ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului

contestatorul C.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

în contradictoriu cu intimații Primăria Comunei Izvoarele și Primarul Comunei

Izvoarele, să se dispună anularea Deciziei nr. 512 din 6 noiembrie 2006 și

restituirea imobilului format din teren în suprafață de 2,25 ha și construcția

aferentă fabricii de mobilă și roți de căruță, situat în com. Izvoarele, sat

Izvoarele.

În motivarea acțiunii

contestatorul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare

solicitând restituirea imobilului mai sus menționat și care a aparținut

bunicului său, iar prin Dispoziția nr. 328 din 19 iunie 2006 i s-a restituit

imobilul, urmând ca punerea în posesie să se facă după formalitățile de

publicitate imobiliară.

În momentul în care a

solicitat intimatei punerea în posesie, a primit prin fax Dispoziția nr. 512,

Adresa nr. 4498 din 9 noiembrie 2006, copia plicului recomandat și copia unei

pagini din ziarul R., însă această din urmă dispoziție este nelegală, întrucât

cea anterioară intrase în circuitul civil, făcând dovada proprietății asupra

imobilului și nu mai putea fi revocată de către intimată, singura cale fiind

cea a unei acțiuni în justiție.

În drept, au fost

invocate prevederile Legii nr. 10/2001, iar în dovedirea contestației au fost

depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

La termenul de

judecată din data de 28 martie 2007 contestatorul a depus la dosar o cerere de

modificare și completare a contestației inițiale, solicitând constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

societatea comercială pe acțiuni P.I.P. și SC T. SRL, având ca obiect terenul

în suprafață de 18.486,47 mp și construcțiile aferente, precum și obligarea

primei societăți de a se pronunța prin decizie motivată asupra cererii de

restituire în natură.

În motivarea cererii

completatoare, contestatorul a învederat că bunurile ce alcătuiesc obiectul

contractului au fost preluate abuziv în perioada regimului comunist, iar la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 se aflau în patrimoniul Uzinei

Mecanice Vălenii de Munte. La data de 12 noiembrie 2001 a fost formulată

notificarea de restituire către Primăria Izvoarele care nu era unitate

deținătoare, așa încât avea obligația de o transmite acesteia, iar față de

dispozițiile Legii nr. 10/2001 bunurile erau indisponibilizate până la

soluționarea tuturor procedurilor administrative și judiciare.

S-a mai precizat că

până în prezent contestatorul nu a avut cunoștință de existența contractului de

vânzare-cumpărare, iar Primăria Comunei Izvoarele trebuia să transmită

notificarea către unitatea deținătoare.

După administrarea

probei cu înscrisuri prin Sentința civilă nr. 677 din 25 aprilie 2007

Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis excepția tardivității formulării

contestației, pe care a respins-o ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, "decizia sau după caz dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau

după caz a unității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de

zile de la comunicare".

Așa cum rezultă din

fotocopia registrului de intrare-ieșire, prezentat în original și în fața

instanței de judecată, Adresa nr. 4498 din 9 noiembrie 2006 emisă de Primăria

Com. Izvoarele și fotocopia plicului de comunicare, Dispoziția nr. 512 din 6

noiembrie 2006 emisă de Primarul Com. Izvoarele a fost comunicată

contestatorului la data de 9 noiembrie 2006, prin Adresa nr. 4998, prin poștă,

cu confirmare de primire la adresa indicată de către acesta atât în cadrul

notificării, cât și în cel al cererii de chemare în judecată, respectiv

Târgoviște, jud. Dâmbovița.

Ulterior acestei

comunicări, întrucât corespondența a fost returnată datorită lipsei

contestatorului de la domiciliu, Primăria Comunei Izvoarele în cadrul unui

anunț dat în ziarul R. a adus la cunoștința celor interesați, inclusiv a

acestuia conținut Dispoziției nr. 512/2006 prin care se revocase Dispoziția nr.

