ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3625/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul H.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 97 din 16 martie 2011 emisă de pârât și reanalizarea cauzei. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin petiția din 16 noiembrie 2010 s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru a analiza și a-i comunica dacă excludere sa de la dreptul de a se pensiona anticipat potrivit art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în comparație cu alți colegi ai săi, care au îndeplinit aceleași condiții, reprezintă o discriminare.

Reclamantul a precizat că este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, iar anterior a lucrat în poliție, ca ofițer de cercetare penală, din anul 1975 până în anul 1994, când a intrat în magistratură, în perioada anilor 1982 - 1994 îndeplinind și funcția de șef birou cercetări penale la poliția Municipiului Hunedoara. Din 28 iunie 1979 este absolvent al Facultăți de Drept Universitatea din București, dată când a susținut examenul de licență. Casa Județeană de Pensii Hunedoara, prin Decizia nr. 7144 din 21 septembrie 2009 i-a respins cererea de pensionare anticipată, motivat de faptul că nu se încadrează în dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Decizia a fost atacată în instanță, în prezent cauza fiind în recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a clarifica acest aspect s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care prin Hotărârea nr. 97 din 16 martie 2011 a dispus admiterea excepției de necompetență a consiliului și clasarea cauzei, făcând trimitere la Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curții Constituționale. Prin Sentința civilă nr. 212 din 5 iulie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul H.D. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că sesizarea reclamantului adresată Consiliului Național pentru combaterea Discriminării a vizat limitarea prin art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a funcțiilor care pot fi luate în calcul la stabilirea vechimii de 25 de ani, necesară pentru a putea beneficia de pensie de serviciu, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani.

Prin Hotărârea nr. 97 din 16 martie 2011 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția de necompetență materială a consiliului și a decis clasarea cauzei. Pentru a hotărî astfel Consiliul a avut în vedere Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curții Constituționale, reținând că nu are competența materială de a se pronunța prin hotărâre asupra actelor normative, fiind depășite atribuțiile stabilite prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul H.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că hotărârea CNCD este nelegală și netemeinică fiindcă nu a răspuns la ce s-a solicitat.

Recurentul mai susține că motivarea Curții se axează pe decizia Curții Constituționale, pe care o interpretează unilateral și nu aduce nici un argument în plus pentru a-și susține hotărârea dată, prin urmare este netemeinică și nelegală fiindcă, decizia Curții Constituționale, nu interzice CNCD să constate o discriminare și să sesizeze legiuitorul pentru armonizarea legislației. Recurentul își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 304 1 și art. 314 C. proc. civ. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, prin discriminare se înțelege „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenență la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, analizând excepția de neconstituționalitate a art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată, a reținut că: „în măsura în care s-ar admite că pe calea controlului jurisdicțional Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate să constate existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilității acestor dispoziții.

Într-o atare împrejurare, se pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicabilității altora, dar și în competențele Curții Constituționale, care îndeplinește rolul de legislator negativ, atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminării”. Înalta Curte constată că în raport de considerentele reținute de Curtea Constituțională în decizia nr. 997/2008 și având în vedere că în cauză se invocă situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul normei legale, în mod corect a apreciat pârâtul prin Hotărârea nr. 97 din 16 martie 2011 asupra excepției de necompetență ridicată din oficiu, conform art. 28 și art. 29 din Ordinul C.N.C.D.

nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor. Examinând conținutul petiției și legislația în vigoare Înalta Curte apreciază că în mod corect, Colegiul Director a reținut că petentul face referire la limitarea funcțiilor care pot fi luate în calcul la stabilirea vechimii de 25 de ani în magistratură prin art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Astfel, Colegiul Director este chemat să se pronunțe cu privire la o circumstanță ce decurge din procesul legislativ, împrejurare ce instituie discriminări, în opinia petentului, în contradicție cu principiul nediscriminării.

Este adevărat că înaintea adoptării Deciziei nr. 997 din 7 octombrie 2008 de către Curtea Constituțională, CNCD a constatat existența unui tratament diferențiat față de persoanele care au ocupat funcția de ofițer de cercetări penale în cadrul Ministerului Administrație și Internelor comparativ cu persoanele care au ocupat funcțiile prevăzute în art. 86 din Legea nr. 303/2004, persoane aflate în situații similare, cărora în mod nejustificat și obiectiv li s-a aplicat un tratament diferit cu privire la excluderea celor care au ocupat funcții de execuție sau conducere, de specialitate juridică, în cadrul organelor administrației publice din art. 86 din Legea nr. 303/2004 și a recomandat Ministerului Justiției să aplice un tratament asemănător categoriilor profesionale ce presupun condiții de studii asemănătoare și atribuții specifice domeniului juridic, prin includerea categoriei ofițerilor de cercetare penală în prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004.

Însă, în prezent, Înalta Curte constată că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în mod corect a interpretat dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008 invocând excepția de necompetență a consiliului. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.D. împotriva sentinței nr. 212/2011 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM