ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3625/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul H.D. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea

Hotărârii nr. 97 din 16 martie 2011 emisă de pârât și reanalizarea cauzei.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că prin petiția din 16 noiembrie 2010 s-a adresat

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru a analiza și a-i

comunica dacă excludere sa de la dreptul de a se pensiona anticipat potrivit

art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în comparație cu alți colegi ai săi,

care au îndeplinit aceleași condiții, reprezintă o discriminare.

Reclamantul a

precizat că este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, iar anterior

a lucrat în poliție, ca ofițer de cercetare penală, din anul 1975 până în anul

1994, când a intrat în magistratură, în perioada anilor 1982 - 1994 îndeplinind

și funcția de șef birou cercetări penale la poliția Municipiului Hunedoara. Din

28 iunie 1979 este absolvent al Facultăți de Drept Universitatea din București,

dată când a susținut examenul de licență.

Casa Județeană de

Pensii Hunedoara, prin Decizia nr. 7144 din 21 septembrie 2009 i-a respins

cererea de pensionare anticipată, motivat de faptul că nu se încadrează în

dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Decizia a fost atacată

în instanță, în prezent cauza fiind în recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a clarifica

acest aspect s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,

care prin Hotărârea nr. 97 din 16 martie 2011 a dispus admiterea excepției de

necompetență a consiliului și clasarea cauzei, făcând trimitere la Decizia nr.

997 din 7 octombrie 2008 a Curții Constituționale.

Prin Sentința civilă

nr. 212 din 5 iulie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul H.D. în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că sesizarea reclamantului adresată

Consiliului Național pentru combaterea Discriminării a vizat limitarea prin

art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a funcțiilor care pot fi luate în

calcul la stabilirea vechimii de 25 de ani, necesară pentru a putea beneficia

de pensie de serviciu, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani.

Prin Hotărârea nr. 97

din 16 martie 2011 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis

excepția de necompetență materială a consiliului și a decis clasarea cauzei.

Pentru a hotărî

astfel Consiliul a avut în vedere Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curții

Constituționale, reținând că nu are competența materială de a se pronunța prin

hotărâre asupra actelor normative, fiind depășite atribuțiile stabilite prin

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul H.D. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că hotărârea CNCD este nelegală și netemeinică fiindcă nu a

răspuns la ce s-a solicitat.

Recurentul mai

susține că motivarea Curții se axează pe decizia Curții Constituționale, pe

care o interpretează unilateral și nu aduce nici un argument în plus pentru

a-și susține hotărârea dată, prin urmare este netemeinică și nelegală fiindcă,

decizia Curții Constituționale, nu interzice CNCD să constate o discriminare și

să sesizeze legiuitorul pentru armonizarea legislației.

Recurentul își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 304

1

și art. 314 C. proc. civ.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, prin discriminare se înțelege „orice

deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă,

naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex,

orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV

sau apartenență la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect

restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în

condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a

drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social,

cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, analizând excepția

de neconstituționalitate a art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată, a reținut

că: „în măsura în care s-ar admite că pe calea controlului jurisdicțional

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate să constate existența

unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme

legale, hotărârea consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilității

acestor dispoziții. Într-o atare împrejurare, se pune în discuție legitimitatea

acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea

aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicabilității altora, dar

și în competențele Curții Constituționale, care îndeplinește rolul de

legislator negativ, atunci când constată lipsa de conformitate dintre

prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale, sub aspectul

art. 16 referitor la principiul nediscriminării”.

Înalta Curte constată

că în raport de considerentele reținute de Curtea Constituțională în decizia

nr. 997/2008 și având în vedere că în cauză se invocă situații discriminatorii

ce își au izvorul direct în conținutul normei legale, în mod corect a apreciat

pârâtul prin Hotărârea nr. 97 din 16 martie 2011 asupra excepției de

necompetență ridicată din oficiu, conform art. 28 și art. 29 din Ordinul

C.N.C.D. nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea procedurii interne de

soluționare a petițiilor și sesizărilor.

Examinând conținutul

petiției și legislația în vigoare Înalta Curte apreciază că în mod corect,

Colegiul Director a reținut că petentul face referire la limitarea funcțiilor

care pot fi luate în calcul la stabilirea vechimii de 25 de ani în magistratură

prin art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Astfel, Colegiul Director este

chemat să se pronunțe cu privire la o circumstanță ce decurge din procesul

legislativ, împrejurare ce instituie discriminări, în opinia petentului, în

contradicție cu principiul nediscriminării.

Este adevărat că

înaintea adoptării Deciziei nr. 997 din 7 octombrie 2008 de către Curtea

Constituțională, CNCD a constatat existența unui tratament diferențiat față de

persoanele care au ocupat funcția de ofițer de cercetări penale în cadrul

Ministerului Administrație și Internelor comparativ cu persoanele care au

ocupat funcțiile prevăzute în art. 86 din Legea nr. 303/2004, persoane aflate

în situații similare, cărora în mod nejustificat și obiectiv li s-a aplicat un

tratament diferit cu privire la excluderea celor care au ocupat funcții de

execuție sau conducere, de specialitate juridică, în cadrul organelor

administrației publice din art. 86 din Legea nr. 303/2004 și a recomandat

Ministerului Justiției să aplice un tratament asemănător categoriilor

profesionale ce presupun condiții de studii asemănătoare și atribuții specifice

domeniului juridic, prin includerea categoriei ofițerilor de cercetare penală

în prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004.

Însă, în prezent,

Înalta Curte constată că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării în mod corect a interpretat dispozițiile deciziei Curții

Constituționale nr. 997/2008 invocând excepția de necompetență a consiliului.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

Prin urmare, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de H.D. împotriva sentinței nr. 212/2011 din 5 iulie 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM