ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4514/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4514/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 638 din 8 februarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cluj-Napoca și Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor împotriva Sentinței civile nr. 183 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta M.S.C.M.
Cluj-Napoca, ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, la data de 9 martie 2012, a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă M.S.C.M. Cluj-Napoca, arătând că prin decizia atacată nu s-a dat o justă soluționare cauzei, cu încălcarea dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. Se precizează în această cale extraordinară de atac că, întrucât la data formulării acestei cereri hotărârea atacată nu era redactată, cererea va fi completată după redactarea hotărârii. Analizând cererea de revizuire de față, Înalta Curte o va anula pentru următoarele considerente: Cererea de revizuire formulată de intimata-reclamantă M.S.C.M.
Cluj-Napoca la data de 9 martie 2012 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aceasta nefiind motivată nici până la data de 1 noiembrie 2012, deși revizuenta a luat cunoștință de cuprinsul deciziei atacate de vreme ce a exercitat împotriva acesteia și calea extraordinară de atac a contestației în anulare (Dosar nr. 1399/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu termen de judecată la data de 17 octombrie 2012). Potrivit art. 326 alin. (1) C. proc. civ. cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. În această materie legea nu cuprinde dispoziții speciale cu privire la cuprinsul cererii de revizuire, astfel încât urmează a se aplica, prin analogie, prevederile art. 82 - 84 și art. 112 C. proc.
civ. cu privire la elementele cererii de chemare în judecată. Întrucât dispozițiile legale în materie nu cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun, urmează ca în ceea ce privește cuprinsul cererii de revizuire să fie aplicate dispozițiile art. 112 pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de revizuire va cuprinde și arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază. Revizuenta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 322 și următoarele C. proc. civ., fără a arăta motivele în fapt avute în vedere la declararea căii de atac, astfel încât instanța învestită cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac de retractare să poată realiza controlul judiciar.
Pentru considerentele anterior arătate, având în vedere că până la termenul de judecată acordat revizuenta nu și-a motivat cererea și nu a precizat cazurile de revizuire pentru care solicită retractarea deciziei pronunțate de instanța de recurs, Înalta Curte va anula cererea de revizuire formulată de M.S.C.M. Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează cererea de revizuire formulată de M.S.C.M. Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 638 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.