ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19 iunie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Municipiul Craiova prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea actului administrativ nr. 251/30.04.2014 emis de pârât.

Prin sentința nr. 2562 din data de 15 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul Primarul Municipiul Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 31 martie 2016, sub nr. x/2016, stabilindu-se primul termen de judecată la data de 25.04.2016.

Prin sentința civilă nr. 195 din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamantul Municipiul Craiova prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "anulare act administrativ".

Împotriva sentinței civile recurate a declarat recurs reclamantul Municipiul Craiova prin primar, invocând critici care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurentul că instanța de fond a analizat în mod eronat excepția prescripției de a se aplica sancțiunea contravențională întrucât, din interpretarea dispozițiilor speciale ale art. 13 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar în ceea ce privește contravențiile continue, termenul aplicării sancțiunii curge de la data încetării săvârșirii faptei.

Sancțiunea aplicată de CNCD nu este una continuă, câtă vreme de la data autosesizării și constatării faptei, autoritățile locale au întreprins măsuri urgente privind facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii la transportul public comun, împrejurare dovedită prin adresa nr. x/30.10.2014 emisă de Regia Autonomă de Transport Craiova.

Pentru aceste argumente a apreciat recurenta că în mod eronat instanța de fond a motivat că respectiva contravenție nu s-a epuizat și aceasta continuă să se producă, urmare a stării perpetue de pasivitate și a refuzului nejustificat de a adopta măsurile, atâta timp cât acestea au fost adoptate de îndată.

În ceea ce privește critica referitoare la interpretarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001 sub aspectul atribuțiilor primarului, acest aspect nici măcar nu a fost dezbătut de către instanța de judecată.

Dispozițiile art. 36 și art. 62 din Legea nr. 215/2001 reflectă faptul că numai autoritatea publică deliberativă - consiliul local - are atribuția de a hotărî cu privire la gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, precum și de a asigura, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local.

Sub acest aspect, a arătat recurenta că instanța de fond trebuia să analizeze, așa cum a și fost sesizată, căreia dintre autoritățile locale i-ar reveni competența de a aproba măsurile cu privire la adaptarea mijloacelor de transport în comun pentru nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități, în sensul aplicării dispozițiilor Legii nr. 448/2006.

În ceea ce privește aspectul de fond legat de interpretarea sistematică a disp. art. 22 din legea nr. 448/2006, instanța de judecată, în mod eronat, a considerat că reclamanta nu ar fi susținut în mod concret și nu ar fi justificat imposibilitatea tehnică, de adaptare raportat la anumite mijloace de transport public și că nu ar fi precizat câte mijloace de transport public sunt vechi și neadaptate și câte sunt noi și adaptare corespunzător.

A mai susținut recurenta că prin adresa nr. x/30.10.2014 emisă de operatorul de transport local al municipiului Craiova- Regia Autonomă de Transport Craiova că încă de la data autosesizării s-au adaptat mijloace de transport public în comun pentru nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități, astfel dintr-un număr de 128 de autobuze, 95 au fost accesibilizate pentru persoane cu dizabilități, începând cu data de 01.06.2014 a fost înființată o stație de debarcare/îmbarcare călători în imediata apropiere a direcției Generale de Asistență Socială ți protecția Copilului Dolj, iar în cadrul Direcției funcționează Complexul de Servicii Comunitare "o șansă pentru fiecare " care furnizează lunar, servicii de recuperare pentru un număr mediu de 70 de persoane adulte cu posibilități reduse de deplasare (fotoliu rulant, proteze, cârje etc); pe traseele care tranzitează stația sus-menționată sunt alocate mijloace de transport prevăzute cu rampă specială care să permită accesul persoanelor cu dizabilități fizice; în semestrul II al anului 2014, Primăria municipiului Craiova a încheiat un acord cadru pentru achiziționarea a 50 de autobuze în următorii 4 ani, din care 17 au fost deja furnizate, iar toate autovehiculele sunt adaptate pentru accesul persoanelor cu dizabilități fizice.

Or, instanța nu a luat în considerare că reclamanta s-a conformat și a luat măsurile impuse de lege imediat după data sesizării adaptând în funcție de posibilitățile tehnice mijloacele de transport care puteau suporta astfel de adaptări, stații și trasee speciale, menținând continuă culpa autorității locale ca și când aceasta nu ar fi dispus nici o măsură de acest gen.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea contestației cu consecința anulării hotărârii nr. 251/30.04.2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu privire la măsurile sancționatorii dispuse față de reclamantă și anularea sancțiunii contravenționale în cuantum de 2000 RON.

Intimatul-pârât nu a formulat apărări în recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile formulate din motivele de recurs prin prisma probelor administrate la dosarul cauzei raportate la sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente:

A. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut nicio critică concretă care să vizeze lipsa motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea sau motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Instanța de fond, în propria analiză, a stabilit situația de fapt, făcând referire la toate probele administrate, coroborate cu criticile aduse prin acțiunea reclamantului și cu apărările formulate de intimat, evaluând și valorificând din perspectivă proprie temeinicia acțiunii formulate făcând trimitere în considerentele hotărârii la toate acestea și împrejurarea în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamant și cu cele ale apărării, astfel încât se constată că motivele pe care și-a fundamentat soluția sunt temeinice și legale, hotărârea neputând fi suspusă sancțiunii anulării.

B. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Obiectul cauzei de față constă în solicitarea reclamantului Municipiul Craiova prin primar privind anularea actului administrativ nr. 251/30.04.2014 emis de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care Primarul Municipiului Craiova a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 RON, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 pentru neasigurarea condițiilor de transport local în mijloacele de transport în comun a persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 448/2006 autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele masuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate;

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare;

c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.

Din conținutul textului legal precizat, legiuitorul a instituit această obligativitate pentru mijloacele de transport aflate în circulație, într-adevăr în funcție de caracteristicile tehnice posibile, însă această normă are caracter imperativ pentru toate aceasta categorie de vehicule care vizează transportul în comun, conform reglementărilor în vigoare, nefiind evidențiată vreo distincție în sensul menținerii în circulație a celor care nu pot permite tehnic modificările respective, așa cum în mod greșit susține recurentul.

Cerința obligatorie nu rezultă doar pentru mijloacele de transport nou achiziționate, astfel încât cele aflate în circulație, pentru care nu există posibilitatea tehnică de adaptare, să poată fi menținute, fără a exista obligația retragerii acestora.

Această interpretare proprie a recurentului în ceea ce privește dispozițiile legale în materie este neîntemeiată, recurentul nefăcând altceva decât să justifice neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia a cărei anulare o solicită.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentului în sensul că a intervenit prescripția aplicării sancțiunii, fiind incidente art. 13 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora termenul de prescripție de 6 luni începe să curgă de la data săvârșirii contravenției, iar în ceea ce privește contravențiile continue, termenul aplicării sancțiunii curge de la data încetării săvârșirii faptei.

În cauză, reclamantul nu poate fi absolvit de sancțiunea reținută în sarcina acestuia, ca urmare a justificării acestuia potrivit căreia de la data autosesizării s-au adaptat un număr de 95 din cele 128 de mijloace de transport public în comun pentru nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități, și s-au efectuat îmbunătățiri în ceea ce privește facilitarea persoanelor cu dizabilități în desfășurarea activităților curente în spațiul public, împrejurarea dovedită prin adresa nr. x/30.10.2014 emisă de operatorul de transport local al municipiului Craiova - Regia Autonomă de Transport Craiova.

Împrejurarea că nu au fost adaptate toate mijlocele de transport în comun întrucât construcția tehnică a acestora nu permite aceste modificări nu atrage înlăturarea sancțiunii dispuse prin hotărârea a cărei anulare se solicită, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 448/2006 fiind de strictă interpretare.

De asemenea, analizarea contravenției ca fiind una care se prescrie în termen de 6 luni de la momentul săvârșirii nu poate fi primită. Sancțiunea nu poate fi înlăturată atâta vreme cât reclamantul nu a respectat măsurile dispuse de pârât prin hotărârea în discuție, omisiunea sa de a se conforma circumscriindu-se noțiunii de contravenție continuă, așa cum a statuat și instanța de fond.

Nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia instanța de fond nu a dezbătut interpretarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001 sub aspectul atribuțiilor primarului municipiului Craiova și/sau a atribuțiilor Consiliului Local Craiova.

S-a prevalat recurentul de dispozițiile art. 36 și art. 62 din Legea nr. 215/2001 potrivit cărora numai autoritatea publică deliberativă - consiliul local - are atribuția de a hotărî cu privire la gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, precum și de a asigura, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local.

Sub acest aspect, a arătat recurentul că instanța de fond trebuia să analizeze, așa cum a și fost sesizată, căreia dintre autoritățile locale i-ar reveni competența de a aproba măsurile cu privire la adaptarea mijloacelor de transport în comun pentru nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități, în sensul aplicării dispozițiilor Legii nr. 448/2006.

Însă, analizând acțiunea formulată inițial pe rolul Tribunalului Dolj, Înalta Curte constată că reclamantul nu a adus critici sau argumente prin conținutul acestei acțiuni, în sensul acestei critici noi arătate în prezentele motivele de recurs, astfel încât această critică din perspectiva răspunderii, respectiv atribuțiilor municipiului Craiova prin primar sau a Consiliului Local Craiova nu va putea fi analizată, nefăcând obiectul cauzei deduse judecății.

Cu atât mai mult această critică nu poate fi analizată, cu cât, decizia a cărei anulare se solicită prin acțiunea reclamantului, vizează sancționarea primarului municipiului Craiova și nu vizează sancționarea Consiliului Local Craiova.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât criticile recurentului nu pot atrage nulitatea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Municipiul Craiova prin Primar împotriva sentinței civile nr. 195 din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2019.