328/2006, contestația fiind formulată cu nerespectarea dispozițiilor imperative

ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie pe considerentul că termenul de prescripție a dreptului de a

contesta decizia primarului curge de la data primirii corespondenței, iar nu de

la cea a plecării acesteia, numai în astfel de condiții comunicarea putând fi

considerată îndeplinită.

Prin Decizia civilă

nr. 118 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admis

apelul declarat de contestator împotriva Sentinței civile nr. 677 din 25

aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, dispunându-se desființarea acestei

hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru

evocarea fondului.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că prin Dispoziția nr. 328 din 19

iunie 2006 a Primarului Comunei Izvoarele s-a dispus restituirea în natură

către apelantul contestator din prezenta cauză a imobilului format din teren în

suprafață de 2,25 ha și construcția aferentă fabricii de mobilă și roți de căruță

situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele, jud. Prahova, și s-a propus acordarea

de despăgubiri pentru construcțiile desființate.

Ulterior, la data de

6 noiembrie 2006, prin Dispoziția nr. 512 s-a dispus de același primar

revocarea în parte a dispoziției anterioare, în sensul respingerii cererii de

restituire în natură și propunerii acordării de despăgubiri prin echivalent

bănesc. Împotriva celei de a doua dispoziții contestatorul s-a adresat cu o

cerere Tribunalului Prahova, intitulată "plângere", solicitând

anularea actului și restituirea în natură a bunului.

Pe parcursul

soluționării litigiului contestatorul și-a modificat și completat acțiunea

inițială solicitând și constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între societatea comercială pe acțiuni P.I.P. și SC

T. SRL, având ca obiect terenul în suprafață de 18.486,47 mp și construcțiile

aferente, precum și obligarea primei societăți să se pronunțe prin decizie

motivată asupra cererii de restituire în natură.

După administrarea

probatoriilor prin Sentința civilă nr. 726 din 13 aprilie 2011 Tribunalul

Prahova a respins în tot acțiunea formulată și completată de contestator ca

fiind neîntemeiată, iar pentru a dispune astfel instanța a reținut că numitul

C.L. a adresat Primăriei Comunei Izvoarele Notificările nr. 114 din 12

noiembrie 2001 și nr. 21 din 22 septembrie 2005, prin care a solicitat

restituirea în natură a imobilului situat în comuna Izvoarele, județul Prahova,

format din 2,25 ha teren și Fabrica de colaci din lemn, precum și despăgubiri

bănești în valoare de 100.000 RON pentru construcțiile reprezentate de moara de

mălai și casa de locuit ce au fost demolate.

Prin Dispoziția nr.

228 din 19 iunie 2006, emisă de Primarul Comunei Izvoarele, s-a dispus

restituirea în natură a imobilului solicitat și s-a propus acordarea de

despăgubiri pentru construcțiile desființate, considerându-se că notificatorul

are calitatea de persoană îndreptățită și îndeplinește condițiile instituite de

Legea nr. 10/2001.

Ulterior, la

plângerea prealabilă a intimatei SC T. SRL, s-a dispus revocarea în parte a

Dispoziției nr. 328/2006, în sensul că a fost respinsă cererea de restituire în

natură formulată de contestator pentru imobilul format din teren în suprafață

de 2,25 ha și construcția aferentă fabricii de mobilă și roți de căruță,

considerându-se că partea de imobil descrisă nu poate fi restituită în natură,

cu consecința acordării de despăgubiri în echivalent, măsuri cuprinse în

Dispoziția nr. 512 din 6 noiembrie 2006, emisă de Primarul Comunei Izvoarele.

Tribunalul a apreciat

că nu poate lua în considerare criticile aduse Dispoziției nr. 512/2006 de

către contestator, în sensul că este nelegală pentru că nu putea fi revocată în

parte, în condițiile în care, din punct de vedere juridic, o asemenea

dispoziție este un act administrativ individual care nu se poate susține că ar

fi intrat în circuitul civil, atât timp cât nu a fost pus în executare și nu au

fost îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară constând în

intabularea dreptului de proprietate în favoarea lui C.L. pentru imobilul

restituit inițial în natură.

Pe fondul măsurii

adoptate prin dispoziția contestată, instanța a constatat că imobilul pretins

de către contestator nu era susceptibil de restituire în natură, întrucât la

data pronunțării Dispoziției nr. 228/2006 făcea parte din patrimoniul SC T.

SRL.

Între capătul de

cerere formulat de contestator de restituire în natură a imobilului ce a făcut

obiectul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 și cererea de

constatare a nulității absolute a Contractului autentificat sub nr. X/2004

există o legătură indisolubilă.

În acest sens,

instanța a reținut că intimata SC P.I.P. a dobândit proprietatea imobilului în

legătură cu care se poartă litigiul, cu titlul de aport la capitalul social,

adus de Consiliul Județean Prahova, în baza H.G. nr. 1066/2001.

Prin Hotărârea nr.

135/2003 a Consiliului Județean Prahova și în baza Hotărârii nr. 28 din 22

decembrie 2003 a Adunării Generale a Acționarilor pârâtei SC P.I.P. Vălenii de

Munte, s-a procedat la vânzarea acestui bun către intimata SC T. SRL.

Anterior vânzării

către SC T. SRL, SC P.I.P. SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de

proprietate emis la 7 aprilie 2004 de Consiliul Județean Prahova pentru o

suprafață de 128.486,74 mp teren.

Instanța a constatat

că la încheierea acestui act juridic au fost respectate toate condițiile de

validitate instituite de art. 948 C. civ., în contextul în care nici

vânzătoarea și nici cumpărătoarea nu au avut cunoștință de împrejurarea că imobilul

obiect al convenției fusese solicitat în vederea restituirii în natură de către

contestator prin cele două notificări adresate Primăriei Comunei Izvoarele.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs contestatorul C.L., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie pe considerentul că în mod greșit instanța de fond a apreciat

că nu s-a făcut dovada notificării celor două intimate.

La termenul de

judecată din data de 15 noiembrie 2011, în baza dispozițiilor art. XXVI din

Legea nr. 202/2010, Curtea de Apel Ploiești a dispus recalificarea căii de atac

ca fiind apel, nu recurs, iar prin Decizia nr. 21 din 6 martie 2012, s-a

respins apelul formulat, ca nefondat, și a fost obligat apelantul la plata

către intimata SC T. SRL a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. X din 8 octombrie 2004 intimata SC P.I.P. SA a vândut prin licitație

publică către SC T. SRL un teren în suprafață de 18.486,46 mp situat în

intravilanul Comunei Izvoarele, din care face parte și terenul în litigiu

solicitat a fi restituit în natură de către contestator în baza Legii nr.

10/2001.

Critica apelantului

vizând nerespectarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 s-a considerat a

fi nefondată, întrucât aceste dispoziții legale nu erau în vigoare la data

încheierii contractului, iar nulitatea operează numai pentru cauze existente la

momentul încheierii actului, nu și pentru cauze intervenite ulterior.

Din acest punct de

vedere, în mod corect tribunalul a reținut că actul de vânzare-cumpărare a fost

încheiat între cele două părți cu respectarea condițiilor de validitate impuse

de art. 948 C. civ., părțile fiind de bună-credință la momentul încheierii

contractului.

Trimiterea prin fax a

celor două notificări către cele două societăți-intimate nu a putut fi

dovedită. Depunerea la dosar a dovezilor de expediere prin fax a notificărilor

către cele două societăți nu este de natură să facă dovada certă că acestea au

fost expediate și au ajuns la destinatar, întrucât acestea pot fi realizate sau

modificate prin intermediul tehnicii IT.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul C.L., care a învederat

că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1306 din 12 martie 2013 a respins

excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de reclamantul C.L.

împotriva Deciziei nr. 21 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I

civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Înalta Curte a

constatat că recursul este fondat și l-a admis reținând că la data de 12

noiembrie 2001, reclamantul C.L. a formulat Notificarea nr. 114 din 12

noiembrie 2001 adresată Primăriei Comunei Izvoarele prin care a solicitat

restituirea în natură a imobilului situat în Comuna Izvoarele, format din 2,25

ha teren și fabrica de colaci din lemn, precum și despăgubiri bănești în

valoare de 100.000 RON pentru moara de mălai și casa de locuit ce au fost

demolate.

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 8 octombrie 2004, intimata SC

P.I.P. SA a vândut către SC T. SRL un teren în suprafață de 18.486,46 mp situat

în intravilanul Comunei Izvoarele, din care face parte și terenul în litigiu,

solicitat a fi restituit în natură de către contestator, în baza Legii nr.

10/2001.

La data de 20

septembrie 2005, reclamantul a adresat o nouă notificare Primăriei Comunei

Izvoarele prin care a reiterat solicitările anterioare privind restituirea în

natură a terenului în suprafață de 2,25 ha situat în Comuna Izvoarele și a

fabricii de colaci din lemn, precum și acordarea de despăgubiri pentru

imobilele demolate.

Prin Dispoziția nr.

228 din 19 iunie 2006, Primarul Comunei Izvoarele a dispus restituirea în

natură a imobilului solicitat și a propus acordarea de despăgubiri pentru

construcțiile desființate.

Instanța de apel nu a

efectuat cercetarea judecătorească necesară pentru a stabili, în raport de toate

probele administrate dacă, la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare

nr. X din 8 octombrie 2004, intimatele SC P.I.P. SA și SC T. SRL fuseseră

înștiințate despre demersurile efectuate de reclamant în scopul restituirii

imobilului în legătură cu care au contractat.

Simpla afirmare a

îndeplinirii condițiilor impuse de art. 948 C. civ. și înlăturarea unei singure

probe în baza unei prezumții, fără analizarea celorlalte dovezi administrate nu

reprezintă o motivare a hotărârii în sensul art. 261 C. proc. civ.

De aceea, verificarea

corectei aplicări a legii în controlul judiciar de legalitate exercitat pe

calea recursului nu se poate realiza, fiind necesar a se lămuri, cu prioritate,

situația de fapt, ceea ce impune rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Prin Decizia civilă

nr. 211 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-au

respins excepțiile invocate de SC T. SRL și SC P.I.P. SA.

S-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantul C.L., împotriva Sentinței civile nr.

726 pronunțată la 13 aprilie 2011 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu

pârâții Primăria Comunei Izvoarele, Primarul Comunei Izvoarele, SC P.I.P. SA și

SC T. SRL.

A fost obligat

apelantul să plătească intimatei SC T. SRL 5.000 RON cheltuieli de judecată

reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes a acestuia

invocate de SC T. SRL, aceste excepții au fost invocate de aceeași pârâtă și în

primul ciclu procesual, respectiv la data de 17 decembrie 2008, iar după

discutarea lor în contradictoriu, Tribunalul Prahova le-a respins la 4 martie

2009.

În ceea ce privește

interesul se impune a se face precizarea că acesta reprezintă o condiție

generală ce trebuie să fie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, atât cu

prilejul promovării acțiunii, cât și în momentul întocmirii altor acte

procedurale și el constituie folosul practic moral sau material pe care îl

urmărește cel care promovează acțiunea.

Câtă vreme în speța

dedusă judecății unitatea administrativ-teritorială a emis două dispoziții în

temeiul cărora i-a recunoscut reclamantului calitatea de persoană îndreptățită

să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în com. Izvoarele,

sat Izvoarele, compus din teren în suprafață de 2,25 ha, construcția aferentă

fabricii de mobilă și roți de căruță, precum și pentru construcțiile demolate,

iar SC T. SRL nu a formulat o cerere prin care să se constate nulitatea

absolută a acestor dispoziții (în ipoteza în care considera că reclamantul nu

este persoană îndreptățită) rezultă că, în prezenta speță C.L. justifică atât

calitatea procesuală activă, cât și interes pentru a promova acțiunea prin care

solicită revocarea Dispoziției nr. 512/2006 emisă de Primăria Vălenii de Munte,

dar și constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr.

X/2004.

În atare situație,

având în vedere argumentele expuse anterior, excepțiile invocate de această

intimată au fost respinse de instanță.

La rândul său pârâta

SC P.I. SA a invocat excepția lipsei vocației succesorale a reclamantului și a

autorului său cu privire la imobilul ce face obiectul notificării acestuia.

Lipsa vocației succesorale nu reprezintă o excepție astfel cum este ea

reglementată în C. proc. civ., iar din analiza argumentelor care stau la baza

invocării acesteia rezultă că în realitate se invocă de această parte, lipsa

calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii motivat

de faptul că autorul acestuia nu a fost proprietarul imobilului care face

obiectul notificării și deci, lipsa calității sale procesuale active.

Pe de altă parte,

trebuie făcută precizarea că și în ipoteza în care aceste aspecte nu ar fi fost

analizate la prima instanță, invocarea lor pentru prima oară în apel, în

condițiile în care partea care le-a invocat nu a exercitat calea de atac, nu

poate să determine o schimbare a soluției primei instanțe referitor la această

problemă, pentru următoarele motive:

Referitor la excepția

nulității absolute a Dispozițiilor nr. 328 din 19 iunie 2006 și 512 din 6

noiembrie 2006, invocată de SC I.P.P. SA, s-a constatat că aceasta nu este o

excepție de procedură, ci practic constituie o cerere nouă formulată pentru

prima oară direct în fața instanței de apel, prin care se solicită să se

constate nulitatea absolută a celor două înscrisuri.

În cauză, din actele

și lucrările dosarului rezultă că reclamantul C.L. a adresat Primăriei Comunei

Izvoarele Notificările nr. 114 din 12 noiembrie 2001 și nr. 21 din 22

septembrie 2005 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat

în comuna Izvoarele, județul Prahova, format din 2,25 ha teren și fabrica de

colaci din lemn, precum și despăgubiri bănești în valoare de 100.000 RON pentru

construcțiile reprezentând moara de mălai și casa de locuit ce au fost

demolate.

Inițial, prin

Dispoziția nr. 228 din 19 iunie 2006, emisă de Primarul Comunei Izvoarele, s-a

dispus restituirea în natură a imobilului solicitat și s-a propus acordarea de

despăgubiri pentru construcțiile desființate, pe considerentul că notificatorul

are calitatea de persoană îndreptățită și îndeplinește condițiile instituite de

Legea nr. 10/2001.

Cert este că ulterior

însă, la plângerea prealabilă a intimatei SC T. SRL s-a dispus revocarea în

parte a Dispoziției nr. 328/2006, în sensul că a fost respinsă cererea de

restituire în natură formulată de contestator pentru imobilul format din teren

în suprafață de 2,25 ha și construcția aferenta fabricii de mobila și roți de

căruță, motivat de faptul că partea de imobil descrisă nu poate fi restituită

în natură, cu consecința acordării de despăgubiri în echivalent, măsuri

cuprinse în Dispoziția nr. 512 din 6 noiembrie 2006 emisă de Primarul Comunei

Izvoarele.

Argumentele care au

stat la baza acestei soluții au fost acelea că, în absența beneficiarilor

dispoziției nu se poate statua asupra nevalabilității pretinse a actului,

pentru că s-ar ajunge la nesocotirea drepturilor dobândite de persoanele

îndreptățite fără ca acestea să aibă posibilitatea de a se apăra în procedura

judiciară astfel declanșată.

Pentru dispoziția

prin care se dispune restituirea în natură (așa cum este cazul în speță) în

art. 23.8 din H.G. nr. 498/2003 privind Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001 (text de lege care era în vigoare la momentul emiterii celor

două dispoziții) se menționa că "după efectuarea formalităților de

publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a

restituirii în natură nu mai poate fi revocată de către entitatea care a

dispus-o.".

În cauză, în

condițiile în care nu s-a făcut dovada că până la emiterea Dispoziției nr.

