ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului contestatorul C.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu intimații Primăria Comunei Izvoarele și Primarul Comunei Izvoarele, să se dispună anularea Deciziei nr. 512 din 6 noiembrie 2006 și restituirea imobilului format din teren în suprafață de 2,25 ha și construcția aferentă fabricii de mobilă și roți de căruță, situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele. În motivarea acțiunii contestatorul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare solicitând restituirea imobilului mai sus menționat și care a aparținut bunicului său, iar prin Dispoziția nr. 328 din 19 iunie 2006 i s-a restituit imobilul, urmând ca punerea în posesie să se facă după formalitățile de publicitate imobiliară.

În momentul în care a solicitat intimatei punerea în posesie, a primit prin fax Dispoziția nr. 512, Adresa nr. 4498 din 9 noiembrie 2006, copia plicului recomandat și copia unei pagini din ziarul R., însă această din urmă dispoziție este nelegală, întrucât cea anterioară intrase în circuitul civil, făcând dovada proprietății asupra imobilului și nu mai putea fi revocată de către intimată, singura cale fiind cea a unei acțiuni în justiție. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, iar în dovedirea contestației au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri. La termenul de judecată din data de 28 martie 2007 contestatorul a depus la dosar o cerere de modificare și completare a contestației inițiale, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea comercială pe acțiuni P.I.P.

și SC T. SRL, având ca obiect terenul în suprafață de 18.486,47 mp și construcțiile aferente, precum și obligarea primei societăți de a se pronunța prin decizie motivată asupra cererii de restituire în natură. În motivarea cererii completatoare, contestatorul a învederat că bunurile ce alcătuiesc obiectul contractului au fost preluate abuziv în perioada regimului comunist, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 se aflau în patrimoniul Uzinei Mecanice Vălenii de Munte. La data de 12 noiembrie 2001 a fost formulată notificarea de restituire către Primăria Izvoarele care nu era unitate deținătoare, așa încât avea obligația de o transmite acesteia, iar față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 bunurile erau indisponibilizate până la soluționarea tuturor procedurilor administrative și judiciare.

S-a mai precizat că până în prezent contestatorul nu a avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare, iar Primăria Comunei Izvoarele trebuia să transmită notificarea către unitatea deținătoare. După administrarea probei cu înscrisuri prin Sentința civilă nr. 677 din 25 aprilie 2007 Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis excepția tardivității formulării contestației, pe care a respins-o ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, "decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau după caz a unității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare". Așa cum rezultă din fotocopia registrului de intrare-ieșire, prezentat în original și în fața instanței de judecată, Adresa nr. 4498 din 9 noiembrie 2006 emisă de Primăria Com. Izvoarele și fotocopia plicului de comunicare, Dispoziția nr. 512 din 6 noiembrie 2006 emisă de Primarul Com.

Izvoarele a fost comunicată contestatorului la data de 9 noiembrie 2006, prin Adresa nr. 4998, prin poștă, cu confirmare de primire la adresa indicată de către acesta atât în cadrul notificării, cât și în cel al cererii de chemare în judecată, respectiv Târgoviște, jud. Dâmbovița. Ulterior acestei comunicări, întrucât corespondența a fost returnată datorită lipsei contestatorului de la domiciliu, Primăria Comunei Izvoarele în cadrul unui anunț dat în ziarul R. a adus la cunoștința celor interesați, inclusiv a acestuia conținut Dispoziției nr. 512/2006 prin care se revocase Dispoziția nr. 328/2006, contestația fiind formulată cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe considerentul că termenul de prescripție a dreptului de a contesta decizia primarului curge de la data primirii corespondenței, iar nu de la cea a plecării acesteia, numai în astfel de condiții comunicarea putând fi considerată îndeplinită. Prin Decizia civilă nr. 118 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admis apelul declarat de contestator împotriva Sentinței civile nr. 677 din 25 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, dispunându-se desființarea acestei hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru evocarea fondului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin Dispoziția nr. 328 din 19 iunie 2006 a Primarului Comunei Izvoarele s-a dispus restituirea în natură către apelantul contestator din prezenta cauză a imobilului format din teren în suprafață de 2,25 ha și construcția aferentă fabricii de mobilă și roți de căruță situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele, jud. Prahova, și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru construcțiile desființate. Ulterior, la data de 6 noiembrie 2006, prin Dispoziția nr. 512 s-a dispus de același primar revocarea în parte a dispoziției anterioare, în sensul respingerii cererii de restituire în natură și propunerii acordării de despăgubiri prin echivalent bănesc.

Împotriva celei de a doua dispoziții contestatorul s-a adresat cu o cerere Tribunalului Prahova, intitulată "plângere", solicitând anularea actului și restituirea în natură a bunului. Pe parcursul soluționării litigiului contestatorul și-a modificat și completat acțiunea inițială solicitând și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea comercială pe acțiuni P.I.P. și SC T. SRL, având ca obiect terenul în suprafață de 18.486,47 mp și construcțiile aferente, precum și obligarea primei societăți să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii de restituire în natură. După administrarea probatoriilor prin Sentința civilă nr. 726 din 13 aprilie 2011 Tribunalul Prahova a respins în tot acțiunea formulată și completată de contestator ca fiind neîntemeiată, iar pentru a dispune astfel instanța a reținut că numitul C.L.

a adresat Primăriei Comunei Izvoarele Notificările nr. 114 din 12 noiembrie 2001 și nr. 21 din 22 septembrie 2005, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Izvoarele, județul Prahova, format din 2,25 ha teren și Fabrica de colaci din lemn, precum și despăgubiri bănești în valoare de 100.000 RON pentru construcțiile reprezentate de moara de mălai și casa de locuit ce au fost demolate. Prin Dispoziția nr. 228 din 19 iunie 2006, emisă de Primarul Comunei Izvoarele, s-a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru construcțiile desființate, considerându-se că notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită și îndeplinește condițiile instituite de Legea nr. 10/2001.

Ulterior, la plângerea prealabilă a intimatei SC T. SRL, s-a dispus revocarea în parte a Dispoziției nr. 328/2006, în sensul că a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de contestator pentru imobilul format din teren în suprafață de 2,25 ha și construcția aferentă fabricii de mobilă și roți de căruță, considerându-se că partea de imobil descrisă nu poate fi restituită în natură, cu consecința acordării de despăgubiri în echivalent, măsuri cuprinse în Dispoziția nr. 512 din 6 noiembrie 2006, emisă de Primarul Comunei Izvoarele.

Tribunalul a apreciat că nu poate lua în considerare criticile aduse Dispoziției nr. 512/2006 de către contestator, în sensul că este nelegală pentru că nu putea fi revocată în parte, în condițiile în care, din punct de vedere juridic, o asemenea dispoziție este un act administrativ individual care nu se poate susține că ar fi intrat în circuitul civil, atât timp cât nu a fost pus în executare și nu au fost îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară constând în intabularea dreptului de proprietate în favoarea lui C.L. pentru imobilul restituit inițial în natură. Pe fondul măsurii adoptate prin dispoziția contestată, instanța a constatat că imobilul pretins de către contestator nu era susceptibil de restituire în natură, întrucât la data pronunțării Dispoziției nr. 228/2006 făcea parte din patrimoniul SC T. SRL.

Între capătul de cerere formulat de contestator de restituire în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 și cererea de constatare a nulității absolute a Contractului autentificat sub nr. X/2004 există o legătură indisolubilă. În acest sens, instanța a reținut că intimata SC P.I.P. a dobândit proprietatea imobilului în legătură cu care se poartă litigiul, cu titlul de aport la capitalul social, adus de Consiliul Județean Prahova, în baza H.G. nr. 1066/2001. Prin Hotărârea nr. 135/2003 a Consiliului Județean Prahova și în baza Hotărârii nr. 28 din 22 decembrie 2003 a Adunării Generale a Acționarilor pârâtei SC P.I.P. Vălenii de Munte, s-a procedat la vânzarea acestui bun către intimata SC T. SRL.

Anterior vânzării către SC T. SRL, SC P.I.P. SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la 7 aprilie 2004 de Consiliul Județean Prahova pentru o suprafață de 128.486,74 mp teren. Instanța a constatat că la încheierea acestui act juridic au fost respectate toate condițiile de validitate instituite de art. 948 C. civ., în contextul în care nici vânzătoarea și nici cumpărătoarea nu au avut cunoștință de împrejurarea că imobilul obiect al convenției fusese solicitat în vederea restituirii în natură de către contestator prin cele două notificări adresate Primăriei Comunei Izvoarele. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul C.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe considerentul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada notificării celor două intimate.

La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011, în baza dispozițiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, Curtea de Apel Ploiești a dispus recalificarea căii de atac ca fiind apel, nu recurs, iar prin Decizia nr. 21 din 6 martie 2012, s-a respins apelul formulat, ca nefondat, și a fost obligat apelantul la plata către intimata SC T. SRL a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 8 octombrie 2004 intimata SC P.I.P. SA a vândut prin licitație publică către SC T. SRL un teren în suprafață de 18.486,46 mp situat în intravilanul Comunei Izvoarele, din care face parte și terenul în litigiu solicitat a fi restituit în natură de către contestator în baza Legii nr. 10/2001.

Critica apelantului vizând nerespectarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 s-a considerat a fi nefondată, întrucât aceste dispoziții legale nu erau în vigoare la data încheierii contractului, iar nulitatea operează numai pentru cauze existente la momentul încheierii actului, nu și pentru cauze intervenite ulterior. Din acest punct de vedere, în mod corect tribunalul a reținut că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat între cele două părți cu respectarea condițiilor de validitate impuse de art. 948 C. civ., părțile fiind de bună-credință la momentul încheierii contractului. Trimiterea prin fax a celor două notificări către cele două societăți-intimate nu a putut fi dovedită. Depunerea la dosar a dovezilor de expediere prin fax a notificărilor către cele două societăți nu este de natură să facă dovada certă că acestea au fost expediate și au ajuns la destinatar, întrucât acestea pot fi realizate sau modificate prin intermediul tehnicii IT.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul C.L., care a învederat că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1306 din 12 martie 2013 a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de reclamantul C.L. împotriva Deciziei nr. 21 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Înalta Curte a constatat că recursul este fondat și l-a admis reținând că la data de 12 noiembrie 2001, reclamantul C.L.

a formulat Notificarea nr. 114 din 12 noiembrie 2001 adresată Primăriei Comunei Izvoarele prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Comuna Izvoarele, format din 2,25 ha teren și fabrica de colaci din lemn, precum și despăgubiri bănești în valoare de 100.000 RON pentru moara de mălai și casa de locuit ce au fost demolate. Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 8 octombrie 2004, intimata SC P.I.P. SA a vândut către SC T. SRL un teren în suprafață de 18.486,46 mp situat în intravilanul Comunei Izvoarele, din care face parte și terenul în litigiu, solicitat a fi restituit în natură de către contestator, în baza Legii nr. 10/2001.

La data de 20 septembrie 2005, reclamantul a adresat o nouă notificare Primăriei Comunei Izvoarele prin care a reiterat solicitările anterioare privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 2,25 ha situat în Comuna Izvoarele și a fabricii de colaci din lemn, precum și acordarea de despăgubiri pentru imobilele demolate. Prin Dispoziția nr. 228 din 19 iunie 2006, Primarul Comunei Izvoarele a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat și a propus acordarea de despăgubiri pentru construcțiile desființate. Instanța de apel nu a efectuat cercetarea judecătorească necesară pentru a stabili, în raport de toate probele administrate dacă, la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 8 octombrie 2004, intimatele SC P.I.P.

SA și SC T. SRL fuseseră înștiințate despre demersurile efectuate de reclamant în scopul restituirii imobilului în legătură cu care au contractat. Simpla afirmare a îndeplinirii condițiilor impuse de art. 948 C. civ. și înlăturarea unei singure probe în baza unei prezumții, fără analizarea celorlalte dovezi administrate nu reprezintă o motivare a hotărârii în sensul art. 261 C. proc. civ. De aceea, verificarea corectei aplicări a legii în controlul judiciar de legalitate exercitat pe calea recursului nu se poate realiza, fiind necesar a se lămuri, cu prioritate, situația de fapt, ceea ce impune rejudecarea cauzei de către instanța de apel. Prin Decizia civilă nr. 211 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-au respins excepțiile invocate de SC T. SRL și SC P.I.P.

SA. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.L., împotriva Sentinței civile nr. 726 pronunțată la 13 aprilie 2011 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Izvoarele, Primarul Comunei Izvoarele, SC P.I.P. SA și

SC T. SRL.

A fost obligat apelantul să plătească intimatei SC T. SRL 5.000 RON cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes a acestuia invocate de SC T. SRL, aceste excepții au fost invocate de aceeași pârâtă și în primul ciclu procesual, respectiv la data de 17 decembrie 2008, iar după discutarea lor în contradictoriu, Tribunalul Prahova le-a respins la 4 martie 2009. În ceea ce privește interesul se impune a se face precizarea că acesta reprezintă o condiție generală ce trebuie să fie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, atât cu prilejul promovării acțiunii, cât și în momentul întocmirii altor acte procedurale și el constituie folosul practic moral sau material pe care îl urmărește cel care promovează acțiunea.

Câtă vreme în speța dedusă judecății unitatea administrativ-teritorială a emis două dispoziții în temeiul cărora i-a recunoscut reclamantului calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele, compus din teren în suprafață de 2,25 ha, construcția aferentă fabricii de mobilă și roți de căruță, precum și pentru construcțiile demolate, iar SC T. SRL nu a formulat o cerere prin care să se constate nulitatea absolută a acestor dispoziții (în ipoteza în care considera că reclamantul nu este persoană îndreptățită) rezultă că, în prezenta speță C.L. justifică atât calitatea procesuală activă, cât și interes pentru a promova acțiunea prin care solicită revocarea Dispoziției nr. 512/2006 emisă de Primăria Vălenii de Munte, dar și constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2004.

În atare situație, având în vedere argumentele expuse anterior, excepțiile invocate de această intimată au fost respinse de instanță. La rândul său pârâta SC P.I. SA a invocat excepția lipsei vocației succesorale a reclamantului și a autorului său cu privire la imobilul ce face obiectul notificării acestuia. Lipsa vocației succesorale nu reprezintă o excepție astfel cum este ea reglementată în C. proc. civ., iar din analiza argumentelor care stau la baza invocării acesteia rezultă că în realitate se invocă de această parte, lipsa calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii motivat de faptul că autorul acestuia nu a fost proprietarul imobilului care face obiectul notificării și deci, lipsa calității sale procesuale active.

Pe de altă parte, trebuie făcută precizarea că și în ipoteza în care aceste aspecte nu ar fi fost analizate la prima instanță, invocarea lor pentru prima oară în apel, în condițiile în care partea care le-a invocat nu a exercitat calea de atac, nu poate să determine o schimbare a soluției primei instanțe referitor la această problemă, pentru următoarele motive: Referitor la excepția nulității absolute a Dispozițiilor nr. 328 din 19 iunie 2006 și 512 din 6 noiembrie 2006, invocată de SC I.P.P. SA, s-a constatat că aceasta nu este o excepție de procedură, ci practic constituie o cerere nouă formulată pentru prima oară direct în fața instanței de apel, prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a celor două înscrisuri.

În cauză, din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul C.L. a adresat Primăriei Comunei Izvoarele Notificările nr. 114 din 12 noiembrie 2001 și nr. 21 din 22 septembrie 2005 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Izvoarele, județul Prahova, format din 2,25 ha teren și fabrica de colaci din lemn, precum și despăgubiri bănești în valoare de 100.000 RON pentru construcțiile reprezentând moara de mălai și casa de locuit ce au fost demolate. Inițial, prin Dispoziția nr. 228 din 19 iunie 2006, emisă de Primarul Comunei Izvoarele, s-a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru construcțiile desființate, pe considerentul că notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită și îndeplinește condițiile instituite de Legea nr. 10/2001.

Cert este că ulterior însă, la plângerea prealabilă a intimatei SC T. SRL s-a dispus revocarea în parte a Dispoziției nr. 328/2006, în sensul că a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de contestator pentru imobilul format din teren în suprafață de 2,25 ha și construcția aferenta fabricii de mobila și roți de căruță, motivat de faptul că partea de imobil descrisă nu poate fi restituită în natură, cu consecința acordării de despăgubiri în echivalent, măsuri cuprinse în Dispoziția nr. 512 din 6 noiembrie 2006 emisă de Primarul Comunei Izvoarele. Argumentele care au stat la baza acestei soluții au fost acelea că, în absența beneficiarilor dispoziției nu se poate statua asupra nevalabilității pretinse a actului, pentru că s-ar ajunge la nesocotirea drepturilor dobândite de persoanele îndreptățite fără ca acestea să aibă posibilitatea de a se apăra în procedura judiciară astfel declanșată.

Pentru dispoziția prin care se dispune restituirea în natură (așa cum este cazul în speță) în art. 23.8 din H.G.

nr. 498/2003 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (text de lege care era în vigoare la momentul emiterii celor două dispoziții) se menționa că "după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de către entitatea care a dispus-o.". În cauză, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că până la emiterea Dispoziției nr. 512/2006, Dispoziția anterioară de restituire în natură a bunului nr. 328/2006 a intrat în circuitul civil, respectiv că s-au îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară de către reclamant în ceea ce privește imobilul ce-i fusese restituit, având în vedere prevederile mai sus menționate rezultă că unitatea deținătoare putea proceda la revocarea acesteia, iar criticile apelantului sub acest aspect apar ca nefondate.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare al SC T. SRL s-a reținut următoarea situație de fapt. SC P.I.P. SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la 7 aprilie 2004 de Consiliul Județean Prahova pentru o suprafața de 18.486,74 mp teren, iar la data de 29 septembrie 2004, conform H.G. nr. 577/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 88/1997 s-a organizat licitație în vederea vânzării activului Izvoarele, situat în com. Izvoarele DN1A, nr. 1, ocazie cu care SC T. SRL a fost declarată câștigătoare. Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. X din 8 octombrie 2004, SC P.I.P.

a înstrăinat către SC T. SRL imobilul situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele DN1A, compus din teren în suprafață de 18.486,47 mp împreună cu construcțiile aflate pe acesta, prețul vânzării fiind de 6.538.584.000 RON, iar în cuprinsul actului s-a menționat că bunurile ce fac obiectul contractului nu au fost scoase niciodată din circuitul civil, nu fac obiectul vreunei revendicări, nu există litigiu la instanțele de judecată asupra acestora, nu au sarcini.

Conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la momentul când s-a încheiat contractul de vânzare în litigiu), "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării". Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.L., criticând decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, reclamantul a arătat că a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 2,25 ha, teren situat pe raza comunei Izvoarele, jud. Prahova, și că deși inițial, prin Dispoziția nr. 328 din 19 iunie 2006, Primarul Comunei Izvoarele a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat, ulterior prin Dispoziția nr. 512 din 6 decembrie 2006 a revocat dispoziția anterioară.

Criticile reclamantului se referă la greșita aplicare a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 23.4 din H.G. nr. 498/203, art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în sensul că în mod nelegal a revocat primarul dispoziția inițială, încălcând principiul irevocabilității actelor administrative care au intrat în circuitul juridic civil. S-a mai arătat că instanța a încălcat dispozițiile art. 21 alin. (5), 24, art. 45 din Legea nr. 10/2001, precum și a art. 20.1, 20.6 din H.G. nr. 498/2003, menținând ca legal Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/2004, încheiat între SC P.I.P. SA, în calitate de vânzător, și SC T. SRL, în calitate de cumpărător. Contractul menționat era afectat de o nulitate virtuală, care nu putea fi ignorată de instanța de judecată.

Mai mult, instanța de apel trebuia să aprecieze că cele două instituții, respectiv SC P.I.P. și SC T. SRL nu au fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și că acest lucru rezultă din notificările trimise pe fax de către reclamant. De asemenea, instanța trebuia să aibă în vedere că SC P.I.P. trebuia să se pronunțe asupra solicitării de restituire în natură a imobilului, în raport de notificarea trimisă prin fax de către reclamant. Recursul este întemeiat pentru motivul de ordine publică, invocat din oficiu de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 5 și 1 C. proc. civ. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a calificat corect calea de atac ce putea să fi exercitată în cauză, în raport de modificările operate în ce privește regimul căilor de atac în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010, avându-se în vedere și norma tranzitorie din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. XII din Legea nr. 202/2010, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a căpătat un alt conținut, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situația exercitării contestației împotriva actului emis de unitatea deținătoare, hotărârile de primă instanță rămânând supuse numai recursului. În conformitate cu dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, dispozițiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a legii.

În speță, Sentința civilă nr. 677 din 25 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, în primul ciclu procesual a fost desființată în calea de atac a apelului, prin Decizia civilă nr. 118 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, care a admis apelul formulat de constatatorul C.L., a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru evocarea fondului. În rejudecare, Tribunalul Prahova a pronunțat Sentința civilă nr. 726 din 13 aprilie 2011, respingând acțiunea formulată și completată de contestator, ca nefondată. Așadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la 13 aprilie 2011, s-a pronunțat o hotărâre de primă instanță care, atât potrivit normei tranzitorii, cât și potrivit dispoziției de drept comun incidentă în cauză - art. 725 C. proc.

civ. - rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicțional. O hotărâre desființată în primul ciclu procesual, cum este Sentința civilă nr. 677 din 25 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, nu este producătoare de efecte, astfel încât, prin raportare la ea nu se poate determina situația căilor de atac cărora le este supusă. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 297 C. proc. civ., desființarea sentinței echivalează cu inexistența sa din punct de vedere juridic, raportată la lipsa efectelor juridice asupra părților și a litigiului dedus judecății. Ratio legis, în situația dată, în conformitate cu dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, a fost aceea a suprimării unei căi de atac în privința hotărârilor de primă instanță după intrarea în vigoare a noii reglementări.

Or, în speță, hotărârea pronunțată de instanța de fond este Sentința civilă nr. 726 din 13 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, este cea care produce efecte juridice și în raport de care se analizează regimul juridic al căilor de atac. Așa fiind, textul de lege s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispozițiile noi de procedură se aplică numai proceselor și cererilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii, situație căreia s-ar fi subsumat cea din speță, alegând ca moment de referință cel al pronunțării hotărârii de primă instanță după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre a fondului și de o cenzură a acesteia în recurs.

Așadar, este lipsit de relevanță faptul că în primul ciclu procesual cauza a parcurs cele trei etape procesuale, primă instanță, apel și recurs, conform reglementărilor în vigoare la momentul respectiv. În consecință, instanța anterioară a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, atunci când a stabilit că împotriva sentinței tribunalului este deschisă și calea de atac a apelului. Acest raționament a fost confirmat de orientarea jurisprudențială a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin mai multe decizii pronunțate în cauze similare a statuat asupra modalității în care trebuie aplicate dispozițiile procesuale din Legea nr. 202/2010, raportate atât la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cât și ale C. proc.

civ. din 1865. Înalta Curte reține că motivul invocat din oficiu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., interpretarea eronată a unor dispoziții procesuale fiind de natură să provoace o vătămare procedurală ce nu poate fi înlăturată decât în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Mai mult, consecință a calificării greșite a căii de atac, instanța a fost alcătuită într-o compunere nelegală, cu nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Luând în considerare motivul de casare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate în recurs, care vor fi avute în vedere de instanță, în rejudecare.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ, recursul formulat de reclamant va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, în recurs, la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.L. împotriva Deciziei nr. 211 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru judecarea recursului declarat de reclamantul C.L. împotriva Sentinței nr. 726 din 13 aprilie 2011 a Tribunalului Prahova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - AZ