ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3814/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3814/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei civile
de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 mai
2011, ca urmare a declinării competenței materiale dispuse de Judecătoria
Mangalia prin Sentința civilă nr. 2324 din 19 septembrie 2011, reclamantul
Municipiul Mangalia prin Primar a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA,
solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună: evacuarea
pârâtei de pe terenul în suprafață de 11.185,86 m.p. situat în Mangalia, str. P.,
jud. Constanța, ce a făcut obiectul contractului de concesiune din 26
septembrie 2007; obligarea pârâtei la plata sumei de 18.537 RON, reprezentând
contravaloarea lipsei de folosință a terenului de la data de 01 ianuarie 2011
până la data de 30 aprilie 2011 și în continuare până la data predării efective
a terenului, calculată conform art. 3 din contractul de concesiune, precum și
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta
a arătat, în esență, că în data de 26 septembrie 2007 a încheiat cu pârâta contractul
de concesiune având ca obiect concesionarea fără licitație a terenului în suprafață
de 11.185,86 m.p., teren ocupat și aferent obiectivelor proprietatea pârâtei, contract
încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 228 din 31 august 2007.
S-a menționat că atât
prin art. 2 din contractul de concesiune, cât și prin art. 2 din H.C.L.M., pârâta
este obligată în mod expres să mute depozitul de materiale de construcții și stația
de betoane, fiind prevăzut totodată și termenul de 3 ani pentru care se încheie
concesiunea, astfel că durata concesiunii a expirat la data de 26 septembrie 2010,
de la această dată pârâta folosind terenul fără a mai deține un drept de folosință
asupra acestuia.
S-a mai arătat că, deși
pârâta a fost notificată încă din data de 20 ianuarie 2011 cu privire la încetarea
contractului de concesiune începând cu data de 26 septembrie 2011 prin ajungerea
la termen, pârâta nu a procedat la predarea terenului nici până în prezent, motiv
pentru care reclamanta a înțeles să solicite evacuarea pârâtei de pe terenul menționat
și obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință așa cum s-a menționat,
valoarea lipsei de folosință fiind raportată la prețul concesiunii de 1,20 euro/m.p./an.
Cererea nu a fost întemeiată
în drept.
În probațiune, a fost
solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
În data de 06 iunie 2011
(în fața primei instanțe învestite), pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, pârâta
a invocat excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută
de art. 720
1
C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii
ca neîntemeiată, arătând în motivare că SC C. SA, în urma
licitației
publice cu strigare organizată
pentru vânzarea lotului nr.
A.
de
teren, în suprafața de
6084
m.p., pentru
care s-a încheiat procesul-verbal din
16 noiembrie 2007
la sediul Primăriei Municipiului
Mangalia, a adjudecat dreptul de a cumpăra lotul nr.
A.
situat în „Zona Industriala
M." în scopul
de
a-și
realoca
activitatea de producție
a stației de betoane și mortare.
S-a menționat că, ulterior
actului de adjudecare,
Primăria
Municipiului
Mangalia (Municipiul Mangalia), cu adresa
înregistrată
sub nr.
21548 din 16 ianuarie 2008, le-a adus
la cunoștință că
: „
Având în vedere întârzierile
independente de voința noastră, privind întocmirea documentației cadastrale vă comunicăm
că întârzierea care va surveni pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare
nu va afecta persoana dvs. privind data de încheiere a contractului de vânzare-cumpere
prevăzută în Hotărârea Consiliului Local și caietul de sarcini”, iar pârâta
SC C. SA
, cu adresa nr.
105/ 09 ianuarie 2008,
a solicitat
Primăriei Municipiului Mangalia încheierea contractul de vânzare-cumpărare a lotului
nr.
A.,
în suprafața de
6084
m.p., adjudecat la licitația
încheiată în conformitate cu procesul-verbal menționat mai sus.
A mai susținut pârâta
că, dând dovadă de bună-credință, a efectuat în contul Primăriei Municipiului Mangalia
plățile
aferente întocmirii documentației
cadastrale pentru terenul aferent lotului
A. (conf.
facturii
din 06 mai 2008 -
în valoare de
1.500
de RON, ce reprezintă
contravaloarea lucrărilor de documentație cadastrală lot.
A.,
„Zona Industriala M.",
urmând a se încheia actul de vânzare-cumpărare), motiv pentru care a emis mai multe
adrese reclamantei, respectiv adresa
din 09 ianuarie 2008, adresa din 08
septembrie 2008,
adresa
din 19
mai 2010 și
adresa
din
28 ianuarie 2011
,
cu intenția fermă de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.
S-a menționat că, așa
cum arată și reclamantul prin cererea de chemare în judecată, societatea pârâtă
avea obligația de a muta pe o perioadă de maxim
3
ani depozitul de materiale și stația de betoane,
însă, reclamantul face referire în continuare la faptul că, în data de
20 ianuarie 2011,
societății pârâte i s-a
solicitat eliberarea terenului, trecând
sub tăcere
corespondența pe care au purtat-o înainte
de primirea notificării, dar și după acest moment, pentru a finaliza demersurile
pentru mutarea stației de betoane pe o nouă locație, această atitudine evidențiind
reaua-credință a reclamantului în promovarea acțiuni.
Mutarea stației de betoane
și a depozitului de materiale de construcție era condiționată de încheierea contractului
de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în zona industrială a orașului (pentru
care societatea pârâtă a adjudecat licitația organizată în data de
16 noiembrie 2007
la sediul Primăriei Municipiului
Mangalia), ce urma să fie noul amplasament al stației de betoane, culpa pentru neîndeplinirea
formalităților pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nefiind a pârâtei
SC C. SA
Cât privește cererea reclamantului
de obligare la plata prejudiciului pentru lipsa de folosință
a imobilului litigios,
pârâta a arătat că nu sunt întrunite cerințele legale pentru a fi admisă, lipsind
culpa pârâtei, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 998 C. civ.
Prin cerere reconvențională,
pârâta-reclamantă a solicitat obligarea Municipiului Mangalia să vândă la prețul
de
250.537
RON, conform
caietului de sarcini, prin contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, imobilul
teren în suprafață de
6084
m.p situat
în municipiul Mangalia, lot
A.,
imobil ce a fost adjudecat la licitația din
16 noiembrie 2007
organizată la sediul Primăriei
Municipiului Mangalia, sub sancțiunea unor daune cominatorii de
400
de RON pe zi de întârziere,
calculate din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la data executării
efective a obligației.
În fapt, s-a arătat că
prin Hotărârea nr.
220
din 31 august 2007,
Consiliul
Local al Municipiului Mangalia a aprobat vânzarea, prin licitație publică, a lotului
nr.
A.
în suprafață de
6084
m.p. teren „aparținând
domeniului privat al municipiului, iar prețul de pornire pentru lotul licitat a
fost stabilit conform raportului de evaluare, întocmit de către
SC G.M. SRL
S-a susținut că izvorul
raportului juridic obligațional îl constituie procesul-verbal din
16 noiembrie 2007
de adjudecare a licitației
cu strigare, având ca obiect adjudecarea dreptului de proprietate, prin vânzare-cumpărare,
asupra activului imobilul-teren în suprafață de
6084
m.p, situat în municipiul Mangalia, lot
A.,
„Zona Industrială”, licitație
organizată
de
către
municipiul
Mangalia
în
conformitate
cu
Hotărârea
nr. 220 din 31 august
2007.
Lotul
nr. A. de
teren
a
fost identificat potrivit
planului de situație anexat la caietul de sarcini privind vânzarea prin licitație
publică cu strigare a unor terenuri fără construcții și este situat în lotizarea
„
Zona Industrială”
cu destinația „spații
comerciale, spații producție, servicii și depozite”.
A arătat pârâta că municipiul
Mangalia a refuzat să-și îndeplinească obligația de a încheia un asemenea act, refuz
ce rezultă din lipsa unui răspuns la solicitările făcute de societate până la această
dată, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deși,
potrivit
art.
3.4.
din
Caietul de sarcini, în baza căruia s-a organizat licitația, contractul de vânzare-cumpărare
trebuia încheiat în cel mult
60
de
zile de la data adjudecării", or nesocotirea caietului de sarcini și a procesului-verbal
de adjudecare a licitației îndreptățește pârâta să solicite obligarea municipiului
Mangalia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, fiind
îndeplinite în cauză condițiile art. 969, art.
1073
și
art. 1077
C. civ., întrucât între părți există un raport
juridic obligațional, în sensul vânzării parcelei de teren.
Prin Sentința civilă
nr. 250 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Constanța a respins excepția inadmisibilității
pentru lipsa concilierii prealabile, ca nefondată.
A admis acțiunea principală
formulată de reclamantul Municipiul Mangalia prin Primar, în contradictoriu cu pârâta
SC C. SA și a dispus evacuarea pârâtei SC C. SA de pe terenul în suprafață de 11.185,86
m.p. situat în Mangalia, str. P., jud. Constanța, ce a făcut obiectul contractului
de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007.
A obligat pe pârâta SC
C. SA să plătească reclamantului Municipiul Mangalia prin Primar suma de 18.537
RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului, calculată conform
art. 3 din contractul de concesiune, de la data de 01 ianuarie 2011 și până la data
de 30 aprilie 2011, precum și în continuare, până la data predării efective a terenului.
A admis cererea reconvențională
formulată de pârâta-reclamantă SC C. SA, în contradictoriu cu reclamantul-pârât
Municipiul Mangalia prin Primar.
A obligat pe reclamantul-pârât
Municipiul Mangalia prin Primar să vândă - prin încheierea contractului în formă
autentică de vânzare cumpărare - pârâtei reconveniente SC C. SA, imobilul-teren
în suprafață de 6.048 m.p. situat în Municipiul Mangalia, lot A., identificat prin
caietul de sarcini - Anexa nr. 1 la H.C.L nr. 220 din 31 august 2007, la prețul
de 250.537 RON, exclusiv TVA, conform procesului-verbal de adjudecare din data de
16 noiembrie 2007.
Au fost compensate cheltuielile
de judecată.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției inadmisibilității
acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 720
1
C.
proc. civ., instanța a reținut că această excepție nu este întemeiată.
Prin prevederile art.
720
1
C. proc. civ. s-a reglementat efectuarea unei proceduri prealabile,
în scopul de a se încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă
parte. În cauza de față, între părți a existat o amplă corespondență tocmai pentru
a se încerca soluționarea amiabilă a acestor aspecte litigioase deduse judecații,
reclamanta făcând dovada că a adus la cunoștința pârâtei-reconveniente, prin adresa
din 27 ianuarie 2011, pretențiile sale legate de eliberarea terenului în litigiu
în termen de 15 zile, în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, în
caz contrar urmând să se adreseze instanței.
Astfel, în cauză s-a constatat
îndeplinită procedura concilierii directe, motiv pentru care a fost respinsă excepția
inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, instanța
a reținut:
În data de 26
septembrie 2007 între părți a fost perfectat contractul de concesiune, având ca
obiect concesionarea, fără licitație publică, a terenului în suprafață de 11.185,86
m.p., teren aferent obiectivelor proprietatea pârâtei, în care aceasta desfășura
activitatea de depozit materiale de construcții și stație de betoane, contract încheiat
în baza Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 228 din 31 august 2007.
Potrivit art. 2 din H.C.L.M.
nr. 228 din 31 august 2007, concesiunea s-a încheiat pe o perioadă de maxim 3 ani,
timp în care concesionarul (pârâta) avea obligația să mute activitatea de depozit
de materiale de construcții și stația de betoane în zona industrială, aceeași obligație
fiind inserată și în art. 2 din contractul de concesiune nr. 139 din 26
septembrie 2007.
Prin adresa din 27
ianuarie 2011, reclamanta a notificat pârâta că la data de 26 septembrie 2010 contractul
de concesiune a încetat prin ajungerea la termen, precum și pretențiile sale legate
de eliberarea terenului în litigiu în termen de 15 zile, însă pârâta nu și-a respectat
obligațiile contractuale, respectiv nu a mutat în termenul de 3 ani, prevăzut la
art. 2 din contractul de concesiune,
activitatea de depozit de materiale de construcții
și stația de betoane în zona industrială și nu a eliberat terenul proprietatea privată
a municipiului Mangalia, fiind din acest motiv în culpă contractuală.
Având în vedere prevederile
art. 969 C. civ., potrivit căruia „convențiile legal făcute, au putere de lege între
părțile contractante”, precum și art. 970 C. civ., potrivit căruia „convențiile
trebuie executate cu bună credință”, instanța a reținut că pârâta era obligată să
execute obligația de a elibera terenul după trecerea termenului de 3 ani prevăzut
la art. 2 din contractul părților, iar pentru că pârâta nu a executat de bunăvoie
această obligație, deși a fost notificată în acest sens de reclamantă, instanța
a admis cererea reclamantei și a dispus evacuare pârâtei de pe terenul în suprafață
de 11.185,86 m.p., situat în Mangalia, str. P., județul Constanța, ce a făcut obiectul
contractului de concesiune din 26 septembrie 2007.
Cu privire la cererea
prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 18.537 RON,
reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului, de la data de 01
ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2011 și în continuare până la data predării
efective a terenului, calculată conform art. 3 din contractul de concesiune, instanța
a reținut că și această cerere este întemeiată, lipsa de folosință a terenului pentru
perioada solicitată de reclamantă reprezentând prejudiciul încercat de aceasta tocmai
ca urmare a lipsei de folosință a terenului pe care pârâta avea obligația să-l elibereze
la sfârșitul termenului de 3 ani prevăzut în art. 2 din contractul de concesiune,
culpă contractuală imputabilă pârâtei.
Evaluarea (cuantificare)
prejudiciului încercat de reclamantă ca urmare a lipsei de folosință asupra terenului,
a fost raportată la contravaloarea prețului de concesiune, deoarece acest preț putea
fi încasat de reclamantă în calitate de proprietar al terenului, pentru perioada
menționată, dacă ar fi procedat la concesionarea acestuia, astfel că instanța nu
a reținut apărarea pârâtei potrivit căreia în cauză nu ar fi îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 998 C. civ.
Așa cum s-a menționat,
pârâta se află în culpă contractuală pentru nepredarea terenului în termenul stipulat
în contract și pentru faptul că nu a mutat depozitul și stația de betoane în zona
industrială în termen de 3 ani, iar după încetarea contractului prin ajungere la
termen, a continuat să folosească fără drept terenul proprietatea reclamantului,
care în temeiul art. 480 și urm. C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, era îndreptățită să exercite toate prerogativele
dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția, putând astfel
și să obțină venituri din cedarea folosinței și/sau concesionarea terenului. Or,
prin fapta culpabilă a pârâtei, reclamanta a fost privată fără drept de aceste drepturi,
lipsa de folosință a terenului fiind evaluată de aceasta, în calitate de proprietar
la contravaloarea concesiunii stabilită prin contractul de concesiune perfectat
cu pârâta - art. 3 - prejudiciu previzibil și corect cuantificat, reclamanta fiind
lipsită de prerogativele dreptului său de proprietate.
Cât privește cererea reconvențională,
instanța a reținut următoarele:
Pârâta reconvenientă SC
C. SA, în urma
licitației
publice cu
strigare organizată pentru vânzarea lotului nr. A.
de teren, în suprafața
de
6084
m.p., pentru care s-a
încheiat procesul-verbal din
16 noiembrie 2007
la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, a adjudecat
dreptul de a cumpără lotul nr. A.
.
situat în „Zona Industriala M.” pentru suma de
250.357 RON la care se adaugă TVA, iar potrivit acestui act de adjudecare, în termen
de 60 de zile de la data adjudecării, părțile se obligau să încheie contractul de
vânzare cumpărare conform caietului de sarcini, reconvenienta făcând și dovada depunerii
garanției de participare la licitație în sumă de 43.603 RON conform OP din 15
noiembrie 2007.
Așa cum rezultă din
adresa
înregistrată
sub nr.
21548 din 16 ianuarie
2008 a Primăriei
Municipiului
Mangalia, întârzierea în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă
autentică s-a datorat întocmirii documentației cadastrale.
În prezent, terenul adjudecat
de reconvenienta SC C. SA în suprafața de 6.084 m.p., lot A,, zona industrială „M.”,
este întabulat sub nr. de CF al unității teritorial-administrative Mangalia, având
ca proprietar Municipiul Mangalia - domeniul privat, potrivit încheierii nr.
3064 din 10 aprilie 2008, existând și măsurători cadastrale.
Cum terenul menționat
a fost adjudecat de pârâta reconvenientă SC C. SA potrivit
procesului-verbal din
16
noiembrie 2007, menționat mai sus, iar reclamanta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația
de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică în termenul prevăzut
prin actul de adjudecare, instanța a reținut și incidența în cauză a art. 1073 -
1075 C. civ., admițând și cererea reconvențională.
Având în vedere că ambele
cereri ale părților au fost admise pentru considerentele expuse, fiind astfel părți
căzute în pretenții una față de alta, având în vedere și dispozițiile art. 274 coroborat
cu art. 276 C. proc. civ., instanța a compensat cheltuielile de judecată.
Prin decizia nr. 141 din
10 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat
de pârâtă împotriva susmenționatei hotărâri.
Instanța de apel a reținut
următoarele:
În ceea ce privește critica
referitoare la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii
prealabile prevăzute de art. 720
1
C. proc. civ., curtea a constatat că
este nefondată, prima instanță reținând în mod corect că față de corespondența purtată
între părți, scopul acestei instituții a fost atins, pârâta având cunoștință de
pretențiile reclamantei.
Referitor la soluția de
evacuare a pârâtei apelante, curtea a constatat ca nefiind întemeiată susținerea
apelantei conform căreia trebuia să se ia în considerare obligația corelativă a
Primăriei Mangalia de a semna contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul pe
care apelanta avea intenția de a-și muta punctul de lucru.
Din probele administrate
la instanța de fond nu reiese interdependența dintre cele două obligații cuprinse
în acte juridice distincte, fără nicio legătură între ele.
Astfel, conform contractului
de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007, pârâta-apelantă avea obligația de
a evacua terenul ce a făcut obiectul acestuia la expirarea celor 3 ani contractuali,
iar, potrivit actului de adjudecare încheiat în urma unei licitații publice din
16 noiembrie 2007, reclamanta-intimată avea obligația de a încheia cu pârâta contractul
de vânzare-cumpărare cu privire la lotul A. de teren situat în Zona Industrială
M., pentru suma de 250.357 RON.
În ceea ce privește solicitarea
apelantei de a se respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea
sa la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, curtea a constatat, de
asemenea, că nu poate fi probată. În cazul în care apelanta a achitat suma la care
intimata era îndreptățită, acest aspect poate fi opus acesteia într-o eventuală
cerere de executare silită a dispozițiilor hotărârii apelate.
Împotriva susmenționatei
hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens
în care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.
civ., a susținut următoarele:
- în mod greșit a fost
respinsă excepția inadmisibilității acțiunii principale în raport de dispozițiile
art. 720
1
C. proc. civ., întrucât, în cauză, nu a existat o încercare
de soluționare amiabilă a litigiului prin conciliere directă cu privire la capătul
doi al cererii de chemare în judecată, constând în obligarea sa la plata contravalorii
lipsei de folosință a terenului. În nicio corespondență anterioară declanșării prezentului
litigiu nu au fost înștiințați de existența unei eventuale obligații de plată către
bugetul local. Neîndeplinirea procedurii prealabilre prevăzute de dispoziția legală
enunțată, atrage inadmisibilitatea cererii deduse judecății.
- greșit s-a menținut
dispoziția primei instanțe prin care s-a dispus evacuarea sa, întrucât pe terenul
în litigiu are edificate mai multe construcții definitive, ridicate anterior anului
1989 și asupra cărora a dobândit dreptul de proprietate în cadrul procesului de
privatizare.
Instanțele ar fi trebuit
să observe, totodată, că acestei măsuri îi este corelativă obligația reclamantei
de a semna contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul solicitat pentru a-și
muta punctul de lucru.
