ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 884/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 884/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța la data de 5 mai 2008, reclamanta S.N.C.R. din

România a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții SC E.C. SRL,

municipiul Mangalia, prin primar și primarul municipiului Mangalia, ca prin hotărâre

judecătorească să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat

din 05 ianuarie 2005 la B.N.P. J.V., încheiat între municipiul Mangalia și SC

E.C. SRL pentru suprafața de 2.310 mp (2.328,76 mp din măsurători) situată în

intravilanul municipiului Mangalia, str. R., zona Spital Municipal D, județul

Constanța, , întabulat în C.F. a localității Mangalia, radierea din cartea

funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei SC E.C. SRL cu

privire la acest imobil și obligarea în solidar a pârâților ia plata

cheltuielilor de judecată.

La termenul de

judecată din 9 iunie 2008, reclamanta a completat acțiunea eu cererea de

obligare a pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în

suprafață de 2.310,32 mp. (2.328,76 mp din măsurători).

Prin sentința

civilă nr. 1077 din 10 iunie 2010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea,

astfel cum a fost completată și a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare-eumpărare autentificat din 5 ianuarie 2005 la B.N.P. J.V., ce a avut

ca obiect terenul în suprafață de 2.301,32 mp situat în municipiul Mangalia,

str. R., zona Spital Municipal. județul Constanța.

A obligat

pârâta SC E.C. SRL să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie

terenul mai sus-menționat, întabulat în C.F. a localității Mangalia și

construcțiile C1, în suprafață de 289 mp și C2, în suprafață de 315 mp, imobil

identificat prin raportul de expertiză topometrică întocmit de expert Andrei

Ion și planul de situație anexat acestuia și a dispus radierea din C.F. a

municipiului Mangalia, de la nr. cadastral, a dreptului de proprietate înscris

în favoarea pârâtei SC E.C. SRL pentru imobilul ce a format obiectul

contractului de vânzare-eumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005.

În temeiul art.

274 alin. (3) C. proc. civ. a redus onorariul apărătorului ales al reclamantei

de la 9.181 lei la 5.000 lei și a obligat pârâții, în solidar, ia plata

cheltuielilor de judecată astfel stabilite.

Împotriva

acestei sentințe au declarat, apel reclamanta S.N.C.R. din România și de pârâta

SC E.C. SRL Mangalia.

În susținerea

apelurilor a fost administrată proba eu acte, cea cu interogatoriul apelantei

pârâte și proba cu expertiză topografică.

Au fost

solicitate primăriei Mangalia relații referitoare la istoricul de rol pentru

terenul în suprafață de 29.027 mp a cărui restituire a fost solicitată prin

notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, la evoluția

în timp a denumirii străzii R. și ia eventuala suprapunere a terenurilor asupra

cărora părțile se pretind proprietari, iar cu adresa din 13 octombrie 2011 s-a

comunicat instanței că nu există înscrisuri oficiale care să ateste schimbarea

numelui fostului Bulevard P.E. în str. G.D. și apoi în strada R., că

amplasamentul străzii R. a fost dat, în timp, de dezvoltarea urbană a zonei, de

proiectarea cvartalelor de blocuri existente, suprapunerea fiind legată de

existența unor elemente comune care s-au păstrat din 1925 până în prezent și că

singurele elemente care se pot regăsi atât în planul din 1925, cât și în

planurile actuale suni un imobil edificat în 1902 și un fragment din str. B.D.

- actualmente strada G.M.

Urmare a

obieețiunilor aduse de reclamantă raportului de expertiză topografică efectuat

în cauză de expert D.D., dar și în funcție de relațiile primăriei municipiului

Mangalia, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografică de către 3

experți care a avut ca obiective: identificarea suprafeței de 29.027 mp a cărei

restituire a fost solicitată de reclamantă în procedura Legii nr. 10/2001, în

funcție de înscrisurile pe care aceasta își întemeiază dreptul de proprietate

și stabilirea eventualei suprapuneri, totale sau parțiale, dintre terenul în

suprafață de 2.301,32 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare

cumpărare autentificat din 2005 la B.N.P. J.V., cu luarea în considerare a

obiecțiunilor aduse de reclamantă expertizei D.

Obiecțiunile

aduse de reclamantă acestui raport de expertiză - care au vizat modalitatea de

identificare a suprafeței de 29.027 mp, respectiv făptui că experții, în mod

arbitrar și lipsit de justificare tehnică, au acordat prioritate întinderii

suprafeței expertizate, în detrimentul coordonatelor inițiale ale acesteia,

ceea ce a condus la modificarea considerabilă a formei, care este total

diferită de cea din planul de sistematizare a orașului Mangalia din 1925, eu

consecința înjumâtățirii suprafeței din terenul revendicat pentru care există

suprapunere au fost respinse de curtea de apel prin încheierea de la termenul

23 mai 2012.

S-a avut în

vedere că obiectiv al expertizei a fost identificarea suprafeței de 29.027 mp

potrivit înscrisurilor pe care reclamanta își întemeiază dreptul de proprietate

și că determinarea exactă a vechiului amplasament al proprietății exhibate de

titulara acțiunii ar fi impus identificarea doar a unei suprafețe de 23.863 mp,

cât a făcut obiectul donației al cărei beneficiar se pretinde reclamanta și se

menționează în planul general de sistematizare din 1925; că studiul comparativ

al planului ce constituie anexa 3 la raportul de expertiză și al celui din 1925

conduce la concluzia că. contrar obiecțiunilor reclamantei, terenul expertizat

se învecinează pe latura de est cu vechiul amplasament al Bulevardului P.E.,

iar explicația formei diferite a suprafeței identificată prin expertiza din

apel față de cea rezultată din planul de sistematizare din 1925 constă în

diferența de întindere a celor două suprafețe, respectiv 29.027 mp în planul anexat

expertizei și 23.863 mp în planul anterior; că deformarea formei terenului spre

vest ar fi condus la suprapunerea acestuia cu vechiul amplasament al

Bulevardului Principesa Ileana.

Prin Decizia

nr. 91/C din 18 iulie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a

respins apelul reclamantei S.N.C.R. din România, ca neîntemeiat.

A admis apelul

pârâtei SC E.C. SRL

A schimbat în

parte sentința apelată, în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005 la B.N.P.

V.J. Mangalia, în limita suprafeței de 1.180 mp identificat conform raportului

de expertiză cu trei experți anexa 6 fila 34 vol. II.

A respins

restul pretențiilor.

A menținut

restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat

reclamanta la plata către apelanta pârâtă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că nulitatea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 05 ianuarie 2005 la .B.N.P. J.V., prin care primarul

municipiului Mangalia a vândut pârâtei SC E.C. SRL terenul ce constituie

obiectul material al litigiului de față, a fost raportată de reclamantă ia

nesocotirea prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și la

reaua-credință a părților contractante care au cunoscut sau puteau cunoaște, cu

minime diligente, că imobilul înstrăinat nu aparține vânzătorului.

Deși la data

încheierii actului de înstrăinare atacat în cauză, prevederea legală a cărei

nesocotire a fost invocată de reclamantă nu se alia în vigoare, cum în mod

justificat se pretinde în apelul pârâtei, motivul de nulitate derivat din

existența unei notificări întemeiată pe Legea nr. 10/2001 a fost în mod fondat

reținut de tribunal, concluzia fiind conformă prevederilor art. 20 și art. 43

alin. (2) din actul normativ menționat, în forma anterioară primei republicări

din M. Of. nr. 279 din 04 aprilie 2005.

Aplicarea art. 20

alin. (1), care consacră regula și, totodată, scopul Legii nr. 10/2001,

implică, cum în mod explicit se statua prin pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003

privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii - în vigoare

la momentul înstrăinării terenului în iiîisîu -indisponibilizarea imobilelor

restituibile și suspendarea oricăror proceduri legale de înstrăinare către alte

persoane decât cele îndreptățite în temeiul legii speciale, cu începere de la

data intrării saie în vigoare până la soluționarea notificării și are drept

scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către

adevăratul proprietar.

În același

timp, art. 43 alin. (2) din Lege (în prezent art. 42 alin. (2) dispunea că

numai imobilele care nu se restituie persoanelor îndreptățite potrivit

procedurilor prevăzute la capitolul III rămân în administrarea deținătorilor

actuali și pot fi înstrăinate în conformitate cu legislația în vigoare, iar pct.

