ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3814/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2011, ca urmare a declinării competenței materiale dispuse de Judecătoria Mangalia prin Sentința civilă nr. 2324 din 19 septembrie 2011, reclamantul Municipiul Mangalia prin Primar a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună: evacuarea pârâtei de pe terenul în suprafață de 11.185,86 m.p. situat în Mangalia, str. P., jud. Constanța, ce a făcut obiectul contractului de concesiune din 26 septembrie 2007; obligarea pârâtei la plata sumei de 18.537 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului de la data de 01 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2011 și în continuare până la data predării efective a terenului, calculată conform art. 3 din contractul de concesiune, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că în data de 26 septembrie 2007 a încheiat cu pârâta contractul de concesiune având ca obiect concesionarea fără licitație a terenului în suprafață de 11.185,86 m.p., teren ocupat și aferent obiectivelor proprietatea pârâtei, contract încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 228 din 31 august 2007. S-a menționat că atât prin art. 2 din contractul de concesiune, cât și prin art. 2 din H.C.L.M., pârâta este obligată în mod expres să mute depozitul de materiale de construcții și stația de betoane, fiind prevăzut totodată și termenul de 3 ani pentru care se încheie concesiunea, astfel că durata concesiunii a expirat la data de 26 septembrie 2010, de la această dată pârâta folosind terenul fără a mai deține un drept de folosință asupra acestuia.

S-a mai arătat că, deși pârâta a fost notificată încă din data de 20 ianuarie 2011 cu privire la încetarea contractului de concesiune începând cu data de 26 septembrie 2011 prin ajungerea la termen, pârâta nu a procedat la predarea terenului nici până în prezent, motiv pentru care reclamanta a înțeles să solicite evacuarea pârâtei de pe terenul menționat și obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință așa cum s-a menționat, valoarea lipsei de folosință fiind raportată la prețul concesiunii de 1,20 euro/m.p./an. Cererea nu a fost întemeiată în drept. În probațiune, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri. În data de 06 iunie 2011 (în fața primei instanțe învestite), pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în motivare că SC C. SA, în urma licitației publice cu strigare organizată pentru vânzarea lotului nr. A. de teren, în suprafața de 6084 m.p., pentru care s-a încheiat procesul-verbal din 16 noiembrie 2007 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, a adjudecat dreptul de a cumpăra lotul nr. A. situat în „Zona Industriala M." în scopul de a-și realoca activitatea de producție a stației de betoane și mortare.

S-a menționat că, ulterior actului de adjudecare, Primăria Municipiului Mangalia (Municipiul Mangalia), cu adresa înregistrată sub nr. 21548 din 16 ianuarie 2008, le-a adus la cunoștință că : „ Având în vedere întârzierile independente de voința noastră, privind întocmirea documentației cadastrale vă comunicăm că întârzierea care va surveni pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu va afecta persoana dvs. privind data de încheiere a contractului de vânzare-cumpere prevăzută în Hotărârea Consiliului Local și caietul de sarcini”, iar pârâta SC C. SA , cu adresa nr. 105/ 09 ianuarie 2008, a solicitat Primăriei Municipiului Mangalia încheierea contractul de vânzare-cumpărare a lotului nr. A., în suprafața de 6084 m.p., adjudecat la licitația încheiată în conformitate cu procesul-verbal menționat mai sus.

A mai susținut pârâta că, dând dovadă de bună-credință, a efectuat în contul Primăriei Municipiului Mangalia plățile aferente întocmirii documentației cadastrale pentru terenul aferent lotului A. (conf. facturii din 06 mai 2008 - în valoare de 1.500 de RON, ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de documentație cadastrală lot. A., „Zona Industriala M.", urmând a se încheia actul de vânzare-cumpărare), motiv pentru care a emis mai multe adrese reclamantei, respectiv adresa din 09 ianuarie 2008, adresa din 08 septembrie 2008, adresa din 19 mai 2010 și adresa din 28 ianuarie 2011 , cu intenția fermă de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.

S-a menționat că, așa cum arată și reclamantul prin cererea de chemare în judecată, societatea pârâtă avea obligația de a muta pe o perioadă de maxim 3 ani depozitul de materiale și stația de betoane, însă, reclamantul face referire în continuare la faptul că, în data de 20 ianuarie 2011, societății pârâte i s-a solicitat eliberarea terenului, trecând sub tăcere corespondența pe care au purtat-o înainte de primirea notificării, dar și după acest moment, pentru a finaliza demersurile pentru mutarea stației de betoane pe o nouă locație, această atitudine evidențiind reaua-credință a reclamantului în promovarea acțiuni.

Mutarea stației de betoane și a depozitului de materiale de construcție era condiționată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în zona industrială a orașului (pentru care societatea pârâtă a adjudecat licitația organizată în data de 16 noiembrie 2007 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia), ce urma să fie noul amplasament al stației de betoane, culpa pentru neîndeplinirea formalităților pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nefiind a pârâtei SC C. SA Cât privește cererea reclamantului de obligare la plata prejudiciului pentru lipsa de folosință a imobilului litigios, pârâta a arătat că nu sunt întrunite cerințele legale pentru a fi admisă, lipsind culpa pârâtei, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ.

Prin cerere reconvențională, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea Municipiului Mangalia să vândă la prețul de 250.537 RON, conform caietului de sarcini, prin contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, imobilul teren în suprafață de 6084 m.p situat în municipiul Mangalia, lot A., imobil ce a fost adjudecat la licitația din 16 noiembrie 2007 organizată la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 400 de RON pe zi de întârziere, calculate din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la data executării efective a obligației. În fapt, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 220 din 31 august 2007, Consiliul Local al Municipiului Mangalia a aprobat vânzarea, prin licitație publică, a lotului nr. A. în suprafață de 6084 m.p.

teren „aparținând domeniului privat al municipiului, iar prețul de pornire pentru lotul licitat a fost stabilit conform raportului de evaluare, întocmit de către

SC G.M. SRL

S-a susținut că izvorul raportului juridic obligațional îl constituie procesul-verbal din 16 noiembrie 2007 de adjudecare a licitației cu strigare, având ca obiect adjudecarea dreptului de proprietate, prin vânzare-cumpărare, asupra activului imobilul-teren în suprafață de 6084 m.p, situat în municipiul Mangalia, lot A., „Zona Industrială”, licitație organizată de către municipiul Mangalia în conformitate cu Hotărârea nr. 220 din 31 august 2007. Lotul nr. A. de teren a fost identificat potrivit planului de situație anexat la caietul de sarcini privind vânzarea prin licitație publică cu strigare a unor terenuri fără construcții și este situat în lotizarea „ Zona Industrială” cu destinația „spații comerciale, spații producție, servicii și depozite”.

A arătat pârâta că municipiul Mangalia a refuzat să-și îndeplinească obligația de a încheia un asemenea act, refuz ce rezultă din lipsa unui răspuns la solicitările făcute de societate până la această dată, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deși, potrivit art. 3.4. din Caietul de sarcini, în baza căruia s-a organizat licitația, contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat în cel mult 60 de zile de la data adjudecării", or nesocotirea caietului de sarcini și a procesului-verbal de adjudecare a licitației îndreptățește pârâta să solicite obligarea municipiului Mangalia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, fiind îndeplinite în cauză condițiile art. 969, art. 1073 și art. 1077 C. civ., întrucât între părți există un raport juridic obligațional, în sensul vânzării parcelei de teren.

Prin Sentința civilă nr. 250 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Constanța a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa concilierii prealabile, ca nefondată. A admis acțiunea principală formulată de reclamantul Municipiul Mangalia prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA și a dispus evacuarea pârâtei SC C. SA de pe terenul în suprafață de 11.185,86 m.p. situat în Mangalia, str. P., jud. Constanța, ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007. A obligat pe pârâta SC C. SA să plătească reclamantului Municipiul Mangalia prin Primar suma de 18.537 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului, calculată conform art. 3 din contractul de concesiune, de la data de 01 ianuarie 2011 și până la data de 30 aprilie 2011, precum și în continuare, până la data predării efective a terenului.

A admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC C. SA, în contradictoriu cu reclamantul-pârât Municipiul Mangalia prin Primar. A obligat pe reclamantul-pârât Municipiul Mangalia prin Primar să vândă - prin încheierea contractului în formă autentică de vânzare cumpărare - pârâtei reconveniente SC C. SA, imobilul-teren în suprafață de 6.048 m.p. situat în Municipiul Mangalia, lot A., identificat prin caietul de sarcini - Anexa nr. 1 la H.C.L nr. 220 din 31 august 2007, la prețul de 250.537 RON, exclusiv TVA, conform procesului-verbal de adjudecare din data de 16 noiembrie 2007. Au fost compensate cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., instanța a reținut că această excepție nu este întemeiată. Prin prevederile art. 720 1 C. proc. civ. s-a reglementat efectuarea unei proceduri prealabile, în scopul de a se încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. În cauza de față, între părți a existat o amplă corespondență tocmai pentru a se încerca soluționarea amiabilă a acestor aspecte litigioase deduse judecații, reclamanta făcând dovada că a adus la cunoștința pârâtei-reconveniente, prin adresa din 27 ianuarie 2011, pretențiile sale legate de eliberarea terenului în litigiu în termen de 15 zile, în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, în caz contrar urmând să se adreseze instanței.

Astfel, în cauză s-a constatat îndeplinită procedura concilierii directe, motiv pentru care a fost respinsă excepția inadmisibilității. Pe fondul cauzei, instanța a reținut: În data de 26 septembrie 2007 între părți a fost perfectat contractul de concesiune, având ca obiect concesionarea, fără licitație publică, a terenului în suprafață de 11.185,86 m.p., teren aferent obiectivelor proprietatea pârâtei, în care aceasta desfășura activitatea de depozit materiale de construcții și stație de betoane, contract încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 228 din 31 august 2007. Potrivit art. 2 din H.C.L.M.

nr. 228 din 31 august 2007, concesiunea s-a încheiat pe o perioadă de maxim 3 ani, timp în care concesionarul (pârâta) avea obligația să mute activitatea de depozit de materiale de construcții și stația de betoane în zona industrială, aceeași obligație fiind inserată și în art. 2 din contractul de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007. Prin adresa din 27 ianuarie 2011, reclamanta a notificat pârâta că la data de 26 septembrie 2010 contractul de concesiune a încetat prin ajungerea la termen, precum și pretențiile sale legate de eliberarea terenului în litigiu în termen de 15 zile, însă pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, respectiv nu a mutat în termenul de 3 ani, prevăzut la art. 2 din contractul de concesiune, activitatea de depozit de materiale de construcții și stația de betoane în zona industrială și nu a eliberat terenul proprietatea privată a municipiului Mangalia, fiind din acest motiv în culpă contractuală.

Având în vedere prevederile art. 969 C. civ., potrivit căruia „convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante”, precum și art. 970 C. civ., potrivit căruia „convențiile trebuie executate cu bună credință”, instanța a reținut că pârâta era obligată să execute obligația de a elibera terenul după trecerea termenului de 3 ani prevăzut la art. 2 din contractul părților, iar pentru că pârâta nu a executat de bunăvoie această obligație, deși a fost notificată în acest sens de reclamantă, instanța a admis cererea reclamantei și a dispus evacuare pârâtei de pe terenul în suprafață de 11.185,86 m.p., situat în Mangalia, str. P., județul Constanța, ce a făcut obiectul contractului de concesiune din 26 septembrie 2007. Cu privire la cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 18.537 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului, de la data de 01 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2011 și în continuare până la data predării efective a terenului, calculată conform art. 3 din contractul de concesiune, instanța a reținut că și această cerere este întemeiată,

lipsa de folosință a terenului pentru perioada solicitată de reclamantă reprezentând prejudiciul încercat de aceasta tocmai ca urmare a lipsei de folosință a terenului pe care pârâta avea obligația să-l elibereze la sfârșitul termenului de 3 ani prevăzut în art. 2 din contractul de concesiune, culpă contractuală imputabilă pârâtei. Evaluarea (cuantificare) prejudiciului încercat de reclamantă ca urmare a lipsei de folosință asupra terenului, a fost raportată la contravaloarea prețului de concesiune, deoarece acest preț putea fi încasat de reclamantă în calitate de proprietar al terenului, pentru perioada menționată, dacă ar fi procedat la concesionarea acestuia, astfel că instanța nu a reținut apărarea pârâtei potrivit căreia în cauză nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ.

Așa cum s-a menționat, pârâta se află în culpă contractuală pentru nepredarea terenului în termenul stipulat în contract și pentru faptul că nu a mutat depozitul și stația de betoane în zona industrială în termen de 3 ani, iar după încetarea contractului prin ajungere la termen, a continuat să folosească fără drept terenul proprietatea reclamantului, care în temeiul art. 480 și urm. C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, era îndreptățită să exercite toate prerogativele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția, putând astfel și să obțină venituri din cedarea folosinței și/sau concesionarea terenului.

Or, prin fapta culpabilă a pârâtei, reclamanta a fost privată fără drept de aceste drepturi, lipsa de folosință a terenului fiind evaluată de aceasta, în calitate de proprietar la contravaloarea concesiunii stabilită prin contractul de concesiune perfectat cu pârâta - art. 3 - prejudiciu previzibil și corect cuantificat, reclamanta fiind lipsită de prerogativele dreptului său de proprietate.

Cât privește cererea reconvențională, instanța a reținut următoarele: Pârâta reconvenientă SC C. SA, în urma licitației publice cu strigare organizată pentru vânzarea lotului nr. A. de teren, în suprafața de 6084 m.p., pentru care s-a încheiat procesul-verbal din 16 noiembrie 2007 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, a adjudecat dreptul de a cumpără lotul nr. A. . situat în „Zona Industriala M.” pentru suma de 250.357 RON la care se adaugă TVA, iar potrivit acestui act de adjudecare, în termen de 60 de zile de la data adjudecării, părțile se obligau să încheie contractul de vânzare cumpărare conform caietului de sarcini, reconvenienta făcând și dovada depunerii garanției de participare la licitație în sumă de 43.603 RON conform OP din 15 noiembrie 2007. Așa cum rezultă din adresa înregistrată sub nr. 21548 din 16 ianuarie 2008 a Primăriei Municipiului Mangalia, întârzierea în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică s-a datorat întocmirii documentației cadastrale.

În prezent, terenul adjudecat de reconvenienta SC C. SA în suprafața de 6.084 m.p., lot A,, zona industrială „M.”, este întabulat sub nr. de CF al unității teritorial-administrative Mangalia, având ca proprietar Municipiul Mangalia - domeniul privat, potrivit încheierii nr. 3064 din 10 aprilie 2008, existând și măsurători cadastrale. Cum terenul menționat a fost adjudecat de pârâta reconvenientă SC C. SA potrivit procesului-verbal din 16 noiembrie 2007, menționat mai sus, iar reclamanta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică în termenul prevăzut prin actul de adjudecare, instanța a reținut și incidența în cauză a art. 1073 - 1075 C. civ., admițând și cererea reconvențională.

Având în vedere că ambele cereri ale părților au fost admise pentru considerentele expuse, fiind astfel părți căzute în pretenții una față de alta, având în vedere și dispozițiile art. 274 coroborat cu art. 276 C. proc. civ., instanța a compensat cheltuielile de judecată. Prin decizia nr. 141 din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva susmenționatei hotărâri. Instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește critica referitoare la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., curtea a constatat că este nefondată, prima instanță reținând în mod corect că față de corespondența purtată între părți, scopul acestei instituții a fost atins, pârâta având cunoștință de pretențiile reclamantei.

Referitor la soluția de evacuare a pârâtei apelante, curtea a constatat ca nefiind întemeiată susținerea apelantei conform căreia trebuia să se ia în considerare obligația corelativă a Primăriei Mangalia de a semna contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul pe care apelanta avea intenția de a-și muta punctul de lucru. Din probele administrate la instanța de fond nu reiese interdependența dintre cele două obligații cuprinse în acte juridice distincte, fără nicio legătură între ele. Astfel, conform contractului de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007, pârâta-apelantă avea obligația de a evacua terenul ce a făcut obiectul acestuia la expirarea celor 3 ani contractuali, iar, potrivit actului de adjudecare încheiat în urma unei licitații publice din 16 noiembrie 2007, reclamanta-intimată avea obligația de a încheia cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la lotul A. de teren situat în Zona Industrială M., pentru suma de 250.357 RON.

