- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 martie 2008
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Csabaine Györi împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE CSABAINÉ GYשRI c. HUNGARY (Depunerea nr. 14996/05) JUDGMENT STRASBOURG 27 martie 2008 FINAL 27/06/2008 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Csabainé Győri c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Rıza Türmen, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 4 martie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 14996/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Margit Csabainé Győri („reclamantul”), la 6 aprilie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dna Á. Gyuris, avocat practicant la Budapesta.
Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 6 martie 2007, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1935 și trăiește în Passau, Germania. În 1990, reclamantul a introdus o acțiune pentru invalidarea unui testament. O decizie de primă instanță a fost adoptată la 20 martie 1995. Hotărârea reclamantului, Curtea Regională de la Budapesta a dat o decizie de a doua instanță la 26 octombrie 1995. În cadrul procedurii de reexaminare, Curtea Supremă a modificat decizia finală la 23 ianuarie 1997. La 23 aprilie 2002, Curtea de District din Budapesta XX/XXI/XXIII a respins cererea.
10. La 7 martie 2003, Curtea Regională din Budapesta a anulat această decizie și a ordonat Curții de District să își reînceapă procedurile care, în conformitate cu informațiile din dosar, au fost în așteptare. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. Guvernul a contestat acest argument. 13. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început doar la 5 noiembrie 1992, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ungaria a dreptului de cerere individuală.
Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie luată în considerare starea procedurii la momentul respectiv. Curtea constată că procedura era deja în așteptare de aproximativ doi ani la data respectivă. 14. În conformitate cu informațiile furnizate de părți și cu elementele disponibile în dosarul de caz până în prezent, procedura nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat astfel peste 15 ani. Cu toate acestea, în opinia Curții, perioada de aproape patru ani între încheierea procedurii principale la 23 ianuarie 1997 și introducerea cererii de redeschidere în 2001 nu poate fi imputată statului. Prin urmare, perioada care urmează să fie luată în considerare este de aproximativ unsprezece ani pentru trei niveluri de competență.
Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 17. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus).
18. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 19. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 9,570 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material în pierderea veniturilor din cauza faptului că trebuie să apară la numeroase audieri în cadrul procedurii interne.
În plus, a solicitat 30.000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale. 21. Guvernul a contestat aceste afirmații. 22. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suportat unele prejudiciu moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 5,512 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. 24. Guvernul a contestat cererea. 25. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.
În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne ca fiind total neregulă cu încălcarea constatată. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8,000 EUR (opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 martie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
CASE OF CSABAINÉ GYŐRI v. HUNGARY (Application no. 14996/05) JUDGMENT STRASBOURG 27 March 2008 FINAL 27/06/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Csabainé Győri v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Rıza Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 4 March 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 14996/05) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Margit Csabainé Győri (“the applicant”), on 6 April 2005.
The applicant was represented by Ms Á. Gyuris, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
On 6 March 2007 the Court decided to give notice of the application to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1935 and lives in Passau, Germany.
In 1990 the applicant brought an action for the invalidation of a will. A first-instance decision was adopted on 20 March 1995.
Finding for the applicant, the Budapest Regional Court gave a second instance decision on 26 October 1995.
In review proceedings, the Supreme Court amended the final decision on 23 January 1997.
In 2001 the respondent requested the re-opening of the case.
On 23 April 2002 the Budapest XX/XXI/XXIII District Court dismissed the request.
On 7 March 2003 the Budapest Regional Court quashed this decision and ordered the District Court to resume its proceedings which, according to the information in the case file, have been pending ever since. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
11. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began only on 5 November 1992, when the recognition by Hungary of the right of individual petition took effect. However, in assessing the reasonableness of the time that elapsed after that date, account must be taken of the state of proceedings at the time. The Court notes that the proceedings had already been pending for some two years on that date.
According to the information provided by the parties and the elements available in the case file to date, the proceedings have not yet ended. The relevant period has thus lasted over 15 years. However, in the Court’s view, the near four-year period between the termination of the principal proceedings on 23 January 1997 and the introduction of the request for reopening in 2001 cannot be imputed to the State. Consequently, the period to be taken into account is about eleven years for three levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court notes that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
19. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 9,570 euros (EUR) in respect of pecuniary damage in loss of income due to having to appear at numerous court hearings in the domestic proceedings. Moreover, she claimed EUR 30,000 in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested these claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards her EUR 8,000. B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 5,512 for the costs and expenses incurred before the domestic courts.
The Government contested the claim.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court rejects the claim for costs and expenses in the domestic proceedings as being wholly unrelated to the violation found. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 8,000 (eight thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 27 March 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Deputy Registrar President