ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea formulată de petiționara I.D.V., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 8049/2010, s-a schimbat desființarea rezoluției din

5 august 2010 dată în Dosarul nr. 823/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de intimata Curelea Lavinia, judecător la Înalta Curte de Casație și

Justiție, președintele Secției civile și de proprietate intelectuală, și a

rezoluției din 20 septembrie 2010 din Dosarul nr. 7669/3487/II-2/2010 al

procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin

rezoluțiile mai sus arătate s-a reținut că din examinarea actelor premergătoare

începerii urmăririi penale, nu sunt indicii că intimata s-ar face vinovată de săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu ce a fost reclamată, atâta vreme cât

magistrații nu pot avea calitatea de subiect activ al acestei infracțiuni numai

pornind de la considerentul că a adoptat o soluție sau alta.

Împotriva

rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, petiționara a

formulat prezenta plângere susținând că:

Au fost

încălcate dispozițiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen. întrucât nu a primit

comunicarea rezoluției din Dosarul nr. 7669 înregistrată la 27 august 2010,

precum și a rezoluției din 5 august 2010, decât în urma sesizării sale. În

același sens au fost invocate și dispozițiile art. 221 alin. (6) C. proc. pen.

O altă

critică se referă la nerespectarea dispozițiilor art. 221

1

C. proc.

pen. susținând că, deși plângerea a fost adresată prin e-mail procurorului

general adjunct, aceasta a fost înregistrată numai după o lună de zile.

O altă

critică vizează modul în care au fost adoptate cele două rezoluții, fără ca procurorul

să solicite dosarele vizate în plângere și fără a se observa că intimata a luat

măsura respingerii cererilor de suspendare dar și de strămutare fără o analiză

a actelor și probelor depuse.

Plângerea

formulată este nefondată pentru următoarele considerente:

Referitor

la susținerea petiționarei că rezoluția dată la 20 septembrie 2010 în Dosarul nr.

7669/II-2/2010 de procurorul ierarhic superior i-a fost comunicată petiționarei

la 05 octombrie 2010 (fila 21) și primită de petiționară la 07 octombrie 2010

(fila 25). De la această dată pentru petiționară curge termenul de 20 de zile

prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen.. Împrejurarea că petiționara a

formulat plângere înainte de comunicare demonstrează diligență din partea

acesteia fără nici o legătură cu comunicarea la datele mai sus arătate. Critica

privitoare la lipsa mențiunilor privind incidența dispozițiilor art. 278 alin.

(3) C. proc. pen. din dovada de comunicare din 09 august 2010 este nereală, așa

cum rezultă din actul menționat (fila 18).

Critica

petiționarei privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 221 alin. (1) C. proc.

pen. se regăsește numai în cuprinsul sesizării în timp ce din solicitare și

rezoluții reiese că aceasta a fost înaintată de către petiționară prin e-mail

la 27 iulie 2010, înregistrată la Cabinetul procurorului general adjunct la

aceeași dată, și au fost soluționate cu respectarea termenelor prevăzute de

lege.

Cât

privește netemeinicia rezoluțiilor în raport de motivele invocate se constată

că acestea sunt temeinice și legale.

Astfel, din

examinarea actelor premergătoare rezultă că cele trei cereri de strămutare au

fost repartizate aleatoriu și au primit termen la 13 ianuarie 2011 și,

respectiv, 21 ianuarie 2011. La cererile de suspendare cu care a fost corect

investită intimata în calitate de președinte al Secției civile și de

proprietate intelectuală, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 40 C. proc.

civ. conform cărora, președintele instanței poate să ordone suspendarea

judiciară, dacă apreciază că acest lucru este necesar.

Rezultă

astfel că, activitatea intimatei în calitate de magistrat ce avea legal să se

pronunțe asupra cererilor de suspendare, s-a circumscris înfăptuirii actului de

justiție în limitele legii și ale atribuțiilor de serviciu, ce nu pot fi supuse

decât cenzurii legale în cadrul căilor de atac.

Prin

urmare, rezoluțiile adoptate de procuror fiind temeinice și legale, urmează ca

în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a)

1

C. proc. pen.,

plângerea să fie respinsă ca nefondată.

Văzând

și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

H O T Ă R Ă

Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara

I.D.V.

împotriva

rezoluției nr. 823/P/2010 din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care

o menține.

Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată

în ședință publică, azi 15 noiembrie 2010.