MONNE c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 39420/06 prezentată de Angelo Manne împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 1 aprilie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători și Claudia Westerdiek; graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 septembrie 2006, după ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamantul, dl Angelo Monne, este un cetățean francez, născut în 1932. Este în prezent reținut în centrul de detenție al Mauzac. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre din 16 decembrie 1998, tribunalul din Pirinei Orientale l-a condamnat pentru violuri și agresiune sexuală cu circumstanțe agravante la 15 ani de condamnare penală. Printr-o cerere din 19 septembrie 2005, reclamantul sesizează procurorul Republicii pentru a beneficia de șapte zile de reducere suplimentară a pedepsei pe lună d Printr-o scrisoare din 4 octombrie 2005, procurorul Republicii i-a scris reclamantului că, după cum indică Circulara Gărzii Sigiliului din 7 aprilie 2005 privind reducerea pedepsei, reducerea cu șapte zile pe lună definită la art. 721 din Codul de procedură penală se aplică numai perioadelor de deținere sub un an și nu se cumulează cu reducerile de trei luni pentru primul an și doi luni pentru următoarele. El a precizat că această analiză era din ce în ce mai susținută de dispozițiile articolului D 115-1 din Codul de procedură penală, care precizează că, în cazul în care pedeapsa pronunțată este mai mare de un an, totalul creditului de reducere a pedepsei corespunzător lunilor care depășesc prima anul de închisoare sau anii de închisoare care urmează nu pot depăși două luni. Printr-o ordonanță din 17 noiembrie 2005, magistratul însărcinat cu interdicțiile în fața instanței judecătorești din Bordeaux a declarat inadmisibilă cererea reclamantului de a se face în beneficiul său o aplicare strictă a art. 721 din Codul de procedură penală privind creditul de reducere a pedepsei pe motiv că nu există nici un text care să prevadă existența unei proceduri de zz/ll/aaaa, nici a unei proceduri la cerere, în fața primului Președintele Curții pentru a se pronunța în materie de aplicare a unui text referitor la executarea pedepselor privative de libertate. El a formulat aceeași cerere la Consiliul de Stat care, printr-o hotărâre din 23 noiembrie 2005, și-a respins cererea ca fiind adusă în fața unei instanțe incompetente pentru a o cunoaște. Printr-o hotărâre din 13 decembrie 2005, camera de l'inginerie a instanței judecătorești din Bordeaux a respins, de asemenea, cererea reclamantului care a considerat că este așteptat că este în conformitate cu prevederile articolului 721 din Codul de procedură penală, aplicabil începând cu 1 ianuarie 2005, fiecare condamnat beneficiază de un credit de reducere a pedepsei calculat pe durata condamnării în termen de trei luni pentru primul an, de două luni pentru anii următori și de șapte zile pe lună Întrucât examinarea dezbaterilor parlamentare referitoare la elaborarea articolului menționat, arată că menționarea de șapte zile pe lună a textului nu este de natură să permită interpretarea pe care o propune reclamantul (Qui.) într-adevăr, proiectul de lege adoptat în primă lectură de Adunarea Națională la 23 mai 2003 a fost astfel redactat. În timpul punerii sub pârghie, fiecare condamnat beneficiază de un credit de reducere a pedepsei calculat pe durata condamnării pronunțate la trei luni pentru primul an, două luni pentru anii următori, șapte zile pe lună pentru condamnări mai mici de un an Faptul că un credit de reducere a pedepsei tinde, în spiritul legiuitorului, să simplifice normele privind reducerile de pedeapsă, după ce a observat că reducerile de pedeapsă pentru bună conduită, care au fost în conformitate cu vechiul articol 721 din Codul de procedură penală nu mai mult de trei luni pe an de încarcerare și șapte zile pe lună de încarcerare pentru o perioadă mai mică de timp. Faptul că dezbaterile ulterioare nu permiteau să se pună sub semnul întrebării voința legiuitorului d șapte zile pe lună pentru perioade de timp mai mici de un an, menționarea a șapte zile pe lună a celor șapte zile pe lună a căror aplicare este prevăzută la art. 721 din Codul de procedură penală, însoțită de nicio perioadă specificată în mod expres (Qu mai puțin de un an) și a interpretării pe care o dă reclamantul articolului 721 din Codul de procedură penală, ar interzice orice reducere a pedepsei pentru condamnările mai mici de un an Faptul că termenul "e" și "e" este în text că sfârșitul unei enumerari a cazurilor avute în vedere (...) prevăzuse că voința legiuitorului și redactarea în sine a articolului 721 din Codul de procedură penală nu pot duce la o interpretare diferită de cea a celui al persoanei fizice Prevăzut, de asemenea, că art. 207 alineatul (2) din Legea din 9 martie 2004 publicată în Jurnalul Oficial la 10 martie 2004 prevede în temeiul dispozițiilor tranzitorii că: ianuarie 2005 sau au fost închise începând cu această dată, indiferent de data la care a fost încălcată și de data condamnării, creditul de reducere a pedepsei fiind calculat pe durata pedepsei restante care nu a făcut deja obiectul unei examinări de către judecător a aplicării pedepselor cu titlu de reducere a pedepsei și reduceri suplimentare ale pedepsei pentru primul an de închisoare care poate fi acordat celor ale căror prime ani nu au fost încă reținuți la această dată Prin hotărârea din 26 iulie 2006, Curtea de Casație a declarat recursul reclamantului împotriva hotărârii camerei de recurs din 13 decembrie 2005 care nu a fost admis la viza de la: articolul L 131-6 alineatul (4) din Codul privind organizarea judiciară. Dreptul intern relevant Codul de procedură penală art. 721 (șezut al Legii nr. 2004-204 din 9 martie 2004) Fiecare condamnat beneficiază de un credit de reducere a pedepsei calculat pe durata condamnării pronunțate în termen de trei luni pentru primul an, de două luni pentru anii următori și de șapte zile pe lună. (...) La punerea sub pârghie a acestuia, condamnatul este informat prin grefa de la data previzibilă de eliberare, ținând cont de reducerea pedepsei prevăzută de primul În cazul unei încălcări ulterioare a legii nr. 2005-1549 din 12 decembrie 2005, această informație i se comunică din nou în momentul eliberării sale. Fiecare condamnat beneficiază de un credit de reducere a pedepsei calculat pe durata condamnării pronunțate în termen de trei luni pentru primul an, de două luni pentru anii următori și, pentru o pedeapsă mai mică de un an sau pentru o parte a pedepsei mai mică de un an întreg, de șapte zile pe lună Totuși, în cazul pedepselor mai mari de un an, reducerea totală corespunzătoare celor șapte zile pe lună nu poate depăși două luni. (...) La punerea sub pârghie, condamnatul este informat de către grefa de la data previzibilă de eliberare, ținând seama de reducerea pedepsei prevăzută la primul paragraf, de posibilitățile de retragere, în cazul unei conduite incorecte sau al unei noi infracțiuni după eliberarea sa, de întreaga sau o parte a acestei reduceri. În conformitate cu art. 721 din Codul de procedură penală, în momentul eliberării sale. GRIEF Reclamantul consideră că, în temeiul Legii nr. 2004-204 din 9 martie 2004, acesta ar fi trebuit să beneficieze de un credit de închisoare de șapte zile pe lună. El consideră că instanțele franceze, considerând că această dispoziție nu este aplicabilă decât anumitor condamnări, nu au aplicat legea care nu merită nici o interpretare. El adaugă că aceasta se află în detenție ilegală, deoarece consideră că dacă legea ar fi fost respectată ar fi fost eliberată de mult timp. Prin urmare, se plânge de o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor și a principiului interpretării stricte a legii penale și invocă în această privință art. 7 alin. (1) din Convenție. Reclamantul se plânge de nerespectarea principiului legalității infracțiunilor și pedepselor din cauza refuzului de a obține un credit de reducere a pedepsei. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform legislației naționale sau internaționale. Curtea observă că, în speță, procedura în litigiu se referă numai la condițiile de aplicare a unei legi de modificare a posibilităților de a obține reduceri de pedeapsă. Or, jurisprudența Comisiei, precum cea a Curții au stabilit o distincție între o măsură care constituie, în esență, o "pedeape" și o măsură referitoare la executarea Prin urmare, în cazul în care natura și scopul unei măsuri se referă la predarea unei pedepse sau la o schimbare în sistemul de eliberare condiționată, această măsură nu face parte integrantă din pedeapsa cu închisoarea, în sensul articolului 7. Aceasta a subliniat, de asemenea, că distincția dintre cele două nu este întotdeauna clară în practică (a se vedea, printre altele, Kafkaris Cipru [C], n 21906/04, § 142, 12 februarie 2008).Cu toate acestea, în speță, această distincție nu constituie o problemă, deoarece procedurile au fost inițiate de reclamant numai în scopul de a obține un credit de șapte zile de reducere suplimentară a pedepsei pe lună de închisoare în temeiul articolului 721 din Codul de procedură penală (a se vedea dreptul intern relevant). Prin urmare, acestea se încadrează în mod clar în domeniul executării pedepsei pronunțate anterior și nu a pedepsei în sine (a se vedea Grava c. Italia 4352/98, §§ 50-52, 10 iulie 2003). Prin urmare, Curtea constată că refuzul de a acorda un credit suplimentar de reducere a pedepsei nu intră în domeniul de aplicare al articolului 7 din convenție. Aceasta înseamnă că cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

39420/06

présentée par Angelo MONNE

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 1

er

avril 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Jean-Paul Costa,

Karel Jungwiert,

Volodymyr Butkevych,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

juges,

et de Claudia Westerdiek,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 27 septembre 2006,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Angelo Monne, est un ressortissant français, né en 1932. Il est actuellement détenu au centre de détention de Mauzac.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par un arrêt du 16 décembre 1998, la cour d’assises des Pyrénées

‑

Orientales le condamna pour viols et agressions sexuelles avec circonstances aggravantes à quinze ans de réclusion criminelle.

Par une requête du 19 septembre 2005, le requérant saisit le procureur de la République afin de bénéficier de sept jours de réduction de peine supplémentaire par mois d’emprisonnement sur le fondement de l’article

721 du code de procédure pénale (voir droit interne pertinent).

Par un courrier du 4 octobre 2005, le procureur de la République écrivit au requérant en lui indiquant que, comme l’indique la circulaire du Garde des Sceaux du 7 avril 2005 relative aux réductions de peine, la réduction de sept

jours par mois définie à l’article 721 du code de procédure pénale ne s’applique qu’aux périodes de détentions inférieures à une année et ne se cumule pas avec les réductions de trois mois pour la première année et de deux

mois pour les suivantes. Il précisa que cette analyse se trouvait de plus confortée par les dispositions de l’article D 115-1 du code de procédure pénale, qui précise que lorsque la peine prononcée est supérieure à un an, le total du crédit de réduction de peine correspondant aux mois excédant la première

année d’emprisonnement ou les années d’emprisonnement qui suivent ne peuvent dépasser deux mois.

Par une ordonnance du 17 novembre 2005, le magistrat chargé des référés auprès de la cour d’appel de Bordeaux déclara irrecevable la demande du requérant tendant à ce que soit fait à son profit une stricte application de l’article 721 du code de procédure pénale relatif au crédit de réduction de peine au motif qu’aucun texte ne prévoit l’existence d’une procédure de référé, ni d’ailleurs d’une procédure sur requête, devant le premier

Président de la cour d’appel pour statuer en matière d’application d’un texte relatif à l’exécution des peines privatives de liberté.

