ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 591/2004

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 230 din 4 martie

2003, a condamnat pe inculpatul M.B. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art.183 cu aplicarea art .99 și 109 C. pen.

Totodată,

instanța a menținut starea de arest, a dedus prevenția de la 12 decembrie 2001,

la zi și l-a obligat pe inculpat, în solidar, cu părțile responsabile

civilmente M.A. și A.M., să plătească 70.000.000 lei despăgubiri părții civile V.B.

S-a

reținut că:

-la 11

decembrie 2001, între inculpat și B.V. a avut loc un conflict spontan;

-în

timpul altercației B.V. a ridicat piciorul stâng, moment în care inculpatul i-a

aplicat o lovitură de cuțit în coapsă, selecționându-i artera și vena femurală;

-victima

a decedat la scurt timp datorită hemoragiei interne, iar inculpatul a fugit,

predându-se a doua zi organelor de poliție;

-V.B.,

mama victimei, s-a constituit parte civilă cu suma de 70.000.000 lei pe care

inculpatul și părțile responsabile civilmente, părinții săi au fost de acord să

le plătească.

Apelurile

declarate împotriva acestei sentințe de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și inculpat au fost respinse, ca nefondate de către Curtea de Apel

București, secția I penală, prin decizia nr. 377 din 16 iulie 2003.

Împotriva

acestei decizii,  au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul.

În

ambele recursuri, se invocă temeiul prevăzut de art. 385

9

pct. (14) C.

proc. pen. susținându-se greșita individualizare a pedepsei.

Parchetul

de lângă Curtea de Apel susține că pedeapsa aplicată inculpatului, deși acesta

este minor, este prea mică, nefiind de natură a duce la reeducarea lui.

Contrar,

celor susținute de parchet, inculpatul susține în recursul său că, dimpotrivă,

pedeapsa ce i s-a aplicat, ar fi prea aspră, neținând seama de toate criteriile

de individualizare.

Examinându-se

recursurile declarate, în raport de probele dosarului, Curtea consideră că

recursul parchetului este întemeiat.

Într-adevăr,

pedeapsa de numai 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului M.B. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.183 cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen., este prea mică, necorespunzând tuturor criteriilor de individualizare,

prevăzute de lege.

Potrivit

art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

În

raport de aceste criterii, pedeapsa aplicată inculpatului nu este de natură

a-și realiza scopul, neținând seama de gravitatea faptei rezultată din

atitudinea agresivă a inculpatului, modul în care acesta a acționat și

intensitatea loviturii aplicate.

Inculpatul,

purtător de cuțit cu o lamă de aproximativ 10 cm a lovit spontan și cu

intensitate victima în coapsa stângă, producându-i decesul, prin secționarea

arterei și venei femurale.

După

săvârșirea faptei, constatând apariția martorilor, inițial, a părăsit locul

infracțiunii și chiar localitatea, revenind a doua zi, când s-a predat

organelor de poliție, dându-și seama că fusese văzut de martori.

Or, în

raport de aceste elemente, de gradul de pericol social concret al faptei deduse

judecății, aplicarea unei sancțiuni în sensul minimului special prevăzut de

lege, este nejustificat întrucât se impune privirea recursului declarat de parchet

ca întemeiat și admiterea lui, ca atare, casându-se decizia atacată precum și

sentința, numai cu privire la individualizarea pedepsei, ce va fi majorată,

pentru a corespunde exigențelor unei bune individualizări a pedepsei.

Se vor

menține celelalte dispoziții ale hotărârii și se va computa prevenția, la zi.

În ce

privește recursul declarat de inculpat, în baza argumentelor ce au dus la

admiterea recursului parchetului, va trebui respins, în baza art. 385

15

alin.(1) pct. (1) lit. b) C. proc. pen., fiind nefondat.

Văzând

și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr. 377 din 16 iulie 2003 a Curții de Apel      București, secția I

penală, privind pe inculpatul M.B.

Casează decizia penală

atacată, precum și sentința penală nr. 230 din 4 martie 2003 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei.

Majorează pedeapsa

aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.183 C. pen. cu

aplicarea art. 99 și urm.C. pen., de la 2 ani și 6 luni închisoare la 4 ani

închisoare.

Compută prevenția de la

12 decembrie 2001 la 30 ianuarie 2004.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii penale.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

Obligă pe recurent în

solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 30 ianuarie 2004.