CASE OF MC NAMEE v. THE UNITED KINGDOM

CAUZA DE CAUZĂ DE SECȚIUNE A McNAMEE v. REGATUL UNIT (Depunerea nr. 61949/00) HOTĂRÂREA STRASBOURG 27 martie 2008 FINAL 27/06/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul McNamee v. Regatul Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președintele, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Stanislav Pavlovschi, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în particular la 4 martie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (n. 61949/00) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dl Sean McNamee („reclamantul”) la 5 mai 2000. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către McCann și McCann Sollicitors, Belfast. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley, Biroul pentru Externe și Commonwealth, Londra. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 8 și 14 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 care, deoarece era un om, a fost refuzat prestațiile de securitate socială echivalente celor primite de văduve. Prin o hotărâre parțială din 4 decembrie 2001, Curtea a hotărât să comunice plângerea cu privire la beneficiile văduvelor și a declarat inadmisibil restul cererii. De asemenea, a hotărât să se alăture acestei cereri la alte cereri (nr. 60525/00, 60933/00, 60937/00, 60944/00, 61038/00, 61388/00, 62776/00, 63388/00, 63464/00, 63469/00, 633470/00, 63473/00, 63474/00, 633584/00, 633645/00, 63701/00, 63702/00, 64735/01 și 65723/01). Prin decizia din 26 august 2003, Curtea a declarat restul cererii admisibile. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAZULUI Reclamantul trăiește în Irlanda de Nord. Soția sa a murit în mai 2000. Ei nu au avut copii de la căsătorie, cererea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută în iunie 2000 și a fost respins la 15 iunie 2000 pe motiv că el nu are dreptul la beneficiile văduvelor deoarece el nu a fost o femeie. Reclamantul nu a apelat după cum a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze, deoarece nu există astfel de prestații de securitate socială plătite văduvilor în temeiul legii Regatului Unit. II. HOTĂRÂREA DOMETĂ ȘI PRATICE RELEVANTĂ Legea și practicile interne relevante sunt descrise în hotărârea Curții în cazul Willis v. Regatul Unit , nr. 36042/97 §§§ 26, CEDO 2002-IV. DREPTUL ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 14 AL CONVENȚIEIUATE ÎN CONJUNCȚIE CU ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI Nr. 1 ȘI/SAU ARTICOLUL 8 AL CONVENȚIEII Reclamantul s-a plâns că refuzul autorităților din Regatul Unit de a-l plăti beneficiul de securitate socială la care ar fi avut dreptul dacă ar fi fost o femeie într-o poziție similară, și anume Plata Veduvei („WPt”), a constituit o discriminare împotriva lui din motive de sex contrar articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și/sau art. 8 din Convenție. art. 14 din Convenție prevede: „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta Convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu va fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” art. 8 prevede (atunci cum este relevant): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul ... de bunăstarea economică a țării...” Guvernul susține că reclamantul nu a formulat o cerere de beneficiu pentru o văduvă și, prin urmare, o femeie în poziția sa nu ar fi avut dreptul la niciun beneficiu în astfel de circumstanțe. 10. Curtea constată că reclamantul a prezentat o decizie semnată a Agenției de Securitate Socială din 15 iunie 2000 care dovedește că a formulat o cerere care de fapt a fost prelucrată. 11. În aceste circumstanțe, Curtea reamintește că a examinat anterior cazurile care au susținut chestiuni similare celor din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Willis, citat mai sus, §§ 41-43). 12. Prin urmare, Curtea consideră că diferența de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește dreptul la WPt, din care reclamanta a fost victimă, nu se bazează pe nici o „justificație obiectivă și rezonabilă” (a se vedea Willis) , citat mai sus, § 42). 13. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. 14. Curtea a concluzionat că s-a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocol Nu 1 în ceea ce privește neautorizarea reclamantului la WPt, nu consideră necesară examinarea plângerilor sale în acest sens în temeiul articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 8. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 15. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 16. Cu toate acestea, cerințele Curții din 23 iulie 2007 și 11 decembrie 2007, reprezentanții reclamantului au făcut-o. nu depune o cerere în temeiul articolului 41 din Convenție. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS decide să dispună de cererea de la ceilalți la care a fost aderat; deține că a existat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neautorizarea reclamantului la plata unei văduve; deține că nu este necesar să se examineze plângerea reclamantului în temeiul articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 8 din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 27 martie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

