ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2305/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2305/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La 20 noiembrie 2003, M.A., D.L. și H.A. au

contestat Decizia nr. A/8131 din 16 octombrie 2003 emisă în baza prevederilor Legii

nr. 10/2001, de M.A.N., prin care s-a admis în parte notificarea formulată de

cei în cauză, la 26 octombrie 2001 și li s-a restituit în natură terenul în

suprafață de 2.004,36 mp, situat în localitatea Băile Olănești, județ Vâlcea,

pentru restul suprafeței solicitate, competența de soluționare fiind declinată

în favoarea Academiei Române.

Contestatorii au

solicitat restituirea în natură a suprafeței totale în legătură cu care au formulat

notificarea - 4.500 mp - reprezentând 2 lacuri, teren aferent și alei,

amplasate pe raza localității Băile Olănești, județul Vâlcea, precum și

contravaloarea fructelor civile - culese, sau nu, de către pârât - pe ultimii 3

ani, anterior demersului judiciar, apreciată la suma de 500.000.000 lei.

După un prim ciclu

procesual, finalizat prin Decizia nr. 3239 din 20 aprilie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, urmare

admiterii recursurilor declarate de reclamanți și pârât, s-au casat ambele

hotărâri pronunțate în fond și apel, cauza fiind trimisă spre rejudecare

tribunalului.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța supremă a reținut în esență că, din conținutul actelor

normative invocate de pârât (O.G. nr. 39/2002, aprobată prin Legea nr. 251/2002)

nu rezultă cu certitudine în administrarea cui se află imobilul în litigiu,

pentru stabilirea exactă a regimului juridic al acestuia impunându-se

introducerea în cauză a Academiei Române.

Tot astfel, odată

stabilit deținătorul terenului, instanțele urmează a proceda la identificarea

precisă a acestuia, sub aspectul întinderii și vecinătăților, și

analizarea în detaliu a cererilor formulate pe calea notificării.

În rejudecare,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat capătul

principal al cererii introductive, având ca obiect contestația formulată

împotriva Deciziei nr. A/8131 din 16 octombrie 2013 și a anulat, ca netimbrat,

capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata fructelor civile, pentru

ultimii trei ani, anteriori demersului judiciar.

Apelul formulat de

reclamanți împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, care, prin Decizia nr. 407/A din 25 iunie

2009, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe,

reținând că tribunalul nu s-a conformat indicațiilor date prin decizia de

casare, limitându-se doar la a introduce în cauză Academia Română și a luat act

de faptul că părțile nu au solicitat alte probe în susținerea cererii

principale.

Rejudecând, în al

treilea ciclu procesual, urmare casării și respectiv desființării hotărârilor

anterioare, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 946

din 26 aprilie 2012, a admis în parte cererea formulată de reclamanții M.A., D.L.

și H.A., în contradictoriu cu pârâții M.A.N. și Academia Română.

A respins ca nefondat

capătul de cerere privind anularea deciziei de restituire din 16 octombrie 2003

emisă de pârâtul M.A.N.

A dispus restituirea

în natură de către pârâtul M.A.N., către reclamanți, a terenului în suprafață

de 2.494 mp care face parte din imobilul cu suprafață totală de 14.196 mp

situat în „Cazarma X”, or. Băile Olănești, ce a primit umărul cadastral X, pe

baza documentației din 04 noiembrie 2009 avizată de O.C.P.I. Vâlcea, astfel cum

a fost identificat prin raportul de expertiză topografică omologat de instanță,

întocmit de expert tehnic judiciar în specialitate topografie - geodezie-cadastru,

S.I.

A obligat pârâtul M.A.N.

la plata către reclamanta M.A. a sumei de 5.956,17 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată (onorariu de avocat și onorariu de expert).

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că cele două lacuri solicitate de

părți nu aparțin Complexului Olănești (care în prezent este în subordinea

Spitalului Elias ce se află în administrarea Academiei Române) și „par” că au

fost predate către U.M. X București, ca teren aferent Vilei P. (cazarma X

Olănești).

Rezultă astfel că M.A.N.

este administratorul acestora.

Din actele de predare,

mai reține tribunalul, rezultă că Vila P. avea 2 lacuri cu suprafața însumată

de 2.039 mp, mai mică decât suprafața de 4.500 mp, solicitată de părți.

Or, expertul care a

efectuat expertiza topografică în acest ciclu procesual a reținut că suprafața acestora,

de 2.494 mp, face parte din suprafața totală de 14.196 mp, situată în, Cazarma

X, or. Băile Olănești care a primit nr. cadastral pe baza documentației din 04

noiembrie 2009 avizată de O.C.P.I. Vâlcea. Aceeași suprafață a fost

identificată ca fiind aferentă celor două lacuri solicitate de reclamanți și de

către expertul care a întocmit prima expertiză tehnică topografică la fond - fila

153 și urm Dosar nr. 4309/2003.

Se reține astfel că

deși reclamanții solicită restituirea unei suprafețe de 4.500 mp reprezentând 2

lacuri, din acte rezultă că M.A.N. are în administrare o suprafață de 2.039 mp,

iar în concret o suprafață de 2.454 mp, identificată la fata locului de către experți.

Cu privire la

legalitatea deciziei contestate, prima instanță a reținut că aceasta nu a făcut

referire în niciun fel, la terenurile cu destinația de lacuri solicitate de

reclamanți și care nu fac parte din Complexul Olănești, pentru care pârâtul a

declinat dosarul către Academia Română. Ca atare, se arată, pârâtul M.A.N. nu a

soluționat cererea reclamanților cu privire la aceste lacuri.

Chiar dacă terenul în

suprafață de 2.454 mp identificat de experți apare ca fiind afectat de elemente

de sistematizare, pentru faptul că acesta reprezintă o „oază” între alte

terenuri ale reclamanților (imobilul se învecinează pe toate laturile cu alte

terenuri ale reclamanților) rezultă că nemișcătorul nu este destinat uzului

public, ci privat, astfel că nimic nu împiedică restituirea în natură a

terenului.

Soluționând

„apelurile” declarate împotriva acestei hotărâri, Curtea de Apel Bucureșt,

secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 26/A din 23 ianuarie 2014, a schimbat în

parte sentința, în sensul că, urmare admiterii în parte a cererii, a anulat în

parte Decizia nr. A/8131 din 16 octombrie 2003 emisă de M.A.N., cu privire la

soluția de declinare a competenței în favoarea Academiei Române.

A obligat pârâtul M.A.N.

să propună acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, în

favoarea reclamanților, pentru suprafața de 2.494 mp teren, care face parte din

imobilul situat în orașul Băile Olănești, astfel cum a fost identificat prin

raportul de expertiză întocmit de expert Stanciu Iulică.

A menținut dispoziția

din sentință cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, potrivit

probatoriului administrat, lacul cu nuferi și terenul aferent, ce fac obiectul

demersului judiciar, nu au trecut niciodată în administrarea Academiei Române.

Astfel, terenul în cauză

este aferent Vilei „P.” și reprezintă, împreună cu suprafața ce a fost

restituită deja, prin decizia M.A.N., grădina vilei, respectiv cazarma - Olănești,

încă din anul 1992.

Probele cauzei atestă

că terenul în litigiu împreună cu Vila P. au fost predate în anul 1992 de

Sanatoriul Militar Olănești către reprezentanții M.A.N prin Ordinul nr. 4902/1992,

pentru Cazarma.

Așadar, imobilul în

cauză nu a făcut obiectul O.G. nr. 39/2002, acesta neaflându-se în patrimoniul

fostului Sanatoriu Olănești, la data apariției ordonanței.

Prin procesul verbal din

1992, încheiat între Sanatoriul Olănești și U.M. X, s-a procedat la

predarea-primirea terenului aferent vilei Plopul (cazarma 3158 Olănești),

în suprafața de 62.367 mp

Potrivit

documentației aferente, suprafața de teren solicitată de către intimați făcea

parte din suprafața totala predată, fiind individualizată sub denumirea de

Parcela Lac, în suprafața de 1.170 mp, respectiv Parcela Lac, în suprafața de

869 mp

Însă, cazarma

(reprezentând terenul revendicat din prezenta cauza) nu a făcut obiectul

predării către Academia Romana, nefiind inclusă în lista bunurilor de la

poziția din O.G. 39/2002.

În aplicarea acestei

ordonanțe, aprobată cu modificări prin Legea nr. 251/2002 s-a încheiat

Protocolul din 28 februarie 2002 de predare a bunurilor ce au trecut din

administrarea M.A.N în administrarea Academiei Romane. Protocolul a fost urmat

de încheierea procesului-verbal de predare-primire unde se arată că,

patrimoniul imobiliar aflat în folosința Complexului Olănești, compus din

construcții, rețele, și amenajări terenuri, se predă conform Anexei 6.

Or, în enumerarea din

această lista anexă, nu se regăsește la capitolul imobile: Clădiri, lacuri,

terenuri și Cazarma.

De asemenea, în

situația activelor imobilizate, aflate în administrarea Academiei Romane, anexă

la Bilanțul contabil din 31 decembrie 2003, la rubrica amenajări și terenuri nu

figurează niciun teren, valoarea contabilă fiind nulă.

Nici în situația

mijloacelor fixe ce alcătuiesc domeniul public al statului, la bunurile aflate

în administrarea Academiei Romane prin Spitalul Elias, nu se regăsesc

suprafețele de teren revendicate, singurele terenuri menționate fiind două

drumuri pietruite cu balast, drum acces Sanatoriu, drum asfalt intrare

principală și drum pasat cu bolovani.

Tot astfel, prin

adresa din 2002, M.A.P. - O.N.C., a arătat că cele două lacuri sunt în

administrarea M.A.N conform registrului parcelar, fiind individualizate la poz.

16 și 17 din acest registru.

De asemenea, din

extrasul de carte funciară emis de O.C.P.I. Vâlcea, și din anexele acestuia

atașate la filele 83-85 din dosarul C.A.B, reiese că este notat dreptul de

administrare în ceea ce privește imobilul în litigiu în favoarea M.A.N.

Totodată, conform

raportului de expertiză efectuat în cauză, reiese că a fost identificat în

speță terenul în suprafață de 14.196 mp, proprietar fiind Statul, administrator

M.A.N., cât și terenul de 2.004,36 mp care face obiectul Deciziei nr. 8131/2003,

și terenul în litigiu în suprafață de 2.949 mp, cu privire la care se reține că

face parte din suprafața totală de 14.196 mp, situat în orașul Băile Olănești

care a primit nr. cadastral pe baza documentației din 04 noiembrie 2009,

avizată de O.C.P.I. Vâlcea.

Împotriva hotărârii

sus-menționate, au declarat recurs în termen legal reclamanții M.A., H.A. și D.L.

care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. de

la 1865, aplicabil cauzei de față, critică decizia, după cum urmează:

- soluția, sub aspectul

imposibilității restituirii în natură, nu a fost motivată în fapt și în drept.

- au fost

interpretate și aplicate greșit dispozițiile legale referitoare la

obligativitatea restituirii în natură, făcându-se eronat trimitere la

prevederile art. 1 alin. (2) al Legii nr. 165/2013.

- astfel, nu s-a

lămurit dacă, în cauză, într-adevăr terenul revendicat este afectat de lucrări

de sistematizare, dacă acestea sunt funcționale și ce „obiectiv” deservesc,

raportul de expertiză neconținând nicio mențiune în acest sens.

- trebuia reținut că

Statul nu deține niciun titlu valabil de proprietate pentru terenul revendicat,

în sensul Legii nr. 10/2001 și nr. 223/1998.

- nu s-a cercetat

dacă, în legătură cu imobilul notificat, există servituți legale sau amenajări

de utilitate publică, simpla împrejurare că pe acesta se află două guri de

vizitare canal și un traseu de canalizare, nefiind în măsură să atragă

imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, către reclamanți.

- decizia din apel

este nelegală și prin prisma faptului că obligă M.A.N. să propună acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în compensarea prin puncte în

condițiile art. 21 alin. (6) și (7) din Legea nr. 165/2013, fiind nesocotite

dispozițiile Deciziei nr. 20/2007, dată de instanța supremă în soluționarea

unui recurs în interesul legii.

La data de 24 iunie

2014, recurenții-reclamanți, au invocat motivul de ordine publică al greșitei

calificări, de către curtea de apel, a căii de atac exercitată împotriva

sentinței nr. 946 din 26 aprilie 2012, dată de către Tribunalul București, secția

a V-a civilă, solicitând în temeiul art. 304 pct. 1 raportat la pct. 3 C. proc.

civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei curții de apel, în vederea

soluționării recursului.

Se arată că prima

instanță a soluționat cauza la data de 26 aprilie 2011, după intrarea în

vigoare a modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010, astfel că, împotriva

sentinței pronunțată de tribunal, calea de atac era recursul, iar nu apelul,

astfel cum în mod greșit a fost calificată.

Se face trimitere la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora, dispozițiile

legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării în vigoare și

proceselor în curs de judecată, începute sub legea veche.

Ca atare, hotărârea

judecătorească este supusă căilor de atac și termenelor prevăzute de legea

nouă.

Recursul se privește

ca fondat, din perspectiva analizării motivului de ordine publică vizând

calificarea greșită a căii de atac.

Se constată că

instanța de control judiciar a calificat greșit calea de atac ce putea fi

exercitată împotriva sentinței nr. 946 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 202/2010,

atât în ceea ce privește regimul căilor de atac în materia Legii nr. 10/2001,

cât și sub aspectul normelor tranzitorii.

Astfel, potrivit art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010,

decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a

cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde

îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu

soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea

tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Conform art. 26 al

Legii nr. 202/2010, care reprezintă norma tranzitorie, dispozițiile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 „privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin această

lege (...) se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă

instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare

a noii reglementări.

Din interpretarea

acestor dispoziții, rezultă fără echivoc că, în materia Legii nr. 10/2001,

republicată (ca și a Legilor nr. 31/1990 și nr. 221/2009) numai hotărârile

judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

rămân supuse ambelor căi de atac (apel și recurs), hotărârile pronunțate

ulterior apariției noii reglementări, fiind sustrase exercițiului apelului.

În acest context

legislativ, din perspectiva interpretării sintagmei „dacă nu s-a pronunțat o

hotărârea în cauză”, este lipsită de relevanță împrejurarea că litigiul a

parcurs mai multe cicluri procesuale, în condițiile în care celelalte hotărâri

date de prima instanță au fost casate, respectiv desființate.

Or, chiar conform

prevederilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căreia a

fost inițiat demersul judiciar, hotărârea casată nu are nicio putere, deci nu

există din punct de vedere juridic.

Tot astfel, o

hotărâre desființată, cum este sentința din cel de-al doilea ciclu procesual,

nu poate fi producătoare de efecte sub niciun aspect și cu atât mai puțin, nu

poate influența exercițiul căilor de atac.

În prezenta cauză, sentința

nr. 919 din 21 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureșt, secția a III-a civilă,

dată în primul ciclu procesual a fost casată - împreună cu Decizia nr. 205/A

din 7 iunie 2005 a Curții de Apel București - în calea de atac a recursului,

cauza fiind trimisă spre rejudecare, la prima instanță.

Ulterior, în cel

de-al doilea ciclu procesual, s-a pronunțat sentința nr. 1582 din 14

octombrie 2008 de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, desființată

la rândul ei, prin Decizia nr. 407/A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel

Bucureșt, secția a III-a civilă, cauza fiind din nou trimisă spre rejudecare,

primei instanțe.

Tribunalul a

pronunțat o nouă hotărâre (sentința nr. 946 din 26 aprilie 2012) singura

hotărâre a fondului existentă din punct de vedere juridic, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 202/2010 - 25 noiembrie 2010 - care, potrivit atât normei

tranzitorii, cât și dispoziției de drept comun incidentă în cauză (art. 725 C.

proc. civ. de la 1865) rămâne supusă regimului căilor de atac, în vigoare la data

emiterii actului jurisdicțional.

Or, la această dată,

așa cum s-a arătat, intraseră deja în vigoare modificările procedurale operate

prin Legea nr. 202/2010, de imediată aplicare, prin care în materia Legii nr. 10/2001,

a fost suprimată calea de atac a apelului, sentința pronunțată în cel de-al

treilea ciclu procesual, nemaiputând fi astfel atacată, decât pe calea

recursului.

Ca o consecință a

greșitei calificări a căii de atac, instanța nu a fost alcătuită într-o

compunere legală, fiind nesocotite astfel dispozițiile art. 54 alin. (2) din

Legea nr. 304/2004 „privind organizarea judiciară”, ceea ce atrage și incidența

motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecința trimiterii cauzei

aceleiași curți de apel, în vederea soluționării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții D.L., H.A. și M.A. împotriva Deciziei nr. 26/A din 23 ianuarie

2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre

soluționare aceleiași instanțe, în vederea judecării recursului declarat

împotriva sentinței civile nr. 946 din 26 aprilie 2011 a Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2014.