ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4236/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2017, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat in judecata pe paratul A., solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispună constatarea calitatii paratului de colaborator al fostei Securitati.

Paratul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat sa se constate ca reclamantul i-a produs prejudicii grave morale prin susținerile neadevărate și denigratoare la adresa sa, care au adus atingere demnității sale, inclusiv prin expunerea sa și a familie sale la riscul unor represalii din partea suspecților de terorism care, prin divulgarea de către C.N.S.A.S. a dosarului sau personal de la Securitate, care l-a expus public cu privire la activitatea de contrainformații în materie de terorism pe care a derulat-o, pot lua măsuri de retorsiune împotriva sa și a familiei sale, motiv pentru care solicita să se constate încălcarea dreptului său la demnitate, să i se acorde despăgubiri pentru daune morale 1.000.000 RON (un milion RON) și să fie obligat CNSAS să publice hotărârea pe portalul său Internet pe termen nelimitat.

Prin sentința civilă nr. 4758 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis actiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., s-a constatat calitatea paratului de colaborator al Securitatii, in sensul art. 2, li.b din O.U.G. nr. 24/2008 și s-a respins cererea reconventionala ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4758 din 6 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., prin care a solicitat admiterea căii de atac promovate și casarea sentinței atacate iar, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale, astfel cum a fost formulată, criticând hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate a formulat următoarele critici:

Din definiția formulată și ulterior modificată/completată de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității termenului de "colaborator al Securității" rezultă condiția esențială ca persoana să furnizeze informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În sentința recurată (pag. 23, alin. (9) și 10) se prima instanță reține:

"Ceea ce se analizează sunt doar notele informative punctuale invocate de reclamant în cadrul cererii de chemare în judecată, mai exact conținutul lor concret. Ca atare, aspectele generale invocate de pârât, în sensul că a colaborat cu un compartiment specializat în contraspionaj, având ca scop prevenirea acțiunilor de terorism și a celor îndreptate împotriva securității statului român (Departamentul Securității Statului - Direcția a 111-a, B.) nu prezintă relevanță în sine, căci nu relevă decât contextul general în care s-a făcut colaborarea, dar nu spune absolut nimic despre natura fiecărei informații concrete furnizate (informație care putea avea legătură cu scopul general al colaborării sau putea să nu aibă absolut nicio legătură)".

Instanța de fond a înlăturat din start condițiile cerute de lege pentru existența calității de "colaborator al Securității", introducând alte criterii, subiective, pentru stabilirea acesteia, ceea ce atrage necesitatea casării sentinței recurate pentru depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Deși era evident faptul că lipsa scopului de a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale omului, reieșită cu maximă claritate din colaborarea exclusivă a recurentului cu B., specializat și defășurând numai activități de prevenire a terorismului, ar fi trebuit să facă inutilă orice analiză a documentelor prezentate de intimatul CNSAS. Dacă informațiile au fost transmise de lucrătorii Securității activând în cadrul ARTA și altor compartimente din cadrul Securității, aceasta excede voința recurentului, nu era cunoscută de acesta și nu-i poate fi imputată, nefiind fapta sa.

La pagina 24, alineatul al doilea din sentința recurată se arată că:

"Reclamantul CNSAS a explicat că dosarul i-a fost transmis de către SRI și că 16 note informative au fost păstrate de această din urmă instituție, iar restul de 90 au fost primite de CNSAS și depuse inclusiv la dosarul de instanță." In realitate, CNSAS nu a făcut proba că documentele lipsă din dosar nu au fost reținute deliberat de această instituție, iar coroborate cu falsificarea documentelor depuse (toate documentele având texte șterse aparent cu marker negru, deci nu erau copii de pe dosar, ci "prelucrări" ale dosarului existent la Securitate) trebuiau să ducă la concluzia că acele documente nu sunt în mod evident "conforme cu originalul", pe care instanța avea obligația legală de a le înlătura dintre probele depuse în cauză. Neprocedând în acest fel, prima instanță în mod greșit a tras concluzia (pag. 24, alineatul al cincilea din sentința recurată):

"Ca atare, nu au existat note informative ascunse de CNSAS, ci doar 16 note reținute de SRI asupra cărora CNSAS nu are niciun control". În acest fel, au fost încălcate regulile de judecată prevăzute de art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce impune casarea sentinței recurate.

În ceea ce privește considerentul reținut la pag. 24, alineatul al șaselea al sentinței recurate, prin care se afirmă că "multitudinea de cereri de chemare în judecata introduse de CNSAS, cvasitotalitatea lor admise" ar proba o lipsă a "intenției premeditate a reclamantului de a-l denigra pe pârât", în aprecierea recurentului înseamnă că probatoriul în cauză nici nu a mai contat pentru că nu s-a dorit niciun moment să se verifice scopul afectării sau nu a drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane prin informările făcute de recurent către B. al Securității, considerându-se că CNSAS are aprioric dreptate, deși dosarele precedente ale acesteia nu au vizat niciodată un fost colaborator al compartimentului de prevenire și combatere a terorismului, fiind relevante în speță.

De asemenea, deși consideră că CNSAS a acționat cu bună credință, instanța de fond citează în motivarea sentinței recurate (pag. 24, alineatul al nouălea și următoarele) din documentele modificate de CNSAS (adică având texte lipsă, lipsuri pe care instanța le reproduce întocmai în motivare). Un document modificat nu poate reprezenta un mijloc de probă acceptabil în nicio instanță în care principiul "statului de drept" funcționează în mod real și nu doar la nivel declarativ.

La pag. 25 alineatul al unsprezecelea se arată:

"Or, este de notorietate că evenimentele interne erau prezentate într-o manieră exclusiv favorabilă conducerii de partid și de stat, urmărindu-se reprimarea din start a oricărui conflict social, izolarea lui pe plan local și ascunderea lui față de restul cetățenilor țării, urmată de repercursiuni (citat exact) asupra participanților (așa fiind cazul grevei minerilor din Valea Jiului din perioada 01-03 august 1977, ocazie cu care s-au mobilizat importante forțe de miliție și securitate, inclusiv prin dispersarea în rândul protestatarilor, așa cum remarcase colegul C., urmată de anchete repetate atât asupra liderilor, cât și a participanților la greva, de cercetarea trecutului acestor persoane, de concedieri, mutări în alte localități, etc.)."

Această motivare nu are nicio legătură cu dosarul și nu este susținută de nicio probă existentă la dosar.

Față de considerentul prin care se menționează:

"cunoașterea și intepretarea în felul propriu a unor evenimente interne și internaționale importante reprezenta o atitudine pe care autoritățile comuniste ale timpului o considerau potențial periculoasă, căci scotea în evidență un cetățean informat, nemanipulabil", recurentul consideră că aceste susțineri nu au niciun suport în speță, fiind idei personale ale instanței de fond, în mod evident dezinformată, fiind încă o dovadă a motivării sentinței pe baza unor informații eronate iar nu pe baza probelor din dosar. In aceste condiții, nu s-a verificat îndeplinirea cerințelor legale de existență a calității de colaborator al Securității, ci s-a completat dosarul cu prejudecăți și cultura generală lacunară a judecătorului instanței de fond, motivele fiind în mod evident contradictorii, iar unele chiar străine de natura cauzei.

La pag. 25, alineatul al nouălea din sentința recurată se arată:

"cunoașterea și interpretarea unor evenimente nu poate reprezenta o manifestare iredentistă sau revizionistă (cu atât mai mult cu cât doar unul din evenimentele în cauză se referea la un om politic maghiar - D.). În combaterea acestui considerent recurentul pârât afirmă că preferințele unora pentru dictatorul comunist maghiar D., față de dictatorul comunist român E., nu reprezintă altceva decât iredentism și revizionism.

Hotărârea recurată încalcă nu numai prevederile C. proc. civ. (art. 10 - Obligațiile părților în desfășurarea procesului, 14 - Contradictorialitatea, 16 -Nemijlocirea, 22 - Rolul judecătorului în aflarea adevărului, 26 - Legea aplicabilă mijloacelor de probă, 249 - Sarcina probei, 254 - Propunerea probelor, Rolul instanței), ci și pe cele ale O.U.G. nr. 24/2008 (art. 2 lit. b), art. 11 alin. (3).

Scopul O.U.G. nr. 24/2008 este demascarea Securității ca poliție politică și arătarea celor care au fost colaboratori sau lucrători ai Securității și au desfășurat activități prin care au suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului ori doar au contribuit la aceste acte, hotărârea judecătorească definitivă privind constatarea calității de colaborator al securității fiind publicată în Monitorul Oficial și pe portalul CNSAS. Sentința recurată ignoră efectul negativ al acestei publicări considerându-1 minor, deși teroriștii ce au fost ținuți atunci sub observație ar putea reacționa violent la aflarea acestei informații, ce ar fi trebuit să rămână, în mod normal, clasificată.

La pagina 26, ultimele alineate din sentința recurată, se face referire la documentul privind "F.", instanța ignorând cu știință faptul că acesta era un terorist palestinian ținut sub observație.

În mod evident, ceea ce pârâtul a dorit sa aducă la cunoștința organelor de securitate a fost ceea ce gândește studentul respectiv despre constrângerile din România, cum percepe el (și posibil și alți studenți străini sau chiar români) starea de lucruri din țara noastră, raporturile dintre autorități și cetățeni, în acest sens cuvintele rostite de studentul respectiv fund grăitoare de la sine:

"în România e mai rău ca în închisoare, că nimeni nu e liber, că e mai rău decât pentru animale".

Acest gen de atitudine a studentului străin era considerată periculoasă de autoritățile comuniste, care urmăreau ca cetățenii străini să aibă o imagine pozitivă despre România, astfel încât să propage mai departe această imagine și în țările lor (sau cel puțin să nu propage o imagine negativă), fiind deci foarte interesate de modul în care aceștia ne percep și de comentariile pe care le fac, deoarece, multiplicate, aceste comentarii negative s-ar fi putut constitui într-o sursă de nemulțumire sau chiar revoltă (cel puțin în rândul comunității studenților străini din cămine), ceea ce putea afecta chiar și relațiile internaționale (dat fiind că majoritatea acestor studenți făceau parte dintr-un program mai amplu de parteneriat și schimb întreprins de România, în special cu țările arabe)".

Motivarea trivializează activitatea de urmărire permanentă a teroriștilor și denaturează conținutul documentului. Subiectul informării era un membru al unei organizații teroriste palestiniene, nu un student străin oarecare. Având în vedere originea palestiniană a tatălui judecătorului din cauză (azi medic în Franța, informație făcută public disponibilă chiar de către judecător), judecătorul ar fi trebuit să formuleze o cerere de abținere în judecarea cauzei, fiind în mod evident părtinitor în soluționarea acesteia și ignorând interesele poporului român și de atunci, și de azi, în ceea ce privește repudierea terorismului sub orice formă.

În motivarea sentinței se ignoră probele care demonstrează împrejurarea conform căreia colaborarea recurentului a vizat, a avut unicul scop prevenirea și combaterea actelor de terorism, iar nu afectării drepturilor sau libertăților fundamentale ale unor persoane, români sau străini.

Recurentul nu a îndeplinit o activitate cerută de propria-i lege de organizare și funcționare, ci în lipsă de activitate prin trecerea timpului și decesul foștilor torționari și a colaboratorilor adevărați ai Securității ca poliție politică, a recurs la fabricarea de false probleme în această materie. Recurentul nu a prejudiciat pe nimeni, nu a afectat niciun drept al unei persoane cinstite, oneste și pașnice, iar intimatul a cunoscut perfect situația, prezentându-se ca profesionist în domeniu. Potrivit prevederilor art. 69, 252-253 C. civ., intimatul CNSAS poate și trebuie să răspundă pentru prejudiciul moral cauzat recurentului,.

În ceea ce privește modul de soluționare a acțiunii reconvenționale recurentul arată că divulgarea conținutului dosarului personal de la Securitate, fără acordul său este prin ea însăși cauzatoare de semnificative daune morale, cauzând grave atingeri demnității sale, procesul fiind unul public iar hotărârea definitivă urmând a fi publicată.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu referire la critica adusă sentinței recurate din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 din noul C. proc. civ., s-a susținut că prima instanță în mod greșit a apreciat că nu prezintă relevanță scopul urmărit în transmiterea informațiilor către ARTA, compartiment specializat si desfășurând numai activități de prevenire a terorismului, respectiv că acesta relevă doar contextul general în care s-a făcut colaborarea, fără importanță pentru stabilirea naturii informațiilor, instanța de fond a înlăturat criteriile cerute de lege pentru stabilirea calității de "colaborator al securității" și a introdus alte criterii, subiective, fiind evident faptul că au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești.

În acest context, recurentul pârât a mai susținut că intimata reclamantă a depus în probațiune înscrisuri alterate, pe care instața de fond ar fi trebuit să înlăture, iar neprocedând în acest fel au fost încălcate regulile de judecată prevăzute de art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanță a reținut că, în fapt, pârâtul A., titularul dosarului fond rețea nr. x (cotă C.N.S.A.S.), student la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost recrutat de către Inspectoratul Județean de Securitate Cluj-compartimentul 0625, "pe linia compartimentului ARTA", pentru încadrarea informativă in special a colegilor străini de cămin, iar din cercetarea notelor informative depuse la dosar de către reclamant, rezultă că marea lor majoritate vizează aspecte relativ banale, din viața de zi cu zi a studenților străini din cămin, diverse incidente minore, preocupările colegilor, diverse aprecieri ale paratului asupra moralității unor colegi, etc.

Prima instanță a mai constatat că nu se confirmă existența unor note informative ascunse de CNSAS, ci doar 16 note retinute de SRI asupra carora CNSAS nu avea niciun control, de altfel relevanța acestora nu a fost evidențiată prin raportare la cele 4 note informative invocate in actiune, subliniind totodată că activitatea desfășurată de parat in virtutea angajamentului de mai sus, excedează obiectul analizei, care se limitează la notele informative punctual invocate de reclamant in cadrul cererii de chemare in judecata, mai exact la conținutul lor concret. Cu alte cuvinte, prima instanță a considerat că nu are a efectua o evaluare globală a întregii activități desfășurate pe durata întregii colaborării cu organele de securitate (1976-1981) si nici o evaluare a motivelor sau scopurilor care l-au animat, întrucât aceste aspecte nu sunt relevante în ceea ce privește natura fiecărei informații concrete furnizate.

Din perspectiva definiției legale a termenului de colaborator al securității - art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este irelevant cu ce structură sau compartiment din cadrul fostei securități a dezvoltat relații de colaborare, ceea ce e relevant este natura informațiilor furnizate, și anume ca acestea să se refere la activități și/sau atitudini potrivnice regimului comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților cetățenești.

Înalta Curte împărtășește opinia primei instanțe în sensul că singurul aspect care trebuia lămurit este dacă cel puțin una dintre notele informative pe care se întemeiază acțiunea promovată de C.N.S.A.S., redactate olograf de recurentul pârât, îndeplinește condițiile legale pentru constatarea calității de colaborator al fostei Securități.

De asemenea, în acord cu intimatul reclamant, Înalta Curte apreciază că este lipsită de orice fundament susținerea recurentului pârât privind "(...) falsificarea documentelor depuse (toate documentele având texte șterse aparent cu marker negru, deci nu erau copii de pe dosar, ci prelucrări ale dosarului existent la Securitate) (...)", pe care instanța avea obligația legală de a le înlătura dintre probele depuse în cauză (...)."

Potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, "la dosarul cauzei se depun copii certificate de pe documentele aflate în arhiva CNSAS, (...)", copii al căror conținut este anonimizat în condițiile art. 1 alin. (11) din același normativ, conform cărora "copiile de pe acele înscrisuri al căror conținut poate afecta o terță persoană se eliberează cu anonimizarea informațiilor referitoare la respectiva persoană fizică, în special a celor prin care persoana poate fi identificată, direct sau indirect, precum cele referitoare la un număr de identificare ori la unul sau mai mulți factori specifici identității sale fizice".

În concluzie, criticile invocate nu se circumscriu motivului de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din noul C. proc. civ., întrucât nu se poate reține că prima instanță a creat norme juridice sau a adăugat la cele existente, intrând în atribuțiile autorității legislative sau executive.

II. Prin criticile aduse sentinței recurate în argumentarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., se susține că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, întrucât prin considerentele reținute se afirmă că "multitudinea de cereri de chemare în judecata introduse de CNSAS, cvasitotalitatea lor admise" ar proba o lipsă a "intenției premeditate a reclamantului de a-l denigra pe pârât", ceea ce înseamnă că probatoriul administrat în cauză nici nu a mai contat, că instanța de fond nu a dorit să verifice scopurile urmărite prin informările făcute de recurent către B. al Securității, hotărârea având la bază nu probele din dosar ci prejudecățile judecătorului fondului.

Înalta Curte apreciază, în acord cu intimatul reclamant, că nu constituie considerente decisive considerentele prin care s-au făcut referiri la soluțiile de admitere a cererilor formulate de intimatul reclamant, respectiv prin care au fost descrise realitățile epocii comuniste, acestea fiind invocate pentru a combate susținerile potrivit cărora acțiunea în constatare formulată de CNSAS este manipulatorie, denigratoare și ascunde deliberat adevărul în materialele prezentate dosarul personal al pârâtului. În acest context trebuie amintit că ipotezele specifice motivului de recurs invocat presupun ca hotărârea să cuprindă argumente contradictorii ori numai considerente străine de pricină, cerințe neîndeplinite în prezenta cauză. Astfel, Înalta Curte observă că hotărârea corespunde cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinde motivele de fapt și de drept pe care judecătorul fondului își întemeiază soluția și motivele pentru care apărările pârâtului au fost înlăturate, fiind întemeiată pe înscrisurile administrate în mod legal în cauză. Așa fiind, temeinicia argumentelor reținute din perspectiva soluției de constatare a calității de colaborator al securității urmează a fi analizate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

III. În ceea ce privește criticile aduse sentinței recurate în argumentarea motivului de recurs prevăzut ia art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., în sensul că judecătorul fondului ar fi interpretat și aplicat greșit normele de drept material, în speță art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, prima instanță constatând în mod corect îndeplinirea ambelor condiții necesare pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

În acest context trebuie precizat că nu pot constitui obiect de analiză în cadrul acest motiv de recurs neregulile de natură procedurală, care privesc principiile procesului civil, administrarea sau evaluarea probelor, dreptul la apărare, acestea fiind nereguli specifice ce trebuie invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Reținerea calității de colaborator este legată de stricta furnizare a unor informații de natura celor impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fără a fi condiționată de cadrul în care se desfășoară activitatea de transmitere de informații, relația cu organele fostei securități fiind necontestată.

În acest context prima instanță în mod corect a înlăturat apărările pârâtului prin care acesta a afirmat că a susținut exclusiv activitatea de prevenire a actelor de terorism, constatând că informațiile furnizate nu au nicio legătură cu terorismul, cu siguranța națională, fiind relatări ale unor afirmații care reprezintă nemulțumiri ale unor studenți în legătură cu viața de cămin sau relațiilor interne și externe ale României.

Prin argumentele dezvoltate de recurentul pârât în cadrul acestui motiv de recurs se reafirmă faptul că unul dintre studenții despre care a furnizat informații era un terorist palestinian ținut sub observație permanentă, care prezenta semne de posibilă radicalizare, scopul supravegherii fiind acela de a se putea anticipa trecerea sa la acte de violență fizică. Față de această critică Înalta Curte apreciază că este lipsită de orice fundament faptic, iar aprecierea primei instanțe, în sensul că recurentul pârât a furnizat informații care nu aveau legătură cu scopul afirmat, respectiv combaterea terorismului sau a actelor care puneau în pericol siguranța națională, nu a fost combătută de recurentul pârât prin argumente concludente.

În ceea ce privește Adeverința nr. 2065/22.06.207, emisă de către intimatul-reclamant C.N.S.A.S. cu privire la o persoană care a deținut o funcție publică și care se afla într-o situație asemănătoare cu cea a recurentului, depusă de pârât pentru a dovedi practicarea unui dublu standard în aprecierea activității de colaborator al securității, Înalta Curte apreciază că nu prezintă utilitate în prezenta cauză. Astfel, în cuprinsul acestei adeverințe se menționează că, un prim obiectiv pentru acest colaborator a fost stabilirea relațiilor pe care le-a creat în rândul studenților români și străini din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București, iar cel al doilea viza poziția actuală a unui cetățean chilian față de politica partidului și a statului, concluzia finală fiind aceea că nu i se poate atribui calitatea de colaborator al securității întrucât nu a rezultat că persoana verificată ar fi furnizat informații prin care să se facă referiri la activități potrivnice regimului comunist ori îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În consecință, prima instanță în mod corect a reținut că prima condiție instituită de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările-și completările ulterioare, ce se referă la furnizarea de informații referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, este îndeplinită, întrucât notele informative furnizate de recurentul-pârât, au ca obiect:

- semnalarea unei atitudini neconforme cu politica promovată de partidul comunist -nota informativă din 31.03.1978 în care este semnalat studentul român A.O., că "era interesat în problemele de politică pe care le interpreta în felul lui", pârâtul făcând trimitere directă la revolta minerilor din Valea Jiului, în legătură cu care studentul A.O. colporta informații denigratoare la adresa G..;

- semnalarea unor manifestări explicite împotriva regimului comunist

- nota informativă din 24.05.1978, în care aduce la cunoștință că studentul palestinian A. "a început să strige că în România e mai rău ca în închisoare, că nimeni nu e liber, că e mai rău decât pentru animale";

- nota informativă din 29.09.1978, în care despre studentul M.S. afirmă că J..J el are o antipatie destul de manifestă organizării și relațiilor interne și externe ale României. Aproape întotdeauna s-a situat în primele rânduri ale celor nemulțumiți, dorind să fie parcă catalogat drept luptător pentru adevăratele drepturi cetățenești".

În ceea ce privește cea de-a doua condiție de fond instituită prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte achiesează la considerentele primei instanțe în sensul că aceasta se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - relevantă fiind activitatea concretă desfășurată de persoana verificată în relația cu Securitatea, iar nu activitatea ulterioară a ofițerilor de securitate primirii informațiilor de la persoana verificată.

Înalta Curte subliniază că reținerea calității de colaborator al Securității nu este condiționată de producererea unor repercusiuni împotriva celui denunțat. Mai mult, contrar susținerilor recurentului pârât, sesizările sale au vizat îngrădirea dreptului la viața privată a celor semnalați și nu pot fi justificate din perspectiva scopului afirmat de acesta, și anume prevenirea și combaterea terorismului sau a contraspionajul, în condițiile în care nu au nicio legătură cu aceste activități. Așadar, trebuie conchis că prima instanță a reținut în mod corect că și cea de-a doua condiție impusă de art. 2 lit. b) este îndeplinită.

IV. În ceea ce privește solicitarea recurentului pârât privind admiterea cererii reconvenționale, în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale, condiții ce rezultă din cuprinsul art. 1357-1371 din Noul C. civ.. Mai mult, soluția dată cererii reconvenționale derivă din modul de soluționare a acțiunii principale, având în vedere faptul că, potrivit susținerilor recurentului pârât, daunele solicitate nu au alt temei decât formularea unei acțiuni vădit neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 4758 din 6 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2020.