ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 71 din 28 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Tripon Aurel, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin care solicita anularea Hotărârii nr. 32936 din 30 iulie 2012 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, reținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada că refugiul ar fi fost consecința unor persecuții etnice. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul; în motivarea recursului, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și au fost reiterate motivele și argumentele invocate în fața instanței de fond, susținându-se, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea reclamantului, de vreme ce acesta a făcut dovada refugiului. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul invocat și cu criticile formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, într-una din următoarele forme: a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate (lit. c)). Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate. Este, așadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a localității sale de domiciliu să fi fost consecința unor persecuții etnice suferite de aceasta.

Or, în cauză, așa cum rezultă din declarațiile martorilor M.T. și T.M., audiați nemijlocit de instanța de fond, refugiul recurentului și familiei sale din localitatea de domiciliu într-o altă localitate aflată pe teritoriul României a fost determinat de evenimentele politico-militare din acea vreme, respectiv de avansarea frontului, neavând, deci, ca temei criterii de natură etnică. De altfel, însuși recurentul-reclamant, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, omite să precizeze faptele sau împrejurările care ar reprezenta persecuții etnice suferite de acesta și familia sa și care ar fi determinat părăsirea de către aceștia a localității de domiciliu. Nu s-a făcut, așadar, dovada că refugiul recurentului și familiei sale ar fi fost consecința unor persecuții etnice exercitate asupra lor ci, dimpotrivă, din declarațiile martorilor, rezultă că părăsirea localității de domiciliu a fost determinată de apropierea liniei frontului, în contextul războiului.

Cum refugiul nu a avut, deci, ca temei criterii de natură etnică, ci intenția de a evita războiul, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva Sentinței nr. 71 din 28 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM