ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 675/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 675/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Procedura derulată în fața primei instanțe
Prin
acțiunea înregistrată la data de 1 februarie 2013, reclamanta SC A.C. SRL
Craiova a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Craiova să se dispună
anularea Deciziei nr. 232 din 5 noiembrie 2012 și a Deciziei de impunere nr. 223
din 12 decembrie 2008 pentru suma de 591.066 lei, reprezentând impozit pe
profit, taxă pe valoarea adăugată, majorări și penalități de întârziere, precum
și obligarea pârâtei la restituirea integrală a sumei de 591.066 lei încasată
nelegal, cu dobânda legală aferentă acestei sume.
În motivarea acțiunii, s-a susținut că prin
actele administrativ - fiscale contestate reprezentanții pârâtei au constatat în
mod greșit faptul că societatea reclamantă nu a evidențiat prețul real de
vânzare al mărfurilor care au fost vândute prin casa de marcat, nu a declarat și
nu a înregistrat în contabilitatea sa veniturile obținute din vânzarea cu
amănuntul, deoarece pentru produsele vândute cu ajutorul casei de marcat
fiscale s-au înregistrat prețuri de vânzare inferioare celor încasate în
realitate de la clienți și care sunt venituri impozabile, conform prevederilor
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
De asemenea, în opinia reclamantei, s-a constatat
eronat faptul că, în cadrul aceleiași luni, pentru produse comercializate en
gros și cu amănuntul există diferențe semnificative de adaos comercial, în
sensul că, adaosul comercial înregistrat prin casa de marcat este mult inferior
celui înregistrat în facturile emise către clienți persoane juridice.
Reclamanta a considerat că este nelegală și
constatarea faptului că a emis facturi și bonuri fiscale în zile de duminică,
zile în care nu a justificat că a desfășurat activitate și fapte de comerț în
realitate, încălcând prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.
Pentru motivele expuse, s-a susținut că s-a
procedat în mod nelegal la recalcularea obligațiilor fiscale privind impozitul
pe profit și taxa pe valoarea adăugată, impunându-se anularea actelor administrative
întocmite de pârâtă în acest sens.
Soluția instanței de fond
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios
administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 360 din 14 octombrie 2013,
prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, a fost anulată
Decizia nr. 232 din 5 noiembrie 2012, a fost anulată în parte Decizia de
impunere nr. 223 din 12 decembrie 2008 pentru suma de 591.066 lei, reprezentând
impozit pe profit, T.V.A. și majorările de întârziere aferente și a fost
respinsă cererea având ca obiect restituirea sumei de 591.066 lei, cu dobânda
legală aferentă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat,
pe baza concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză,coroborate cu
înscrisurile depuse și concluziile expertizei efectuate de organele penale, că
rapoartele aferente casei de marcat din punctul de lucru al societății
reclamante sunt înregistrate în evidența contabilă.
Din verificarea prețurilor de achiziție și a
adaosului comercial stabilit la intrarea mărfurilor, comparativ cu prețurile de
vânzare și adaosurile utilizate la vânzările en gros și en detail, judecătorul
fondului a reținut că reclamanta a evidențiat corect în contabilitate vânzările
de mărfuri din gestiunea en detail, iar adaosul comercial practicat la vânzarea
produselor en gros și en detail s-a încadrat în cotele medii pe luni și ani ale
costului de achiziție.
În ceea ce privește metoda contabilă
folosită, s-a reținut că, deși Ordinul M.F.P. nr. 3512/2008 recomandă
utilizarea metodei global valorice în cazul comercializării en-detail,
reclamanta a utilizat conturi analitice distincte pentru evidența contabilă a
intrărilor și ieșirilor de mărfuri, așa încât să se poată urmări întreaga
activitate desfășurată, atât la prețul cu amănuntul, cât și la prețul mărfurilor
vândute cu ridicata.
De asemenea, s-a reținut că, deși în
balanțele de verificare adaosurile comerciale pentru comerțul en gros și
comerțul en detail nu sunt egale, din expertizarea actelor contabile nu au fost
identificate suficiente probe care să ateste o evidență contabilă dublă.
În consecință, s-a stabilit că veniturile
realizate de reclamantă din comerțul cu amănuntul sunt cele din raportul fiscal
de închidere zilnică emis de aparatul de marcat electronic și înregistrate în
evidența contabilă, iar nu cele presupuse de organele fiscale a fi fost
realizate, pe baza unor estimări aleatorii.
