice judicioase, motiv pentru care a solicitat instanței de recurs, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudeeare și dispunerea efectuării unui nou raport de expertiză, ale căror obiective să fie conforme cu cele deja consacrate în astfel de pricini.

Totodată, reclamanta a susținut faptul că, prin modul în care instanța de apel a instrumentat dosarul a realizat, în fapt, o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, prin care este actele de proprietate prezentate, din planul de sistematizare din anul 1925, din Înscrisurile emise în anul 1940, respectiv „formularul de răspuns la chestionarul referitor la bunurile imobiliare din Vechiul Regat și Basarabia, aparținând Comunelor, Ținuturilor și Statului" și „Bunurile imobiliare din Vechiul Regat și Basarabia", precum și din relațiile comunicate de primăria Mangalia privind suprapunerea terenului eu actualul amplasament. Drept urmare, instanța de apei a constatat identificarea corectă a terenului și faptul că întinderea suprafeței pe care imobilele aflate în proprietatea reclamantei și pârâtei SC E.C.

SRL se suprapune este 20,027 mp. La situația de fapt reținută (care nu a fost infirmată de înscrisuri noi depuse de reclamantă în recurs), în mod corect instanța de apel a constatat că sancțiunea nulității absolute poată fi aplicată contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 5 ianuarie 2005, doar în limita suprafeței de 1.180 mp. De asemenea, la situația de fapt pe deplin stabilită, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 incidente în cauză. Față de cele ce preced, nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului de către instanța de apei, dreptul la un proces echitabil fiind respectat sub toate componentele sale.

Deși pârâta-recurentă SC E.C. SRL Mangalia a invocat nesocotirea prevederilor art. 1899 alin. (2) C. civ., aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță, buna-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare neputând fi analizată din perspectiva dispozițiilor dreptului comun. Potrivit principiului generația specialîbus derogam, care guvernează concursul dintre legea generală și legea specială, în pricina de față sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001. Reclamanta a formulat prezenta acțiune în justiție la data de 5 mai 2008 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare și sunt de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, Reglementarea cu caracter special din Legea nr. 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent), aplicarea acesteia prevalând legii generale. Legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001numai în condițiile acestui act normativ cu caracter special, care se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 C. civ., ce constituie dreptul comun în materia revendicării.

Așadar, Legea nr. 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării, dar garantează accesul liber la justiție și la un proces echitabil, așa încât în mod corect instanța de apel a analizat cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 5 ianuarie 2005, prin prisma dispozițiilor legii speciale. Reclamanta S.N.C.R. din România a formulat notificare pentru imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001. înregistrată din 16 iulie 2001 și soluționată prin dispoziția din 7 octombrie 2003 emisă de primarul municipiului Mangalia, atacată injustiție de către peientă. Instanța de apel a analizat dacă încheierea actului translativ de proprietate încheiat între Primăria municipiului Mangalia și SC E.C.

SRL Mangalia s-a realizat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în vigoare, la acea data. Astfel, s-a reținut că potrivit prevederilor art. 20 și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, explicitate prin dispozițiile din normele metodologice de aplicare unitară a legii, deținătorul imobilului avea obligația de a nu proceda la înstrăinarea acestuia, deoarece acest fapt ar fi avut drept consecință imposibilitatea restituirii în natură, în condițiile în care, ca efect al notificării. bunul era indisponihilizat. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 30 din 5 ianuarie 2005, prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare, statuau indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire de la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane.

Totodată, dispozițiile art. 43 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data încheierii actului translativ de proprietate, prevedeau posibilitatea înstrăinării imobilelor, cu respectarea legislației în vigoare, însă numai după soluționarea definitivă a procedurilor administrative și, după caz, jurisdicționale generate de aplicarea legii. Or, în speță, reclamanta a formulat notificare la data de 16 iulie 2001, cu privire Ia restituirea imobilului în litigiu, așa încât indisponibilizarea bunului opera, cu scopul primordial de îndeplinire a obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar. Dispozițiile legii speciale sunt imperative și nu disting după modul de dobândire al imobilului (se invocă achiziționarea la licitație publică), iar nesocotirea acestora, în condițiile unei indisponibilizări legale a bunului, are drept consecință o înstrăinare nelegală și aplicarea sancțiunii nulității absolute actului translativ de proprietate.

Din această perspectivă, a aplicării în cauza a dispozițiilor legii speciale, invocarea de către pârâta-reeurentă a bunei-credințe la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu are relevanță, acest aspect neputând fi analizat prin prisma dispozițiilor dreptului comun (art. 1899 alin. (2) C. civ.). Având în vedere toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reciamanta S.N.C.R. din România și de pârâta SC E.C. SRL Mangalia împotriva Deciziei nr. 91/C din data de 18 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2014.