ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2925/2014

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Prin Decizia nr. 725 din 19 iunie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul principal declarat de pârâta S.C. M.M. împotriva sentinței tribunalului. A respins apelul incident declarat de reclamanți împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins și capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând drepturi salariale stabilite prin art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă și a actualizării acestora cu indicele de inflație. A menținut în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva acestei hotărâri definitive au declarat recurs reclamanții A.C. ș.a., înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 14 august 2014 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 18 septembrie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, la data de 18 septembrie 2014, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Cod.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin Rezoluția din 9 octombrie 2014, s-a stabilit termen pentru judecarea recursului la data de 29 octombrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Analizând recursul, înalta curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed: În speță, prin hotărârea atacată cu recurs, respectiv prin Decizia nr. 725 din 19 iunie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul principal declarat de pârâta S.C. M.M. împotriva sentinței tribunalului. A respins apelul incident declarat de reclamanți împotriva aceleiași hotărâri.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins și capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând drepturi salariate stabilite prin art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă și a actualizării acestora cu indicele de inflație. A menținut în rest dispozițiile sentinței. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului". Or, obiectul prezentului dosar îl reprezintă un conflict de muncă.

Se reține că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Ca atare, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, Decizia nr. 725 din 19 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A.C. ș.a.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A.C. ș.a. împotriva Deciziei nr. 725 din 19 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2014. Procesat de GGC - AM