43.2 din H.G. nr. 498/2003 stabilea că aplicarea prevederilor anterior

menționate se face numai după soluționarea definitivă a procedurilor

administrative și jurisdicționale generate de notificarea persoanelor

îndreptățite.

Dat fiind

scopul acestor dispoziții legale, obligația de a nu proceda ia o înstrăinare

ori grevare a imobilului care să împiedice restituirea în natură avea caracter

imperativ și anterior introducerii alin. (5) al art. 21, în forma republicată

după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, iar actu! îransiativ de

proprietate încheiat cu nesocotirea ei era lovit de nulitate absolută.

Rezultă, deci,

că prevederea legală la care s-a făcut referire anterior, a cărei lipsă de

incidență a fost invocată de pârâta apelantă, nu a institui! o sancțiune nouă,

a cărei aplicare ar impune respectarea principiului neretroactivității legii

civile, ci a consacrat explicit, pe cale legislativă, ceea ce era deja stipulat

în lege și în normele metodologice, în termeni mai generali, ca efect al

notificării, respectiv indisponibilizarea imobilului.

În cauză,

notificarea reclamantei a fost depusă la 16 iulie 2001 și a vizat terenul în

suprafață de 29,027 mp, situat în intravilanul localității Mangalia, care

include, parțial și suprafața înstrăinată pârâtei apelante.

Deși notificată

în termenul stabilit de lege, primăria municipiului Mangalia a vândut parte din

terenul notificat, iar această înstrăinare este nelegală pentru că, așa cum s~a

arătat în precedent, imobilul era indisponibilizat legal.

Înlăturarea

sancțiunii nulității nu poate fi întemeiată pe atitudinea subiectivă a pârâtei

cumpărătoare la momentul vânzării deoarece, chiar dacă aceasta nu a avut

cunoștință de notificarea reclamantei, bunul era indisponibilizat legal, deci

înstrăinarea lui contravenea unei dispoziții legale imperative.

Instanța de

apel a constatat, pe de altă parte, că lucrările dosarului nu atestă efectuarea

de către pârâtă a demersurilor necesare pentru identificarea modalității în

care imobilul a intrat în patrimoniul unității administrativ teritoriale și

dacă exista vreun impediment ia vânzare, astfel că simpla achiziționare a

terenului la licitație publică organizată de vânzător nu demonstrează pe deplin

buna sa credință, cu atât mai mult cu cât era vorba despre un bun aflat în

patrimoniul unității administrativ teritoriale, în legătură cu care exista

posibilitatea derulării unor proceduri de restituire.

Așa fiind,

încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 05 ianuarie 2005

la B.N.P. J.V. eu nesocotirea unei dispoziții imperative a legii, a fost în mod

corect reținută de instanța de fond, dar în raport de probatoriile cauzei,

astfel cum au fost suplimentate în apei, curtea de apel a constatat că

sancțiunea nulității absolute a fost în mod eronat aplicată pentm întreaga

operațiune a vânzării, întrucât suprafața înstrăinată se suprapune doar în

parte cu terenul indisponibilizat ca efect al notificării formulată de

reclamantă.

Temeinicia

criticii formulată sub acest aspect în apelul pârâtei rezultă din constatările

raportului de expertiză efectuat în apel de experții D.D., V.A. și B.M., care

au concluzionat că terenul care a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de părți se suprapune cu terenul a cărui restituire

a fost solicitată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 pe o suprafață de

1.180 mp, delimitată în planul de situație anexat.

Din

considerentele acestei lucrări tehnice rezultă că identificarea suprafeței de

29,027 mp, menționată în notificarea reclamantei, s-a tăcut prin suprapunerea

planului rezultat din prelucrarea măsurătorilor topografice cu planul de

sistematizare a orașului Mangalia întocmit, ridicat și parcelai în anul 1925.

scara 1:2500; au stabilit experții că din cele două planuri rezultă că strada

R. nu prezintă elemente de identificare cu fostul Bulevard P.I., așa cum este

acesta prezentat în planul din 1925 și cum precizează, de altfel, și primăria

Mangalia în adresa din 13 octombrie 2011; a fost. totodată, identificat și

imobilul edificat în anul 1902 în zona străzii B.D., aflat în prezent la intersecția

străzilor G.M. și N.P., menționat în aceeași adresă.

Amplasamentul

terenului de 29,027 mp a fost, prin urmare, stabilit cu respectarea vechii

localizări, astfel cum rezulta aceasta din planul de sistematizare din 1925,

iar această concluzie nu poate fi infirmată de forma diferită sub care imobilul

este reprezentat în planul ce constituie anexa 3 a raportului de expertiză, cum

în mod nefondat s-a susținut prin obiecțiunile formulate de reclamantă, pentru

că diferența este justificată de faptul că în pianul din 1925 este reprezentată

o suprafață de aproximativ 24,000 mp, iar nu de 29,027 mp, ca în prezent;

această împrejurare este justificată de experți în partea introductivă a

expertizei, unde au arătat că în planul general de sistematizare al orașului

Mangalia aprobat în M. Of. din 1925 suprafața imobilului primit ca donație de

reclamantă este de aproximativ 23,863 mp și că abia în 1940, în documentul

„Bunurile imobiliare din Vechiul Regat și Basarabia", este specificată

suprafața de 29,027 mp, dar și lungimile laturilor acestui teren.

Potrivit

considerentelor de la fila 4 a raportului de expertiză, pentru identificarea

amplasamentului actual al terenului s-a avut în vedere documentul anterior

menționat, respectiv „Formularul de răspuns la chestionarul referitor la

bunurile imobiliare din Vechiul Regat și Basarabia. aparținând Comunelor,

Ținuturilor și Statului", unde imobilul este identificat prin trei

categorii de repere, respectiv suprafață, dimensiunile tuturor laturilor și

vecinătăți, iar pentru că recalcularea suprafeței pe dimensiunile indicate nu

corespundea celei pretinse de reclamantă, s-a procedai la deformarea

dimensiunilor laturilor în scopul respectării celorlalte coordonate ale

acestuia.

Incorecta

identificare a terenului de 29,027 mp nu poate fi justificată nici din

perspectiva obiecțiunii referitoare la necesitatea deformării spre partea de

vest a pianului pentru că o astfel de modificare a amplasamentului nu este

posibilă; astfel, pe de o parte, pe această latură imobilul se învecina în mod

direct, potrivit planului din 1925, cu Bulevardul P.I. - care potrivit

constatărilor experților și relațiilor comunicate de primăria Mangalia nu se

suprapune cu amplasamentul actual al străzii R. - deci modificarea ar fi condus

la suprapunerea terenului expertizat cu vechiul amplasament al bulevardului; pe

de altă parte, o astfel de identificare ar fi fost favorabilă apelantei pârâte

întrucât ar fi avut drept consecință deplasarea spre vest a amplasamentului

terenului de 29,027 mp și, prin urmare, diminuarea suprafeței pe care terenul

cumpărat de pârâtă se suprapune cu terenul revendicat de reclamantă.

Apreciind

asupra corectei identificări a terenului pentru care reclamanta a cerut

acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 prin expertiza

efectuată în acest stadiu procesual de cei trei experți, curtea de apel a

constatat că întinderea suprafeței pe care imobilele aflate în proprietatea

părților se suprapun este cea de 1.180 mp, astfel cum a fost delimitată în

planul de situație anexa 6, fila 34, vol. II și că, pe cale de consecință,

sancțiunea nulității absolute poate fi aplicată actului de înstrăinare încheiat

de pârâți la 5 ianuarie 2005 doar în limita acestei suprafețe, susținerile

apelantei pârâte sub acest aspect fiind pe deplin justificate.

Instanța de apel

a reținut eă este întemeiată și critica ce vizează soluția dată acțiunii în

revendicare a terenului înstrăinat, pentru că rezolvarea acestei pretenții nu

se putea face cu ignorarea caracterului special al procedurii reglementată de

prevederile Legii nr. i0/2001.

Restituirea în

natură a acestui imobil a fost solicitată de reclamantă și prin notificarea din

16 iulie 2001, care a fost soluționată prin dispoziția din 07 octombrie 2003 a

primarului municipiului Mangalia, prin care s-a respins cererea de restituire

în natură a terenului. în suprafață de 29,027 mp și a Sanatoriului „P.E."

pentru lipsa calității sale de persoană îndreptățită.

