ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 892/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2010 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții M.I. și M.S.M. au chemat în judecată Statul Român prin CN A.D.N.R. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru suprafața expropriată de 485 mp teren, și a sumei de 150.000 lei, cu titlul de daune materiale pentru construcția existentă pe teren, care a fost grav avariată din cauza lucrărilor efectuate, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 10 decembrie 2010, reclamanții au depus o cerere precizatoare prin care au arătat că renunță la judecata primului capăt de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 lei ca despăgubire pentru suprafața expropriată de 485 mp, fiind de acord cu despăgubirea propusă de pârât, iar în privința celui de-al doilea capăt de cerere, și-au majorat câtimea obiectului cererii la suma de 300.602 lei.

La data de 17 martie 2011, reclamanții au depus o nouă precizare a acțiunii, prin care au arătat că înțeleg să conteste Hotărârea nr. 1011 din 28 august 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, motivând că despăgubirea în cuantum de 145.306 lei stabilită prin această hotărâre nu reprezintă o completă despăgubire în sensul art. 1 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 și au solicitat ca, la stabilirea despăgubirilor, instanța să aibă în vedere și valoarea prejudiciilor ce le-au fost cauzate ca urmare a exproprierii parțiale, prejudiciu ce este parte componentă și indivizibilă a despăgubirilor ce trebuie acordate.

Prin sentința civilă nr. 1574 din 01 martie 2012, Tribunalul Prahova a admis contestația precizată, a modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1011 din 25 august 2009 emisă de intimat, în sensul că a stabilit în favoarea contestatorilor dreptul de a încasa o despăgubire în cuantum total de 499.936 lei, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat, situat în com. Bărcănești, în suprafață de 485 mp și valoarea prejudiciului creat proprietarilor prin neexproprierea diferenței de teren de 447 mp și deteriorarea majoră a locuinței aflată pe acesta. A obligat intimatul la 1.500 lei cheltuieli de judecată către contestatori. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente: Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1011 din 28 august 2009, s-a aprobat acordarea de despăgubiri în valoare de 145.306 lei în favoarea contestatorilor M.I.

și M.S.M. pentru exproprierea suprafeței de 485 mp teren situat în com. Bărcănești. Instanța a apreciat că, în raport de caracteristicile concrete ale terenului expropriat, corespunzător criteriilor privind amplasamentul, prețul de tranzacționare pe piața imobiliară practicată în zonă, coeficienții pozitivi și negativi aplicabili, precum și față de prejudiciul cauzat prin dezmembrarea terenului de 952 mp (rămânând în proprietatea contestatorilor doar suprafața de 447 mp împreună cu locuința, ce nu poate fi exploatată întrucât nu există ieșire la calea publică, iar locuința prezintă degradări majore din cauza lucrărilor executate la autostradă) cuantumul just al despăgubirii cuvenite contestatorilor este de 499.936 lei.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel intimatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar prin Decizia civilă nr. 10 din 18 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile și a schimbat în tot sentința în sensul respingerii contestației precizate. Instanța de apel a constatat că singurul expert care, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, a respectat criteriile reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este expertul M.I. (desemnat de expropriator). Astfel, expertul a stabilit valoarea unitară de despăgubire a terenului (prețul maxim cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile intravilane în unitatea administrativ-teritorială Comuna Bărcănești) la 16,51 lei/mp, iar valoarea totală de despăgubire a terenului, la 299,60 lei/mp.

Diferența dintre cele două valori (16,15 lei/mp, respectiv 299,60 lei/mp) reprezintă daunele aduse proprietarilor, prin exproprierea suprafeței de 485 mp din suprafața de 932 mp (avându-se în vedere toate aspectele legate de restul de teren rămas neexpropriat) precum și prin deteriorarea construcției. Instanța nu a omologat cuantumul despăgubirilor stabilit de experții T.C. și C.C. întrucât, pe de o parte, au avut în vedere prețurile de ofertare ale terenurilor menționate în publicațiile imobiliare de pe internet, iar pe de altă parte, au inclus în cuantum valoarea de piață și a terenului de 447 mp, precum și a construcției existente pe acesta, ce nu au făcut obiectul exproprierii, ajungându-se astfel la o îmbogățire fără justă cauză a contestatorilor.

Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, iar prin Decizia nr. 4546 din 16 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de contestatorii M.S.M. și M.I., a casat Decizia nr. 10 din 18 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Înalta Curte a reținut că recursul este fondat deoarece singurul criteriu pentru stabilirea despăgubirii, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este valoarea reală a imobilului, ținându-se seama de prețul cu care se vând imobilele de același fel la data efectuării raportului de expertiză. Or, în speță, punctul de vedere al expertului M.I.

însușit de instanța de apel, nu a ținut cont de acest criteriu, întrucât s-a raportat la prețurile de vânzare de la nivelul anilor 2007-2008, fără a aplica niciun indice de corecție, deși raportul s-a efectuat la data de 02 iunie 2011. De asemenea, soluția propusă de instanța de apel vine în contradicție și cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea acordată se compune din valoarea reală a bunului și din prejudiciul cauzat proprietarului. În cauză, reclamanților nu le-a fost expropriat tot terenul, ci doar 845 mp, rămânându-le în proprietate o deferentă de 447 mp pe care se află amplasată o construcție care a fost serios avariată de lucrările executate la autostradă și care nu poate fi exploatată întrucât terenul nu mai are ieșire la calea publică.

Nu se poate susține că, urmare a exproprierii, recurenților nu li s-ar fi creat un prejudiciu și că, prin acoperirea acestuia, s-ar realiza o îmbogățire fără just temei, deoarece, recurenții sunt prejudiciați, în condițiile în care, după exproprierea suprafeței de teren din litigiu, restul de teren rămas în proprietatea lor, pe care se află construcția, nu mai are cale de acces, iar construcția nu mai poate fi folosită potrivit scopului pentru care a fost edificată.

Înalta Curte a dispus ca, în rejudecare, să se refacă raportul de expertiză avându-se în vedere toate aspectele semnalate în considerentele deciziei pronunțate în recurs, respectiv stabilirea prețului real al terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză, prin aplicarea indicelui de corecție la valoarea de piață și a prejudiciului cauzat recurenților de imposibilitatea folosirii normale a imobilelor rămase în proprietatea lor; la stabilirea cuantumului prejudiciului să se aibă în vedere și constatările din raportul sinteză potrivit cărora terenul rămas în proprietatea recurenților, în urma exproprierii, nu mai are acces la calea publică. Rejudecând cauza, prin Decizia civilă nr. 1478 din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de intimatul Statul Român prin CN A.D.N.R.

SA împotriva sentinței civile nr. 1574/0103/2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a stabilit în favoarea contestatorilor dreptul la o despăgubire în cuantum total de 436.514 lei, ce va fi achitată în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: În cauză, s-au depus punctele de vedere ale experților C.M. și C.C., care valoric sunt identice, cu mențiunea că cel de-al doilea expert a calculat și valoarea actualizată a prejudiciului. Valorile de tranzacționare de pe piața liberă a terenurilor (valori de piață) nu sunt valori de despăgubire.

Expertul este obligat să țină seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, dar trebuie să ia în considerare și aspectele care diferențiază o vânzare dorită de proprietar și o expropriere, astfel încât evaluatorul trebuie să opineze pentru o valoare unitară de despăgubire justă și acoperitoare. Curtea de apel a considerat că nu se poate avea în vedere expertiza M.I. deoarece valoarea stabilită de acest expert nu se coroborează nici măcar cu valoarea stabilită de comisia de expropriere din cadrul Primăriei Bărcănești și nu are în vedere valoarea prejudiciului creat pentru restul de teren rămas neexpropriat sau pentru construcția afectată de lucrările de construire.

De asemenea, expertul M.I. s-a raportat la prețurile de vânzare de la nivelul anilor 2007-2008, fără a aplica nici un indice de corecție. Prin dezlipirea și exproprierea lotului 1 de teren, lotul 2, rămas neexpropriat, este un imobil izolat, fără cale de acces și fără cale de ieșire spre drumul de circulație; în aceste condiții de expropriere forțată, din cauza efectuării de lucrări de infrastructură și suprastructură la viitoarea autostradă, în mod corect, în raportul de expertiză omologat de către instanță, s-a avut în vedere și faptul că s-au produs degradări la structura construcției, constând din tasări neuniforme ale fundației, crăpături la zidărie, fisuri la planșee. Curtea de apel a considerat că nu poate fi avută în vedere critica formulată de apelant în sensul că experții C.C.

și C.M. nu au avut în vedere tranzacțiile efectuate la nivelul com. Bărcănești, pentru că nu există contracte de vânzare cumpărare în zonă din cauza crizei sectorului imobiliar, dar și a specificului zonei, doar patru imobile fiind în zona pasarelei peste DN 1 a autostrăzii A2. Împotriva Deciziei civile nr. 1478 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA. Prin motivele de recurs, pârâtul formulează următoarele critici de nelegalitate pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 25 și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Experți aveau obligația să analizeze prețurile care rezultă din contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor din Comuna Bărcănești, la data efectuării raportului.

Este bine cunoscut că publicațiile imobiliare prezintă doar prețurile de ofertare care sunt net superioare prețurilor de tranzacționare, prețuri care se regăsesc în contractele de vânzare cumpărare și pe care expertul era obligat să le analizeze în conformitate cu obiectivele impuse de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Stabilirea „valorii de despăgubire” pentru terenul în suprafață de 447 mp rămas neexpropriat și pentru construcție nu se regăsește în obiectivele dispuse de instanța de judecată în vederea efectuării raportului de expertiză și nici în dispozițiile Deciziei de casare nr. 4546 din 16 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte. Experții aveau obligația de a calcula prejudiciu adus prin exproprierea parțială a suprafeței de teren și nu despăgubiri.

În plus, Statul Român a expropriat numai suprafața de teren de 485 mp, nu și clădirea aflată pe teren. Prețurile de tranzacționare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul a intrat în proprietatea statului, și anume data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire. Analizând decizia recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Art. 26 din Legea nr. 33/1994 dispune că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.

Întemeindu-și hotărârea pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a apelului, curtea de apel a încălcat aceste dispoziții legale. Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză, experții menționează că au avut în vedere „cererea și oferta de proprietăți asemănătoare, conform informațiilor din cotidiene de specialitate și internet”. Prin urmare, experții nu au avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de prețuri. Or, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

În respectarea acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții imobiliare cu privire la terenuri de același fel și prețul la care s-au tranzacționat astfel de bunuri. De altfel, prin Decizia nr. 4546 din 16 octombrie 2013, pronunțată în finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte a reținut că „singurul criteriu pentru stabilirea despăgubirii, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este valoarea reală a imobilului, ținându-se seama de prețul cu care se vând imobilele de același fel”.

Or, în aplicarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., instanța de rejudecare avea obligația de a respecta dezlegările instanței de recurs asupra problemelor de drept incidente în cauză. În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, în raport și de Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of., Partea I nr. 152 din 03 martie 2015. În ceea ce privește dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului.

Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor analizate - „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului” - cât și pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiași articol, care impune pentru instanță obligația de a ține seama în calculul cuantumului despăgubirilor, atât de prețurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât și de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat). Prin urmare, nu pot fi primite criticile recurentului în sensul că Statul Român a expropriat numai suprafața de teren de 485 mp, nu și clădirea aflată pe teren, astfel încât, în cauză nu s-ar pune problema unui prejudiciu, ci numai a unei despăgubiri egale cu valoarea terenului expropriat.

De altfel, prin decizia de casare, Înalta Curte a dezlegat și acest aspect, stabilind că „n u se poate susține că, urmare a exproprierii, recurenților nu li s-ar fi creat un prejudiciu și că prin acoperirea acestuia s-ar realiza o îmbogățire fără just temei, deoarece, recurenții sunt prejudiciați, în condițiile în care, după exproprierea suprafeței de teren din litigiu, restul de teren rămas în proprietatea lor, pe care se află construcția, nu mai are cale de acces, iar construcția nu mai poate fi folosită potrivit scopului pentru care a fost edificată”. De aceea, cu ocazia rejudecării, pentru o soluționare unitară a cauzei sub aspectul despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților, în raport de probele ce se vor administra, instanța de apel urmează a stabili și întinderea prejudiciului produs reclamanților.

În aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., cuantumul cheltuielilor de judecată urmează a fi stabilit de instanța care se va pronunța asupra fondului litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 1478 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2015.