ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6546/2020

HOTĂRÂRE
03.12.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6546/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Nasaud, în data de 04.07.2019, reclamantul A. a chemat in judecata pe parata Uniunea Scriitorilor din Romania, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună:

2.1. Hotărârea Judecătoriei Năsăud

Prin sentința civilă nr. 2485/2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Năsăud a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Năsăud a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul solicită obligarea unei persoane juridice de drept privat, cu statut de utilitate publică, asimilată unei autorități publice, centrale, să emită un act/hotărâre, precum și dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare române.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 67/2020 din data de 18.06.2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut, în esență, că, în privința regulilor de competență materială, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind determinată după criteriul rangului autorității în favoarea curții de apel. Totodată, în temeiul art. 1072 alin. (1) din C. proc. civ., art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că trebuie atribuită competența de soluționare în primă instanță a litigiului exclusiv instanței de la domiciliul reclamantului, care nu se află în țară. În această situație, devin incidente prevederile art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ., care stabilesc competența din punct de vedere teritorial în favoarea instanțelor din Municipiul București, în ipoteza imposibilității identificării instanței române competente să judece cauza.

2.3 Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 989 din data de 14.10.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În considerentele acestei sentințe s-au reținut prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că reclamantul are domiciliul în România, în județul Bistrița-Năsăud, comuna Nimigea.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Reclamantul A. a chemat in judecata pe parata Uniunea Scriitorilor din Romania, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună obligarea paratei la emiterea unei hotărâri de primire a reclamantului în rândul membrilor uniunii, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care sa tina loc de aceasta hotărâre a uniunii, precum și obligarea paratei la cheltuieli de judecata.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, respectiv copia cărții de identitate a reclamantei aflate la fila x verso din dosarul Judecătoriei Năsăud, aceasta are domiciliul în România, județul Bistrița-Năsăud, comuna Nimigea, astfel că, în cauză, competența de soluționare aparține Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Uniunea Scriitorilor din România în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 867/2020
pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secți
ÎCCJ 2020-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6491/2020
din data de 20 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetentei teritoriale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu și, în consecință,
ÎCCJ 2019-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4436/2019
Ședința publică din data de 02 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 21 mai 2019 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a ci
ÎCCJ 2020-05-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1817/2020
, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița - Năsăud. Pe
ÎCCJ 2021-10-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4484/2021
Ședința publică din data de 6 octombrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribu
Sursă