ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 603/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 603/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra
recursului de față,
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele,
I.
Circumstanțele cauzei,
1.
Hotărârea instanței de fond,
Curtea de Apel
Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
prin sentința nr. 388 din 16 decembrie 2013, a admis acțiunea formulată de
reclamanta SC M.C.C. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S., a anulat
adresele din 31 iulie 2012 (pct. 47 și 48) și din 29 august 2012 emise de
pârâtă și a obligat această parte să plătească reclamantei suma de 1.635
lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin
adresa din 31 iulie 2012, la pct. 47, s-a reținut că valoarea vânzărilor totale
trimestriale de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. și din Bugetul
Ministerului Sănătății (V.T.T) pentru trim. II 2012, înregistrată conform
declarațiilor furnizorilor de servicii medicale și de medicamente, este de
1.839.769.174,37 lei, iar la pct. 48 (anexă) s-a menționat valoarea vânzărilor
individuale (V.I.T.) înregistrate în trim. II 2012.
La
stabilirea valorilor mai sus menționate, s-a avut în vedere valoarea vânzărilor
de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. și din Bugetul Ministerului
Sănătății, inclusiv a T.V.A. aferentă acestora, astfel cum rezultă din adresa din
29 august 2012, care a soluționat contestația administrativă împotriva adresei din
31 iulie 2012.
În
atare situație, rezultă că reclamanta va suporta taxa claw-back pentru
trimestrul II al anului 2012 și asupra T.V.A. aferentă vânzărilor de
medicamente după formula prezentată anterior.
Prin
Decizia nr. 39 din 05 februarie 2013, publicată în M. Of. nr. 100 din 20
februarie 2013, Curtea Constituțională a admis excepția de
neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 5121/2/2012 al Curții de Apel
București, secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, și a constatat
că sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată” din cuprinsul art. 3
1
alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru
finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată
prin O.U.G.nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative
în domeniul sănătății și protecției sociale, este neconstituțională.
Decizia
Curții Constituționale a avut în vedere faptul că dispozițiile alin. (5) ale art.
3
1
din O.U.G. nr. 77/2011 includ în valoarea medicamentelor suportate
din F.N.U.A.S.S. și din Bugetul Ministerului Sănătății și T.V.A., însă această
situație echivalează cu un impozit la impozit.
De
asemenea, instanța constituțională a reținut că, în virtutea
principiului general valabil în materie fiscală, impozitele și taxele se aplică
asupra unor materii impozabile - venituri sau bunuri - nu și asupra celorlalte
impozite.
Curtea
de apel a concluzionat în sensul că, în speță, valorile în discuție, exprimate
prin actele administrative contestate, pe baza cărora ar trebui stabilită și
contribuția datorată de reclamantă, au fost calculate în modalitatea
reglementată de un text de lege declarat neconstituțional și cu încălcarea
vădită a principiului evitării dublei impuneri.
2.
Recursul declarat de pârâta C.N.A.S.
În
recursul său, pârâta a solicitat casarea sentinței, în sensul respingerii
acțiunii reclamantei.
În
motivarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici cu privire
la hotărârea judecătorească atacată:
-
În mod eronat, prima instanță a stabilit că Decizia Curții
Constituționale nr. 39 din 05 februarie 2013 este aplicabilă în speță
și conduce la nelegalitatea adreselor deduse judecății, fără a
ține seama de dispozițiile art. 11 lit. c) alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora
deciziile acestei instanțe sunt general obligatorii și au putere
numai pentru viitor. O interpretare contrară a normei anterior nominalizată ar
conduce la aplicarea retroactivă a deciziei, ceea ce este inadmisibil.
Instanța
constituțională a precizat că deciziile sale sunt obligatorii pentru
persoanele și autoritățile publice și urmează a fi aplicate în
cauzele pendinte la momentul publicării acestora.
Până
la momentul publicării deciziei Curții Constituționale a fost aplicat
cadrul legal incident în materia taxei de clawback.
În
conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, consumul
centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de
asigurări sociale de sănătate, vizează consumul de medicamente de care
beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de
prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate careeste
calculat în baza prețului de referință suportat din bugetul F.N.U.A.S.S. și
Ministerului Sănătății și include T.V.A.
Totodată,
recurenta a precizat faptul că taxa de clawback aferentă trim. II 2012, fiind o
obligație fiscală, putea fi dedusă de reclamantă, în condițiile
stabilite prin legislația fiscală.
-
Adresa din 29 august 2012 emisă de C.N.A.S., prin care s-a soluționat
contestația administrativă formulată de intimată cu privire la notificarea
din 31 iulie 2012, nu este un act administrativ și nu poate face obiectul
acțiunii în contencios administrativ, întrucât nu a produs intimatei vreo
vătămare.
3.
Apărările formulate de intimata SC M.C.C. SRL.
Intimata
a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 16-28 dosar Înalta Curte de Casație
și Justiție.
II.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând
sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor
cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304
1
C.
proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este
nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Intimata-reclamantă
a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect
anularea adreselor din 31 iulie 2012 (pct. 47 și 48) și din 29 august 2012
emise de recurenta-pârâtă C.N.A.S.
Curtea
de apel a admis acțiunea pentru argumentele prezentate la pct. I.1 din
decizia de față.
Soluția
primei instanțe este corectă, fiind împărtășită și de
instanța de control judiciar.