Din acest motiv, s-a considerat că
determinarea bazei impozabile nu poate fi efectuată prin estimare, cum eronat a
procedat organul fiscal, atât timp cât există înregistrări contabile corecte,
pe baza cărora s-au făcut raportări la organele fiscale și s-au întocmit
bilanțurile fiscale și în atare situație, sunt nelegale obligațiile fiscale
suplimentare reprezentând impozit pe profit și T.V.A., cu majorările de
întârziere aferente.
Cererea reclamatei de restituire a sumei de
591.066 lei cu dobânda legală aferentă a fost respinsă, cu motivarea că nu a fost
respectată procedura reglementată de dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, au declarat
recurs atât reclamanta SC A.C. SRL, cât și pârâta D.G.R.F.P. Craiova.
În recursul declarat de reclamantă s-a
solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C.
proc. civ., să fie modificată în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii
în totalitate a acțiunii, inclusiv în privința cererii de obligare a pârâtei la
restituirea sumei de 591.066 lei, cu dobânda legală aferentă.
Recurenta a susținut că în mod eronat
instanța de fond a respins această cerere, reținând că nu a fost îndeplinită
procedura prealabilă prevăzută de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, deși a dovedit
că a formulat cererile din 3 iulie 2012 și din 26 septembrie 2013 pentru
restituirea sumei de 591.066 lei, cu dobânda legală, cereri care nu au fost
soluționate.
Pentru dovedirea susținerilor sale, recurenta
a invocat jurisprudența comunitară cu privire la situația generată de încasarea
taxelor de către un stat membru sau a normelor dreptului național, învederând
că justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără
temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură
directă cu taxa respectivă, ceea ce cuprinde și pierderile reprezentate de
indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei
(Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și ații, C - 397/98 și C- 410/98,
Rec.p.I - 1727, pct. 87 - 89; Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants
in the F II Group Litigation, C - 446/2004, Rec.p.1 - 11753, pct. 205;
Hotărârea Littlewoods Retail și alții, pct. 25; Hotărârea din 27 septembrie
2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C - 113/10, C - 147/10 și C - 234/10, pct. 65).
În recursul declarat de pârâtă s-a solicitat ca,
în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., să fie modificată
în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii,
inclusiv în privința cererii de anulare a Deciziei nr. 232 din 5 noiembrie 2012
și a Deciziei de impunere nr. 223 din 12 decembrie 2008 pentru suma de 591.066
lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și majorări de întârziere aferente.
În temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost
criticată hotărârea atacată pentru nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin.
(1) pct. 5 C. proc. civ., arătându-se că prima instanță a preluat concluziile expertului,
de altfel neargumentate și nu a prezentat motivele de fapt și de drept pentru
care a admis acțiunea și a anulat actele administrative atacate.
De asemenea, s-a arătat că nu au fost luate
în considerare apărările formulate și dovezile aduse de organul fiscal, nu au fost
analizate probele administrate, fiind expuse succint numai concluziile
expertizei contabile.
În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost
criticată pe fond soluția primei instanțe și în dezvoltarea acestui motiv de
recurs au fost invocate, în esență, următoarele argumente:-instanța de fond nu
s-a pronunțat și nu a analizat susținerile organului fiscal privind
nedeductibilitatea fiscală a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe
(jaluzele și mobilier), care nu se găsesc la punctul de lucru unde se
desfășoară activitatea și unde se obțin venituri impozabile, ci sunt la
domiciliul asociațiilor și în folosul acestora;
- instanța de fond nu a analizat nici faptul
că reclamanta a emis facturi în sumă de 136.096 lei și bonuri fiscale în sumă de
91.824 lei în zile de duminică, zile în care nu a desfășurat în realitate fapte
de comerț, încălcând prevederile Legii nr. 82/1991;
- instanța de fond nu a analizat neregulile
constatate pentru anul fiscal 2007 și pentru care s-a calculat diferența de
impozit pe profit, cu majorările de întârziere aferente, respectiv nu a depus
declarația privind impozitul pe profit pe anul 2006, nu a evidențiat prețurile
reale de vânzare ale mărfurilor care au fost vândute prin casa de marcat și
pentru cantitatea de 6.509,10 kg. pui scăzută nejustificat din gestiune nu a înregistrat
venituri, dar nici nu a constatat plus de inventar în gestiune;
- instanța de fond nu a avut în vedere
concluzia organului de control că reclamanta a practicat și a înregistrat
corect în evidența contabilă doar prețurile de vânzare pentru produsele vândute
cu facturi, iar pentru produsele vândute cu amănuntul a practicat aceleași
prețuri, dar în casa de marcat fiscală a înregistrat produsele vândute la
prețuri mult mai mici, utilizând două metode diferite de conducere a
contabilității analitice a mărfurilor, astfel că a fost micșorat procentul
mediu de adaos comercial la vânzările de mărfuri en gros și a fost majorat
procentul mediu de adaos comercial la vânzările de mărfuri cu amănuntul,
încălcându-se prevederile Ordinul M.F.P. nr. 1850/2004 privind registrele și
formularele financiar - contabile și ale Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005 pentru
aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene;
- instanța de fond nu a analizat neregulile
constatate de organul de control cu privire la taxa pe valoarea adăugată, în
condițiile în care s-a dovedit că reclamanta a dedus eronat T.V.A. aferentă
achiziționării în luna iulie 2008 a unui televizor care nu a fost utilizat în
folosul operațiunilor taxabile, a înregistrat cheltuieli cu protocolul peste
limita legală pentru care nu a colectat T.V.A. aferentă în luna mai 2008 și nu
a înregistrat în evidența contabilă în perioada iunie 2006 - august 2008 T.V.A.
colectată în sumă de 315.787 lei, deoarece pentru produsele vândute cu ajutorul
casei de marcat fiscale a marcat și a înregistrat în evidența contabilă prețuri
de vânzare inferioare celor încasate în realitate și care sunt venituri impozabile;
- instanța de fond nu a motivat și nici nu a
indicat temeiul legal în baza căruia a fost anulată obligația de plată pentru
accesoriile aferente impozitului pe profit și T.V.A., deși acestea au fost
corect calculate în baza dispozițiilor art. 120 din O.U.G. nr. 92/2003.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor
Examinând actele și lucrările dosarului, în
raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate pentru următoarele
considerente: Aspecte de fapt și de drept relevante
Prin hotărârea pronunțată în cauză instanța de
fond a dispus în mod legal anularea actelor administrativ - fiscale întocmite
de pârâta D.G.F.P. Dolj pentru suma de 591.066 lei, reprezentând impozit pe
profit, T.V.A., cu majorările de întârziere aferente, respingând cererea
reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 591.066 lei, cu
dobânda legală aferentă, astfel că sunt neîntemeiate criticile formulate în
cele două recursuri.
1.1. Recursul reclamantei este nefondat,
constatându-se că instanța de fond a respins în mod întemeiat cererea de
obligare a pârâtei la restituirea sumei de 591.066 lei, în condițiile în care nu
s-a dovedit prin probe concludente depunerea cererii de restituire însoțită de
documente justificative în conformitate cu dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004
pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la
buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru
sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Reclamanta nu a
urmat procedura de restituire a sumelor pe care consideră că le-a achitat
organului fiscal fără să le datoreze și prin urmare, nu le poate solicita
direct în instanța de judecată, fără îndeplinirea condițiilor impuse în această
procedură specială instituită de art. 117 C. proc. fisc. și de Ordinul M.F.P. nr.
1899/2004. În raport cu această situație de fapt concretă care dovedește
neîndeplinirea unei condiții procedurale este lipsită de relevanță
jurisprudența comunitară invocată de recurenta reclamantă.
În consecință, soluția de respingere a acestui
capăt de cerere este legală și se va respinge ca nefondat recursul declarat de către
reclamantă.
1.2. Recursul pârâtei este de asemenea
nefondat, constatându-se că sunt neîntemeiate criticile aduse hotărârii
instanței de fond în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
Critica referitoare la nemotivarea hotărârii
instanței de fond, încadrată în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este
neîntemeiată, întrucât nu au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct.
5 C. proc. civ. și deci nu a fost încălcat dreptul părților la un proces
echitabil.
Analizând sentința recurată se constată că
aceasta a fost motivată în fapt și în drept, cu referire la înscrisurile depuse
la dosar și la prevederile legale aplicabile în cauză, nefiind necesar ca
judecătorul să răspundă în mod expres la fiecare argument invocat de părți.
Critica referitoare la soluția de anulare a actelor
administrativ - fiscale, încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
este neîntemeiată pentru următoarele argumente, care au fost corect reținute de
instanța de fond.
1.2.1. Reclamanta a evidențiat corect în
contabilitate vânzările en gros și en detail în perioada 2006 - august 2008,
respectând normele legale în vigoare, situație care a rezultat din verificarea
datelor înregistrate în evidența contabilă și din verificările
prețurilor înregistrate în evidența contabilă și din
verificările prețurilor de achiziție și adaosului comercial
stabilit la intrarea mărfurilor, nefiind rezonabile suspiciunile privind
nedeclararea tuturor veniturilor din acea perioadă.
Din analiza actelor contabile, s-a constatat
că reclamanta s-a încadrat în coeficientul mediu față de costul de
aprovizionare și a evidențiat în contabilitate prețurile reale
de vânzare ale mărfurilor vândute, întrucât toate rapoartele aferente casei de
marcat, reprezentând vânzările efectuate, se regăsesc înregistrate în
contabilitate: în registrul de casă, jurnale de vânzări, respectiv note
contabile, balanțe.
1.2.2. Estimarea bazei de impunere pentru
stabilirea obligațiilor fiscale ale reclamantei nu s-a justificat în
condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) din Normele metodologice de
aplicare a C. proc. fisc. și deci organele de control au apreciat în mod
nelegal că ar exista venituri nedeclarate, venituri care nu sunt certe și
reale, neavând corespondent în datele privind veniturile și adaosurile
comerciale înregistrate în contabilitate, conform normelor legale în vigoare.
Pe baza probelor administrate, instanța
de fond a constatat în mod corect că masa impozabilă nu s-a diminuat și nu
a fost prejudiciat bugetul de stat cu sumele de 143.125 lei impozit pe profit
și de 315.787 lei T.V.A., deoarece aceste debite suplimentare stabilite de
organele de control sunt estimate și nu reprezintă realitatea
operațiunilor comerciale efectuate.
În consecință, acest debit nu este cert,
conform prevederilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 571/2003, fiind stabilit pe baza
unor estimări, prin comparația unor adaosuri comerciale de la diferite
societăți care desfășoară activitate economico - financiară în zonă,
dar fără a se ține seama de sursele de aprovizionare, de modul de
comercializare en gros sau cu amănuntul și de modul de plată al acestor
mărfuri.
1.2.3. Prin sentința penală nr. 245/63/2012,
pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3.444/63/2012, s-a reținut că
nu se poate stabili că reclamanta a realizat în realitate venituri mai mare
decât cele înregistrate în contabilitatea societății, pe baza unor analize
comparative cu activitatea altor societăți cu același profit de
activitate.
Prin această sentință a fost
menținută Rezoluția din 20 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă
Judecătoria Craiova privind neînceperea urmăririi penale față de
administratorii societății sub aspectul infracțiunii de evaziune
fiscală, considerându-se că sunt simple ipoteze, fără indicii concrete, că prin
evidențierea în contabilitate a unor operațiuni de vânzare cu
amănuntul la un preț inferior celui practicat în cazul vânzărilor cu
ridicata sau aferent achiziționării produselor respective se creează
certitudinea realizării unor venituri mai mari decât cele înregistrate în
evidențele contabile.
1.2.4. Pentru diferența de T.V.A. s-a
dispus de asemenea în mod corect anularea actelor administrativ-fiscale
întocmite de pârâtă, reținându-se că, în perioada iunie 2006 - august 2008
s-au evidențiat prețurile reale de vânzare ale mărfurilor vândute
prin casa de marcat și deci nu au existat venituri nedeclarate de
societate din vânzarea cu amănuntul.
Considerentele avute în vedere la anularea obligației
de plată a diferenței de impozit pe profit a fost corect avută în vedere
și pentru anularea obligației suplimentare de plată a T.V.A.
1.2.5. Toate celelalte susțineri din
recursul pârâtei nu pot fi examinate de instanța de control judiciar în
condițiile în care nu au fost deduse judecății, nefiind invocate prin
cererea de chemare în judecată și nici prin contestația formulată în
procedura administrativă.
De altfel, reclamanta nu a contestat actele
administrativ-fiscale întocmite de pârâtă cu privire la impozitul pe profit în
sumă de 14.097 lei și T.V.A. în sumă de 15.731 lei.
1.2.6. Instanța de fond a dispus în mod
întemeiat anularea actelor întocmite de pârâtă cu privire la majorările de
întârziere aferente impozitului pe profit și T.V.A., întrucât nu mai
există temei legal pentru plata accesoriilor în condițiile în care s-a
constatat nelegalitatea debitelor, reprezentând obligații fiscale
principale.
Soluția instanței de recurs și temeiul
juridic al acesteia.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu există motive de
casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte va
respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de SC A.C. SRL
și de D.G.R.F.P. Craiova împotriva sentinței nr. 360 din 14 octombrie 2013 a
Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca
nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18
februarie 2015.