ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 14 august 2012,

reclamanta SC P.A. SRL prin lichidator judiciar CII C.S., a chemat în judecată

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, solicitând

anularea deciziei de impunere nr. 794 din 29 august 2011 emisă în baza raportului

de inspecție fiscală din 29 august 2011 și parțial a deciziei nr. 236 din 9

martie 2012 privind soluționarea contestației, precum și exonerarea societății

de la plata sumei de 1.651.194 RON obligații fiscale stabilite suplimentar.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat în esență că organul fiscal a stabilit în mod eronat ca datorate

suplimentar obligații constând în impozit pe profit, TVA și impozit pe dividende

cu accesoriile aferente, în condițiile în care cheltuielile efectuate de societate

în cadrul desfășurării activității de leasing financiar cu autovehicule second hand

din import au fost aferente realizării veniturilor, fiind deductibile sub aspect

fiscal.

Prin sentința civilă nr. 530 din 31 octombrie

2013 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea și a anulat parțial actele administrative contestate cu

privire la obligațiile fiscale constând în: majorarea bazei de impozitare cu valoarea

totală de 557.676 RON, impozit pe profit suplimentar de plată de 30.253 RON și TVA

suplimentar de plată în cuantum de 126.236 RON și accesoriile aferente acestor sume.

Astfel, instanța a dispus

exonerarea reclamantei de la plata obligațiilor fiscale constând în majorarea bazei

de impozitare cu valoarea totală de 557.676 RON impozit pe profit suplimentar de

plată în cuantum total de 30.253 RON și TVA suplimentar de plată în cuantum total

de 126.236 RON și a accesoriilor aferente acestor sume stabilite prin decizia de

impunere și raportul de inspecție fiscală nr. 723 din 29 august 2011 de către Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat

în cauză, cu privire la caracterul deductibil al cheltuielilor cu accizele, al cheltuielilor

notariale, al celor aferente vânzărilor de marfă sub prețul de achiziție, al cheltuielilor

de transport probate cu o factură în copie, precum și al celor cu amenzi și penalități.

În ceea ce privește taxa

pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor constatate nedeductibile susmenționate,

instanța a recunoscut reclamantei dreptul de deducere, reținând că societatea nu

datorează TVA suplimentar de 126.236 RON cu accesoriile aferente.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat

că instanța și-a însușit în mod greșit constatările raportului de expertiză privind

deductibilitatea la calculul impozitului pe profit aferent anului 2006 a cheltuielilor

reprezentând accize plătite în sumă de 106.295 RON pentru autoturisme ce au făcut

obiectul unor contracte de leasing, sume nerecuperate de la clienți.

Referitor la acest aspect,

pârâta a precizat că, întrucât autoturismele în discuție au fost importate de reclamantă

în calitate de locator pe o perioadă de 1 an și nu au făcut obiectul unor vânzări

directe către beneficiari, societatea, achitând accizele, trebuia să le recupereze

de la utilizatori, la finalul contractelor de leasing.

S-a precizat de către

pârâtă că, deoarece accizele nu au fost cuprinse în prețul de vânzare al bunurilor

în cauză, nu reprezintă cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri, fiind

astfel nedeductibile fiscal, împrejurare în raport de care au fost corect stabilite

baza impozabilă suplimentară de 25.356 RON și impozitul pe profit suplimentar de

4.057 RON.

Pârâta a criticat sentința

și cu privire la constatarea deductibilității fiscale a cheltuielilor cu serviciile

notariale de 4.135 RON, în lipsa unor documente justificative, în raport de care

organul fiscal a stabilit corect baza de impozitare suplimentară de 4.135 RON și

impozitul pe profit suplimentar de 662 RON.

Cu privire la vânzarea

în anii 2007-2010 a unor autovehicule sub prețul de achiziție, s-a menționat de

către pârâtă că organele de inspecție fiscală au procedat în conformitate cu prevederile

legale prin includerea ca și cheltuieli nedeductibile a diferențelor negative înregistrate

între prețul de vânzare și cheltuielile cu costul mărfurilor, în condițiile în care

societatea nu a înregistrat în evidența contabilă diferența de preț și nu a prezentat

documente justificative - rapoarte de evaluare, corespondență, etc.

Astfel, autoritatea pârâtă

a învederat că, nefiind aferente realizării veniturilor, diferențele negative de

preț, de 21.937 RON în anul 2007, de 11.104 RON în anul 2008, de 40.741 RON și respectiv

155.416 RON în anul 2009, și de 218.674 RON și respectiv de 128.029 RON în anul

2010 reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal.

Referitor la cheltuielile

de 1.000 RON reprezentând contravaloarea transportului pe platformă a unui autoturism

marca V. pe ruta Germania-România, întrucât factura a fost prezentată doar în copie,

s-a învederat prin recurs că actul nu întrunește calitatea de document justificativ,

cheltuiala fiind nedeductibilă.

De asemenea, pârâta a

criticat constatarea deductibilității fiscale a cheltuielilor în sumă de 2.866 RON

reprezentând amenzi și penalități pentru care nu s-a anexat fișa de cont, astfel

încât au fost corect stabilite baza de impunere suplimentară de 27.490 RON și impozitul

pe profit suplimentar de 4.398 RON.

Cu privire la taxa pe

valoarea adăugată aferentă tuturor cheltuielilor menționate, pârâta a precizat că

prima instanță a procedat greșit, recunoscând reclamantei drept de deducere, în

care sens a fost însușit punctul de vedere al expertizei judiciare.

Astfel, pârâta a arătat,

referitor la cheltuielile efectuate pentru înmatricularea și punerea în circulație

a autoturismelor care au făcut obiectul unor contracte de leasing, că a fost corect

stabilită TVA suplimentară de plată de 20.196 RON, întrucât societatea nu a refacturat

suma clienților la încheierea contractelor.

De asemenea, s-a învederat

că, în cazul vânzării mărfurilor sub prețul de achiziție, nu pot fi aplicate prevederile

legale referitoare la TVA, întrucât nu reprezintă o livrare de bunuri pentru care

să se colecteze taxa pe valoarea adăugată, fiind astfel corectă măsura dispusă de

organele de inspecție fiscală de a colecta TVA aferentă diferențelor negative de

preț.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, instanța de fond

a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 21 alin. (1) C. fisc. și ale

pct. 22 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., potrivit cărora sunt deductibile

cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, respectiv cheltuielile

înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau

executarea lucrărilor.

Cu privire la contravaloarea

accizelor achitate în vederea înmatriculării și punerii în circulație a autoturismelor

care au făcut obiectul unor contracte de leasing, s-a susținut de către pârâtă că

aceste cheltuieli, nefiind cuprinse în prețul de vânzare și nefiind recuperate de

la utilizatori, sunt nedeductibile fiscal, întrucât nu sunt generatoare de venituri.

Contrar acestui punct

de vedere, expertiza contabilă efectuată în cauză, însușită de prima instanță, a

reținut că, potrivit normelor în vigoare la data importului, în anul 2006 reclamanta

nu putea să înregistreze în evidența contabilă accizele, acestea fiind achitate

la data încheierii definitive a operațiunilor de import. În raport de împrejurarea

că autoturismele care au făcut obiectul contractelor de leasing au fost importate

în vederea înstrăinării, cheltuielile efectuate fiind realizate în vederea producerii

de venituri impozabile, au fost corect calificate ca deductibile fiscal.

Curtea constată că nu

este întemeiată nici critica referitoare la contravaloarea serviciilor prestate

în anul 2007 de notarul public, aceste cheltuieli fiind deductibile la calculul

impozitului pe profit, suma respectivă și TVA aferent fiind înregistrate în evidența

contabilă, în registrul jurnal, decontul de TVA și balanța de verificare aferente

lunii februarie 2007.

Cu privire la cheltuielile

înregistrate pe baza facturii în copie ce cuprinde contravaloarea transportului

pe platformă a unui autoturism marca V. pe ruta Germania-România, s-a constatat

în mod întemeiat că, originalul facturii fiind pierdut, se poate reține realitatea

operațiunii, suma de 1.000 RON și TVA aferent de 190 RON fiind achitate în scopul

realizării de venituri impozabile, fiind astfel deductibile fiscal.

Instanța de fond a reținut

corect caracterul deductibil al cheltuielilor din contul 6851 -„amenzi și penalități”,

acestea reprezentând contravaloarea penalităților aferente contractelor economice,

înregistrările inițiale fiind corectate prin nota contabilă din 30 noiembrie 2008.

Curtea constată că nu

este fondată nici apărarea pârâtei referitoare la constatarea deductibilității fiscale

a diferențelor negative prin vânzarea în perioada 2007-2010 a unor autovehicule

și a altor mărfuri sub prețul de achiziție.

Instanța și-a însușit

justificat punctul de vedere al expertizei în sensul că în cadrul cheltuielilor

efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cuprinse și cheltuielile

înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, fără a fi condiționat cuantumul

acestora de nivelul veniturilor obținute.

Sub acest aspect, din

punct de vedere fiscal, nu exista nicio restricție privind deducerea la calculul

impozitului pe profit a cheltuielilor reprezentând costul mărfii vândute, chiar

sub prețul de achiziție, singura cerință fiind ca acestea să fie efectuate în scopul

realizării de venituri.

În ceea ce privește taxa

pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor pe care instanța le-a constatat ca deductibile

fiscal, Înalta Curte reține că soluția adoptată, de recunoaștere a dreptului reclamantei

de deducere a taxei își găsește suport în prevederile art. 145 și 146 C. fisc.,

fiind îndeplinite condițiile de exercitare a acestui drept, reclamanta efectuând

în calitate de persoană impozabilă operațiuni taxabile în sensul TVA.

În raport cu cele expuse

mai sus, criticile aduse sentinței fiind neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondat

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței

civile nr. 530 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2015.