CASE OF CUMMINS v. THE UNITED KINGDOM

CAUZUL CU CUMMINS/REGUL UNIT (Declarația nr. 14549/02) JUDGMENT STRASBOURG 1 aprilie 2008 FINAL 01/07/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Cummins/Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Stanislav Pavlovschi, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judecători și Lawrence Early, grefierul de secțiune deliberat în privat la 11 martie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 14549/02) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dl Rodney Cummins („reclamantul”) la 6 martie 2002. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Oficiului pentru Externe și Commonwealth, Londra. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 8 și 14 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, care, deoarece era un om, a fost refuzat prestațiile de securitate socială echivalente celor primite de văduve. Prin o hotărâre parțială din 12 noiembrie 2002, Curtea a hotărât să comunice plângeri cu privire la beneficiile văduvelor și a declarat inadmisibil restul cererii. Apoi, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Gosport. Soția sa a murit la 29 martie 2001. Susținerea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 29 iunie 2001 și a fost respinsă la 31 decembrie 2001 din cauza faptului că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor pentru că nu era o femeie. Reclamantul a apelat. La 7 mai 2002, apelul său a fost auzit și respins. Reclamantul nu a apelat mai departe, deoarece a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu sunt plătite astfel de prestații de securitate socială văduvilor în temeiul legii Regatului Unit. II. DIRECȚIUL DOMETIC ȘI PRATICE RELEVANTĂ Legea și practicile interne relevante sunt descrise în hotărârea Curții în cazul Willis v. Regatul Unit , nr. 36042/97, §§ 26, CEDO 2002-IV. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 14 AL CONVENȚIEIUATE ÎN CONJUNCȚIE CU ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 și/sau ARTICOLUL 8 AL CONVENȚIEIILOR. Reclamantul se plângea că refuzul autorităților din Regatul Unit de a-i plăti prestația de asigurări sociale la care ar fi avut dreptul dacă ar fi fost o femeie într-o poziție similară, și anume Plata Veduvei („Wpt”) și Pensiunea Veduvei („WP”), constituie o discriminare împotriva acestuia din motive de sex contrar articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și/sau art. 8 din Convenție. art. 14 din Convenție prevede: „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta Convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu va fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” art. 8 prevede (atunci cum este relevant): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul ... de bunăstarea economică a țării ...” Plata văduvei 1. Admisibilitate Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea a examinat anterior cazurile care au susținut probleme similare cu cele din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Willis, citat mai sus, §§ 41-43). 11. Prin urmare, Curtea consideră că diferența de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește dreptul la Wpt, din care reclamanta a fost victimă, nu se bazează pe nici o „justificație obiectivă și rezonabilă” (a se vedea Willis) În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția, în combinație cu art. 1 din Protocolul nr. 1. 13. Curtea a concluzionat că s-a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția, în combinație cu art. 1 din Protocol Nu 1 în ceea ce privește neautorizarea reclamantului la Wpt, nu consideră necesară examinarea plângerilor sale în acest sens, luate în conformitate cu art. 14 coroborat cu art. 8. Pensiunea de văduvă 1. Admisibilitatea 14. Curtea a stat în hotărârea sa de conducere cu privire la cea de origine a WP, și până la abolirea sa în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie. 2001, WP a fost menită să corecteze „inegalitățile reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență în tratament este justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White c. Regatul Unit În consecință, Curtea nu a fost necesară examinarea separată a plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în conjuncție cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea cererilor de pensie a văduvei sau a echivalentului (ibid 42). 15. În consecință, plângerea este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 16. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 17. În ceea ce privește prejudiciu material reclamantul a solicitat suma datorată în ceea ce privește WP. 18. Curtea nu a constatat nicio încălcare în ceea ce privește plângerea cu privire la WP. Prin urmare, respinge această afirmație. Costuri și cheltuieli 19. Reclamantul nu a depus nici o reclamație în temeiul acestui șef. PENTRU ACTIVITĂȚII, CURTEA UNANIMOUS DECIZE să declare admisibilă plângerea referitoare la neprotejarea reclamantului la plata unei văduve și inadmisibilă restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neautorizarea reclamantului la plată a unei văduve; deține că nu este necesar să se examineze în mod separat plângerea în temeiul articolului 14 coroborat cu art. 8 din Convenția în ceea ce privește neautorizarea reclamantului la plata unei văduve; respinge Reclamarea reclamantului pentru o justă satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 1 aprilie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

CASE OF

CUMMINS v. THE UNITED KINGDOM

(Application no. 14549/02)

JUDGMENT

STRASBOURG

1 April 2008

FINAL

01/07/2008

This judgment may be subject to editorial revision.

In the case of Cummins v. the United Kingdom,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Stanislav Pavlovschi,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 11 March 2008,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 14549/02) against the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Mr Rodney Cummins (“the applicant”) on 6 March 2002.

2.

The applicant was unrepresented before the Court.

The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office, London.

3.

The applicant complained under Articles 8 and 14 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 that, because he was a man, he was denied social security benefits equivalent to those received by widows.

4.

By a partial decision of 12 November 2002 the Court decided to communicate the complaints concerning widows’ benefits and declared the remainder of the application inadmissible. Subsequently, it was decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1948 and lives in Gosport.

6.

His wife died on 29 March 2001. His claim for widows’ benefits was made on 29 June 2001 and was rejected on 31 December 2001 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant appealed. On 7 May 2002 his appeal was heard and dismissed. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

7.

The relevant domestic law and practice is described in the Court’s judgment in the case of

Willis v. the United Kingdom

, no. 36042/97, §§

14

‑

26, ECHR 2002-IV.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 14 OF THE CONVENTION TAKEN IN CONJUNCTION WITH ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO.

1 AND/OR ARTICLE 8 OF THE CONVENTION.

8.

The applicant complained that the United Kingdom authorities’ refusal to pay him the social security benefit to which he would have been entitled had he been a woman in a similar position, namely Widow’s Payment (“Wpt”) and Widow’s Pension (“WP”), constituted discrimination against him on grounds of sex contrary to Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 and/or Article 8 of the Convention.

Article 14 of the Convention provides:

“The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.”

Article 1 of Protocol No. 1 provides:

“1.

Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

2.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

Article 8 provides (as relevant):

“1.

Everyone has the right to respect for his private and family life...

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of ... the economic well-being of the country...”

A.

Widow’s Payment

9.

The Court finds that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention, or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

10.

The Court has previously examined cases raising issues similar to those in the present case and found a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 (see

Willis,

cited above, §§ 41-43).

11.

The Court has examined the present case and finds that there are no facts or arguments from the Government which would lead to any different conclusion in this instance. Therefore the Court considers that the difference in treatment between men and women as regards entitlement to Wpt, of which the applicant was a victim, was not based on any “objective and reasonable justification” (see

Willis

, cited above, § 42).

12.

There has accordingly been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1.

13.

The Court, having concluded that there has been a breach of Article

14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol

No. 1 as regards the applicant’s non-entitlement to Wpt, does not consider it necessary to examine his complaints in that regard under Article

14 taken in conjunction with Article 8.

B.

Widow’s Pension

14.

The Court held in its lead judgment regarding WP that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9

April

2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified. Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see

Runkee and White v. the United Kingdom

, no. 42949/98, §§ 40-41, 25 July 2007). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of Widow’s Pension or equivalent (

ibid

§

42).

15.

Consequently, the complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

16.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

17.

In respect of pecuniary damage the applicant claimed the amount due in respect of WP.

18.

The Court has found no violation in respect of the complaint regarding WP. It therefore rejects this claim.

C.

Costs and expenses

19.

The applicant did not submit any claims under this head.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to declare admissible the complaint relating to the applicant’s non-entitlement to a Widow’s Payment and inadmissible the remainder of the application;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 concerning the applicant’s non-entitlement to a Widow’s Payment;

3.

Holds

that it is not necessary to examine separately the complaint under Article 14 in conjunction with Article 8 of the Convention as concerns the applicant’s non-entitlement to a Widow’s Payment;

4.

Dismisses

the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 1 April 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President