ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 691/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 691/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 800 din 13 octombrie

2009, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc.

pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului

din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art.

2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.I.G. zis „M.”, la

pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul disp. art.

71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În temeiul disp. art.

350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul disp. art.

88 C. pen. a computat prevenția inculpatului de la 22 octombrie 2008 la zi.

În temeiul disp. art.

17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. a

dispus confiscarea de la inculpatul D.I.G. a sumei de 100 RON ce provine din

fondurile M.I.R.A.

A luat act că proba

cu masa de 0,11 grame heroină a fost consumată în procesul de laborator.

În temeiul disp. art.

118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul D.I.G. a două

telefoane mobile: marca N. cu IMEI și cartela Sim C. și marca S. cu IMEI și

cartela Sim C. și depuse la Camera de Corpuri Delicte a DGPMB - SCJO, conform

dovezii seria ABNR 0069432 din 9 decembrie 2008.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, inculpatul D.I.G. zis „M.” la

30 martie 2008 și 22 aprilie 2008, în mod repetat și baza aceleiași rezoluții

infracționale, a vândut colaboratorului cu nume de cod „P.A.” cantitatea totală

de 0,20 grame substanță care conține heroină.

Situația de fapt și

vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator

administrat în cauză, respectiv: procese-verbale de sesizare din oficiu, de

verificări și investigații, de redare a rapoartelor întocmite de investigatorii

cu nume de cod „I.M.” și „P.A.”, Rapoarte de constatare tehnico-științifică nr.

856839 din 2 aprilie 2008 și nr. 856990 din 29 aprilie 2008, rapoarte de

predare la camera de corpuri delicte, procese-verbale de percheziții

domiciliare, declarații martor asistent E.P., precum și declarațiile

inculpatului D.I.G.

Fiind audiat, atât pe

parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești,

inculpatul a recunoscut că este consumator de droguri și nu a recunoscut că ar

fi vândut vreodată droguri.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 246 din 19 noiembrie 2009,

conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de

inculpatul D.I.G. împotriva Sentinței penale nr. 800 din 13 octombrie 2009 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 14.698/3/2009.

A desființat, în

parte, sentința apelată și, pe fond, rejudecând:

În baza art. 2 alin.

(1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

37 lit. b), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe

inculpatul D.I.G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

A făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

A menținut starea de

arest a inculpatului.

A dedus prevenția,

conform art. 88 C. pen. de la 22 octombrie 2008 la zi.

A înlăturat

dispozițiile art. 118 lit. b) C. pen. referitoare la confiscarea telefoanelor

mobile.

A dispus restituirea

telefoanelor mobile depuse la Camera Corpuri Delicte a DGPMB - SCJO, conform

dovezii seria ABNR 0069432 din 9 decembrie 2008, N. cu IMEI și cartela Sim C.

și marca S. cu IMEI și cartela Sim C. către inculpatul D.I.G.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva

sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de

casare prev. de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen. și a solicitat

achitarea, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. e) C. proc. pen., în subsidiar.

În acest sens, a

susținut că ambele instanțe au apreciat greșit faptele dovedite, materialul

probator având la baza doar declarațiile colaboratorului, fără a exista

martori, nu s-a organizat flagrant, nu au fost folosiți bani marcați, iar la

percheziția domiciliară nu s-au găsit bani sau droguri, susținându-se că a

vândut droguri în două rânduri și a fost apoi monitorizat 8 luni de zile, timp

în care nu a săvârșit alte fapte.

A mai arătat că

există înregistrări ambientale doar pentru o singură faptă, cea din 22 aprilie

2008, însă, ca și înregistrările telefonice, sunt confuze și neconcludente,

apreciind că nu este dovedită vinovăția sa.

Totodată, a mai

susținut că a recunoscut că la data depistării era consumator de droguri, nu

neagă săvârșirea faptei, dar a declarat că nu își mai amintește alte aspecte,

împrejurare față de care apreciază că se impunea reținerea disp. art. 48 C.

pen., respectiv că nu putea fi stăpân pe actele sale, datorită consumului de

droguri, iar instanța, în baza rolului activ, trebuia să administreze probe în

acest sens.

Într-un ultim

subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei, cu reținerea disp. art. 76 lit. a)

C. pen. și aplicarea unei pedepse sub minimul special prev. de lege, arătând că

instanța de apel, corect i-a reținut circumstanțe atenuante, dar pedeapsa de 8

ani aplicată este prea dură în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii

faptei și cele personale ale sale, arătând că a încercat să se integreze în

societate, a lucrat ca ospătar și provine dintr-o familie organizată.

Recursul este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând decizia

atacată, prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, cât și de

cele personale ale inculpatului D.I.G., Curtea constată că, deși, situația de

fapt a fost corect reținută, față de cantitatea mică de droguri traficată, 0,20

gr heroină, de împrejurarea că la percheziția domiciliară nu s-au găsit sume de

bani și nici substanțe interzise la deținere, se poate conchide că într-adevăr

inculpatul nu era un dealer în sensul adevărat al cuvântului, ci așa după cum a

și recunoscut era un consumator de droguri, iar cantitatea de drog pe care a

traficat-o îi asigura necesarul zilnic de consum și nu era un surplus pentru

vânzare care să-i asigure banii, ca mijloc de existență.

