ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2330/2014

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2013,

pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul R.N. a chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor solicitând instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata unor despăgubiri în cuantum

de 100.000 RON pentru prejudiciul moral suferit și 1.000 RON pentru prejudiciul

material suferit ca urmare a proceselor purtate pentru anularea actelor de constatare

a contravenției încheiate pe seama sa, arătând, în esență, că a fost sancționat

contravențional în mod repetat și neîntemeiat, amenzile fiindu-i aplicate pentru

că a chemat poliția în ajutor și nu pentru că s-a făcut vinovat de faptele ce i

s-au reținut în sarcina sa.

Prin sentința civilă

nr. 6451 din 21 octombrie 2013, Tribunalul Timiș, secția de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a hotărî

astfel,

instanța

a reținut că obiectul acțiunii îl constituie repararea prejudiciului pretins a fi

fost cauzat reclamantului prin sancționarea sa contravențională repetată și neîntemeiată,

astfel că sunt deduse judecății raporturi juridice civile, în care părțile se află

pe poziție de egalitate juridică, iar nicidecum un raport de drept public, specific

acțiunilor în contencios administrativ, așa cum sunt acestea definite prin art.

2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Chiar

dacă una din părțile litigiului de față este o autoritate publică, conflictul nu

s-a născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ ori prin nesoluționarea

în termenul legal sau prin refuzul nejustificat de soluționarea a unei cereri referitoare

la un drept sau interes legitim, actele respective, procesele-verbale de constatare

a contravenției încheiate pe seama reclamantului fiind deja supuse controlului judiciar

al instanței de contencios administrativ, ci vizează despăgubirea materială a acestuia

pentru un invocat prejudiciu ce i-a fost creat prin sancționarea sa pretins abuzivă.

S-a conchis că prezenta

cauză revine spre soluționare unei instanțe civile de drept comun, iar nu de contencios

administrativ, fiind greșit îndreptată la această instanță.

Învestită prin declinare,

Judecătoria sectorului 1 a pronunțat sentința civilă nr. 7745 din 05 mai

2014, prin care a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Timiș.

Constatând ivit conflictul de competență a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele sentinței

, instanța a reținut că în cauza de față petentul a solicitat

repararea prejudiciului material și moral produs prin emiterea unor procese-verbale

de constatare și sancționare a unor contravenții, prin emiterea unor acte administrative

de catre parâtă, respectiv de catre o autoritate publică.

Contrar argumentelor

reținute în sentinta nr. 6451 din 21 octombrie 2013, procesul-verbal ce sta la baza

acțiunii de față reprezinta un act administrativ emis de o autoritate publică

care a acționat, în regim de putere publică, pentru satisfacerea

unui interes legitim public, conform

art. 2 din Legea nr. 554/2004.

S-a mai reținut că potrivit

art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, competența materială a judecătoriei este

limitată la verificarea legalității și temeiniciei proceselor-verbale de constatare

și sancționare a contravențiilor, hotărând exclusiv asupra sancțiunii și despăgubirilor

stabilite prin acestea.

În consecință, în privința

cererii de acoperire a prejudiciul produs prin emiterea procesului-verbal, s-a apreciat

că este vorba despre o acțiune distinctă, cu caracter principal, în privinta careia

nu sunt incidente dispozitiile O.G. nr. 2/2001 și art. 123 noul C. proc. civ., ci

dispozițiile Legii nr. 554/2004.

De asemenea, s-a reținut

că art. 10 din lege stabilește competența în favoarea tribunalului ca instanță de

contecios administrativ atunci cand se produce o vatamare printr-un act administrativ

emis de autoritățile publice locale și județene

.

Dată fiind natura administrativă

a proceselor-verbale ce fac obiectul cauzei de față, instanta, în baza art. 8 din

Legea nr. 554/2004 a admis excepția necompetenței materiale a Judecatoriei sector

1, declinandu-și competența în favoarea Tribunalului Timiș.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133

pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii introductive

de instanță îl constituie repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat reclamantului

R.N. prin sancționarea sa contravențională repetată și neîntemeiată, cu referire

la procesele de anulare a actelor de constatare a contravențiilor pe seama sa.

Nu este vorba astfel despre

un raport de drept public, specific acțiunilor în contencios administrativ reglementat

de Legea nr. 554/2004, acțiunea promovată deducând judecății un raport juridic civil,

sub regimul dreptului comun, conflictul dintre părți vizând despăgubirea reclamantului

pentru un invocat prejudiciu ce i-a fost creat prin sancționarea sa pretins abuzivă.

Drept urmare, soluționarea

prezentei cauze revine instanței civile de drept comun și, față de dispozițiile

art. 94 pct. 1 lit. j), art. 98 alin. (1) și art. 107 noul C. proc. civ., determinând

competența Judecătoriei sector 1 București, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2014.