FOURTH SECTION

CASE OF

McNAMEE v. THE UNITED KINGDOM

(Application no. 61949/00)

JUDGMENT

STRASBOURG

27 March 2008

FINAL

27/06/2008

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of McNamee v. the United Kingdom

,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Stanislav Pavlovschi,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar

,

Having deliberated in private on 4 March 2008,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 61949/00) against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Mr Sean McNamee (“the applicant”) on 5 May 2000.

2.

The applicant was represented before the Court by McCann and McCann Solicitors, Belfast. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office, London.

3.

The applicant complained under Articles 8 and 14 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 that, because he was a man, he was denied social security benefits equivalent to those received by widows.

4.

By a partial decision of 4 December 2001 the Court decided to communicate the complaint concerning widows’ benefits and declared the remainder of the application inadmissible. It also decided to join this application to other applications (nos. 60525/00,

60933/00, 60937/00, 60944/00, 61038/00, 61388/00, 62776/00, 63388/00, 63464/00, 63469/00, 63470/00, 63473/00, 63474/00, 63584/00, 63645/00, 63701/00, 63702/00, 64735/01 and 65723/01). By a decision of 26 August 2003 the Court declared the remainder of the application admissible.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant lives in Northern Ireland.

6.

His wife died in May 2000. They had no children from the marriage. His claim for widows’ benefits was made in June 2000 and was rejected on 15 June 2000 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant did not appeal as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

7.

The relevant domestic law and practice is described in the Court’s judgment in the case of

Willis v. the United Kingdom

, no. 36042/97, §§

14

‑

26, ECHR 2002-IV.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 14 OF THE CONVENTION TAKEN IN CONJUNCTION WITH ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO.

1 AND/OR ARTICLE 8 OF THE CONVENTION

8.

The applicant complained that the United Kingdom authorities’ refusal to pay him the social security benefit to which he would have been entitled had he been a woman in a similar position, namely Widow’s Payment (“WPt”), constituted discrimination against him on grounds of sex contrary to Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 and/or Article 8 of the Convention.

Article 14 of the Convention provides:

“The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.”

Article 1 of Protocol No. 1 provides:

“1.

Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

2.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

Article 8 provides (as relevant):

“1.

Everyone has the right to respect for his private and family life...

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of ... the economic well-being of the country...”

9.

The Government argued that the applicant had not made an application for a widow’s benefit and therefore a woman in his position would not have been entitled to any benefit in such a circumstance.

10.

The Court notes that the applicant submitted a signed decision of the Social Security Agency dated 15 June 2000 which evidences that he made a claim which was in fact processed.

11.

In these circumstances, the Court recalls that it has previously examined cases raising issues similar to those in the present case and found a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article

1 of Protocol No. 1 (see

Willis,

cited above, §§ 41-43).

12.

The Court has examined the present case and finds that there are no facts or arguments from the Government which would lead to any different conclusion in this instance. Therefore the Court considers that the difference in treatment between men and women as regards entitlement to WPt, of which the applicant was a victim, was not based on any “objective and reasonable justification” (see

Willis

, cited above, § 42).

13.

There has accordingly been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1.

14.

The Court, having concluded that there has been a breach of Article

14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol

No. 1 as regards the applicant’s non-entitlement to WPt, does not consider it necessary to examine his complaints in that regard under Article

14 of the Convention taken in conjunction with Article 8.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

15.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

16.

Notwithstanding, the Court’s requests dated 23 July 2007 and 11

December 2007, the applicant’s representatives

did

not

submit a

claim under

Article

41 of the Convention.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to disjoin the application from the others to which it was joined;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 concerning the applicant’s non-entitlement to a Widow’s Payment;

3.

Holds

that it is not necessary to examine the applicant’s complaint under Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 8 of the Convention.

Done in English, and notified in writing on 27 March 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Fatoș Aracı

Lech Garlicki

Deputy Registrar

President