Pretențiile părților sunt
în strânsă legătură, sunt interdependente, iar o eventuală evacuare le-ar putea
produce pagube însemnate.
Relocarea activității
stației de betoane pe noul amplasament s-a datorat exclusiv culpei reclamantei care
nu și-a respectat obligația de a facilita mutarea stației pe noul teren adjudecat
la licitația publică organizată de reclamantă.
Opoziția de a evacua terenul
concesionat trebuie interpretată ca o excepție de neexecutare a contractului, iar
atâta timp cât creditorul prin faptul său personal refuza îndeplinirea propriei
obligații, debitorul este exonerat de obligația de a evacua terenul reclamantei.
În acest context trebuie
avută în vedere și reaua-credință a reclamantei care, deși a perfectat contractul
de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în zona industrială a orașului în scopul
construirii de spații comerciale, spatii de producție, servicii și depozite, astfel
cum rezultă din caietul de sarcini întocmit cu ocazia organizării licitației, în
mod paradoxal emite certificate de urbanism cu interdicție temporară de construire.
În lipsa actului menționat, pârâta se află în imposibilitatea mutării stației de
betoane pe noul amplasament.
În realitate, au demarat
demersurile de mutare a obiectivului amintit încă din anul 2007, când au adjudecat
la licitația organizată de reclamantă un teren în suprafață de 6.084 m.p. în zona
industrială a localității Mangalia. Cu toate că au achitat avansul pentru achiziționarea
acestui imobil și au plătit și o taxă de întabulare, și în condițiile unei bogate
corespondențe purtate cu reclamanta, aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația
de a perfecta actele de vânzare-cumpărare a bunului menționat în forma prescrisă
de lege.
O eventuală evacuare a
sa de pe terenul menționat i-ar produce prejudicii însemnate, în condițiile în care
nu pot demara lucrările de edificare a noului obiectiv în lipsa certificatului de
urbanism refuzat a fi emis de către reclamantă.
- În mod greșit a fost
obligată să plătească reclamantei contravaloarea lipsei de folosință a terenului
de pe care s-a solicitat evacuarea, întrucât în cursul anului 2011 a achitat, în
conturile reclamantei, suma de 55.400 RON cu titlu de contravaloare concesiune,
caz în care pretenția reclamantei apare ca neîntemeiată. Mai mult, ulterior ajungerii
la termen a contractului - 26 septembrie 2011 - suma de bani reprezentând contravaloarea
lipsei de folosință nu poate fi solicitată și acordată în temeiul răspunderii civile
contractuale.
În drept, calea de atac
a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Constituie cel de-al optulea
motiv de recurs cazul în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus
judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Textul legal enunțat reglementează
câmpul de aplicațiune al acestui motiv de recurs, care vizează actul juridic în
întregul său ori doar una/unele din clauzele sale (înțeles ca negotium) iar nu greșita
interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a
unei hotărâri judecătorești.
Împrejurarea că reclamanta
consideră că obligațiile stipulate în actele juridice în discuție ar fi interdependente/corelative
nu înseamnă că instanța a schimbat natura actului sau înțelesul lămurit al acestora,
în sensul normei precizate, ci relevă doar modalitatea în care instanța, rezultat
al coroborării probelor cauzei, a reținut o anumita situație de fapt.
În ceea ce privește criticile
ce pot fi subsumate cazului de nelegalilate invocat și încadrat în prevederile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, caracterul lor nefondat
pentru considerentele:
Potrivit art. 720
1
C. proc. civ. „în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani,
înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea
litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”.
În acest scop, alin.
(2) al aceleiași dispoziții legale prescrie modalitatea desfășurării acestei proceduri,
constând în comunicarea celeilalte părți a pretențiilor sale și a temeiului legal
al acestora, cu convocarea părții și a consemnării rezultatului concilierii într-un
înscris, procedura ce se va desfășura înainte de introducerea acțiunii.