Il formula la même demande auprès du Conseil d’Etat qui, par un arrêt du 23 novembre 2005, rejeta sa requête comme portée devant une juridiction incompétente pour en connaître.

Par un arrêt du 13 décembre 2005, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Bordeaux rejeta également la requête du requérant considérant

:

«

Attendu qu’aux termes de l’article 721 du Code de procédure pénale, applicable à compter du 1

er

janvier 2005, chaque condamné bénéficie d’un crédit de réduction de peine calculé sur la durée de la condamnation prononcée ‘à hauteur de trois mois pour la première année, de deux mois pour les années suivantes et de sept jours par mois’

;

Attendu que l’examen des débats parlementaires relatifs à l’élaboration dudit article, révèle que la mention ‘et de sept jours par mois’ n’est pas de nature à permettre l’interprétation qu’en propose le requérant

;

Qu’en effet, le projet de loi adopté en première lecture par l’Assemblée Nationale le 23

mai 2003 était ainsi rédigé

:

‘Lors de la mise sous écrou, chaque condamné bénéficie d’un crédit de réduction de peine calculé sur la durée de la condamnation prononcée à hauteur de trois mois pour la première année, deux mois pour les années suivantes, sept jours par mois pour les condamnations inférieures à un an’

;

Que l’instauration d’un crédit de réduction de peine tend, dans l’esprit du législateur, à simplifier des règles relatives aux réductions de peine, après avoir observé que les réductions de peine pour bonne conduite, qui étaient selon l’ancien article

721 du Code de procédure pénale au maximum ‘de trois mois par année d’incarcération et sept jours par mois d’incarcération pour une durée moindre’, étaient accordées en pratique à tous les détenus

;

(...)

Que les débats ultérieurs ne permettaient pas de remettre en cause la volonté du législateur d’imputer chaque réduction de peine accordée à une période de temps déterminée, à savoir au terme de la rédaction définitive de l’article 721 du Code de procédure actuel

:

-

trois mois en liaison avec la première année d’exécution de la peine,

-

deux mois en liaison avec les années suivantes,

-

sept jours par mois pour les périodes de temps inférieures à un an, la mention de ‘sept jours par mois’ n’étant dans le texte de l’article 721 du Code de procédure pénale assortie à aucune période expressément spécifiée

;

Qu’admettre l’interprétation que donne le requérant de l’article 721 du Code de procédure pénale interdirait toute réduction de peine pour les condamnations inférieures à un an

;

Que le terme ‘et’ n’est dans le texte que la fin d’une énumération des cas envisagés

;

(...)

Attendu que la volonté du législateur et la rédaction elle-même de l’article 721 du code de procédure pénale ne peuvent donner lieu à une interprétation différente de celle de l’Administration Pénitentiaire

;

Attendu, en outre, que le paragraphe II de l’article 207 de la loi du 9 mars 2004 publiée au journal officiel le 10 mars 2004 prévoit au titre des dispositions transitoires que

: ‘les dispositions résultant de l’article 193 s’appliqueront à tous les condamnés sous écrou le 1

er

janvier 2005 ou écroués à compter de cette date, quelles que soient la date de l’infraction et la date de la condamnation, le crédit de réduction de peine étant calculé sur la durée de la peine restant à subir qui n’a pas déjà fait l’objet d’un examen par le juge de l’application des peines au titre des réductions de peine et les réductions supplémentaires de peine pour la première année d’écrou pouvant être octroyées à ceux dont cette première année n’est pas encore échue à cette date’

;

»

Par un arrêt du 26 juillet 2006, la Cour de cassation déclara le pourvoi du requérant contre l’arrêt de la chambre de l’instruction du 13

décembre

2005 non admis au visa de l’article L 131-6 alinéa 4 du code de l’organisation judiciaire.

B.

Le droit interne pertinent

Code de procédure pénale

Article 721 (issu de la loi n

o

2004-204 du 9 mars 2004)

«

Chaque condamné bénéficie d’un crédit de réduction de peine calculé sur la durée de la condamnation prononcée à hauteur de trois mois pour la première année, de deux

mois pour les années suivantes et de sept jours par mois.

