ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5254/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice, în sensul de a aloca sumele necesare, iar Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, la plata, care să includă cumulat: - drepturile reprezentând creșterile salariale aferente unei valori de referință de 405 RON, începând cu luna septembrie 2014 până la data recunoașterii acestor drepturi prin ordinele Procurorului General nr. 2536/2016 și nr. 332/2017, actualizată în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, urmând a se ține cont de numirile în funcție de conducere, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție avute. - dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiunii până la plata efectivă a sumelor cuvenite având în vedere și Decizia nr. 21/22.06.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor noțiuni de drept.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 505 din 9 februarie2018, a respins excepția necompetenței materiale și funcționale, excepția inadmisibilității, excepția prescripției și excepția rămânerii fără obiect ca neîntemeiate, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, a respins acest capăt de cerere împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un ordin prin care să plătească reclamantului o indemnizație brută lunară luând în calcul o valoare de referință sectorială de 405 RON pe perioada 9.04.2015-1.10.2016, a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București să plătească reclamantului diferențele salariale dintre venitul calculat conform valorii de referință sectorială de 405 RON și venitul efectiv încasat, diferențe ce se vor actualiza cu indicele de inflație și cu dobânda legală, calculate de la data scadenței fiecărui venit până la data plății efective.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond atât pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cât și reclamantul A. au declarat recurs. I. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică sentința instanței de fond pentru depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Soluția instanței de fond echivalează cu modificarea legilor de salarizare, fiind evident că, în lipsa unei dispoziții legale, legiuitorul nu a înțeles să reglementeze salarizarea personalului plătit din fonduri publice în modalitatea consacrată prin sentința recurată. Este încălcat astfel principiul separației puterilor în stat, atributul legiferării aparținând, potrivit Constituției, puterii legislative, iar autoritatea judecătorească fiind chemată să aplice legile în vigoare, iar nu să creeze norme legale noi prin nelegala interpretare a unor legi care nu mai sunt în vigoare sau încercând să prevadă soluții legislative viitoare, care să satisfacă noile pretenții salariale ale personalului bugetar. Un alt motiv de nelegalitate a sentinței atacate este încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Având în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11) - (l4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, la nivelul Ministerului Public au fost emise acte administrative de salarizare prin care, începând cu data de 1 august 2016, diferitele categorii profesionale au beneficiat de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorată cu 18% - acesta reprezentând la acea dată nivelul maxim în plată la nivelul Ministerului Public. Ulterior, s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Pentru a se decide astfel, s-au avut în vedere Ordinele nr. 283/25.10.2016 și nr. 350/28.11.2016 ale Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a O stabilit ca, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii și magistrații asistenți menționați în anexa la ordin să fie salarizați la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instanței supreme, pentru aceeași funcție, grad, vechime în muncă și în funcție, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Aceste două ordine au avut la bază creșterile salariale acordate prin sentința civilă nr. 4332/23.09.2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2010. Instanța de fond a extins în mod nelegal efectele deciziei Curții Constituționale la perioada anterioară pronunțării acesteia, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor Legii nr. 47/1992, republicată, mai sus citate, aceasta nu poate produce alte efecte decât cele prevăzute de lege și de la data prevăzută de lege, respectiv publicarea în Monitorul Oficial. II. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin recursul formulat, arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale și funcționale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a înlăturat argumentele cu privire la netemeinicia pretențiilor deduse judecății învederate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, în primă instanță, sens în care reiterează excepția. Având în vedere că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 a fost adoptată pentru reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, rezultă că, din punct de vedere temporal, acest act normativ are o activitate limitată în timp - 1 ianuarie 2015 - l decembrie 2015, astfel că momentul inițial al aplicării acesteia a fost l ianuarie 201 5, Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice în aceleași condiții, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care, prin efectul art, 1 alin. (1) și (2), s-a menținut la același nivel și în anul 2015." În consecință, intenția legiuitorului, prin introducerea art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, a fost aceea de a elimina diferențele salariale dintre persoane care fac parte din aceeași categorie socioprofesională care ocupă aceeași funcție, în aceleași condiții de studii și vechime, diferențe rezultând din trecerea într-o nouă tranșă de vechime în funcție/în muncă după data de 01.01.2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010. situații în care indemnizația de încadrare este mai mică decât a persoanelor care au trecut în aceleași tranșe, anterior datei 01.01.2011, nu acordarea unor sporuri sau majorări (inclusiv majorări ale valorii de referință sectoriale). În consecință, stabilirea drepturilor salariate ale reclamantului-intimat prin raportare la un maxim aflat în plată care să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive și în cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică (inclusiv prin includerea majorărilor salariale de 18% sau valoare de referință sectorială), se face în baza dispozițiilor menționate din O.U.G. nr. 57/2015, nu ale celor din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015. III. Reclamantul A., prin motivele de recurs formulate, arată că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond în mod judicios a stabilit că la calcularea salariilor ce se cuvin magistraților să fie avută în vedere o valoare de referință la care să fie adăugate și indexările de 2%, 5% și 11%, însă perioada pentru care trebuie acordate aceste drepturi este mult mai extinsă, respectiv pe o perioadă de trei ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată. Drepturile salariale sunt drepturi de creanță și au un termen de prescripție extinctivă de 3 ani. întrucât, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție existau procurori care beneficiau de aceste drepturi salariale anterior anului 2014, pentru egalitate de drepturi, veniturile salariale trebuiau să fie identice. Or, prin recunoașterea acestor drepturi începând cu anul 2007, doar o parte din colegi au beneficiat de ele, aplicarea lor fiind condiționată de existența unor hotărâri judecătorești. Paradoxul a continuat, deoarece odată cu ieșirea la pensie o parte din colegi au solicitat și obținut recunoașterea acestor majorări la stabilirea ultimului venit lunar, în funcție de care se calcula cuantumul pensiei. Toate aceste inechități, au creat o situație favorabilă unora dintre colegi, cu toate că au desfășurat activitatea în aceleași condiții și aveau aceleași responsabilități. Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al egalitătii în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare, Instituirea unor diferențe poate să fie justificată, numai pentru cazuri concrete și bine stabilite.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune. Cu privire la excepția necompetenței materiale și funcționale, Înalta Curte constată că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Pe de altă parte, conform art. 2 alin. (2) din aceeași lege, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Din corelarea celor două texte de lege rezultă că secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel sunt competente să soluționeze, în fond, și litigiile privind refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Astfel fiind, în baza textelor de lege menționate, Înalta Curte va respinge excepția necompetenței materiale și funcționale ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare. În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 și a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Prin această lege a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări: La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (5 1 ), cu următorul cuprins:,,(5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții si autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție grad treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege, conform art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. Dispozițiile Legii nr. 71/2015 sunt aplicabile magistraților si personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 a fost publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016. Potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:,,(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad treaptă, gradație, vechime in funcție sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții (3) În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază indemnizației de încadrare la nivel maxim din cadrul instituției sau autorității publice respective, se ia in calcul suma compensatorie aferentei titlului științific de doctor inclusă in acesta, doar dacă persoana deține titlul științific de doctor. (4) În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim aferent funcției, grad/treaptă, gradație, vechime in funcție/specialitate clin cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în calcul majorările salariilor de bază ale personalului care beneficiază de prevederile Legii nr. 490 2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, precum și drepturile bănești incluse în salariul de bază potrivit prevederilor art. 14 clin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, numai pentru personalul care intră sub incidența celor două acte normative." În baza acestor acte normative, magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care primesc indemnizațiile de încadrare mai mici decât cea stabilită la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, vor fi salarizați la nivelul maxim al indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În cuprinsul deciziei, Curtea a reținut că prin Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime in funcție sau in specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (in temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, in timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea in vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015, precum și alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim. Așadar, Curtea a constatat că, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilită la nivel maxim. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat în sensul că. pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284,2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. În raport de aceste considerente, salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamanți trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție. Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.