Legea procesual civilă
impune deci, în materie comercială, în cazul litigiilor evaluabile în bani, necesitatea
îndeplinirii acestei proceduri prealabile, scopul edictării normei în discuție vizând
nu doar interesele private ale părților, ci și cel general, acela al degrevării
instanțelor prin soluționarea amiabilă a diferendelor dintre comercianți sau, cel
puțin, al asigurării unei celerități sporite în judecarea unor astfel de litigii,
prin cunoașterea prealabilă și reciprocă a pretențiilor.
Aceasta nu înseamnă însă
că în condițiile în care, așa cum este cazul în speță, între părți, anterior declanșării
litigiului de față, a existat o corespondență cuprinzând pretențiile reclamantei
(aspect necontestat de către pârâtă), lipsa unei invitații formale la conciliere
ar fi de natură a atrage sancțiunea prevăzută de art. 109 C. proc. civ., scopul
normei menționate fiind atins. În acest context, ar fi excesiv de rigidă o interpretare
în sensul că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ., aspect corect dezlegat de judecătorii fondului.
Nu sunt fondate nici criticile
privind greșita evacuare de pe terenul proprietatea reclamantei, instanțele procedând
în conformitate cu prevederile legale incidente cauzei, art. 969 C. civ. și
art. 970 C. civ.
Astfel, potrivit art.
2 din contractul de concesiune nr. 139 din 26 septembrie 2007, termenul concesiunii
a fost convenit pe o durată de trei ani, până la expirarea căruia pârâta avea obligația
să mute activitatea de depozit de materiale de construcție și stația de betoane
în zona industrială, obligație nerespectată de pârâtă.
Întrucât nu și-a îndeplinit
de bunăvoie această obligație, legal instanțele fondului au reținut caracterul întemeiat
al pretențiilor reclamantei, de obligare a pârâtei să elibereze bunul ocupat fără
drept.
Nu există interdependență
între obligațiile cuprinse în cele două acte juridice intervenite între părțile
litigante, astfel cum legal a reținut curtea de apel, aspect care nu rezultă în
vreun mod din actele menționate, dar nici în raport de natura obligațiilor asumate
prin cele două contracte.
Astfel, conform contractului
de concesiune menționat, pârâta avea obligația de a elibera terenul ce a făcut obiectul
acestuia, de 11.185,86 m.p. situat în Mangalia, str. P., în timp ce, potrivit actului
de adjudecare încheiat în urma unei licitații publice din 16 noiembrie 2007, reclamanta
avea obligația de a încheia cu pârâta contract de vânzare-cumpărare cu privire la
lotul nr. A. de teren, situat în „Zona Industrială M.”, pentru suma de 250.357 RON.
În această situație, pârâta
nu se afla în situația de a-i opune reclamantei excepția de neexecutare a contractului,
astfel cum a pretins prin recurs și astfel să fie absolvită de obligațiile stabilite
de clauzele contractuale, cu consecința reținerii caracterului neîntemeiat al cererii
reclamantei.
Consecința nerespectării
obligației contractuale asumate o constituie producerea prejudiciului solicitat
și cuantificat de reclamantă la nivelul prețului concesiunii, acordarea acestuia
fiind justificată de culpa contractuală imputată pârâtei și dovedită în cauză. De
altfel, critica privind greșita aplicare a prevederilor răspunderii civile contractuale
ulterior ajungerii la termen a contractului de concesiune, cât privește obligarea
sa la echivalentul lipsei de folosință a terenului dispus a fi eliberat, nu a fost
invocată și în apel, aceasta dovedindu-se a fi astfel formulată omisso medio, direct
în recurs, ceea ce atrage inadmisibilitatea sa.
Corect nu a fost primită
critica pârâtei, reiterată și în recurs, privind lipsa de obiect a pretențiilor
solicitate cu titlu de lipsă de folosință, atâta timp cât s-a dovedit atât existența
prejudiciului cât și echivalentul acestuia, existența unor eventuale plăți ulterioare
expirării duratei concesiunii, urmând a fi valorificată în cadrul punerii în executare
a dispozițiilor sentinței pronunțate în cauză.
Ca urmare, față de cele
ce preced și constatând că în cauză nu se constată incidența motivelor de recurs
invocate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., recursul dedus judecații va fi
respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta
SC C. SA împotriva deciziei nr. 141 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie
2013.