ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3993/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

1762 din 30 mai 2013, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.I.I.M. în

contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. din cadrul M.A.D.R. și a suspendat

executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a

creanțelor bugetare din 13 decembrie 2012 încheiat de pârâtă, până la

soluționarea definitivă a fondului cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta, care a solicitat casarea acesteia și respingerea cererii de

suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept

în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut

faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art.

14 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au

fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la

hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

- Prima instanță a analizat fondul

cauzei, fapt ce atrage eludarea prevederilor art. 14 din legea anterior

arătată.

Pe acest aspect, doctrina și

jurisprudența sunt unanime în a arăta că într-o asemenea procedură nu pot

fi cercetate decât aspecte de fapt și de drept de natură a pune la

îndoială legalitatea actului administrativ care nu vizează în mod direct

și substanțial fondul cauzei.

Or, analizarea legalității constatărilor

echipei de control sub aspectul respectării de către beneficiar a clauzelor

contractuale asumate reprezintă în mod evident aspecte ce țin de

dezlegarea fondului pricinii a căror analiză echivalează cu cercetarea a

însăși fondul cauzei, pe care nu o poate face decât instanța

investită cu verificarea legalității actului administrativ.

- Curtea de apel a apreciat în mod eronat că

aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat rezultă din faptul

că echipa de control a aplicat în mod greșit prevederile art. 23 din

O.U.G. nr. 66/2011, deși în cauză erau incidente dispozițiile art. 45

alin. (4) din același act normativ.

- Instanța nu a ținut seama de

faptul că intimata nu a justificat iminența prejudiciului. Executarea unei

obligații bugetare nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

Intimata a formulat întâmpinare în care a

solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la

filele 25-52 dosar.

În cauză a fost întocmit raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de

ședință din data de 13 februarie 2014, recursul a fost admis în

principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma

criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea

intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cererea de suspendare a executării formulată

de intimata-reclamantă are ca obiect procesul-verbal de constatare a

neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 13 decembrie 2012

încheiat de A.P.D.R.P. privind proiectul ”Achiziția de utilaje pentru

prestări servicii la I.M., beneficiar I.I.I.M.

Prima instanță a ajuns la concluzia

caracterului fondat al cererii de suspendare, reținând, în esență,

următoarele aspecte:

Prin actul a cărei suspendare se solicită,

emitentul a dispus încetarea valabilității contractului de finanțare

din data de 10 mai 2011, în temeiul art. 11 alin. (3) din Anexa nr. 1 -

Prevederi generale la Contract, precum și recuperarea creanței

bugetare în sumă de 311.623,84 lei, ce reprezintă întreaga sumă decontată de A.P.D.R.P.

beneficiarului până în prezent.

La adoptarea acestor măsuri, autoritatea publică

a avut în vedere concluziile activității de verificare, respectiv „constatarea

existenței unei tentative de fraudă prin creșterea artificială a prețului:

stația de betoane cumpărată la un preț de 181.712,90 lei este tranzacțională

prin alte două firme astfel că prețul cu care aceasta este facturată

beneficiarei finanțării F.E.A.D.R. este de 614.234,65 lei. Este în fapt o

creștere artificială a prețului de vânzare de 3,38 ori ceea ce reprezintă o

neregulă.

Următoarele date relevate cu ocazia verificărilor

A.N.A.F. fac dovada implicării directe a beneficiarului F.E.A.D.R. și

acționarea acestuia în mod deliberat și premeditat pentru fraudarea fondurilor

europene: calitatea de salariat avută de beneficiara contractului de finanțare,

d-na I.M. la SC D. SRL, calitatea de administrator al unei societăți care este

asociat în cadrul SC D. SRL, terenul de 500 mp pus la dispoziția beneficiarei I.M.

cu titlu gratuit de către SC D. SRL pentru desfășurarea activităților de

prestări servicii care constituie obiectul activității pentru care s-a acordat

finanțare din fonduri europene, precum și faptul că I.I.I.M. a fost constituită

în aprilie 2011 cu o lună înainte ca SC D. SRL să încheie contractul de

achiziție a stațiilor de betoane de la SC P.S. SRL”.

Prima instanță a apreciat că motivul

pentru care actul administrativ aflat în discuție ar prezenta

aparența de nelegalitate este acela al aplicării greșite a

prevederilor art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, deși în cauză erau incidente

dispozițiile art. 45 alin. (4) din același act normativ.

Astfel, în condițiile în care

existența creanței bugetare depinde de existența faptei penale

și a fost sesizată D.L.A., pârâta era obligată, în temeiul textului legal

anterior individualizat, să suspende procedura până la momentul pronunțării

soluției în cauza penală.

În privința pagubei imimente, curtea de

apel a arătat că executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de

stabilire a creanțelor bugetare din 13 decembrie 2012 este de natură să producă

un prejudiciu material și previzibil reclamantei, raportat la cuantumul

sumei aflate în discuție și la disponibilitățile bănești

precare ale acesteia.

Înalta Curte nu poate împărtăși această

soluție pentru argumentele ce vor fi expuse punctual în continuare, prin

raportare la motivele de recurs.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor

juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora,

ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea

executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient

pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea

respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau

judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a

actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și

producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată

trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului,

ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe de altă parte, se impune a fi făcută

precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se

afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod

real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din

oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu

executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor

actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul

de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite

condițiile impuse de Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de idei, din lecturarea art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune

suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele

condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii

administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei

pagube iminente.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate

presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației

naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în

situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la

nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea

judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu

temeinic de nelegalitate.

Înalta Curte apreciază că argumentele

prezentate de către prima instanță nu sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității deciziei administrative contestate.

Potrivit prevederilor art. 45 alin. (4) din

O.U.G. nr. 66/2011: „În cazul în care existența creanței bugetare depinde de

existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizat/sesizată

D.L.A.F./A.N.I., autoritățile competente, prevăzute la art. 20, suspendă de

drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a

instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și dispun

aplicarea măsurilor asigurătorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea

corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin (2).”

În cauza de față nu ne regăsim în

situația reglementată de norma anterior enunțată, în condițiile

în care existența creanței bugetare - stabilită prin emiterea

procesului-verbal de constatare atacat - nu depinde de existența sau

inexistența unei fapte penale, după cum a statuat instanța de primă

jurisdicție.

Mai mult decât atât, în prezenta speță,

nu există certitudinea existenței unei fapte penale.

În raport de această situație, devin

incidente dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora: „În

cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude,

structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată

D.L.A.F. și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal

de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de

recuperare a creanțelor bugetare, conform prevederilor prezentei ordonanțe de

urgență, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea

corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)."

Este de observat și faptul că, în

situația în care autoritatea recurentă ar fi dat eficiență

prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, după cum pretinde

intimata, aceasta ar fi avut o situație financiară mai dificilă, deoarece,

odată cu suspendarea de drept, A.P.D.R.P. avea obligația instituirii unor

măsuri asiguratorii.

Instanța de control judiciar apreciază

că nu se mai impune analizarea condiției pagubei iminente, față de

cele reținute în privința condiției cazului bine justificat

și de faptul că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

modificată, obligă la întrunirea cumulativă a celor două condiții.

recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul

anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, va

admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge

cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.P.D.R.P.

(în prezent A.F.I.R.) împotriva sentinței civile nr. 1762 din 30 mai 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că

respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24

octombrie 2014.