Această

dispoziție a fost atacată în instanță, iar prin sentința civilă nr. 555 din 12

mai 2008 Tribunalul Constanța a constatat că reclamanta are calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru

imobilul compus din teren în suprafață totală de 29.027 mp și construcție

formată din parter și 2 etaje și a obligat pârâții sa-i restituie în natură

suprafața de 14.000 mp identificată prin raportul de expertiză extrajudiciară

întocmit de expert Ionescu Ion.

Cum anterior

prezentului demers procesual, reclamanta a uzat de procedura specială de

restituire reglementată de prevederile Legii nr. 10/2001, în determinarea

normelor legale care reglementează rezolvarea acțiunii trebuie pornit de la

principiul generația specialibus derogant - care guvernează concursul dintre

legea generală și cea specială și care este pe deplin incident în cazul

suprapunerii unor norme care au același obiect de reglementare, cum este cazul

prevederilor art. 480 C. civ. (norma generală în materie de revendicare) și a

celor din Legea nr. 10/2001 (norma specială în materie de restituire a

imobilelor preluate abuziv de stat în perioada enunțată).

Aplicarea

acestui principiu de drept - recunoscut și în alte sisteme juridice și invocat

de însăși C.E.D.O. în jurisprudența sa - exclude posibilitatea ca, după

intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 10/2001, să mai poată fi

fundamentat vreun demers în instanță pentru imobilele preluate de statul român

cu sau fără titlu în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau în temeiul

Legii nr. 139/1940, pe norma de drept comun instituită prin art. 480 C. civ.

Cum acțiunea de

față, prin care reclamanta a revendicat parte din imobilul preluat de stat din

patrimoniul său și care se află sub incidența dispozițiilor art 2 lit. i) din

Legea nr, 10/2001., a fost promovată în 2008, deci după intrarea în vigoare a

legii speciale (14 februarie 2001), soluționarea ei nu putea fi făcută decât în

raport cu reglementarea specială pentru că, atâta vreme cât pentru imobilele

preluate abuziv de stat s-a adoptat o lege specială. care stabilește condițiile

în care ele pot fi restituite în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate

face abstracție de existența sa și să se aplice regulile specifice acțiunii în revendicare,

consacrate pe cale doctrinară și jurisprudențială în aplicarea art. 480 C. civ.

O astfel de

concluzie se impune și din interpretarea prevederilor art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, care prevăd că persoanele ale căror imobile au fost preluate

tară titlu valabil păstrează calitatea de proprietar, avută la dala preluării,

pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de

restituire, conform prevederilor acestei legi - din care rezultă că persoanele

menționate pot să promoveze acțiunea în revendicare deoarece și-au păstrai

calitatea de proprietari, dar că acest demers procesual poate fi exercitat doar

după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire și numai

potrivit reglementării legii speciale.

Soluția

instanței de fond nu ar putea fi justificată prin considerente referitoare la

existența unor mecanisme procedurale diferite în cazul reglementat de art. 480 C.

civ. și cel prevăzut de art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, care nu se pot

confunda și care vizează. în cazul revendicării, compararea titlurilor exhibate

de părți și a originii acestora - pentru că principiul generația specialihus

derogam este completat în plan procesual de cel exprimat de adagiul alea una

acta via - partea fiind obligată să aleagă un singur demers în justiție pentru

obținerea satisfacției dreptului pretins.

Or, în cauză,

reclamanta a uzat de acest drept, optând pentru utilizarea procedurii legii

speciale, în cadrul căreia i s-a și stabilit, chiar dacă în mod nedefinitiv,

dreptul la restituirea în natură a unei părți din terenul solicitat prin

notificare, care include și suprafața în limita căreia s-a constatat nulitatea

actului de înstrăinare încheiat de pârâți.

Cum reclamanta

a ales calea de realizare a dreptului său - în cadrul căreia s-a dispus, în

primă instanță, atât asupra caracterului preluării imobilului în proprietatea

statului, cât și a calității sale de persoană îndreptățită și a posibilității

de restituire în natură a unei părți din terenul pretins - nu mai poate reveni

asupra deciziei anterioare și să utilizeze procedura dreptului comun, pentru că

valorificarea pretențiilor în legătură cu un drept invocat trebuie să respecte

legislația națională edictată în legătură cu dreptul respectiv, atât din

perspectiva dreptului substanțial, cât și a căilor procedurale prevăzute de

lege pentru obținerea recunoașterii celor susținute.

În ceea ce

privește critica privind aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

instanța de ape! a confirmat soluția primei instanțe. reținând că aceasta în

mod corect a apreciat faptul că onorariul achitat de reclamantă avocatului său

depășește, prin cuantumul la care a fost convenit, limitele unei necesități

procesuale rezonabile și se impune reducerea cheltuielilor datorate cu acest

titlu, iar aplicarea măsurii în absența unei solicitări exprese a părții adverse

în acest sens nu contravine prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cum

în mod nefondat se susține în apelul reclamantei, pentru că norma legală

menționată reglementează „dreptul" instanței de a mări sau micșora

onorariul cuvenit avocatului în raport eu valoarea pricinii sau cu munca

depusă, necondiționat de exprimarea unei poziții procesuale a părții adverse cu

privire la acest aspect.

Caracterul

rezonabil al sumei stabilită de instanța de fond eu titlu de onorariu avocat

este cu atât mai justificat din perspectiva soluției date acțiunii în apel

pentru că, deși limita pretențiilor admise a fost redusă în raport cu soluția

pronunțată în ciclul procesual anterior, menținerea cuantumului cheltuielilor

de judecată recunoscute reclamantei a fost impusă de natura sumei datorată cu

acest titlu - care ou reprezintă echivalentul unor taxe judiciare aferente

solicitărilor respinse, care să poată fi reduse eorespunzător și de faptul că

acest cuantum nu a fost contestat în apei de pârâții debitori ai obligației de

plată.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.N.C.R. din România și pârâta SC

E.C. SRL Mangalia.

Reclamanta S.N.C.R.

din România a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentra

stabilirea pe deplin a situației de fapt.

În motivarea

recursului, reclamanta a arătat că scopul expertizei administrate în cauză

trebuia să fie identificarea vechiului amplasament al suprafeței revendicate

conform indiciilor din actele doveditoare ale proprietății depuse la dosarul

cauzei indiferent de suprafața ce urma a fi cuprinsă în interiorul limitelor

proprietății, iar nu extinderea granițelor proprietății dincolo de reperele

menționate în actele dosarului, sub pretextul "căutării" unui lot cu

o suprafață egală cu cea revendicată.

Chiar și intimata-pârâtă

SC E.C. SRL a arătat prin notele scrise depuse la termenul din 23 mai 2012 că

nu s-a solicitat experților să identifice vechiul amplasament al proprietății

revendicate, ci doar să identifice o suprafață de 29,027 mp teren aflată pe

raza orașului Mangalia.

A arătat

societatea SC E.C. SRL în cadrul acelorași note scrise că pentru a răspunde

obiectivului strict stabilit de instanță în mod corect experții au procedat ia

„deformarea" dimensiunilor laturilor terenului în discuție, tocmai pentru

a ajunge la suprafața totală cerută de instanță, respectiv la suprafața de

29,027 mp.

După ce au

procedat la „deformarea terenului, cei trei experți au „constatat" că

terenul în suprafață de 2.301,32 mp, deținut în prezent în proprietate de

societatea SC E.C. SRL se suprapune peste terenul revendicat de reclamantă, în

suprafață totală de 29,027 mp, "doar" pe o suprafață de 1.180 mp,

respectiv "tocmai" suprafața pe care societatea mai sus menționată a

edificat o construcție, în prezent neterminată.

Recurenta-reclamantă

a arătat că prin "deformarea" aleatorie și lipsită de justificare

tehnică s-a întocmit, în fapt și în drept, o măsurătoare greșită. străină de

adevărata situație de fapt.

Mai mult,

procedeul la care au recurs cei trei experți nu este nicidecum

"numai" o deformare, ci este o identificare eronată a terenului

revendicat, o suprapunere a acestuia peste alte proprietăți, aparținând unor

terțe persoane, fapt nepermis într-o acțiune în revendicare în cadrul căreia

bunul trebuie identificat cu maximă precizie.

Mai trebuie

observat de către instanța de recurs că experții nu au propus și nici instanța

de apel, în mod greșit, nu a insistat în prezentarea cel puțin a unei a doua

variante de măsurare, astfel încât să fie posibilă evaluarea a cel puțin două,

dacă nu mai multe, modalități de identificare a vechiului amplasament al

terenului revendicat de reclamantă.

Prioritatea

instanței de apel și, implicit, a celor trei experți ai fi trebuit sâ fie a

păstrării coordonatelor, reprezentate de amplasamentul străzilor, absolut nicio

deformare și modificare a acestora, indiferent ce suprafață urma a fi

determinată în interiorul vechilor coordonate ale proprietății-

În schimb,

prioritatea instanței de apel și a experților desemnați a fost aceea a

"căutării" pe raza orașului Mangalia a unui teren cu exact suprafața

de 29,027 mp, aproximativ în proximitatea fostei proprietăți a reclamantei,

pentru a păstra o aparență de legalitate pentru lucrarea de expertiză, drept

pentru care experții au procedat aleatoriu la depășirea și deformarea

coordonatelor inițiale ale proprietății, evidențiate în actele aflate la dosar,

pretins a fi fost avute în vedere.

Raportul de

expertiză nu reprezintă, așadar, o lucrare tehnică. întocmită eu respectarea

exigențelor profesionale, ci un act prin care s-a identificai un teren nou,

fără iegătură sau o cu iegătură nesemnificativă cu terenul fostă proprietate a

reclamantei, în suprafață estimată de aproximativ 29,027 mp.

Totodată, în

apel a mai fost întocmit un alt raport de expertiză, de către expertul D.M.,

instanța de apel alegând, fără nicio explicație, dintre cele două rapoarte de

expertiză, care nu au nicio legătură între ele și care pornesc de Ia premise

diferite, pe cel întocmit de cei trei experți, deși această din urmă lucrare,

dispusă de instanța de apel, în conformitate cu prevederilor art. 212 alin. (1)

C. proc. civ., pentru lămurirea și întregirea primului raport întocmit de D.M.,

este total diferită de lucrarea pe care trebuia să o completeze.

În final,

instanța de apel nu a fost consecventă cu ea însăși, în sensul că primind Ia

dosar două expertize diametral opuse, nu a stăruit în administrarea unei

expertize tehnice, dincolo de orice dubiu și de orice aproximare, alegând

ultima expertiză în mod aleatoriu, fără criterii tehnice valabile.

Față de cele

expuse, reeurenta-reclamantă a concluzionat în sensul că situația de fapt cauză

nu a fost pe deplin lămurită, raportul de expertiză depus în cafea de atac a

apelului nefîind de natură să sprijine instanțele învestite cu soluționarea

pricinii în pronunțarea unei soluții juridice judicioase, motiv pentru care a

solicitat instanței de recurs, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei

spre rejudeeare și dispunerea efectuării unui nou raport de expertiză, ale

căror obiective să fie conforme cu cele deja consacrate în astfel de pricini.

Totodată,

reclamanta a susținut faptul că, prin modul în care instanța de apel a

instrumentat dosarul a realizat, în fapt, o încălcare a dispozițiilor art. 6

din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, prin care este actele

de proprietate prezentate, din planul de sistematizare din anul 1925, din

Înscrisurile emise în anul 1940, respectiv „formularul de răspuns la

chestionarul referitor la bunurile imobiliare din Vechiul Regat și Basarabia,

aparținând Comunelor, Ținuturilor și Statului" și „Bunurile imobiliare din

Vechiul Regat și Basarabia", precum și din relațiile comunicate de

primăria Mangalia privind suprapunerea terenului eu actualul amplasament.

Drept urmare,

instanța de apei a constatat identificarea corectă a terenului și faptul că

întinderea suprafeței pe care imobilele aflate în proprietatea reclamantei și

pârâtei SC E.C. SRL se suprapune este 20,027 mp.

La situația de

fapt reținută (care nu a fost infirmată de înscrisuri noi depuse de reclamantă

în recurs), în mod corect instanța de apel a constatat că sancțiunea nulității

absolute poată fi aplicată contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 5

ianuarie 2005, doar în limita suprafeței de 1.180 mp.

