ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 14 august 2012, reclamanta SC P.A. SRL prin lichidator judiciar CII C.S., a chemat în judecată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, solicitând anularea deciziei de impunere nr. 794 din 29 august 2011 emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 29 august 2011 și parțial a deciziei nr. 236 din 9 martie 2012 privind soluționarea contestației, precum și exonerarea societății de la plata sumei de 1.651.194 RON obligații fiscale stabilite suplimentar.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat în esență că organul fiscal a stabilit în mod eronat ca datorate suplimentar obligații constând în impozit pe profit, TVA și impozit pe dividende cu accesoriile aferente, în condițiile în care cheltuielile efectuate de societate în cadrul desfășurării activității de leasing financiar cu autovehicule second hand din import au fost aferente realizării veniturilor, fiind deductibile sub aspect fiscal. Prin sentința civilă nr. 530 din 31 octombrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a anulat parțial actele administrative contestate cu privire la obligațiile fiscale constând în: majorarea bazei de impozitare cu valoarea totală de 557.676 RON, impozit pe profit suplimentar de plată de 30.253 RON și TVA suplimentar de plată în cuantum de 126.236 RON și accesoriile aferente acestor sume.

Astfel, instanța a dispus exonerarea reclamantei de la plata obligațiilor fiscale constând în majorarea bazei de impozitare cu valoarea totală de 557.676 RON impozit pe profit suplimentar de plată în cuantum total de 30.253 RON și TVA suplimentar de plată în cuantum total de 126.236 RON și a accesoriilor aferente acestor sume stabilite prin decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală nr. 723 din 29 august 2011 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj - Activitatea de Inspecție Fiscală. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, cu privire la caracterul deductibil al cheltuielilor cu accizele, al cheltuielilor notariale, al celor aferente vânzărilor de marfă sub prețul de achiziție, al cheltuielilor de transport probate cu o factură în copie, precum și al celor cu amenzi și penalități.

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor constatate nedeductibile susmenționate, instanța a recunoscut reclamantei dreptul de deducere, reținând că societatea nu datorează TVA suplimentar de 126.236 RON cu accesoriile aferente. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că instanța și-a însușit în mod greșit constatările raportului de expertiză privind deductibilitatea la calculul impozitului pe profit aferent anului 2006 a cheltuielilor reprezentând accize plătite în sumă de 106.295 RON pentru autoturisme ce au făcut obiectul unor contracte de leasing, sume nerecuperate de la clienți.

Referitor la acest aspect, pârâta a precizat că, întrucât autoturismele în discuție au fost importate de reclamantă în calitate de locator pe o perioadă de 1 an și nu au făcut obiectul unor vânzări directe către beneficiari, societatea, achitând accizele, trebuia să le recupereze de la utilizatori, la finalul contractelor de leasing. S-a precizat de către pârâtă că, deoarece accizele nu au fost cuprinse în prețul de vânzare al bunurilor în cauză, nu reprezintă cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri, fiind astfel nedeductibile fiscal, împrejurare în raport de care au fost corect stabilite baza impozabilă suplimentară de 25.356 RON și impozitul pe profit suplimentar de 4.057 RON.

Pârâta a criticat sentința și cu privire la constatarea deductibilității fiscale a cheltuielilor cu serviciile notariale de 4.135 RON, în lipsa unor documente justificative, în raport de care organul fiscal a stabilit corect baza de impozitare suplimentară de 4.135 RON și impozitul pe profit suplimentar de 662 RON.

Cu privire la vânzarea în anii 2007-2010 a unor autovehicule sub prețul de achiziție, s-a menționat de către pârâtă că organele de inspecție fiscală au procedat în conformitate cu prevederile legale prin includerea ca și cheltuieli nedeductibile a diferențelor negative înregistrate între prețul de vânzare și cheltuielile cu costul mărfurilor, în condițiile în care societatea nu a înregistrat în evidența contabilă diferența de preț și nu a prezentat documente justificative - rapoarte de evaluare, corespondență, etc. Astfel, autoritatea pârâtă a învederat că, nefiind aferente realizării veniturilor, diferențele negative de preț, de 21.937 RON în anul 2007, de 11.104 RON în anul 2008, de 40.741 RON și respectiv 155.416 RON în anul 2009, și de 218.674 RON și respectiv de 128.029 RON în anul 2010 reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal.