De asemenea, având în

vedere modalitatea și împrejurările în care infracțiunea a fost săvârșită, de

gradul redus de pericol social al acesteia, de faptul că s-au folosit

colaboratorii sub acoperire, persoane apropiate inculpatului care i-au

solicitat ajutorul pentru a-și asigura necesarul de drog pentru consum, și față

de împrejurarea că pedeapsa, astfel cum este definită de disp. art. 52 C. pen.,

este o măsură de constrângere și, în același timp, un mijloc de reeducare a

celui condamnat, aplicată în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și

care să nu conducă la marginalizarea acestuia ca ființă umană, Curtea va admite

recursul inculpatului și va dispune reducerea pedepsei de la 8 ani închisoare

la 5 ani închisoare.

Cât privește primul

motiv de recurs invocat, respectiv cazul de casare prev. de art. 385

9

pct 18 vizând achitarea, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Curtea constată că este nefondat.

Astfel, susținerile

inculpatului în sensul că ambele instanțe au apreciat greșit faptele dovedite,

întrucât materialul probator are la baza doar declarațiile colaboratorului,

fără a exista martori, nu s-a organizat flagrant, nu au fost folosiți bani

marcați, iar la percheziția domiciliară nu s-au găsit bani sau droguri, precum

și că nu există înregistrări ambientale decât pentru o singură faptă, apreciind

că nu este dovedită vinovăția inculpatului nu pot fi primite.

Cu privire la aceste

susțineri, Curtea constată că ele au fost invocate și în fața instanței de

control judiciar, care a motivat amplu și temeinic respingerea acestora.

În această ordine de

idei, fără a se mai relua motivarea instanței de apel, se constată că faptele

inculpatului D.I.G. zis „M.", astfel cum au fost reținute în rechizitoriu

și probate atât pe parcursul urmăririi penale cât și în timpul cercetării

judecătorești, prin coroborarea întregului material probator administrat în

cauză întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În acest sens,

urmează a se reține că din declarațiile date de colaboratorul sub acoperire

P.A., atât la urmărirea penală cât și în cursul cercetării judecătorești, a

rezultat că a primit de la investigatorul I.M. suma de 50 RON pentru a cumpăra

o doză de heroină de la numitul „M.”.

Martorul a descris în

amănunt, modalitatea în care s-a deplasat la domiciliul inculpatului unde

acesta i-a vândut colaboratorului o doză de heroină, în schimbul sumei de 50

RON pusă la dispoziție de investigator.

De asemenea

declarația colaboratorului P.A. referitoare la tranzacția din 30 martie 2008 se

coroborează cu declarațiile investigatorului I.M. care l-a supravegheat pe

investigator în timp ce inculpatul i-a vândut o cantitate de heroină cu suma de

50 RON.

Referitor la

tranzacția din 22 aprilie 2008, ambele instanțe au reținut că vinovăția

inculpatului rezultă din coroborarea declarațiilor colaboratorului sub

acoperire P.A. și a investigatorului I.M. în care aceștia descriu în amănunt modalitatea

în care colaboratorul, sub stricta observație a investigatorului, s-a întâlnit

cu inculpatul pe Aleea M. și în schimbul sumei de 50 RON, i-a vândut

colaboratorului o punguță ce conținea heroină.

Totodată din

procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice înregistrate rezultă

că inculpatul purta discuții cu colaboratorul P.A. în care se referea la

diferite sume de bani și se foloseau cuvinte sugestive traficului de droguri.

Raportul de

constatare tehnico-științifică nr. 856839 din 2 aprilie 2008 a stabilit că

punguța cumpărată la 30 martie 2008 de către colaboratorul cu nume de cod

„P.A.” de la inculpatul D.I.G. zis „M." cântărea 0,09 grame substanță care

conține heroină. Proba a fost consumată în procesul în procesul analizelor de

laborator.

Raportul de

constatare tehnico-științifică nr. 856990 din 29 aprilie 2008 a stabilit că

punguța cumpărată la 22 aprilie 2008 de către colaboratorul cu nume de cod

„P.A." de la inculpatul D.I.G. zis „M.” cântărea 0,11 grame substanță care

conține heroină. Proba a fost consumată în procesul valizelor de laborator.

De asemenea, Curtea

constată că este nefondat și motivul de recurs prev. de art. 385

9

pct. 18 vizând achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. e) C. proc. pen., prin raportarea la disp. art. 48 C. pen., față de

susținerile inculpatului că deși a recunoscut că la data depistării era

consumator de droguri și nu neagă săvârșirea faptei, declară că nu își mai

amintește alte aspecte și că nu putea fi stăpân pe actele sale, datorită

consumului de droguri, iar instanța, în baza rolului activ, trebuia să

administreze probe în acest sens.

Toate cele susținute

sunt doar afirmații, fără a fi probate în nici un fel de către inculpat,

simplele sale declarații vizând împrejurarea că se drogase și nu mai știe dacă

a vândut sau nu droguri, fără a fi de natură a conduce instanța la stabilirea

faptului că acesta este iresponsabil, atâta vreme cât la dosarul cauzei nu

există acte doveditoare în acest sens, în speță expertiza medico-legală psihiatrică.

Constatarea

existenței stării de iresponsabilitate și a cauzelor acesteia necesită

cunoștințe de specialitate și de aceea ea nu poate fi făcută decât de medicii

de specialitate.

Mai mult decât atât,

potrivit doctrinei, nu poate fi considerat în stare de iresponsabilitate

făptuitorul care se afla din culpa sa în stare de inconștiență.

Ca atare, față de

toate cele arătate, după verificarea cauzei și în raport de disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind fondat, Curtea urmează a-l admite în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și a dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul D.I.G. împotriva Deciziei penale nr. 246 din 19 noiembrie

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte,

decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului și rejudecând.

Reduce pedeapsa

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin.

(1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

37 lit. b) C. pen., de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 octombrie

2008 la 23 februarie 2010.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 50 RON, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 februarie 2010.

Procesat de GGC - LM