ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 71 din 28 ianuarie 2013,

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Tripon Aurel, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin care solicita

anularea Hotărârii nr. 32936 din 30 iulie 2012 emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, reținând, în

esență, că reclamantul nu a făcut dovada că refugiul ar fi fost consecința unor

persecuții etnice.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul;

în motivarea recursului, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și au fost reiterate motivele și argumentele invocate în fața instanței de

fond, susținându-se, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins

acțiunea reclamantului, de vreme ce acesta a făcut dovada refugiului.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul invocat și cu criticile

formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții din motive etnice, într-una din următoarele forme: a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate (lit. c)).

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții

materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă

localitate. Este, așadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a

localității sale de domiciliu să fi fost consecința unor persecuții etnice

suferite de aceasta.

Or, în cauză, așa cum

rezultă din declarațiile martorilor M.T. și T.M., audiați nemijlocit de

instanța de fond, refugiul recurentului și familiei sale din localitatea de

domiciliu într-o altă localitate aflată pe teritoriul României a fost

determinat de evenimentele politico-militare din acea vreme, respectiv de

avansarea frontului, neavând, deci, ca temei criterii de natură etnică.

De altfel, însuși

recurentul-reclamant, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, omite să

precizeze faptele sau împrejurările care ar reprezenta persecuții etnice

suferite de acesta și familia sa și care ar fi determinat părăsirea de către

aceștia a localității de domiciliu.

Nu s-a făcut, așadar,

dovada că refugiul recurentului și familiei sale ar fi fost consecința unor

persecuții etnice exercitate asupra lor ci, dimpotrivă, din declarațiile

martorilor, rezultă că părăsirea localității de domiciliu a fost determinată de

apropierea liniei frontului, în contextul războiului.

Cum refugiul nu a

avut, deci, ca temei criterii de natură etnică, ci intenția de a evita

războiul, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.

Pentru considerentele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul T.A. împotriva Sentinței nr. 71 din 28 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM