ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3723/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3723/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 19643 din 18

decembrie 2012 instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC

F.T.L. SA în contradictoriu cu pârâta SC P. L.L.C. W. D.C. și a dispus anularea

avizelor de garanție reală mobiliară din 2007, înregistrate de pârâtă în

A.E.G.R.M. la data de 26 iunie 2007. Totodată, a constatat nulitatea absolută a

înscrierilor garanțiilor mobiliare în baza avizelor de garanție din 2007, a

dispus radierea înregistrărilor efectuate și a respins celălalt capăt de cerere

ca neîntemeiat.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în fapt, în data de 26

iunie 2007, pârâta Pengana a procedat la înscrierea a două avize de garanție

reală mobiliară: aviz din 2007 prin care se constituia un drept de gaj asupra

bunului, descris în formularul de aviz de garanție inițial: "702.609

acțiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute de F.T. Ltd în SC A. SA din 1991

- reprezentând 75,5% din structura capitalului SC A. SA "; și prin care se

constituia un drept de gaj asupra bunului, descris în formularul de aviz de

garanție inițial: "1. gaj asupra pachetului de 75,5% deținute de F.T. Ltd la

SC A. SA; 2. gaj asupra întregului fond de comerț al SC A. SA; 3. 10 bilete la

ordin emise de F.T. Ltd în favoarea lui P. L.L.C.; 4. 10 bilete la ordin emise

de SC A. SA pentru P. L.L.C."

Prin cele două

avize se instituia, de două ori, garanție reală mobiliară asupra aceluiași bun,

respectiv "702.609 acțiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei deținute de

F.T. ltd în SC A. SA - reprezentând 75,5% din structura capitalului SC A.

SA".

Tribunalul

a constatat că, din cuprinsul celor două avize de garanție invocate nu rezultă

în nici un fel care este raportul obligațional

garantat

și care este contractul de garanție mobiliară aferent acestei obligații.

A

constatat prima instanță că, în raport cu dispozițiile art. 59 din Titlul VI

din Legea nr. 99/1999, în avizele de garanție contestate nu se menționează, în

concret, contractul de garanție în baza căruia s-a realizat înscrierea, nu

rezultă care este cauza debendi a gajului asupra pachetului de acțiuni și nici

asupra fondului de comerț instituit de pârâta P.

Tribunalul a constatat că, la momentul

la care s-a realizat înscrierea gajului la A.E.G.R.M., pretinsa creanță a P. împotriva

lui F. nu avea caracter cert, nici lichid și nici exigibil. F.T. L.T.D. nu

recunoaște existența unei creanțe, arătând că nu a încheiat cu P. L.L.C. nici

un contract, deci nici contractul și nici adiționalele acestuia din 16 iunie

2007, convenție a cărei nulitate absolută a fost deja constată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă, în Dosar nr. 35969/3/2007.

S-a mai

reținut că niciunul dintre cele două avize de Garanție inițială și nu cuprinde

nicio referință cu privire la obligația garantată, la titlul din care emană

această obligație, la contractul de garanție mobiliară prin care ia naștere

obligația pretinsului creditor la constituirea garanției, practic nu există

nici un element de identificare a raporturilor obligaționale dintre reclamantă

și pârâtă.

Astfel, dacă Avizul cuprinde doar o

singură garanție, respectiv gajul asupra pachetului de acțiuni, avizul prevede

două tipuri de garanții constituite de către reclamantă, respectiv gajul asupra

pachetului de acțiuni deținut de reclamantă în cadrul capitalului social al SC

A. SA și totodată și 10 bilete la ordin neindividualizate în nici un fel,

neexistând nicio referință cu privire la data emiterii, seria de identificare,

suma stipulată la plată.

De asemenea,

tribunalul a constatat că nu rezultă dacă cele două gajuri instituite, prin

cele doua avize de garanție în cauză, de către P. L.L.C. asupra aceluiași

pachet de acțiuni reprezintă garanții diferite aferente unor obligații

distincte sau o reluare a aceleiași garanții.

Instanța a mai

apreciat ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la constatarea că nu

reprezintă o modalitate de publicitate față de terți înscrierea în A.E.G.R.M. a

gajului asupra pachetului de acțiuni deținut de reclamanta la SC A. SA, având

în vedere că aceasta rezultă implicit din admiterea celorlalte capete de

cerere.

Împotriva

acestei soluții, precum și a tuturor încheierilor pronunțate în dosar, în

termen legal, a formulat apel M.V., pentru P. L.L.C. - W. D.C.,

societate dizolvată în USA,

solicitând

admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii

acțiunii.

Prin Decizia

nr. 359 din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a

civilă, a fost admis

apelul formulat de apelantul M.V. pentru P. L.L.C. - W. D.C., împotriva tuturor

încheierilor și împotriva sentinței civile nr. 19643 din data de 18 decembrie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 45108/3/2011,

în contradictoriu cu intimata SC F.T.L. SA. A fost schimbată în parte sentința

apelată în sensul că au fost respinse ca neîntemeiate și capetele de cerere

privind anularea avizelor de garanție reală mobiliară, constatarea nulității

absolute a înscrierilor garanțiilor mobiliare în baza avizelor și radierea

înregistrărilor efectuate. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței

apelate.

Pentru a

pronunța această decizie instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

(3) din H.G. nr. 802/1999, în forma în vigoare la data înscrierii avizelor a

căror anulare se solicită, creditorul garantat care, în scopul obținerii unui

rang de prioritate, dorește să facă publică existența unei garanții reale

asupra unui bun, potrivit dispozițiilor Titlului VI din Legea nr. 99/1999, cu

modificările ulterioare, trebuie să completeze și să depună un formular de aviz

de garanție către un operator/agent autorizat al arhivei, cu plata taxei

stabilite de lege și a tarifului corespunzător stabilit de acel operator.

În continuare,

art. 7 alin. (2) din același act normativ definește avizul de garanție ca

reprezentând înregistrarea efectuată de operatori/agenți autorizați, prin

redarea fidelă, în sistemul de administrare a informației al arhivei, a

conținutului formularului de aviz de garanție completat de solicitantul

înscrierii.

De

asemenea, art. 7 alin. (1) lit. a) din același act normativ arată că în

înțelesul prezentului regulament, prin aviz de garanție se înțelege, după caz,

avizul de constituire a garanției și de înscriere a celorlalte acte juridice

prevăzute la Titlul VI din Legea nr. 99/1999, cu modificările ulterioare, în

ceea ce privește ordinea de prioritate, publicitatea și executarea, denumit în

continuare aviz de garanție inițial.

Avizul de

garanție este deci modalitatea prin care creditorul garantat face publică

existența unei garanții reale asupra unui bun. Fiind un document justificativ

care stă la baza înscrierilor în A.E.G.R.M., avizul nu are calitatea de act

juridic civil, actul juridic civil reprezentând o manifestare de voință făcută

cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv de a da naștere, modifica

sau stinge un raport juridic civil concret.

Față de natura

avizului, așa cum rezultă aceasta din H.G. nr. 802/1999, instanța de apel

apreciază că nu se poate cere pe cale de

acțiune în justiție

anularea acestuia pentru neîndeplinirea condițiilor de validitate specifice

actului juridic, eventualele deficiențe privind conținutul avizului sau

neîndeplinirea altor formalități ulterioare înscrierii în Arhivă putând fi

invocate de partea interesată ca apărări vizând forța probantă a acestuia

pentru rangul de prioritate invocat de cel care a înscris avizul.

În privința

susținerilor potrivit cărora înscrierea avizelor de garanție nu s-ar fi făcut

în baza vreunui contract de garanție valabil, instanța constată că art. 7 lit.

h) din H.G. nr. 802/1999 reglementează în mod expres avizul de nulitate

datorită anulării sau constatării nulității contractului de garanție prin

hotărâre judecătorească irevocabilă.

Față de

această reglementare, rezultă în mod expres pe de-o parte că trebuie să existe

o hotărâre judecătorească irevocabilă, și nu doar definitivă, prin care să se

fi anulat sau să se fi constatat nulitatea absolută a contractului de garanție,

iar pe de altă parte, nici în această situație nu se poate dispune

"anularea" avizelor deja înscrise ci trebuie urmată o altă procedură,

respectiv cea de înscriere a "avizului de nulitate".

În consecință,

se apreciază ca fiind fondată critica apelantului în sensul că în mod greșit

prima instanță a dispus anularea avizelor de garanție reală imobiliară,

eventualele deficiențe privind conținutul avizului sau neîndeplinirea altor

formalități ulterioare înscrierii în Arhivă invocate de reclamanta intimată

fiind de natură a afecta eventual eficiența înscrierii, în sensul dovedirii

rangului de prioritate, și nu valabilitatea acesteia.

De asemenea,

neîntemeiată este și cererea reclamantei intimată de constatare a

inopozabilitătii față de terți a înscrierii avizelor de garanție,

inopozabilitatea fiind un mijloc de apărare ce poate fi invocat de un terț

interesat în concret și analizată ca atare într-un cadru procesual determinat,

neputând fi invocată sau analizată în abstract.

Față de toate

aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a

admis apelul și schimbând în parte sentința apelată a respins, ca neîntemeiate,

și capetele de cerere privind anularea avizelor de garanție reală mobiliară,

constatarea nulității absolute a înscrierii garanțiilor mobiliare în baza

avizelor și radierea înregistrărilor efectuate.

De asemenea,

găsind întemeiată această critică din apel, cu consecința admiterii apelului și

respingerii în tot a acțiunii reclamantei intimată, instanța nu a mai analizat

și celelalte motive de apel.

Împotriva Deciziei

nr. 359 din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, a declarat recurs

recurenta-reclamantă

SC F.T.L. SA solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel iar în

subsidiar, admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurate în

sensul respingerii apelului și menținerii ca temeinică și legală a hotărârii

instanței de fond.

Un prim

motiv de recurs este acela că instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) (art. 304 pct. 5)

deoarece hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.

261 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia a cărei casare se solicită,

admițându-se apelul, s-a procedat la evocarea fondului, respingându-se acțiunea

ca nefondată. în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 261 C. proc. civ.

pentru a ajunge la soluția pronunțată, instanța de apel era ținută a răspunde

tuturor argumentelor invocate de părți și admițându-se apelul, hotărârea

trebuia să cuprindă atât motivele pentru care s-au admis motivele de apel cât

și cele pentru care au fost înlăturate apărările intimatei-reclamante. Din

cuprinsul deciziei atacate se poate observa că instanța de apel a ignorat cu

desăvârșire existența intimatei, faptul că aceasta a participat la judecarea

cauzei, că a formulat întâmpinare și concluzii scrise în care a demontat

argumentele apelantei.

Hotărârea

instanței de apel s-a dat și cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 292

C. proc. civ., întrucât susținerea apelantei cu privire la lipsa caracterului

de act juridic al avizului de garanție reală imobiliară a fost invocată pentru

prima dată în fața instanței de apel și deși recurenta a invocat încălcarea

limitelor cadrului procesual în apel și imposibilitatea invocării unor noi motive

în fața instanței de apel, aceasta a ignorat dispozițiile imperative și a

motivat decizia ce face obiectul prezentului recurs, analizând și reținând

exclusiv această apărare invocată pentru prima oară în apel.

Prim

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că

instanța de apel a dat o interpretare greșită noțiunii de act juridic reținând

că înregistrările în A.E.G.R.M. făcute în baza unor avize de garanție reală

imobiliară nu ar reprezenta acte juridice. Avizul este însuși actul juridic ce

constă în manifestarea de voință de a face publică existența unei garanții

reale asupra unui bun. Faptul că această manifestare de voință este consemnată

într-un instrumentum care în practică poartă aceeași denumire cu actul juridic

pe care îl probează și îl individualizează nu înseamnă că "aviz "

este termenul juridic pentru un instrumentum. Avizul de garanție reală

imobiliară este un act juridic de încunoștiințare publică cu privire la

existența acesteia, prin înregistrare la A.E.G.R.M. este producător de efecte

juridice întrucât asigură opozabilitatea față de terți cu privire la existența

garanției și conferă caracter executoriu contractului sub semnătură privată

conform prevederilor Legii nr. 99/1999. Fiind un act juridic conceput de legiuitor

cu scopul de a produce efecte juridice, avizul de garanție reală imobiliară

poate fi afectat atât de nulitățile generale, aplicabile tuturor actelor

juridice cât și de nulitățile particulare prevăzute de legea specială. Instanța

de fond a dat o greșită interpretare însăși noțiunii elementare de act juridic

și a făcut o greșită aplicare a acestei noțiunii în speță, raportându-se eronat

la dispozițiile H.G. nr. 802/1999.

Susține

recurenta că instanța de apel apreciază în mod greșit că este neîntemeiată

cererea reclamantei de constatare a inopozabilității față de terți a înscrierii

avizelor de garanție întrucât inopozabilitatea este un mijloc de apărare ce

poate fi invocat de un terț interesat în concret și analizată ca atare într-un

cadru procesual determinat, neputând fi invocată sau analizată în abstract.

Interpretarea instanței nu are temei legal deoarece atâta timp cât însăși

rațiunea Legii nr. 99/1999 este de a asigura publicitatea și implicit

opozabilitatea erga omnes a actelor juridice supuse publicității este logic și

coerent a putea solicita instanței ca, dată fiind ineficacitatea actului

juridic al avizării publice menționate în primul capăt de cerere, implicit și

efectul esențial al acestei avizări, publicitatea, opozabilitatea este lipsită

de eficacitate.

Înalta Curte,

analizând cererea de recurs din perspectiva motivelor invocate, constată că

recursul este fondat și va fi admis în limitele și pentru considerentele ce

succed.

În motivarea

recursului au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Critica

recurentei susținută pe art. 304 pct. 5 prin care învederează încălcarea de

către instanța de apel a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. este întemeiată. Înalta

Curte, constată că, din considerentele deciziei atacate lipsesc apărările

formulate de intimata reclamantă, prin întâmpinare. Prin urmare nu se poate

cunoaște dacă instanța Ie-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii.

Instanța

de apel era obligată să motiveze decizia și prin prisma apărărilor formulate de

intimată, prin examinarea în concret fiecărui argument prezentat în combaterea

apelului și prin expunerea raționamentului logico-juridic pentru care au fost

înlăturate sau admise cererile și excepțiile intimatei. Nemotivarea

susținerilor intimatei și neprezentarea argumentelor care au condus la

înlăturarea acestora permite încadrarea neregularităților constatate în motivul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în cauză hotărârea

recurată nerespectând exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage

sancțiunea nulității hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Critica prin

care recurenta învederează faptul că apelanta a invocat direct prin apel

apărări privind faptul că avizul de garanție reală imobiliară nu este act

juridic, nu este fondată din perspectiva art. 292 C. proc. civ., în cauză

neavând loc încălcarea limitelor cadrului procesual în apel, având în vedere

poziția procesuală a acesteia în fața

instanței de fond care nu

o obliga să formuleze vreo apărare în acest sens.

Criticile

întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 vor fi avute în

vedere cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 312 și 315 prin raportare la art. 261

C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC F.T.L. SA

împotriva Deciziei nr. 359 din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, va casa decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleași instanțe.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de recurenta-reclamantă SC F.T.L. SA împotriva Deciziei nr. 359

din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi, 25 noiembrie 2014.