Reevaluând
întregul ansamblu probator administrat în cauză, inclusiv în etapa recursului,
și răspunzând, în același timp, la criticile formulate de recurentă,
Înalta Curte reține următoarele:
Referitor
la aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 05
februarie 2013
Cu
privire la acest aspect, recurenta susține faptul că Decizia Curții
Constituționale nr. 39 din 05 februarie 2013, prin care s-a stabilit
neconstituționalitatea sintagmei ”care include și T.V.A.” din
cuprinsul art. 3
1
alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, nu poate produce
efecte în cauza de față, întrucât deciziile acestei instanțe produc
efecte numai pentru viitor, în raport de dispozițiile art. 147 alin. (4)
din Legea fundamentală a țării. În concret, ea trebuie avută în vedere
doar în privința notificărilor ce urmează a fi comunicate contribuabililor
vizați de O.U.G. nr. 77/2011 în perioada ulterioară publicării sale în M.
Of. al României.
Înalta
Curte nu poate primi această susținere a recurentei.
Regula
instituită de art. 147 alin. (4) din Constituție trebuie interpretată în
sensul în care o decizie a Curții Constituționale urmează să
primească eficiență în orice raport juridic guvernat de dispozițiile
legii declarate neconstituționale care nu a fost definitiv
soluționat, fiind supus controlului judiciar, așa cum este și
cazul de față.
Cu
alte cuvinte, instanța de control judiciar apreciază că decizia
Curții Constituționale se aplică tuturor raporturilor juridice care
nu sunt epuizate la data publicării sale, respectiv tuturor cauzelor aflate în
fața instanțelor de contencios administrativ și cărora le sunt
incidente în continuare dispozițiile legale declarate
neconstituționale, mai precis tuturor cauzelor pendinte.
Această
interpretare a fost consacrată și în jurisprudența Curții
Constituționale, care a statuat că deciziile sale de admitere a unei
excepții de neconstituționalitate sunt obligatorii pentru autoritățile publice
și urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanțele de
judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele
decizii sunt aplicabile (Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 a Curții
Constituționale).
Așadar,
declararea neconstituționalității sintagmei ”care include și T.V.A.”
din cuprinsul art. 3
1
alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, după data
formulării contestației administrative, face ca decizia aflată în
discuție să se aplice și în speța de față, tocmai în raport
de forța obligatorie pentru viitor a acestei decizii.
Noul
context legal, determinat de constatarea neconstituționalității parțiale
a textului normativ analizat, nu poate fi ignorat doar pentru că decizia
Curții Constituționale a fost adoptată ulterior emiterii notificării
comunicată intimatelor în data de 5 mai 2012.
Ca
atare, instanța de control judiciar apreciază că este fondată critica intimatei
referitoare la nelegalitatea valorii indicatorilor menționați în
notificarea din 31 iulie 2012 datorită includerii în valoarea vânzărilor de
medicamente a taxei pe valoarea adăugată.
Referitor
la dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată
Recurenta
susține faptul că includerea T.V.A. în valoarea indicatorilor
stabiliți pentru trim. II 2012, deși declarată
neconstituțională, nu ar fi de natură să atragă nelegalitatea actelor
administrative aflate în litigiu câtă vreme intimata are posibilitatea să uzeze
de dreptul de deducere al T.V.A.
Înalta
Curte nu poate primi această susținere a recurentei.
Dreptul
de deducere al T.V.A., consacrat atât în dreptul intern cât și în
legislația europeană, este irelevant pentru obligația de plată a
taxei de clawback.
Referitor
la natura juridică a adresei din 29 august 2012 emisă de recurenta-pârâtă C.N.A.S.
Prin
această adresă a fost soluționată contestația administrativă
formulată de intimata-reclamantă împotriva notificării din 31 iulie 2012, în
temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 77/2011.
Astfel,
conform art. 6 alin. (1) din actul normativ mai sus indicat: ”Datele comunicate
de C.N.A.S., potrivit prevederilor art. 5 alin. (7), pot fi contestate de
persoanele prevăzute la alin. (1) în termen de 10 zile calendaristice din ziua
comunicării datelor”.
Potrivit
alin. (2) al aceluiași articol, ”Contestațiile se depun la C.N.A.S.
și se soluționează prin emiterea unui act administrativ, comunicat
contestatorilor, în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora.”
Așadar,
norma anterior citată califică fără echivoc adresa prin care se
soluționează contestația ca fiind un act administrativ, în sensul art.
2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare, iar aceasta produce efecte vătămătoare în
privința societății intimate.
Celelalte
critici din motivele de recurs, aflate la filele 4-6 dosar Înalta Curte de Casație
și Justiție, nu vor mai fi analizate de către Înalta Curte, deoarece
acestea nu au făcut nici obiectul analizei primei instanțe și vizează aspecte
de nelegalitate invocate în cadrul acțiunii deduse judecății.
În
raport de soluția instanței de fond și de motivul pentru care s-a dispus
anularea notificării din 31 iulie 2012 (pct. 47 și 48), recurenta va putea
emite, în condițiile legii, o nouă notificare, în raport de volumul încasărilor
și al vânzărilor, dar care să nu includă T.V.A., așa cum a stabilit instanța de
contencios constituțional.
2.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În
consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive
de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în
baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare, va respinge recursul.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta C.N.A.S. împotriva sentinței civile nr. 388/CA
din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședința publică , astăzi 13 februarie 2015.