ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1657/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 iunie 2011, sub nr. 2834/110/2011 pe rolul Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D.C. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâta B.C.R.A. SA București, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 171.476,05 RON (compusă din 115.959,38 RON diferență între suma 419.312,94 RON prevăzută în devizul de lucrări și suma plătită de 303.353,56 RON și suma de 55.516,67 RON, reprezentând diferența dintre suma asigurată de 60.000 RON aferentă mijloacelor fixe și suma plătită în cuantum de 4.483,33 RON), reactualizată în funcție de indicele de inflație.

Prin Sentința civilă nr. 947 din 29 noiembrie 2011, Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC D.C. SRL Bacău, invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar și, în consecință a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC D.C. SRL Bacău în contradictoriu cu pârâta B.C.R.A. SA București, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele: Între părțile în litigiu au existat raporturi juridice de asigurare decurgând din polița de asigurare din 27 aprilie 2010 având ca obiect asigurarea construcțiilor, mijloacelor fixe și a stocurilor de marfă, pentru toate riscurile, încheiată între pârâta B.C.R.A.

SA, în calitate de asigurător, și reclamanta SC D. SRL, în calitate de asigurat. Având în vedere intervenirea ulterioară a contractului de cesiune de creanță a drepturilor derivate din contractul de asigurare încheiat între SC D. SRL, în calitate de cedent, B.C.R. Sucursala Bacău, în calitate de cesionar și B.C.R.A. SA, în calitate de debitor cedat, prima instanță a reținut că reclamanta nu este titulara drepturilor pretinse, drepturile izvorâte din polița de asigurare care stă la baza acțiunii de față fiind ale cesionarului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC D. SRL Bacău, arătând în esență că soluția tribunalului este criticabilă întrucât s-a fondat pe instituția cesiunii de creanță de drept comun, fără să analizeze situația particulară dedusă judecății în cadrul căreia este incidentă cesiunea fiduciară, temeiul pretențiilor sale bazându-se pe suportarea costurilor reparațiilor efectuate.

Prin Decizia nr. 40/2012 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a admis apelul declarat de reclamanta SC D. SRL Bacău împotriva Sentinței civile nr. 947 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control a reținut, în esență, că reclamanta are calitate procesuală activă, nefiind necesar acordul băncii pentru promovarea acțiunii în nume propriu având în vedere conținutul adresei nr. 1285/2012, în cadrul căreia B.C.R.

SA Sucursala Bacău a precizat că are constituită o cesiune de creanță în scop de garanție reglementată de art. 6 - Titlul VI Legea nr. 99/1999, ce are ca efect constituirea/conservarea drepturilor rezultate din contractul de asigurare din 27 aprilie 2010 pentru a asigura executarea unei obligații (creditul contractat de către reclamantă din 16 aprilie 2008). În considerarea conținutului adresei menționate, instanța de apel a reținut că în cauză cesiunea de creanță este afectată de condiția suspensivă a neîndeplinirii obligațiilor decurgând din contractul de împrumut, astfel că, a apreciat că cesiunea nu produce efecte, până la îndeplinirea condiției. Împotriva Deciziei nr. 40/2012 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G.

SA București, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și întemeiată. În dezvoltarea criticilor formulate, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta a susținut că este străină de natura pricinii motivarea instanței de apel în sensul justificării calității procesuale active a reclamantei în raport de existența contractului de credit din 16 aprilie 2008 încheiat între SC D.C. SRL Bacău și instituția creditoare - B.C.R., față de care pârâta are calitatea de terț, acesta nefiindu-i opozabil.

În același sens, pârâta a susținut că motivele deciziei apelate, trebuiau să se refere la contractul de asigurare, iar nu la acte juridice străine de natura pricinii, încheiate între alte părți decât cele litigante, contextul în care, instanțele de fond nu au fost învestite cu soluționarea unui litigiu în realizarea drepturilor decurgând din contractul de credit, ci cu o cerere ce-și are izvorul într-un contract de asigurare. Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pârâta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății - contractul de asigurare, din care rezultă cu claritate existența cesiunii dreptului la despăgubire precum și titularii, acestui drept în persoana B.C.R.

Sucursala Bacău prin aceea că a reținut ca în cuprinsul poliței de asigurare nr. x s-a înserat o simplă mențiune în sensul că se cesionează în favoarea instituției creditoare, fără nicio altă precizare cu privire la identificarea creditoarei și la însușirea pretinsei cesiuni de către aceasta prin semnătură și ștampilă, astfel încât, din conținutul poliței de asigurare nu rezultă exprimarea acordului de voință al cesionarei B.C.R. Sucursala Bacău. Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a reiterat criticile deja expuse subsumat motivelor de nelegalitate statuate de legiuitor la pct. 7 și 8 ale aceleiași norme legale în sensul că soluția instanței se fondează pe contractul de credit încheiat între reclamantă și B.C.R.

Sucursala Bacău, în cadrul căruia nu este parte și care nu îi este opozabil, în condițiile în care a fost învestită cu o acțiune în realizarea drepturilor derivate dintr-un contract de asigurare. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Față de aceste precizări, se constată că pârâta, în memoriu de recurs, a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a dezvoltat și structurat criticile formulate subsumat acestora. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că criticile formulate de pârâtă permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțata care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată. Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv. Motivarea străină de natura pricinii se regăsește într-o hotărâre, atunci când argumentele avute în vedere de instanță în considerentele acesteia nu au legătură cu soluția și nu sunt de natură să o susțină.

În cauză, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de apel nu se regăsește niciuna dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului. Hotărârea atacată este judicios motivată, răspunzând tuturor criticilor formulate de apelanta-reclamantă, nu cuprinde motive contradictorii, considerentele acesteia fiind conforme cu dispozitivul, iar argumentele pentru care a admis calea ordinară de atac susțin întru totul soluția pronunțată. Referitor la critica potrivit căreia decizia atacată se fondează pe argumente străine de natura pricinii, respectiv pe contractul de credit din 16 aprilie 2008 încheiat între B.C.R. Sucursala Bacău, în calitate de creditor împrumutător care nu este parte în litigiul dedus judecății și reclamanta în cauză, SC D.C.

SRL Bacău în calitate de debitor împrumutat, Înalta Curte reține că pârâta, ori este în eroare, ori face aceste afirmații exclusiv pro cauza, fapt pentru care le înlătură ca nefondate având în vedere că, soluția instanței de apel nu se bazează nicidecum pe un astfel de argument, curtea menționând acest înscris doar cu referire la adresa nr. 1285/2012, în cuprinsul căreia însăși creditoarea cesionară, despre care pârâta susține că este persoană cu legitimare procesuală activă în cauză, recunoaște că cesiunea poliței de asigurare deduse judecății este afectată de condiția suspensivă a neexecutării obligațiilor asumate de reclamanta debitoare în cadrul contractului de credit.

Astfel, Înalta Curte reține că susținerea părții nu corespunde realității celor consemnate în considerentele deciziei atacate și că în argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel are în vedere exact actul de cesiune invocat în apărare de pârâta însăși, interpretat funcție de probatoriul administrat - adresa anterior amintită, emanată chiar de la cesionara creditoare, ca fiind afectat de condiția suspensivă a neîndeplinirii de către reclamanta debitoare a obligațiilor ce îi incumbau potrivit contractului de credit și doar în această măsură și în acest sens a făcut vorbire despre el. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea atacată, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Altfel spus, acest motiv de recurs, sancționează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voința părților exprimată în actul dedus judecății. În speță, Înalta Curte constată că criticile dezvoltate de recurenta-pârâtă subsumat acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate, reținând că instanța de apel a analizat amplu și judicios actul dedus judecății, respectiv clauzele acestuia, cu respectarea principiului forței obligatorii a actelor legal făcute - pacta sunt servanda, consacrat de dispozițiile art. 969 - 970 C. civ., exhibând voința reală a părților, prin raportarea acestora la probatoriul administrat. În acest sens, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de prim control judiciar a calificat natura juridică a contractului de cesiune a poliței de asigurare încheiată între părțile în litigiu ca fiind afectat de o condiție suspensivă, a cărei neîndeplinire face inoperantă cesiunea.

În ceea ce privește critica vizând pretinsa interpretare eronată a actului dedus judecății, respectiv a contractului de cesiune a drepturilor decurgând din contractul de asigurare încheiat între părțile litigante, Înalta Curte constată că pârâta confundă accepțiunea sintagmei "greșita interpretare a actului juridic dedus judecății". Astfel, instanța de recurs constată ca referirile instanței de apel la faptul că nu s-a menționat numele cesionarei pe polița de asigurare reprezintă o constatare reală a acesteia relativ la actul invocat în apărare de pârâtă, care însă nu este interpretată în sensul că cesionara nu ar putea fi identificată, dovada care infirmă susținerea pârâtei în acest sens fiind chiar indicarea expresă a cesionarei B.C.R.

Sucursala Bacău. În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte reține că această critică nu se înscrie între cele de natură să constituie denaturarea voinței reale a părților exprimată în clauzele contractului de cesiune. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.

Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale. Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat în raport cu exigențele unui anumit text de lege. De asemenea, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este incident și atunci când, în dezlegarea pricinii, instanța face aplicarea unei norme generale nesocotind existența unei norme speciale. În speță, pârâta nu a dezvoltat niciuna dintre ipotezele menționate, limitându-se să reitereze criticile formulate subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., fără a indica în concret vreo normă legală care să fi fost încălcată ori greșit aplicată În cazul de față, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că pârâta prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de apel, modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat probele administrate, cum este în speță, cazul adresei nr. 1285/2012 emisă de B.C.R.

SA Sucursala Bacău, în raport de conținutul căreia instanța a apreciat că cesiunea poliței de asigurare este afectată de condiția suspensivă a neîndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contractul de credit, nu pot constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA București împotriva Deciziei nr. 40/2012 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, să fie respins, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., cum recurenta-pârâta a căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală și având în vedere cererea dovedită cu înscrisurile depuse la dosar de către intimata-reclamantă, urmează a fi obligata recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA București la plata sumei de 2.699,99 RON, cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei-reclamante SC D.C. SRL Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA București împotriva Deciziei nr. 40/2012 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA București să-i achite intimatei-reclamante SC D.C. SRL Bacău suma de 2.699,99 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS