ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 591/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 230 din 4 martie 2003, a condamnat pe inculpatul M.B. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.183 cu aplicarea art .99 și 109 C. pen. Totodată, instanța a menținut starea de arest, a dedus prevenția de la 12 decembrie 2001, la zi și l-a obligat pe inculpat, în solidar, cu părțile responsabile civilmente M.A. și A.M., să plătească 70.000.000 lei despăgubiri părții civile V.B. S-a reținut că: -la 11 decembrie 2001, între inculpat și B.V. a avut loc un conflict spontan; -în timpul altercației B.V.

a ridicat piciorul stâng, moment în care inculpatul i-a aplicat o lovitură de cuțit în coapsă, selecționându-i artera și vena femurală; -victima a decedat la scurt timp datorită hemoragiei interne, iar inculpatul a fugit, predându-se a doua zi organelor de poliție; -V.B., mama victimei, s-a constituit parte civilă cu suma de 70.000.000 lei pe care inculpatul și părțile responsabile civilmente, părinții săi au fost de acord să le plătească. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpat au fost respinse, ca nefondate de către Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 377 din 16 iulie 2003. Împotriva acestei decizii, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

În ambele recursuri, se invocă temeiul prevăzut de art. 385 9 pct. (14) C. proc. pen. susținându-se greșita individualizare a pedepsei. Parchetul de lângă Curtea de Apel susține că pedeapsa aplicată inculpatului, deși acesta este minor, este prea mică, nefiind de natură a duce la reeducarea lui. Contrar, celor susținute de parchet, inculpatul susține în recursul său că, dimpotrivă, pedeapsa ce i s-a aplicat, ar fi prea aspră, neținând seama de toate criteriile de individualizare. Examinându-se recursurile declarate, în raport de probele dosarului, Curtea consideră că recursul parchetului este întemeiat. Într-adevăr, pedeapsa de numai 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului M.B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.183 cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., este prea mică, necorespunzând tuturor criteriilor de individualizare, prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În raport de aceste criterii, pedeapsa aplicată inculpatului nu este de natură a-și realiza scopul, neținând seama de gravitatea faptei rezultată din atitudinea agresivă a inculpatului, modul în care acesta a acționat și intensitatea loviturii aplicate. Inculpatul, purtător de cuțit cu o lamă de aproximativ 10 cm a lovit spontan și cu intensitate victima în coapsa stângă, producându-i decesul, prin secționarea arterei și venei femurale.

După săvârșirea faptei, constatând apariția martorilor, inițial, a părăsit locul infracțiunii și chiar localitatea, revenind a doua zi, când s-a predat organelor de poliție, dându-și seama că fusese văzut de martori. Or, în raport de aceste elemente, de gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, aplicarea unei sancțiuni în sensul minimului special prevăzut de lege, este nejustificat întrucât se impune privirea recursului declarat de parchet ca întemeiat și admiterea lui, ca atare, casându-se decizia atacată precum și sentința, numai cu privire la individualizarea pedepsei, ce va fi majorată, pentru a corespunde exigențelor unei bune individualizări a pedepsei. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii și se va computa prevenția, la zi.

În ce privește recursul declarat de inculpat, în baza argumentelor ce au dus la admiterea recursului parchetului, va trebui respins, în baza art. 385 15 alin.(1) pct. (1) lit. b) C. proc. pen., fiind nefondat. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 377 din 16 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul M.B. Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 230 din 4 martie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.183 C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm.C. pen., de la 2 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare. Compută prevenția de la 12 decembrie 2001 la 30 ianuarie 2004. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii penale.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Obligă pe recurent în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 ianuarie 2004.