ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2252/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 19/13.01.2016 emisă de acesta.

Prin Sentința civilă nr. 414 din 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de Primarul Municipiului Craiova în contradictoriu cu intimații Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. având ca obiect contestație decizie de sancționare, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Primarul municipiului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, precum și pe cele ale art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000.

În opinia recurentei, interpretarea este eronată având în vedere că în cuprinsul articolului se prevede și o situație de excepție în partea finală a acestuia, anume cazul în care aceste așa-zise "prevederi, critici, practici, ar fi adecvate și necesare".

În plus, în cauza dedusă judecății nu se reține nicio formă de culpă a autorității locale și nici faptul că autoritatea publică locală, prin conduita sa, ar fi impus, în scopul de a dezavantaja persoanele cu handicap, vreo prevedere, criteriu sau practică de natura celor menționate de legiuitor.

Pentru a proteja zona Centrului Istoric al Municipiului Craiova, aflată în reamenajare, a fost elaborat un Regulament de funcționare și acces în zonă, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 211/25.06.2016, conform căruia accesul se realizează în baza unei autorizații de liber acces, prin zonele în care sunt amplasate elemente mobile ce permit accesul auto selectiv prin acționarea acestor elemente.

Numitul B. a adresat solicitare de acordare a autorizației de liber acces în data de 3.06.2015 în calitate de locuitor al zonei și nicidecum în calitate de persoană cu handicap, așa cum reiese din cererea acestuia înregistrată sub nr. x/6.06.2015.

Numai că în acea perioadă, în zona respectivă se desfășurau lucrări de șantier (săpare șanțuri pentru introducerea canalizării) și se foloseau utilaje de mare tonaj, situație în care permiterea accesului ar fi pus în pericol viața tuturor locuitorilor zonei, nu numai a persoanelor cu handicap.

Astfel, nu se poate vorbi de o măsură discriminatorie, întrucât în zonă a fost interzis accesul pentru toți locuitorii, nu doar pentru petent.

Totodată, învederează recurenta că petentul a obținut autorizația de acces și telecomandă în zona locuinței, accesul auto fiindu-i asigurat de îndată după finalizarea lucrărilor de șantier.

Prin întâmpinarea depusă la data de 26.03.2019 intimatul-pârât A. a solicitat respingerea recursului și menținerea Sentinței nr. 414/4.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Arată intimatul-pârât că instanța de fond a avut în vedere și a analizat toate probele administrate.

De asemenea, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin întâmpinarea depusă la data de 16.04.2019 a solicitat respingerea recursului, întrucât criticile invocate, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Legiuitorul român a adoptat Legea nr. 448/6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap tocmai pentru a proteja dreptul persoanei cu dizabilități la autonomie și la participarea efectivă la viața comunității.

Aspectele semnalate de petent au fost analizate din perspectiva dreptului persoanei cu dizabilități reclamantul avea obligația atât morală cât și legală să ia măsurile necesare pentru asigurarea accesului auto al acestuia în apropierea imobilului tatălui său.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor invocate în întâmpinare, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 137/2000 cu o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 19/13.01.2016 prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că aspectele sesizate de petentul A. intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 și a aplicat Instituției Primarului Municipiului Craiova sancțiunea avertismentului, potrivit art. 26 din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

De asemenea, a recomandat părții reclamate (reclamantul din prezenta cauză) să depună toate diligențele în vederea respectării principiului egalității de șanse în vederea asigurării accesului auto pentru persoanele cu handicap.

S-a reținut, în esență, că pentru a stabili de ce fapta sesizată intră sub incidența dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, trebuie analizat dacă reclamanta prin aplicarea Regulamentului de funcționare și acces în Centrul Istoric al Municipiului Craiova, a provocat un dezavantaj pentru persoanele cu handicap, în raport cu alte persoane, cu excepția cazului dacă această măsură de interzicere a accesului auto este justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt adecvate și necesare.

De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a analizat sesizarea din perspectiva dreptului persoanei cu dizabilități la autonomie și a dreptului de participare efectivă la viața comunității.

Prima instanță a examinat motivele de nelegalitate a actului administrativ jurisdicțional, invocate de reclamantă, concluzionând că CNCD a adoptat o hotărâre legală.

Înalta Curte constată că dezlegarea pe care judecătorul fondului a dat-o acestora este judicioasă și se impune a fi menținută.

În fapt, din hotărârea contestată reiese că petentul-intimat A., persoană cu handicap a sesizat că i se îngrădește accesul cu autoturismul la locuința tatălui său, situată în Centrul Istoric al Municipiului Craiova, zonă în care se fac reamenajări.

Concret, prin hotărârea atacată, CNCD a reținut că prin aplicarea Regulamentului de funcționare și acces în Centrul Istoric al Municipiului Craiova, recurenta-reclamantă a provocat un dezavantaj pentru persoanele cu handicap în raport cu alte persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 448/6 decembrie 2006 "Protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii: (...) b) prevenirea și combaterea discriminării; c) egalizarea șanselor; h) adaptarea societății la persoana cu handicap; i) interesul persoanei cu handicap; l) libertatea opțiunii și controlul sau decizia asupra propriei vieți, a serviciilor și formelor de suport de care beneficiază; m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii".

De asemenea, potrivit art. 5 din Legea nr. 448/2006, prin accesibilitate se înțelege "ansamblul de măsuri și lucrări de adaptare a mediului fizic, precum și a mediului informațional și comunicațional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esențial de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor persoanelor cu handicap în societate". Prin adaptare se înțelege "procesul de transformare a mediului fizic și informațional, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile și persoanelor cu handicap", iar prin egalizarea șanselor se înțelege "procesul prin care diferențele structurii sociale și de mediu, infrastructura, serviciile, activitățile informative sau documentare devin disponibile și persoanelor cu handicap".

Plecând de la dispozițiile legale sus menționate și având în vedere contextul factual, respectiv că tatăl petentului locuiește într-un imobil din Centrul vechi unde se fac reamenajări, realizarea unor căi de acces, adaptate situației existentă în zona respectivă era necesară nu doar pentru petent (persoană cu dizabilități) ci și pentru toate persoanele care locuiesc în zonă.

În cauză s-a reținut existența unui criteriu interzis, anume faptul că petentul-intimat are o dizabilitate, fiind nevoit să se deplaseze cât mai aproape de imobil, și că între acest criteriu și tratamentul diferențiat exista o legătură de cauzalitate.

Astfel, accesul petentului în și din imobil este restrâns de recurentă prin lipsa luării măsurilor în vederea accesibilizării accesului în imediata apropiere a imobilului, întrucât acesta nu își poate exercita dreptul de acces auto în aceleași condiții cu persoanele ce nu prezintă un handicap, în cazul său fiind necesară eliberarea unei autorizații de acces în zonă pe perioada derulării lucrărilor de reamenajare a Centrului Vechi.

Accesibilitatea este un factor esențial de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor persoanelor cu handicap, egalizarea șanselor presupunând organizarea libertății de mișcare și de acces în anumite spații pentru această categorie a persoanelor cu dizabilități.

Întrucât nu a procedat de această manieră și nu a dat curs solicitării petentului de a emite o autorizație de acces în zonă, în conformitate cu necesitatea unei persoane aflate în situația acestuia, care avea nevoie de acces în apropierea imobilului în care locuiește tatăl său, reclamanta a săvârșit o faptă de discriminare, tratând situații diferite într-un mod similar.

Împrejurarea că ulterior finalizării lucrărilor de șantier în zona Centrului Vechi, petentul a primit autorizației de acces și telecomandă nu este de natură să o exonereze pe reclamantă de obligația pe care o avea pe perioada desfășurării respectivelor lucrări, de a asigura accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap, în conformitate cu dispozițiile art. 5 pct. 2 din Legea nr. 448/2016.

De altfel, dispozițiile art. 63 și ale art. 65 din Legea nr. 448/2006 instituie obligația pentru autorități să elibereze autorizația de construcție pentru clădirile de utilitate publică numai în condițiile respectării prevederilor legale în domeniu, astfel încât să fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. Această obligație subzistă și în cazul clădirilor de locuit care se construiesc ori pentru care se realizează lucrări de consolidare, de reabilitare, extindere și/sau de modernizare cu finanțare din fonduri publice.

Pentru considerentele expuse, în acord cu opinia judecătorului fondului care a pronunțat o hotărâre ce întrunește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că CNCD a adoptat o hotărâre legală.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (6), (8) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Primarul Municipiului Craiova împotriva Deciziei nr. 414 din 4 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - NN