ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 603/2015

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele, I. Circumstanțele cauzei, 1. Hotărârea instanței de fond, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 388 din 16 decembrie 2013, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.C.C. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S., a anulat adresele din 31 iulie 2012 (pct. 47 și 48) și din 29 august 2012 emise de pârâtă și a obligat această parte să plătească reclamantei suma de 1.635 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin adresa din 31 iulie 2012, la pct. 47, s-a reținut că valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S.

și din Bugetul Ministerului Sănătății (V.T.T) pentru trim. II 2012, înregistrată conform declarațiilor furnizorilor de servicii medicale și de medicamente, este de 1.839.769.174,37 lei, iar la pct. 48 (anexă) s-a menționat valoarea vânzărilor individuale (V.I.T.) înregistrate în trim. II 2012. La stabilirea valorilor mai sus menționate, s-a avut în vedere valoarea vânzărilor de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. și din Bugetul Ministerului Sănătății, inclusiv a T.V.A. aferentă acestora, astfel cum rezultă din adresa din 29 august 2012, care a soluționat contestația administrativă împotriva adresei din 31 iulie 2012. În atare situație, rezultă că reclamanta va suporta taxa claw-back pentru trimestrul II al anului 2012 și asupra T.V.A.

aferentă vânzărilor de medicamente după formula prezentată anterior. Prin Decizia nr. 39 din 05 februarie 2013, publicată în M. Of. nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 5121/2/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, și a constatat că sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată” din cuprinsul art. 3 1 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin O.U.G.nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății și protecției sociale, este neconstituțională.

Decizia Curții Constituționale a avut în vedere faptul că dispozițiile alin. (5) ale art. 3 1 din O.U.G. nr. 77/2011 includ în valoarea medicamentelor suportate din F.N.U.A.S.S. și din Bugetul Ministerului Sănătății și T.V.A., însă această situație echivalează cu un impozit la impozit. De asemenea, instanța constituțională a reținut că, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele și taxele se aplică asupra unor materii impozabile - venituri sau bunuri - nu și asupra celorlalte impozite. Curtea de apel a concluzionat în sensul că, în speță, valorile în discuție, exprimate prin actele administrative contestate, pe baza cărora ar trebui stabilită și contribuția datorată de reclamantă, au fost calculate în modalitatea reglementată de un text de lege declarat neconstituțional și cu încălcarea vădită a principiului evitării dublei impuneri.

2. Recursul declarat de pârâta C.N.A.S. În recursul său, pârâta a solicitat casarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În motivarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici cu privire la hotărârea judecătorească atacată: - În mod eronat, prima instanță a stabilit că Decizia Curții Constituționale nr. 39 din 05 februarie 2013 este aplicabilă în speță și conduce la nelegalitatea adreselor deduse judecății, fără a ține seama de dispozițiile art. 11 lit. c) alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora deciziile acestei instanțe sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

O interpretare contrară a normei anterior nominalizată ar conduce la aplicarea retroactivă a deciziei, ceea ce este inadmisibil. Instanța constituțională a precizat că deciziile sale sunt obligatorii pentru persoanele și autoritățile publice și urmează a fi aplicate în cauzele pendinte la momentul publicării acestora. Până la momentul publicării deciziei Curții Constituționale a fost aplicat cadrul legal incident în materia taxei de clawback. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, vizează consumul de medicamente de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate careeste calculat în baza prețului de referință suportat din bugetul F.N.U.A.S.S.

și Ministerului Sănătății și include T.V.A. Totodată, recurenta a precizat faptul că taxa de clawback aferentă trim. II 2012, fiind o obligație fiscală, putea fi dedusă de reclamantă, în condițiile stabilite prin legislația fiscală. - Adresa din 29 august 2012 emisă de C.N.A.S., prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de intimată cu privire la notificarea din 31 iulie 2012, nu este un act administrativ și nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ, întrucât nu a produs intimatei vreo vătămare. 3. Apărările formulate de intimata SC M.C.C. SRL. Intimata a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 16-28 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea adreselor din 31 iulie 2012 (pct. 47 și 48) și din 29 august 2012 emise de recurenta-pârâtă C.N.A.S. Curtea de apel a admis acțiunea pentru argumentele prezentate la pct. I.1 din decizia de față. Soluția primei instanțe este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Reevaluând întregul ansamblu probator administrat în cauză, inclusiv în etapa recursului, și răspunzând, în același timp, la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 05 februarie 2013 Cu privire la acest aspect, recurenta susține faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 39 din 05 februarie 2013, prin care s-a stabilit neconstituționalitatea sintagmei ”care include și T.V.A.” din cuprinsul art. 3 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, nu poate produce efecte în cauza de față, întrucât deciziile acestei instanțe produc efecte numai pentru viitor, în raport de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală a țării.

În concret, ea trebuie avută în vedere doar în privința notificărilor ce urmează a fi comunicate contribuabililor vizați de O.U.G. nr. 77/2011 în perioada ulterioară publicării sale în M. Of. al României. Înalta Curte nu poate primi această susținere a recurentei. Regula instituită de art. 147 alin. (4) din Constituție trebuie interpretată în sensul în care o decizie a Curții Constituționale urmează să primească eficiență în orice raport juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale care nu a fost definitiv soluționat, fiind supus controlului judiciar, așa cum este și cazul de față.

Cu alte cuvinte, instanța de control judiciar apreciază că decizia Curții Constituționale se aplică tuturor raporturilor juridice care nu sunt epuizate la data publicării sale, respectiv tuturor cauzelor aflate în fața instanțelor de contencios administrativ și cărora le sunt incidente în continuare dispozițiile legale declarate neconstituționale, mai precis tuturor cauzelor pendinte. Această interpretare a fost consacrată și în jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că deciziile sale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate sunt obligatorii pentru autoritățile publice și urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanțele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele decizii sunt aplicabile (Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 a Curții Constituționale).

Așadar, declararea neconstituționalității sintagmei ”care include și T.V.A.” din cuprinsul art. 3 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, după data formulării contestației administrative, face ca decizia aflată în discuție să se aplice și în speța de față, tocmai în raport de forța obligatorie pentru viitor a acestei decizii. Noul context legal, determinat de constatarea neconstituționalității parțiale a textului normativ analizat, nu poate fi ignorat doar pentru că decizia Curții Constituționale a fost adoptată ulterior emiterii notificării comunicată intimatelor în data de 5 mai 2012. Ca atare, instanța de control judiciar apreciază că este fondată critica intimatei referitoare la nelegalitatea valorii indicatorilor menționați în notificarea din 31 iulie 2012 datorită includerii în valoarea vânzărilor de medicamente a taxei pe valoarea adăugată.

Referitor la dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată Recurenta susține faptul că includerea T.V.A. în valoarea indicatorilor stabiliți pentru trim. II 2012, deși declarată neconstituțională, nu ar fi de natură să atragă nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu câtă vreme intimata are posibilitatea să uzeze de dreptul de deducere al T.V.A. Înalta Curte nu poate primi această susținere a recurentei. Dreptul de deducere al T.V.A., consacrat atât în dreptul intern cât și în legislația europeană, este irelevant pentru obligația de plată a taxei de clawback. Referitor la natura juridică a adresei din 29 august 2012 emisă de recurenta-pârâtă C.N.A.S. Prin această adresă a fost soluționată contestația administrativă formulată de intimata-reclamantă împotriva notificării din 31 iulie 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G.

nr. 77/2011. Astfel, conform art. 6 alin. (1) din actul normativ mai sus indicat: ”Datele comunicate de C.N.A.S., potrivit prevederilor art. 5 alin. (7), pot fi contestate de persoanele prevăzute la alin. (1) în termen de 10 zile calendaristice din ziua comunicării datelor”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, ”Contestațiile se depun la C.N.A.S. și se soluționează prin emiterea unui act administrativ, comunicat contestatorilor, în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora.” Așadar, norma anterior citată califică fără echivoc adresa prin care se soluționează contestația ca fiind un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar aceasta produce efecte vătămătoare în privința societății intimate.

Celelalte critici din motivele de recurs, aflate la filele 4-6 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, nu vor mai fi analizate de către Înalta Curte, deoarece acestea nu au făcut nici obiectul analizei primei instanțe și vizează aspecte de nelegalitate invocate în cadrul acțiunii deduse judecății. În raport de soluția instanței de fond și de motivul pentru care s-a dispus anularea notificării din 31 iulie 2012 (pct. 47 și 48), recurenta va putea emite, în condițiile legii, o nouă notificare, în raport de volumul încasărilor și al vânzărilor, dar care să nu includă T.V.A., așa cum a stabilit instanța de contencios constituțional. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.S. împotriva sentinței civile nr. 388/CA din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică , astăzi 13 februarie 2015.