ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4714/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Băncilă Andrei-Dorin, Andone Bontaș Amalia, Bălan Carmen-Ioana, Chiujdea Denis-Brîndușa, Cucu Cristina și Ghica Miruna-Elena, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, au solicitat:

1.1. anularea Dispoziției nr. 42/15.02.2017 și obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la modificarea Dispozițiilor nr. 242/16.12.2016 și nr. 4/11.01.2017 de stabilire a drepturilor salariate, în sensul acordării indemnizațiilor de încadrare, astfel:

- stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON: pentru reclamantele Andone-Bontaș Amalia, Bălan Carmen-Ioana, Cucu Cristina și Ghica Miruna-Elena, începând cu 25.01.2014 (data limită a termenului de prescripție, calculată de la data formulării contestației prealabile) până la data de 30.11.2015; pentru reclamanta Chiujdea Denis-Brîndușa, începând cu data de 01.12.2014 (data detașării în cadrul Școlii Naționale de Grefieri) până la data de 30.11.2015; pentru reclamantul Băncilă Andrei-Dorin, începând cu data de 01.06.2015 (data detașării în cadrul Școlii Naționale de Grefieri), până la data de 30.11.2015;

- stabilite prin raportare la valoarea de referință de 405 RON la care se adaugă majorarea cu 10% prevăzută în Legea nr. 293/2015, începând cu 01.12.2015 (data intrării în vigoare a majorării salariale acordate prin Legea nr. 293/2015).

1.2. obligarea pârâților la plata diferenței (respectiv restituirea pentru fiecare lună, cu începere din datele precizate la pct. 1) dintre venitul pe care l-ar fi obținut prin raportare la valorile sectoriale indicate la pct. 1 și venitul efectiv plătit, diferență care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2589 din data de 26.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Băncilă Andrei-Dorin, Andone Bontaș Amalia, Bălan Carmen-Ioana, Chiujdea Denis-Brîndușa, Cucu Cristina și Ghica Miruna-Elena, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri și a obligat pârâții să acorde reclamanților drepturile salariale prin raportare la valoarea sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 10% din Legea 293/2015 de la 09.04.2015 și până la 30.11.2015.

La data de 25.10.2017, reclamanții au formulat, în temeiul dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., cerere de completare a sentinței civile nr. 2589 din data de 26.06.2017.

2.2. Prin sentința nr. 4983 din 18.12.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanți și a respins, ca nefondat, petitul cererii referitor la anularea dispoziției nr. 42/15.02.2017 și modificarea dispozițiilor nr. 242/16.12.2016 și nr. 4/11.01.2017 emise de CSM.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 2589 din data de 26.06.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Băncilă Andrei-Dorin, Andone Bontaș Amalia, Bălan Carmen-Ioana, Chiujdea Denis-Brîndușa, Cucu Cristina și Ghica Miruna-Elena au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că sentința recurată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, cu privire la petitul privind anularea, respectiv, modificarea actelor administrative și obligarea la emiterea unora noi, au arătat că, deși în alineatul antepenultim al considerentelor prima instanță face referire la obligarea pârâtului în sensul emiterii unor noi decizii de stabilire a drepturilor salariale, în dispozitiv nu se regăsește vreo mențiune privitoare la anularea vechilor decizii și la emiterea unora conforme cu hotărârea instanței.

Cu privire la petitul privind obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală penalizatoare, deși în penultimul alineat al considerentelor se regăsește motivarea în sprijinul temeiniciei acestui petit, din dispozitiv lipsește orice referire la accesoriile solicitate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reluând, pe larg, situația de fapt expusă în fața primei instanțe și prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia lor, admiterea cererii de chemare în judecată.

3.2. Împotriva sentinței nr. 2589 din data de 26.06.2017, a declarat recurs și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și respingerea în tot, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamanți.

A susținut recurentul-pârât, în legătură cu valoarea de referință sectorială stabilită, că, în mod corect, a procedat la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,10 RON, majorată cu 10%, începând cu data de 01.08.2016, având în vedere că Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 vizează dispozițiile art. 3 indice I alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum aceasta a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016, dispoziții care prevăd egalizarea salariilor în cadrul aceleiași familii ocupaționale, începând cu data menționată.

Așa cum rezultă din dispozițiile de salarizare emise de către toți ordonatorii principali de credite din cadrul familiei ocupaționale bugetare "Justiție", în intervalul l august - 30 septembrie 2016, cuantumul valorii de referință sectoriale în plată a fost stabilit la 347 RON, iar ulterior acestei date la 405 RON.

Nu s-a făcut dovada că, anterior datei de 01.10.2016, inclusiv în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, în cadrul familiei ocupaționale bugetare "Justiție" s-ar fi aflat, în plată, valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a stabilit în sarcina sa obligația acordării drepturilor salariale reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, întrucât nu poate fi acceptat ca o dispoziție reparatorie, cum sunt dispozițiile ce au făcut obiectul deciziei Curții Constituționale, să fie interpretată în sensul în care conduce, chiar prin aplicarea ei, la o situație mai favorabilă pentru reclamanți, prin raportare la tot restul familiei ocupaționale "Justiție".

De asemenea, în condițiile în care, în cauză, pârâții au fost obligați la recalcularea drepturilor salariale exclusiv pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, este nelegală obligarea acelorași părți, inclusiv a sa, la acordarea majorării de 10%, reglementată de legiuitor pentru o perioadă ulterioară datei de 30.11.2015, judecătorul fondului aplicând, cu efecte retroactive, Legea nr. 293/2015.

3.3. Și pârâta Școala Națională de Grefieri a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 2589 din 26.06.2017, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în urma rejudecării litigiului pe fond, respingerea în tot a acțiunii formulate de reclamanți.

Contrar reținerii instanței de fond, înainte de data de 01.08.2016, nu există temei juridic pentru calcularea indemnizațiilor reclamanților prin raportare la valoarea sectorială de referință de 405 RON și de 405 RON majorată cu 10%.

Mai mult, pentru perioada pentru care prima instanță a admis cererea reclamanților, respectiv 09.04.2015 - 30.11.2015, nu există temei juridic pentru majorarea de 10%. Această majorare a fost reglementată abia prin Legea nr. 293/2015, care, aprobând O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, la punctul 13, a prevăzut că, începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază, între alții, personalul din familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

În ceea ce î1 privește pe reclamantul Băncilă Andrei-Dorin, prima instanță nu a observat că acesta a fost detașat în cadrul Școlii Naționale de Grefieri abia cu începere din data de 01.06.2015, acordându-i, în mod greșit drepturi salariale pentru perioada anterioară acestei date.

3.4. Reclamanții Băncilă Andrei-Dorin, Andone Bontaș Amalia, Bălan Carmen-Ioana, Chiujdea Denis-Brîndușa, Cucu Cristina și Ghica Miruna-Elena au formulat recurs și împotriva sentinței civile nr. 4983 din 18.12.2017, prin care Curtea de Apel București a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2589 din 26 iunie 2017, în sensul respingerii, ca nefondat, a petitului cererii referitor la anularea Dispoziției nr. 42/15.02.2017 și modificarea Dispozițiilor nr. 242/16.12.2016 și nr. 4/11.01.2017 emise de CSM.

Recurenții - reclamanți au solicitat admiterea casarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea în tot a pretențiilor formulate.

În ceea ce privește capătul referitor la anularea, respectiv, modificarea actelor administrative, au arătat că cererea introductivă are caracterul unei acțiuni în contencios administrativ, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 7 alin. (2) teza I din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data formulării cererii, astfel că în mod greșit instanța a respins acest petit al cererii.

Cu privire la momentul de sfârșit al perioadei pentru care li s-au acordat drepturile solicitate, recurenții-reclamanți au arătat că, în mod greșit, a fost respinsă cererea de completare a hotărârii în ceea ce privește perioada de după data de 30.11.2015, care reprezintă doar un moment intermediar al perioadei pentru care au solicitat drepturile salariale (anume momentul până la care li se cuvine valoarea de referință sectorială de 405 RON), astfel că soluția la care s-a oprit instanța, de a nu acorda drepturile solicitate după data de 30.11.2015, este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material ale Legii nr. 293/2015.

Hotărârea instanței de fond este nelegală și sub aspectul respingerii cererii de obligare a pârâților la plata diferenței actualizate cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală penalizatoare, având în vedere că această obligație apare ca o consecință firească a admiterii pretențiilor privind calcularea drepturilor salariale prin raportare la valoarea sectorială de referință de 405 RON, până la data de 30.11.2015, respectiv de 405 RON majorată cu 10 % pentru perioada ulterioară datei de 30.11.2015.

4.1. Recurenta-pârâtă Școala Națională de Grefieri a formulat întâmpinare la recursul recurenților - reclamanți, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în ceea ce privește motivul de recurs referitor la nepronunțarea de către instanța de fond asupra anumitor capete de cerere, având în vedere că, pentru remedierea acestei situații, calea procesuală este cea a formulării cererii de completare a hotărârii, la care, de altfel, reclamanții au și recurs.

Recurenta - pârâtă a solicitat ca, în situația respingerii acestei excepții, să se dispună suspendarea judecății prezentului recurs până la soluționarea definitivă a cererii de completare.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului recurenților - reclamanți și admiterea recursului său, precum și a recursului declarat de recurenta - pârâtă Școala Națională de Grefieri, cu consecința respingerii în tot a acțiunii reclamanților.

4.3. Recurenta-pârâtă Școala Națională de Grefieri a depus, la data de 20.12.2019, note scrise, prin care a solicitat să se constate că petitul principal al cererii a devenit, în parte, lipsit de interes, arătând că prin deciziile administrative emise de Consiliul Superior al Magistraturii și, respectiv, de Școala Națională de Grefieri, pe care le-a atașat notelor scrise, reclamanților li s-au acordat drepturile salariale solicitate prin acțiunea introductivă.

4.4. Excepția lipsei de interes a fost invocată și de recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 17.08.2020.

În ședința publică de la data de 29.09.2020, instanța de recurs a constatat că cererea de suspendare a judecății recursului a rămas fără obiect, având în vedere soluționarea cererii de completare de către Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 4983 din 18.12.2017.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens în care va dispune admiterea recursurilor, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în integralitate, la aceeași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Aceste prevederi reprezintă dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, care include în conținutul acestuia toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția regulilor vizate de alte motive de casare, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care stabilesc că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.

Principiul prevăzut de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. este dezvoltat de prevederile art. 397 alin. (1) din cod, potrivit căruia instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Așadar, în baza principiilor enunțate anterior, judecătorul este ținut de cadrul procesual trasat de către părți, sub aspectul obiectului, cauzei și al părților. Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut constituie garanția respectării și aplicării principiului disponibilității.

În cauză, cadrul procesual a fost stabilit de reclamanți, care au indicat în mod expres care sunt pretențiile lor și motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează acestea.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanții au solicitat anularea Dispozițiilor nr. 42/15.02.2017, nr. 242/16.12.2016 și nr. 4/11.01.2017 și, în consecință, stabilirea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, astfel: pentru reclamantele Andone-Bontaș Amalia, Bălan Carmen-Ioana, Cucu Cristina și Ghica Miruna-Elena, începând cu 25.01.2014 (data limită a termenului de prescripție, calculată de la data formulării contestației prealabile) până la data de 30.11.2015; pentru reclamanta Chiujdea Denis-Brîndușa, începând cu data de 01.12.2014 (data detașării în cadrul Școlii Naționale de Grefieri) până la data de 30.11.2015; pentru reclamantul Băncilă Andrei-Dorin, începând cu data de 01.06.2015 (data detașării în cadrul Școlii Naționale de Grefieri), până la data de 30.11.2015 și, prin raportare la valoarea de referință de 405 RON la care se adaugă majorarea cu 10% prevăzută în Legea nr. 293/2015, începând cu 01.12.2015 - data intrării în vigoare a majorării salariale acordate prin Legea nr. 293/2015.

Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut prin raportare la valorile sectoriale indicate și venitul efectiv plătit, diferență actualizată cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Cu toate acestea, deși avea obligația să analizeze pretențiile deduse judecății în modalitatea în care acestea au fost formulate, prima instanța a dispus obligarea pârâților la acordarea către reclamanți a drepturilor salariale prin raportare la o valoare sectorială de referință de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% potrivit Legii nr. 293/2015 (care a intrat în vigoare la data de 01.12.2015), pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, deci în afara perioadei cerute de reclamanți, pronunțând o hotărâre nelegală, ce se impune a fi cenzurată în calea de atac a recursului.

Modul în care a fost formulat dispozitivul sentinței este în dezacord cu prevederile art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., mai sus menționate, nefiind satisfăcute nici exigențele de claritate impuse de art. 425 alin. (2) din C. proc. civ. ("Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanți sau împotriva mai multor pârâți, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât, ori când este cazul, dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau indivizibile.").

Prin urmare, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea limitelor învestirii sale, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază recursurile ca fiind fondate în limitele arătate, urmând să caseze sentința civilă nr. 2589 din 26.06.2017 și, având în vedere interdependența soluțiilor, și sentința nr. 4983 din 18.12.2017 și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-reclamanți Băncilă Andrei-Dorin, Andone-Bontaș Amalia, Bălan Carmen-Ioana, Chiujdea Denis-Brîndușa, Cucu Cristina și Ghica Miruna-Elena împotriva sentinței civile nr. 2589 din 26 iunie 2017 și a sentinței civile nr. 4983 din 18 decembrie 2017 și recursurile declarate de recurenții-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională Grefieri împotriva sentinței civile nr. 2589 din 26 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentințele recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2020.