Referitor la cheltuielile de 1.000 RON reprezentând contravaloarea transportului pe platformă a unui autoturism marca V. pe ruta Germania-România, întrucât factura a fost prezentată doar în copie, s-a învederat prin recurs că actul nu întrunește calitatea de document justificativ, cheltuiala fiind nedeductibilă. De asemenea, pârâta a criticat constatarea deductibilității fiscale a cheltuielilor în sumă de 2.866 RON reprezentând amenzi și penalități pentru care nu s-a anexat fișa de cont, astfel încât au fost corect stabilite baza de impunere suplimentară de 27.490 RON și impozitul pe profit suplimentar de 4.398 RON. Cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă tuturor cheltuielilor menționate, pârâta a precizat că prima instanță a procedat greșit, recunoscând reclamantei drept de deducere, în care sens a fost însușit punctul de vedere al expertizei judiciare.

Astfel, pârâta a arătat, referitor la cheltuielile efectuate pentru înmatricularea și punerea în circulație a autoturismelor care au făcut obiectul unor contracte de leasing, că a fost corect stabilită TVA suplimentară de plată de 20.196 RON, întrucât societatea nu a refacturat suma clienților la încheierea contractelor. De asemenea, s-a învederat că, în cazul vânzării mărfurilor sub prețul de achiziție, nu pot fi aplicate prevederile legale referitoare la TVA, întrucât nu reprezintă o livrare de bunuri pentru care să se colecteze taxa pe valoarea adăugată, fiind astfel corectă măsura dispusă de organele de inspecție fiscală de a colecta TVA aferentă diferențelor negative de preț. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 21 alin. (1) C. fisc. și ale pct. 22 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., potrivit cărora sunt deductibile cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, respectiv cheltuielile înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor. Cu privire la contravaloarea accizelor achitate în vederea înmatriculării și punerii în circulație a autoturismelor care au făcut obiectul unor contracte de leasing, s-a susținut de către pârâtă că aceste cheltuieli, nefiind cuprinse în prețul de vânzare și nefiind recuperate de la utilizatori, sunt nedeductibile fiscal, întrucât nu sunt generatoare de venituri.

Contrar acestui punct de vedere, expertiza contabilă efectuată în cauză, însușită de prima instanță, a reținut că, potrivit normelor în vigoare la data importului, în anul 2006 reclamanta nu putea să înregistreze în evidența contabilă accizele, acestea fiind achitate la data încheierii definitive a operațiunilor de import. În raport de împrejurarea că autoturismele care au făcut obiectul contractelor de leasing au fost importate în vederea înstrăinării, cheltuielile efectuate fiind realizate în vederea producerii de venituri impozabile, au fost corect calificate ca deductibile fiscal.

Curtea constată că nu este întemeiată nici critica referitoare la contravaloarea serviciilor prestate în anul 2007 de notarul public, aceste cheltuieli fiind deductibile la calculul impozitului pe profit, suma respectivă și TVA aferent fiind înregistrate în evidența contabilă, în registrul jurnal, decontul de TVA și balanța de verificare aferente lunii februarie 2007. Cu privire la cheltuielile înregistrate pe baza facturii în copie ce cuprinde contravaloarea transportului pe platformă a unui autoturism marca V. pe ruta Germania-România, s-a constatat în mod întemeiat că, originalul facturii fiind pierdut, se poate reține realitatea operațiunii, suma de 1.000 RON și TVA aferent de 190 RON fiind achitate în scopul realizării de venituri impozabile, fiind astfel deductibile fiscal.

Instanța de fond a reținut corect caracterul deductibil al cheltuielilor din contul 6851 -„amenzi și penalități”, acestea reprezentând contravaloarea penalităților aferente contractelor economice, înregistrările inițiale fiind corectate prin nota contabilă din 30 noiembrie 2008. Curtea constată că nu este fondată nici apărarea pârâtei referitoare la constatarea deductibilității fiscale a diferențelor negative prin vânzarea în perioada 2007-2010 a unor autovehicule și a altor mărfuri sub prețul de achiziție. Instanța și-a însușit justificat punctul de vedere al expertizei în sensul că în cadrul cheltuielilor efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cuprinse și cheltuielile înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, fără a fi condiționat cuantumul acestora de nivelul veniturilor obținute.

Sub acest aspect, din punct de vedere fiscal, nu exista nicio restricție privind deducerea la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor reprezentând costul mărfii vândute, chiar sub prețul de achiziție, singura cerință fiind ca acestea să fie efectuate în scopul realizării de venituri. În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor pe care instanța le-a constatat ca deductibile fiscal, Înalta Curte reține că soluția adoptată, de recunoaștere a dreptului reclamantei de deducere a taxei își găsește suport în prevederile art. 145 și 146 C. fisc., fiind îndeplinite condițiile de exercitare a acestui drept, reclamanta efectuând în calitate de persoană impozabilă operațiuni taxabile în sensul TVA.

În raport cu cele expuse mai sus, criticile aduse sentinței fiind neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 530 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.