ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 892/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 892/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 11 mai 2010 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții

M.I. și M.S.M. au chemat în judecată Statul Român prin CN A.D.N.R. SA și

au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 lei, cu titlu de despăgubire

pentru suprafața expropriată de 485 mp teren, și a sumei de 150.000 lei, cu

titlul de daune materiale pentru construcția existentă pe teren, care a fost

grav avariată din cauza lucrărilor efectuate, precum și obligarea pârâtului la

plata cheltuielilor de judecată.

La data de 10

decembrie 2010, reclamanții au depus o cerere precizatoare prin care au arătat

că renunță la judecata primului capăt de cerere vizând obligarea pârâtului la

plata sumei de 450.000 lei ca despăgubire pentru suprafața expropriată de 485 mp,

fiind de acord cu despăgubirea propusă de pârât, iar în privința celui

de-al doilea capăt de cerere, și-au majorat câtimea obiectului cererii la

suma de 300.602 lei.

La data de 17 martie 2011,

reclamanții au depus o nouă precizare a acțiunii, prin care au arătat că

înțeleg să conteste Hotărârea nr. 1011 din 28 august 2009 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, motivând că despăgubirea în cuantum de

145.306 lei stabilită prin această hotărâre nu reprezintă o completă

despăgubire în sensul art. 1 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 și au solicitat

ca, la stabilirea despăgubirilor, instanța să aibă în vedere și valoarea

prejudiciilor ce le-au fost cauzate ca urmare a exproprierii parțiale, prejudiciu

ce este parte componentă și indivizibilă a despăgubirilor ce trebuie acordate.

Prin sentința civilă nr.

1574 din 01 martie 2012, Tribunalul Prahova a admis contestația precizată, a

modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1011 din 25

august 2009 emisă de intimat, în sensul că a stabilit în favoarea

contestatorilor dreptul de a încasa o despăgubire în cuantum total de 499.936

lei, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat, situat în com.

Bărcănești, în suprafață de 485 mp și valoarea prejudiciului creat

proprietarilor prin neexproprierea diferenței de teren de 447 mp și

deteriorarea majoră a locuinței aflată pe acesta. A obligat intimatul la 1.500

lei cheltuieli de judecată către contestatori.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere

următoarele considerente:

Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 1011 din 28 august 2009, s-a aprobat acordarea

de despăgubiri în valoare de 145.306 lei în favoarea contestatorilor M.I. și M.S.M.

pentru exproprierea suprafeței de 485 mp teren situat în com. Bărcănești.

Instanța a apreciat

că, în raport de caracteristicile concrete ale terenului expropriat,

corespunzător criteriilor privind amplasamentul, prețul de tranzacționare pe

piața imobiliară practicată în zonă, coeficienții pozitivi și negativi

aplicabili, precum și față de prejudiciul cauzat prin dezmembrarea terenului de

952 mp (rămânând în proprietatea contestatorilor doar suprafața de 447 mp

împreună cu locuința, ce nu poate fi exploatată întrucât nu există ieșire la

calea publică, iar locuința prezintă degradări majore din cauza lucrărilor

executate la autostradă) cuantumul just al despăgubirii cuvenite

contestatorilor este de 499.936 lei.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel intimatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Prahova, iar prin Decizia civilă nr. 10 din 18 februarie 2012, Curtea de Apel

Ploiești a admis apelurile și a schimbat în tot sentința în sensul respingerii

contestației precizate.

Instanța de apel a

constatat că singurul expert care, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, a

respectat criteriile reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

este expertul M.I. (desemnat de expropriator).

Astfel, expertul a

stabilit valoarea unitară de despăgubire a terenului (prețul maxim cu care s-au

vândut, în mod obișnuit, terenurile intravilane în unitatea administrativ-teritorială

Comuna Bărcănești) la 16,51 lei/mp, iar valoarea totală de despăgubire a

terenului, la 299,60 lei/mp. Diferența dintre cele două valori (16,15 lei/mp,

respectiv 299,60 lei/mp) reprezintă daunele aduse proprietarilor, prin

exproprierea suprafeței de 485 mp din suprafața de 932 mp (avându-se în

vedere toate aspectele legate de restul de teren rămas neexpropriat) precum și

prin deteriorarea construcției.

Instanța nu a

omologat cuantumul despăgubirilor stabilit de experții T.C. și C.C. întrucât,

pe de o parte, au avut în vedere prețurile de ofertare ale terenurilor

menționate în publicațiile imobiliare de pe internet, iar pe de altă parte, au

inclus în cuantum valoarea de piață și a terenului de 447 mp, precum și a

construcției existente pe acesta, ce nu au făcut obiectul exproprierii,

ajungându-se astfel la o îmbogățire fără justă cauză a contestatorilor.

Reclamanții au

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, iar prin Decizia nr. 4546

din 16 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de contestatorii M.S.M. și M.I., a casat Decizia nr. 10 din 18

februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Înalta Curte a reținut

că recursul este fondat deoarece singurul criteriu pentru stabilirea

despăgubirii, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este

valoarea reală a imobilului, ținându-se seama de prețul cu care se vând

imobilele de același fel la data efectuării raportului de expertiză.

Or, în speță, punctul

de vedere al expertului M.I. însușit de instanța de apel, nu a ținut cont de

acest criteriu, întrucât s-a raportat la prețurile de vânzare de la nivelul

anilor 2007-2008, fără a aplica niciun indice de corecție, deși raportul s-a

efectuat la data de 02 iunie 2011.

De asemenea, soluția

propusă de instanța de apel vine în contradicție și cu dispozițiile art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea acordată se compune din

valoarea reală a bunului și din prejudiciul cauzat proprietarului. În cauză,

reclamanților nu le-a fost expropriat tot terenul, ci doar 845 mp, rămânându-le

în proprietate o deferentă de 447 mp pe care se află amplasată o construcție care

a fost serios avariată de lucrările executate la autostradă și care nu

poate fi exploatată întrucât terenul nu mai are ieșire la calea publică.

Nu se poate susține

că, urmare a exproprierii, recurenților nu li s-ar fi creat un prejudiciu și că,

prin acoperirea acestuia, s-ar realiza o îmbogățire fără just temei, deoarece,

recurenții sunt prejudiciați, în condițiile în care, după exproprierea

suprafeței de teren din litigiu, restul de teren rămas în proprietatea lor, pe

care se află construcția, nu mai are cale de acces, iar construcția nu mai

poate fi folosită potrivit scopului pentru care a fost edificată.

Înalta Curte a dispus

ca, în rejudecare, să se refacă raportul de expertiză avându-se în vedere toate

aspectele semnalate în considerentele deciziei pronunțate în recurs,

respectiv stabilirea prețului real al terenului expropriat la data efectuării

raportului de expertiză, prin aplicarea indicelui de corecție la valoarea de

piață și a prejudiciului cauzat recurenților de imposibilitatea folosirii

normale a imobilelor rămase în proprietatea lor; la stabilirea cuantumului

prejudiciului să se aibă în vedere și constatările din raportul sinteză

potrivit cărora terenul rămas în proprietatea recurenților, în urma

exproprierii, nu mai are acces la calea publică.

Rejudecând cauza,

prin Decizia civilă nr. 1478 din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel

Ploiești a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Tribunalul Prahova și de intimatul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva

sentinței civile nr. 1574/0103/2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, a

schimbat în parte sentința atacată în sensul că a stabilit în favoarea

contestatorilor dreptul la o despăgubire în cuantum total de 436.514 lei, ce va

fi achitată în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii

și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere

următoarele considerente:

În cauză, s-au depus

punctele de vedere ale experților C.M. și C.C., care valoric sunt identice, cu

mențiunea că cel de-al doilea expert a calculat și valoarea actualizată a

prejudiciului.

Valorile de

tranzacționare de pe piața liberă a terenurilor (valori de piață) nu sunt

valori de despăgubire.

Expertul este obligat

să țină seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același

fel în unitatea administrativ teritorială, dar trebuie să ia în considerare și

aspectele care diferențiază o vânzare dorită de proprietar și o expropriere,

astfel încât evaluatorul trebuie să opineze pentru o valoare unitară de

despăgubire justă și acoperitoare.

Curtea de apel a

considerat că nu se poate avea în vedere expertiza M.I. deoarece valoarea

stabilită de acest expert nu se coroborează nici măcar cu valoarea stabilită de

comisia de expropriere din cadrul Primăriei Bărcănești și nu are în vedere

valoarea prejudiciului creat pentru restul de teren rămas neexpropriat sau

pentru construcția afectată de lucrările de construire. De asemenea, expertul M.I.

s-a raportat la prețurile de vânzare de la nivelul anilor 2007-2008, fără a

aplica nici un indice de corecție.

Prin dezlipirea și

exproprierea lotului 1 de teren, lotul 2, rămas neexpropriat, este un imobil

izolat, fără cale de acces și fără cale de ieșire spre drumul de circulație; în

aceste condiții de expropriere forțată, din cauza efectuării de lucrări de

infrastructură și suprastructură la viitoarea autostradă, în mod corect, în

raportul de expertiză omologat de către instanță, s-a avut în vedere și faptul

că s-au produs degradări la structura construcției, constând din tasări

neuniforme ale fundației, crăpături la zidărie, fisuri la planșee.

Curtea de apel a

considerat că nu poate fi avută în vedere critica formulată de apelant în

sensul că experții C.C. și C.M. nu au avut în vedere tranzacțiile efectuate la

nivelul com. Bărcănești, pentru că nu există contracte de vânzare cumpărare în

zonă din cauza crizei sectorului imobiliar, dar și a specificului zonei, doar

patru imobile fiind în zona pasarelei peste DN 1 a autostrăzii A2.

Împotriva Deciziei civile

nr. 1478 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român

prin CN A.D.N.R. SA.

Prin motivele de

recurs, pârâtul formulează următoarele critici de nelegalitate pe care le

întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 25 și art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Experți aveau

obligația să analizeze prețurile care rezultă din contractele de

vânzare-cumpărare a terenurilor din Comuna Bărcănești, la data efectuării

raportului.

Este bine cunoscut că

publicațiile imobiliare prezintă doar prețurile de ofertare care sunt net

superioare prețurilor de tranzacționare, prețuri care se regăsesc în

contractele de vânzare cumpărare și pe care expertul era obligat să le

analizeze în conformitate cu obiectivele impuse de dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994.

Stabilirea „valorii

de despăgubire” pentru terenul în suprafață de 447 mp rămas neexpropriat și

pentru construcție nu se regăsește în obiectivele dispuse de instanța

de judecată în vederea efectuării raportului de expertiză și nici în

dispozițiile Deciziei de casare nr. 4546 din 16 noiembrie 2013 pronunțată de

Înalta Curte.

Experții aveau

obligația de a calcula prejudiciu adus prin exproprierea parțială a

suprafeței de teren și nu despăgubiri. În plus, Statul Român a expropriat

numai suprafața de teren de 485 mp, nu și clădirea aflată pe teren.

Prețurile de

tranzacționare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul a intrat

în proprietatea statului, și anume data la care a fost consemnată suma stabilită

ca despăgubire.

Analizând decizia

recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Art. 26 din Legea nr.

33/1994 dispune că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.

Întemeindu-și

hotărârea pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a

apelului, curtea de apel a încălcat aceste dispoziții legale.

Astfel, în cuprinsul

raportului de expertiză, experții menționează că au avut în vedere „cererea

și oferta de proprietăți asemănătoare, conform informațiilor din

cotidiene de specialitate și internet”. Prin urmare, experții nu au

avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel

în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de prețuri. Or,

potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și instanța au

obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială.

În respectarea

acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

instanța avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească

demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze

dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții imobiliare

cu privire la terenuri de același fel și prețul la care s-au tranzacționat

astfel de bunuri.

De altfel, prin

Decizia nr. 4546 din 16

octombrie 2013, pronunțată în finalizarea primului ciclu procesual, Înalta

Curte a reținut că „singurul criteriu pentru stabilirea despăgubirii, prevăzut

de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este valoarea reală a imobilului,

ținându-se seama de prețul cu care se vând imobilele de același fel”. Or, în

aplicarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., instanța de rejudecare avea

obligația de a respecta dezlegările instanței de recurs asupra

problemelor de drept incidente în cauză.

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de

expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va

administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași

prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

în care se află bunul în litigiu, în raport și de Decizia nr. 12/2015 a

Curții Constituționale, publicată în M. Of., Partea I nr. 152 din 03

martie 2015.

În ceea ce

privește dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta

Curte reține că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul

despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a

bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului.

Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor

analizate - „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului” - cât și pe cea logică, rezultată

din coroborarea cu alin. (2) al aceluiași articol, care impune pentru

instanță obligația de a ține seama în calculul cuantumului

despăgubirilor, atât de prețurile de vânzare ale imobilelor (în

determinarea valorii reale a imobilului), cât și de daunele aduse

proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).

Prin urmare, nu pot

fi primite criticile recurentului în sensul că

Statul Român a expropriat numai

suprafața de teren de 485 mp, nu și clădirea aflată pe teren, astfel încât, în

cauză nu s-ar pune problema unui prejudiciu, ci numai a unei despăgubiri egale

cu valoarea terenului expropriat.

De altfel, prin

decizia de casare, Înalta Curte a dezlegat și acest aspect, stabilind că

„n

u se

poate susține că, urmare a exproprierii, recurenților nu li s-ar fi creat un

prejudiciu și că prin acoperirea acestuia s-ar realiza o îmbogățire fără just

temei, deoarece, recurenții sunt prejudiciați, în condițiile în care, după

exproprierea suprafeței de teren din litigiu, restul de teren rămas în

proprietatea lor, pe care se află construcția, nu mai are cale de acces, iar

construcția nu mai poate fi folosită potrivit scopului pentru care a fost

edificată”.

De aceea, cu ocazia

rejudecării, pentru o soluționare unitară a cauzei sub aspectul

despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților, în raport de probele ce se

vor administra, instanța de apel urmează a stabili și întinderea

prejudiciului produs reclamanților.

În aplicarea

prevederilor art. 274 C. proc. civ., cuantumul cheltuielilor de judecată

urmează a fi stabilit de instanța care se va pronunța asupra fondului

litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei civile nr.

1478 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 martie 2015.