512/2006, Dispoziția anterioară de restituire în natură a bunului nr. 328/2006

a intrat în circuitul civil, respectiv că s-au îndeplinit formalitățile de

publicitate imobiliară de către reclamant în ceea ce privește imobilul ce-i

fusese restituit, având în vedere prevederile mai sus menționate rezultă că

unitatea deținătoare putea proceda la revocarea acesteia, iar criticile

apelantului sub acest aspect apar ca nefondate.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantului de constatare a nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare al SC T. SRL s-a reținut următoarea situație de fapt.

SC P.I.P. SA a

obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la 7 aprilie

2004 de Consiliul Județean Prahova pentru o suprafața de 18.486,74 mp teren,

iar la data de 29 septembrie 2004, conform H.G. nr. 577/2002 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 88/1997 s-a organizat licitație în

vederea vânzării activului Izvoarele, situat în com. Izvoarele DN1A, nr. 1,

ocazie cu care SC T. SRL a fost declarată câștigătoare.

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare nr. X din 8 octombrie 2004, SC P.I.P. a înstrăinat către SC

T. SRL imobilul situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele DN1A, compus din teren

în suprafață de 18.486,47 mp împreună cu construcțiile aflate pe acesta, prețul

vânzării fiind de 6.538.584.000 RON, iar în cuprinsul actului s-a menționat că

bunurile ce fac obiectul contractului nu au fost scoase niciodată din circuitul

civil, nu fac obiectul vreunei revendicări, nu există litigiu la instanțele de

judecată asupra acestora, nu au sarcini.

Conform art. 45 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la momentul când s-a încheiat

contractul de vânzare în litigiu), "Actele juridice de înstrăinare,

inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect

imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă

au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării".

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul C.L., criticând decizia din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență,

reclamantul a arătat că a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de

teren de 2,25 ha, teren situat pe raza comunei Izvoarele, jud. Prahova, și că

deși inițial, prin Dispoziția nr. 328 din 19 iunie 2006, Primarul Comunei

Izvoarele a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat, ulterior prin

Dispoziția nr. 512 din 6 decembrie 2006 a revocat dispoziția anterioară.

Criticile

reclamantului se referă la greșita aplicare a dispozițiilor art. 23 din Legea

nr. 10/2001, art. 23.4 din H.G. nr. 498/203, art. 1 alin. (6) din Legea nr.

554/2004, în sensul că în mod nelegal a revocat primarul dispoziția inițială,

încălcând principiul irevocabilității actelor administrative care au intrat în

circuitul juridic civil.

S-a mai arătat că

instanța a încălcat dispozițiile art. 21 alin. (5), 24, art. 45 din Legea nr.

10/2001, precum și a art. 20.1, 20.6 din H.G. nr. 498/2003, menținând ca legal

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/2004, încheiat între SC

P.I.P. SA, în calitate de vânzător, și SC T. SRL, în calitate de cumpărător.

Contractul menționat era afectat de o nulitate virtuală, care nu putea fi

ignorată de instanța de judecată.

Mai mult, instanța de

apel trebuia să aprecieze că cele două instituții, respectiv SC P.I.P. și SC T.

SRL nu au fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

și că acest lucru rezultă din notificările trimise pe fax de către reclamant.

De asemenea, instanța trebuia să aibă în vedere că SC P.I.P. trebuia să se

pronunțe asupra solicitării de restituire în natură a imobilului, în raport de

notificarea trimisă prin fax de către reclamant.

Recursul este

întemeiat pentru motivul de ordine publică, invocat din oficiu de instanță, în

conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 5 și 1 C. proc. civ.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a calificat

corect calea de atac ce putea să fi exercitată în cauză, în raport de

modificările operate în ce privește regimul căilor de atac în materia Legii nr.

10/2001, prin Legea nr. 202/2010, avându-se în vedere și norma tranzitorie din

acest act normativ.

Potrivit

dispozițiilor art. XII din Legea nr. 202/2010, art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 a căpătat un alt conținut, în sensul că s-a suprimat calea de atac a

apelului în situația exercitării contestației împotriva actului emis de

unitatea deținătoare, hotărârile de primă instanță rămânând supuse numai

recursului.

În conformitate cu

dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, dispozițiile modificate ale art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică și proceselor aflate în curs de

soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la

data intrării în vigoare a legii.

În speță, Sentința

civilă nr. 677 din 25 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția

civilă, în primul ciclu procesual a fost desființată în calea de atac a

apelului, prin Decizia civilă nr. 118 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, care a admis apelul formulat de constatatorul C.L., a dispus

desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru evocarea

fondului.

În rejudecare,

Tribunalul Prahova a pronunțat Sentința civilă nr. 726 din 13 aprilie 2011,

respingând acțiunea formulată și completată de contestator, ca nefondată.

Așadar, ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la 13 aprilie 2011, s-a pronunțat o

hotărâre de primă instanță care, atât potrivit normei tranzitorii, cât și

potrivit dispoziției de drept comun incidentă în cauză - art. 725 C. proc. civ.

- rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului

jurisdicțional.

O hotărâre

desființată în primul ciclu procesual, cum este Sentința civilă nr. 677 din 25

aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, nu este

producătoare de efecte, astfel încât, prin raportare la ea nu se poate

determina situația căilor de atac cărora le este supusă. Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 297 C. proc. civ., desființarea sentinței

echivalează cu inexistența sa din punct de vedere juridic, raportată la lipsa

efectelor juridice asupra părților și a litigiului dedus judecății.

Ratio legis, în

situația dată, în conformitate cu dispozițiile art. XXVI din Legea nr.

202/2010, a fost aceea a suprimării unei căi de atac în privința hotărârilor de

primă instanță după intrarea în vigoare a noii reglementări.

Or, în speță,

hotărârea pronunțată de instanța de fond este Sentința civilă nr. 726 din 13

aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, este cea care produce efecte

juridice și în raport de care se analizează regimul juridic al căilor de atac.

Așa fiind, textul de

lege s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispozițiile noi de procedură

se aplică numai proceselor și cererilor începute, respectiv formulate după

intrarea în vigoare a legii, situație căreia s-ar fi subsumat cea din speță,

alegând ca moment de referință cel al pronunțării hotărârii de primă instanță

după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre

a fondului și de o cenzură a acesteia în recurs.

Așadar, este lipsit de

relevanță faptul că în primul ciclu procesual cauza a parcurs cele trei etape

procesuale, primă instanță, apel și recurs, conform reglementărilor în vigoare

la momentul respectiv.

În consecință,

instanța anterioară a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. XXVI din

Legea nr. 202/2010, atunci când a stabilit că împotriva sentinței tribunalului

este deschisă și calea de atac a apelului. Acest raționament a fost confirmat

de orientarea jurisprudențială a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin

mai multe decizii pronunțate în cauze similare a statuat asupra modalității în

care trebuie aplicate dispozițiile procesuale din Legea nr. 202/2010, raportate

atât la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cât și ale C.

proc. civ. din 1865.

Înalta Curte reține

că motivul invocat din oficiu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., interpretarea eronată a unor dispoziții procesuale fiind de natură

să provoace o vătămare procedurală ce nu poate fi înlăturată decât în condițiile

art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, consecință

a calificării greșite a căii de atac, instanța a fost alcătuită într-o

compunere nelegală, cu nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr.

304/2004 privind organizarea judiciară, ceea ce atrage incidența motivului de

casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Luând în considerare

motivul de casare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate în

recurs, care vor fi avute în vedere de instanță, în rejudecare.

Față de aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ, recursul formulat de reclamant va

fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre

rejudecare, în recurs, la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul C.L. împotriva Deciziei nr. 211 din 26 februarie 2014 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru judecarea recursului

declarat de reclamantul C.L. împotriva Sentinței nr. 726 din 13 aprilie 2011 a

Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 septembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