De asemenea, la

situația de fapt pe deplin stabilită, curtea de apel a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 incidente în cauză.

Față de cele ce

preced, nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului de către instanța de apei, dreptul

la un proces echitabil fiind respectat sub toate componentele sale.

Deși

pârâta-recurentă SC E.C. SRL Mangalia a invocat nesocotirea prevederilor art. 1899

alin. (2) C. civ., aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță,

buna-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare neputând fi

analizată din perspectiva dispozițiilor dreptului comun.

Potrivit

principiului generația specialîbus derogam, care guvernează concursul dintre

legea generală și legea specială, în pricina de față sunt incidente prevederile

Legii nr. 10/2001.

Reclamanta a

formulat prezenta acțiune în justiție la data de 5 mai 2008 după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Dispozițiile

Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt

obligatorii de la data intrării ei în vigoare și sunt de imediată aplicare,

deoarece interesează ordinea publică,

Reglementarea

cu caracter special din Legea nr. 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru

măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent), aplicarea acesteia

prevalând legii generale.

Legiuitorul

permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada de referință a

Legii nr. 10/2001numai în condițiile acestui act normativ cu caracter special,

care se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 C. civ., ce

constituie dreptul comun în materia revendicării.

Așadar, Legea nr.

10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării, dar garantează

accesul liber la justiție și la un proces echitabil, așa încât în mod corect

instanța de apel a analizat cererea de constatare a nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 5 ianuarie 2005, prin prisma

dispozițiilor legii speciale.

Reclamanta S.N.C.R.

din România a formulat notificare pentru imobilul în litigiu, în temeiul Legii

nr. 10/2001. înregistrată din 16 iulie 2001 și soluționată prin dispoziția din

7 octombrie 2003 emisă de primarul municipiului Mangalia, atacată injustiție de

către peientă.

Instanța de

apel a analizat dacă încheierea actului translativ de proprietate încheiat

între Primăria municipiului Mangalia și SC E.C. SRL Mangalia s-a realizat cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în vigoare, la acea data.

Astfel, s-a

reținut că potrivit prevederilor art. 20 și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

explicitate prin dispozițiile din normele metodologice de aplicare unitară a

legii, deținătorul imobilului avea obligația de a nu proceda la înstrăinarea

acestuia, deoarece acest fapt ar fi avut drept consecință imposibilitatea

restituirii în natură, în condițiile în care, ca efect al notificării. bunul

era indisponihilizat.

La data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 30 din 5 ianuarie 2005,

prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare, statuau

indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu

privire de la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul

respectiv către alte persoane.

Totodată,

dispozițiile art. 43 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data încheierii

actului translativ de proprietate, prevedeau posibilitatea înstrăinării

imobilelor, cu respectarea legislației în vigoare, însă numai după soluționarea

definitivă a procedurilor administrative și, după caz, jurisdicționale generate

de aplicarea legii.

Or, în speță,

reclamanta a formulat notificare la data de 16 iulie 2001, cu privire Ia

restituirea imobilului în litigiu, așa încât indisponibilizarea bunului opera,

cu scopul primordial de îndeplinire a obligației de restituire în natură către

adevăratul proprietar.

Dispozițiile

legii speciale sunt imperative și nu disting după modul de dobândire al

imobilului (se invocă achiziționarea la licitație publică), iar nesocotirea

acestora, în condițiile unei indisponibilizări legale a bunului, are drept

consecință o înstrăinare nelegală și aplicarea sancțiunii nulității absolute

actului translativ de proprietate.

Din această

perspectivă, a aplicării în cauza a dispozițiilor legii speciale, invocarea de

către pârâta-reeurentă a bunei-credințe la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare nu are relevanță, acest aspect neputând fi analizat prin

prisma dispozițiilor dreptului comun (art. 1899 alin. (2) C. civ.).

Având în vedere

toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a

fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel,

recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reciamanta S.N.C.R. din România și de

pârâta SC E.C. SRL Mangalia împotriva Deciziei nr. 91/C din data de 18 iulie 2012

a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 martie 2014.