În ceea ce privește solicitarea apelantei de a se respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, curtea a constatat, de asemenea, că nu poate fi probată. În cazul în care apelanta a achitat suma la care intimata era îndreptățită, acest aspect poate fi opus acesteia într-o eventuală cerere de executare silită a dispozițiilor hotărârii apelate. Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a susținut următoarele: - în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii principale în raport de dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., întrucât, în cauză, nu a existat o încercare de soluționare amiabilă a litigiului prin conciliere directă cu privire la capătul doi al cererii de chemare în judecată, constând în obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului. În nicio corespondență anterioară declanșării prezentului litigiu nu au fost înștiințați de existența unei eventuale obligații de plată către bugetul local. Neîndeplinirea procedurii prealabilre prevăzute de dispoziția legală enunțată, atrage inadmisibilitatea cererii deduse judecății. - greșit s-a menținut dispoziția primei instanțe prin care s-a dispus evacuarea sa, întrucât pe terenul în litigiu are edificate mai multe construcții definitive, ridicate anterior anului 1989 și asupra cărora a dobândit dreptul de proprietate în cadrul procesului de privatizare.

Instanțele ar fi trebuit să observe, totodată, că acestei măsuri îi este corelativă obligația reclamantei de a semna contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul solicitat pentru a-și muta punctul de lucru. Pretențiile părților sunt în strânsă legătură, sunt interdependente, iar o eventuală evacuare le-ar putea produce pagube însemnate. Relocarea activității stației de betoane pe noul amplasament s-a datorat exclusiv culpei reclamantei care nu și-a respectat obligația de a facilita mutarea stației pe noul teren adjudecat la licitația publică organizată de reclamantă. Opoziția de a evacua terenul concesionat trebuie interpretată ca o excepție de neexecutare a contractului, iar atâta timp cât creditorul prin faptul său personal refuza îndeplinirea propriei obligații, debitorul este exonerat de obligația de a evacua terenul reclamantei.

În acest context trebuie avută în vedere și reaua-credință a reclamantei care, deși a perfectat contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în zona industrială a orașului în scopul construirii de spații comerciale, spatii de producție, servicii și depozite, astfel cum rezultă din caietul de sarcini întocmit cu ocazia organizării licitației, în mod paradoxal emite certificate de urbanism cu interdicție temporară de construire. În lipsa actului menționat, pârâta se află în imposibilitatea mutării stației de betoane pe noul amplasament. În realitate, au demarat demersurile de mutare a obiectivului amintit încă din anul 2007, când au adjudecat la licitația organizată de reclamantă un teren în suprafață de 6.084 m.p.

în zona industrială a localității Mangalia. Cu toate că au achitat avansul pentru achiziționarea acestui imobil și au plătit și o taxă de întabulare, și în condițiile unei bogate corespondențe purtate cu reclamanta, aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația de a perfecta actele de vânzare-cumpărare a bunului menționat în forma prescrisă de lege. O eventuală evacuare a sa de pe terenul menționat i-ar produce prejudicii însemnate, în condițiile în care nu pot demara lucrările de edificare a noului obiectiv în lipsa certificatului de urbanism refuzat a fi emis de către reclamantă. - În mod greșit a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea lipsei de folosință a terenului de pe care s-a solicitat evacuarea, întrucât în cursul anului 2011 a achitat, în conturile reclamantei, suma de 55.400 RON cu titlu de contravaloare concesiune, caz în care pretenția reclamantei apare ca neîntemeiată.

Mai mult, ulterior ajungerii la termen a contractului - 26 septembrie 2011 - suma de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosință nu poate fi solicitată și acordată în temeiul răspunderii civile contractuale. În drept, calea de atac a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Constituie cel de-al optulea motiv de recurs cazul în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Textul legal enunțat reglementează câmpul de aplicațiune al acestui motiv de recurs, care vizează actul juridic în întregul său ori doar una/unele din clauzele sale (înțeles ca negotium) iar nu greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a unei hotărâri judecătorești.

Împrejurarea că reclamanta consideră că obligațiile stipulate în actele juridice în discuție ar fi interdependente/corelative nu înseamnă că instanța a schimbat natura actului sau înțelesul lămurit al acestora, în sensul normei precizate, ci relevă doar modalitatea în care instanța, rezultat al coroborării probelor cauzei, a reținut o anumita situație de fapt. În ceea ce privește criticile ce pot fi subsumate cazului de nelegalilate invocat și încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, caracterul lor nefondat pentru considerentele: Potrivit art. 720 1 C. proc. civ. „în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”.

În acest scop, alin. (2) al aceleiași dispoziții legale prescrie modalitatea desfășurării acestei proceduri, constând în comunicarea celeilalte părți a pretențiilor sale și a temeiului legal al acestora, cu convocarea părții și a consemnării rezultatului concilierii într-un înscris, procedura ce se va desfășura înainte de introducerea acțiunii. Legea procesual civilă impune deci, în materie comercială, în cazul litigiilor evaluabile în bani, necesitatea îndeplinirii acestei proceduri prealabile, scopul edictării normei în discuție vizând nu doar interesele private ale părților, ci și cel general, acela al degrevării instanțelor prin soluționarea amiabilă a diferendelor dintre comercianți sau, cel puțin, al asigurării unei celerități sporite în judecarea unor astfel de litigii, prin cunoașterea prealabilă și reciprocă a pretențiilor.

Aceasta nu înseamnă însă că în condițiile în care, așa cum este cazul în speță, între părți, anterior declanșării litigiului de față, a existat o corespondență cuprinzând pretențiile reclamantei (aspect necontestat de către pârâtă), lipsa unei invitații formale la conciliere ar fi de natură a atrage sancțiunea prevăzută de art. 109 C. proc. civ., scopul normei menționate fiind atins. În acest context, ar fi excesiv de rigidă o interpretare în sensul că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., aspect corect dezlegat de judecătorii fondului. Nu sunt fondate nici criticile privind greșita evacuare de pe terenul proprietatea reclamantei, instanțele procedând în conformitate cu prevederile legale incidente cauzei, art. 969 C. civ.

și art. 970 C. civ. Astfel, potrivit art. 2 din contractul de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007, termenul concesiunii a fost convenit pe o durată de trei ani, până la expirarea căruia pârâta avea obligația să mute activitatea de depozit de materiale de construcție și stația de betoane în zona industrială, obligație nerespectată de pârâtă. Întrucât nu și-a îndeplinit de bunăvoie această obligație, legal instanțele fondului au reținut caracterul întemeiat al pretențiilor reclamantei, de obligare a pârâtei să elibereze bunul ocupat fără drept. Nu există interdependență între obligațiile cuprinse în cele două acte juridice intervenite între părțile litigante, astfel cum legal a reținut curtea de apel, aspect care nu rezultă în vreun mod din actele menționate, dar nici în raport de natura obligațiilor asumate prin cele două contracte.

Astfel, conform contractului de concesiune menționat, pârâta avea obligația de a elibera terenul ce a făcut obiectul acestuia, de 11.185,86 m.p. situat în Mangalia, str. P., în timp ce, potrivit actului de adjudecare încheiat în urma unei licitații publice din 16 noiembrie 2007, reclamanta avea obligația de a încheia cu pârâta contract de vânzare-cumpărare cu privire la lotul nr. A. de teren, situat în „Zona Industrială M.”, pentru suma de 250.357 RON. În această situație, pârâta nu se afla în situația de a-i opune reclamantei excepția de neexecutare a contractului, astfel cum a pretins prin recurs și astfel să fie absolvită de obligațiile stabilite de clauzele contractuale, cu consecința reținerii caracterului neîntemeiat al cererii reclamantei.

Consecința nerespectării obligației contractuale asumate o constituie producerea prejudiciului solicitat și cuantificat de reclamantă la nivelul prețului concesiunii, acordarea acestuia fiind justificată de culpa contractuală imputată pârâtei și dovedită în cauză. De altfel, critica privind greșita aplicare a prevederilor răspunderii civile contractuale ulterior ajungerii la termen a contractului de concesiune, cât privește obligarea sa la echivalentul lipsei de folosință a terenului dispus a fi eliberat, nu a fost invocată și în apel, aceasta dovedindu-se a fi astfel formulată omisso medio, direct în recurs, ceea ce atrage inadmisibilitatea sa.

Corect nu a fost primită critica pârâtei, reiterată și în recurs, privind lipsa de obiect a pretențiilor solicitate cu titlu de lipsă de folosință, atâta timp cât s-a dovedit atât existența prejudiciului cât și echivalentul acestuia, existența unor eventuale plăți ulterioare expirării duratei concesiunii, urmând a fi valorificată în cadrul punerii în executare a dispozițiilor sentinței pronunțate în cauză. Ca urmare, față de cele ce preced și constatând că în cauză nu se constată incidența motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., recursul dedus judecații va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 141 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.