(...)

Lors de sa mise sous écrou, le condamné est informé par le greffe de la date prévisible de libération compte tenu de la réduction de peine prévue par le premier

alinéa, des possibilités de retrait, en cas de mauvaise conduite ou de commission d’une nouvelle infraction après sa libération, de tout ou partie de cette réduction. Cette information lui est à nouveau communiquée au moment de sa libération.

»

Article 721 (issu de la loi n

o

2005-1549 du 12 décembre 2005,

actuellement en vigueur)

«

Chaque condamné bénéficie d’un crédit de réduction de peine calculé sur la durée de la condamnation prononcée à hauteur de trois mois pour la première année, de deux

mois pour les années suivantes et, pour une peine de moins d’un an ou pour la partie de peine inférieure à une année pleine, de sept jours par mois

; pour les peines supérieures à un an, le total de la réduction correspondant aux sept jours par mois ne peut toutefois excéder deux mois.

(...)

Lors de sa mise sous écrou, le condamné est informé par le greffe de la date prévisible de libération compte tenu de la réduction de peine prévue par le premier alinéa, des possibilités de retrait, en cas de mauvaise conduite ou de commission d’une nouvelle infraction après sa libération, de tout ou partie de cette réduction. Cette information lui est à nouveau communiquée au moment de sa libération.

»

GRIEF

Le requérant estime qu’en vertu de l’article 721 du code de procédure pénale dans sa rédaction issue de la loi n

o

2004-204 du 9 mars 2004 il aurait dû bénéficier d’un crédit de peine de sept jours par mois. Il considère que les juridictions françaises, en estimant que cette disposition n’est applicable qu’à certaines condamnations, n’ont pas appliqué la loi qui ne mérite selon lui aucune interprétation. Il ajoute qu’il se trouve en détention illégale car il considère que si la loi avait été respectée il aurait été libéré depuis longtemps. Il se plaint par conséquent d’une violation du principe de légalité des délits et des peines et du principe de l’interprétation stricte de la loi pénale, et invoque à cet égard l’article 7 § 1 de la Convention.

EN DROIT

Le requérant se plaint du non-respect du principe de légalité des délits et des peines en raison du refus d’obtention d’un crédit de réduction de peine. Il invoque l’article 7 § 1 de la Convention, au terme duquel

:

«

1.

Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit national ou international. De même il n’est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise.

»

La Cour observe qu’en l’espèce la procédure litigieuse a trait uniquement aux conditions d’application d’une loi modifiant les possibilités d’obtention de réductions de peines.

Or la jurisprudence de la Commission comme celle de la Cour ont établi une distinction entre une mesure constituant en substance une «

peine

» et une mesure relative à l’«

exécution

» ou à l’«

application

» de la «

peine

». En conséquence, lorsque la nature et le but d’une mesure concernent la remise d’une peine ou un changement dans le système de libération conditionnelle, cette mesure ne fait pas partie intégrante de la «

peine

» au sens de l’article

Kafkaris

c.

Chypre

[GC], n

o

21906/04, § 142, 12 février 2008).

Toutefois, en l’espèce, cette distinction ne pose pas de problème puisque les procédures n’ont été engagées par le requérant que dans le but d’obtenir un crédit de sept jours de réduction de peine supplémentaire par mois d’emprisonnement sur le fondement de l’article 721 du code de procédure pénale (voir droit interne pertinent). Elles relèvent par conséquent clairement du domaine de l’exécution de la peine antérieurement prononcée et non de la peine elle-même (voir

Grava c. Italie

,

n

o

43522/98, §§

50-52, 10

juillet 2003).

Dès lors, la Cour constate que le refus d’accorder un crédit supplémentaire de réduction de peine ne relève pas du champ d’application de l’article 7 de la Convention.

Il s’ensuit que la requête est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président