ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 468/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 29 ianuarie 2014, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 535/2/2014, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) în referire la art. 110 din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată, lucrarea nr. 98/11-5/2014 întocmită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Sesizarea Parchetului are ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 08 ianuarie 2014 de către autoritățile judiciare italiene (judecătorul pentru proceduri preliminare din cadrul Tribunalului din Veneția], privind persoana solicitată G.I., cu pseudonimul „P.",din Republica Moldova,  având cetățenie română și moldovenească, pentru comiterea infracțiunii de participare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 416 bis, alin. (1), (2) și (4) și art. 4 din Legea nr. 146/2006, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării persoanei solicitate pentru o perioadă de 30 de zile.

În cuprinsul sesizării s-a făcut precizarea că numitul G.I. se află deja în stare de arest preventiv dispusă de instanță în cauza nr. 46/D/P/2012 a Direcției de I.I.C.O.T. - Structura Centrală pentru alte fapte decât cele care constituie mandatul european de arestare.

Fapta care face obiectul mandatului european de arestare este prevăzută de art. 96 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată, iar limitele de pedeapsă prevăzute de legea italiană pentru această infracțiune sunt cuprinse între 7 și 12 ani închisoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, la termenul de judecată din 29 ianuarie 2014, s-a procedat la verificarea identității persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european de arestare și care a relatat că are cunoștință despre fapta imputată de statul emitent al mandatului european de arestare, dar nu este autorul infracțiunilor pentru care autoritățile italiene solicită a fi predat.

Mandatul european de arestare, emis la data de 08 ianuarie 2014 de către autoritățile judiciare italiene (judecătorul pentru proceduri preliminare din cadrul Tribunalului din Veneția), împotriva cetățeanului român G.I. reține, ca situație de fapt, împrejurarea că, persoana solicitată a făcut parte, în perioada anului 2002 și până în luna iulie 2011, din asociația criminală constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni și denumită „Vor v'zacone", asociație cu caracter de tip mafiot, având origine în teritoriile cuprinse în fosta Uniune Sovietica (în cazul de față, asociația fiind înrădăcinată în mod special în Republica Moldova), cu teritoriul operativ în mod prezumabil și în restul Europei, cuprinzând de altfel și teritoriul Statului Italian. Asociația avea scopul de a utiliza forța de intimidare derivată din puterea grupului asociat, în scopul săvârșirii unei serii indefinite de infracțiuni, printre care, în mod special, activitatea de șantaj și escrocherii săvârșite în dauna compatrioților lor care desfășurau diferite activități economice.

Numitul G.I./I. avea calitatea de șef recunoscut („Vor") a unei secții aparținând aceleiași organizații criminale constituite, fiind numit "P.", secția respectivă desfășurându-și activitatea în Italia, în zona orașelor Verona, Vleenza, Veneția, Modena, Bologna, Reggio Emilia și Brescia.

Numitul T. avea calitatea de referent din Italia a numitului G.I./I. („polojenet"); numitul P.A. avea calitatea de referent a aceleiași asociații pentru zona Verona și Vicenta ("smotrascii", iar câteodată fiind indicat si in calitate de "polojenet" local). Numitul V.M. avea calitatea de referent al aceleiași asociații pentru zona Modena; numitul M.V. avea calitatea de referent al aceleiași asociații pentru zona Bologna; numitul T.A. avea calitatea de referent a aceleiași asociații pentru zona Brescia; numitul A.I. avea calitatea de referent al aceleiași asociații pentru zona Torino; numitul F./C.N. avea calitatea de referent a aceleiași asociații (intermediar referitor la numitul P.) pentru zona Venetia/Mestret numiții G.R., T.S. și T.V. aveau calitatea de referenți ai aceleiași asociații pentru zona Ferrara; numiții C.S. și C.V. aveau calitatea de referenți ai aceleiași asociații (cu referire la șeful "Vor" P.P.T. zis "M.N.") tot pentru zona Verona; numitul G.A. avea calitatea de referent al aceleiași asociații pentru zonele Parma și Piacenza (dar și aceștia făceau referire la șeful „Vor" P.P.T. zis "M.N."); numitul G.V. avea calitatea de referent al aceleiași asociații (tot cu referire la „vor" P.P.T. zis "M.N.") pentru zona Parma; numitul L.I. avea calitatea de referent al aceleiași asociații pentru zona Padova; numitul B.V. avea calitatea de referent a aceleiași asociații pentru zona Reggio Emilia; numitul P.O. avea calitatea de referent a aceleiași asociații (dar era șeful unei alte secții aparținând asociației criminale, așa zis grupul B.).

Deci, toți participanții la asociația criminală numiți mai sus aveau calitatea de șefi, conducători și organizatori ai aceleiași organizații criminale, cu reținerea circumstanței agravante în sarcina acestora de săvârșirea infracțiunii în modalitate transnaționala, din moment ce asociația avea o particulară forță provenită și conferită de diferitele ramificații internaționale în cadrul grupului criminal, precum și circumstanța agravantă de asociație armată, întrucât structura criminală descrisă mai sus avea în dotare diferite arme în scopul obținerii obiectivelor ilegale prefixate.

Potrivit legii italiene, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 416 bis, alin. (1), (2) și (4) și art. 4 din Legea nr. 146/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 300/2013 și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din legea de mai sus.

Astfel, mandatul european de arestare a fost emis, la data de 08 ianuarie 2014, de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Veneția, în temeiul ordonanței de aplicare a măsurii cautelare de detenție preventivă în închisoare, emisă la data de 11 noiembrie 2013 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Veneția, în cadrul Dosarului penal nr. 2888/09 Registru pentru începerea urmăririi penale și nr. 2676/10 Registru J.E.E.P. (Registrul judecătorului pentru cercetări preliminare).

S-a reținut că infracțiunea pentru care se solicită predarea persoanei solicitate este prevăzută de art. 416 bis, alin. (1), (2) și (4) și art. 4 din Legea nr. 146/2006.

Această infracțiune, indicată în mandatul european de arestare, este prevăzută la art. 96 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru care nu este necesară îndeplinirea dublei incriminări.

Totodată, Curtea a ținut cont de faptul că mandatul european de arestare se soluționează și se execută în regim de urgență, așa cum prevăd dispozițiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și că audierea persoanei solicitate, când nu consimte la predare, este limitată la două aspecte, respectiv, motivele obligatorii sau opționale de neexecutare și eventualele obiecții privind identitatea, astfel cum prevede art. 103 alin. 7 din aceeași lege.

Referitor la cerințele reglementate de art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea a reținut că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, astfel cum a declarat la termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2014.

Curtea a ținut seama de poziția exprimată de către persoana solicitată cu ocazia audierii sale, acesta menționând că nu este de acord cu predarea sa în Italia, precum și de motivele de refuz la executare invocate.

Cât privește motivele de refuz al executării mandatului european de arestare constând în starea de graviditate în care se află soția sa, faptul că nu a săvârșit infracțiunea imputată, că nu s-a aflat niciodată pe teritoriul Italiei și că are afaceri judiciare în România, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de lege, deoarece nu sunt inserate în dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 modificată; care prevăd, în mod expres și limitativ, motivele obligatorii și, respectiv, opționale, de refuz al executării.

În analiza acestui aspect, instanța a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunțat și de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.

Cu referire la motivul opțional de refuz al executării invocat de către persoana solicitată, respectiv, cel prevăzut de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 - când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare - Curtea reținea reținut ca acest motiv nu este aplicabil în speță, dincolo de faptul că reprezintă un caz facultativ de refuz.

Astfel, în cuprinsul mandatului european de arestare sunt descrise fapte presupus a fi fost comise pe teritoriul Italiei, în zona orașelor Verona, Vleenza, Veneția, Modena, Bologna, Reggio Emilia și Brescia, în perioada anului 2002 și până în luna iulie 2011.

Cauza ce face obiectul Dosarului nr. 25311/3/2007 al Tribunalului București, secția a Il-a penală, are în vedere o activitate infracțională diferită a persoanei solicitate, pe teritoriul Republicii Moldova și al României și în alte țări ale U.E.

Pentru considerentele expuse, constatând îndeplinite cerințele legale mai sus analizate, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 08 ianuarie 2014, de către autoritățile judiciare italiene (judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Veneția), împotriva cetățeanului român G.I. cu pseudonimul „P.", din Republica Moldova, având cetățenie română și moldovenească.

Având în vedere că persoana solicitată are afaceri judiciare și în România, pentru alte fapte decât cele pentru care este cercetat de către autoritățile italiene, Curtea a apreciat că se impune amânarea predării în baza mandatului european de arestare.

Față de motivele expuse anterior, în baza art 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004 a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile italiene, cu condiția respectării regulii specialității, până la soluționarea definitivă a cauzelor ce formează obiectul Dosarelor nr. 25311/3/2007 al Tribunalului București, secția a II-a penală, și nr. 46/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

În baza art. 103 din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate G.I., în vederea predării către autoritățile italiene, pe o perioadă de 30 de zile, la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinței penale nr. 41/F din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a formulat recurs persoana solicitată G.I.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 535/2/2014 la data de 4 februarie 2014.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză sunt incident dispozițiile legii vechi privitoare la recurs, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată înainte de intrarea în vigoare a noului cod de procedură penală la data de 1 februarie 2014.

Chiar dacă prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 februarie 2014, analizarea motivelor căii de atac se va face prin prisma legii vechi privind recursul.

La termenul de judecată din data de 6 februarie 2015, în cadrul dezbaterilor, recurentul a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 41/F din 29 ianuarie 2014.

Potrivit art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen. anterior „părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 3 69, care se aplică în mod corespunzător".

Înalta Curte, față de dispozițiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. anterior, față de declarația de voință a recurentului G.I., făcută personal în fața instanței, va lua act de cererea acestuia privind retragerea recursului formulat împotriva sentinței penale nr. 41/F din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată G.I. împotriva sentinței penale nr. 41/F din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțata în ședință publică, azi 6 februarie 2014.