SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 14599/06 prezentate de Jean Claude SCHADEL împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători; și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea prezentată mai sus la 7 aprilie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, face următoarea decizie: reclamantul, dl Jean Claude Schadel, este un cetățean francez, născut în 1949 și încarcerat la centrul de detenție din Bapaume. Guvernul francez ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-182/03 și C-212/03, ECLI:EU:C:2006:318, punctul 66. La 14 ianuarie 2004, reclamantul a fost condamnat de Curtea de Assisi din Val d'Oise la o sentință de paisprezece ani de detenție penală pentru viol asupra celor două fiice minore ale sale și a fost încarcerat la casa de arest a lui Osny, apoi la casa Bapaume, pe 4 mai 2005. Februarie 2005, reclamantul a fost invitat să se prezinte la data de 8 martie următoare la Tribunalul de Mare Instanță din Pontoise în vederea unei tentative de conciliere în fața judecătorului cu cauzele familiale, în urma unei cereri de divorț depuse de soția sa la 21 ianuarie 2005. La 15 februarie 2005, reclamantul a depus o cerere de asistență judiciară la biroul de asistență judiciară al Tribunalului de Mare Instanță din Pontoise. La 8 martie 2005, reclamantul a prezentat în persoană la ședința de conciliere, fără asistența unui avocat, aceasta nefiind obligatorie în această etapă a procedurii. La sfârșitul ședinței, judecătorul pentru cauzele familiale a emis un ordin de neconciliere. La 11 aprilie 2005, biroul de asistență judiciară i-a acordat reclamantului dreptul la asistență judiciară totală și l-a desemnat pe M. A.-F. B. Acesta a fost informat cu privire la desemnarea sa la sfârșitul lunii mai 2005. La 2 iunie 2005, reclamantul a primit o scrisoare de la M. A.F.B., care a informat-o că a primit decizia de asistență judiciară cu doar câteva zile în urmă și i-a cerut să îi transmită o copie a cererii și a tuturor documentelor referitoare la procedura de divorț. A.-F. B. a indicat reclamantului, care a trebuit să-și exprime dorința de a face apel la ordinul de neconciliere, că trebuia să solicite din partea biroului de asistență judiciară desemnarea unui avocat sau a unui avocat pentru această procedură, dar reclamantul nu a făcut acest lucru. A.-F. B. a scris colegului său, care asigură apărarea intereselor soției reclamantului, pentru a investiga progresul procedurii de divorț. La 18 august 2005, acest avocat i-a comunicat dlui A.-F. B. cererea, ordonanța de neconciliere și citația în divorț, precizând că aceasta era în curs de eliberare. La 10 septembrie 2005, reclamantul s-a adresat prin poștă judecătorului pentru cauzele familiale care solicită pronunțarea rapidă a unui divorț și nu a prezentat în această scrisoare o cerere de asistență judiciară și nici nu l-a menționat pe avocatul desemnat în acest sens, dl A.-F. B. La 14 septembrie 2005, ordinul de neconciliere a fost notificat și a fost emis un divorț reclamantului de către executor. Atribuția conținea caractere aparente, în conformitate cu dispozițiile articolului 752 din noul cod de procedură civilă, mențiunea La 28 octombrie 2005, M. A.-F. B. a intervievat din nou avocatul soției reclamantului cu privire la eliberarea citației și a fost informat, la 17 noiembrie 2005, că ordonanța de încheiere fusese pronunțată la 28 octombrie 2005 și că data pledoariilor fusese stabilită la 17 noiembrie 2005, adică în aceeași zi. La 17 noiembrie 2005, reclamantul, care fusese transferat între timp la centrul de detenție din Bapaume, a introdus în fața Tribunalului de Mare Instanță din Arras o nouă cerere de asistență judiciară pentru procedura de divorț, printr-o scrisoare din 22 noiembrie 2005, M. A.-F. a informat reclamantul că intervenția sa ar fi fost mult prea tardivă din cauza faptului că ședința de audiere a pledoariilor a trecut deja și i-a spus, de asemenea, că, în cadrul unei proceduri în fața Curții de Apel de la Versailles, aceasta nu ar putea interveni, nefiind desemnată în cadrul asistenței judiciare și l-a invitat pe reclamant să facă demersurile necesare pentru a obține acest ajutor. La 15 decembrie 2005, Camera pentru afaceri familiale a Tribunalului din Pontoise a stat la baza cererii de divorț. Hotărârea a precizat că acesta era considerat contradictoriu, întrucât reclamantul nu constituise un avocat în timp ce era numit în mod regulat. La 28 decembrie 2005, vicepreședintele tribunalului i-a acordat reclamantului asistența juridică totală pentru această procedură și a precizat că avocatul însărcinat cu asistarea beneficiarului va fi desemnat de către ciorapul din Arras. La 5 ianuarie 2006, hotărârea de divorț a fost notificată reclamantului. Printr-o decizie de asistență judiciară complementară din 19 iunie 2006, biroul de asistență judiciară al Tribunalului de Mare Instanță din Arras, afirmă că reclamantul va fi asistat de domnul P. L., desemnat de judecătorul de ordine al avocaților din Pontoise. La 22 iunie 2006, M. P. L. l-a informat pe reclamant că, în ziua respectivă, urma să primească o copie a desemnării sale în temeiul asistenței judiciare acordate la 28 decembrie 2005. La 10 iulie 2006, avocatul respectiv l-a informat pe reclamant că hotărârea de divorț pronunțată de instanța de mari instanțe din Pontoise și notificată la 5 ianuarie 2006 a devenit definitivă începând cu 6 februarie. 2006, astfel încât să nu poată interveni în procedură. Dreptul intern relevant art. 755 din Codul de procedură civilă dispune de pârâtul este obligat să constituie avocat în termen de 15 zile de la atribuire. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că, în pofida asistenței judiciare care i-a fost acordată pentru procedura de divorț, la care a fost parte, niciunul dintre avocații desemnați nu i-a putut oferi niciun ajutor în cadrul procedurii; aceștia din urmă, înștiințați cu întârziere cu privire la desemnarea lor, nu l-au putut asista în niciun stadiu al procedurii. Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil și de dreptul de acces la o instanță, garantate prin art. 6 alin. (1), a cărei parte relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că singura explicație pentru faptul că reclamantul nu a fost asistat de un avocat în cadrul procedurii de divorț se datorează exclusiv propriei sale neglijențe. Curtea reamintește că Convenția nu obligă la acordarea ajutorului judiciar în toate contestațiile în materie civilă (a se vedea Hotărârea Del Sol c. Franța, nr 46800/99, § 20 CEDH 2002-II Essaadi c. Franța, 49384/99, § 30, 26 februarie 2002). Într-adevăr, există o distincție clară între termenii articolului 6 alineatul (3) litera (c), care garantează dreptul la asistență judiciară gratuită în anumite condiții în cadrul procedurilor penale, și cei ai articolului 6 alineatul (1), care nu se referă deloc la asistența judiciară. Cu toate acestea, scopul convenției este de a proteja drepturile nu teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective, în special în ceea ce privește dreptul de acces la tribunale, având în vedere rolul important pe care dreptul la un proces echitabil îl ocupă într-o societate democratică (Airey, citată anterior, pp. 12-13, punctul 24). Curtea arată că, în prezenta cauză, reclamantului, care a îndeplinit criteriile materiale de acordare, i s-a atribuit imediat asistența judiciară, și anume la 11 aprilie 2005. A.-F. B. pentru a-l reprezenta pe reclamant în fața Tribunalului din Pontoise. De îndată ce aceaceasta a fost informată cu privire la numirea sa, aceasta a luat legătura cu reclamantul, solicitându-i să îi transmită toate documentele procedurii. A.-F. B. a contactat avocatul părții adverse pentru a se interesa de progresul procedurii. Acesta din urmă i-a comunicat anumite documente. La 14 septembrie 2005, asignarea în divorț a fost emisă reclamantului prin intermediul aprodului de judecată. Cu toate acestea, reclamantul a omis să constituie avocat în termen de 15 zile, astfel cum a invitat în mod expres citația. Curtea consideră că aceaceasta este o neglijență pură din partea reclamantului. Acesta nu prezintă nicio explicație pentru lipsa de colaborare și de comunicare cu avocatul său și nici pentru dorința de a depune, la 17 septembrie 2005, o nouă cerere de asistență judiciară la Tribunalul de Mare Instanță din Arras, deși avea deja un avocat desemnat, care își îndeplinise până atunci sarcina cu diligența necesară a unui avocat din oficiu. O astfel de neglijență din partea reclamantului este decisivă în speță, astfel încât nu se mai poate plânge de o situație pe care el însuși a contribuit la crearea prin propria sa inacțiune (a se vedea Hotărârea Freimanis și Līdums c. Letonia, nr 73443/01 și 74860/01, 9 februarie 2006 Hussin c. Belgia (dec.), nr 70807/01, 6 mai 2004 și McDonald c. Franța (dec.), 18648/04, 29 aprilie 2008).În consecință, Curtea nu consideră necesară examinarea problemei desemnării celui de-al doilea avocat din oficiu. În concluzie, Curtea consideră că reclamantul nu poate pretinde că nu a beneficiat de un acces efectiv la o instanță. Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președinte
de la requête n
o
14599/06
présentée par Jean Claude SCHADEL
contre la France
La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 25 septembre 2008 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Volodymyr Butkevych,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 avril 2006,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Jean Claude Schadel, est un ressortissant français, né en 1949 et incarcéré au centre de détention de Bapaume. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
E.
Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 14 janvier 2004, le requérant fut condamné par la cour d'assises du Val d'Oise à une peine de quatorze ans de réclusion criminelle pour des faits de viol sur ses deux filles mineures. Il fut incarcéré à la maison d'arrêt d'Osny, puis à celle de Bapaume, le 4 mai 2005.
Le 1
er
février 2005, le requérant fut invité à se présenter le 8 mars suivant au tribunal de grande instance de Pontoise en vue d'une tentative de conciliation devant le juge aux affaires familiales, suite à une requête en divorce introduite par son épouse le 21 janvier 2005.
Le 15 février 2005, le requérant déposa une demande d'aide juridictionnelle au bureau d'aide juridictionnelle du tribunal de grande instance de Pontoise.
Le 8 mars 2005, le requérant comparut en personne à l'audience de conciliation, sans l'assistance d'un avocat, celle-ci n'étant pas obligatoire à ce stade de la procédure. A l'issue de l'audience, le juge aux affaires familiales rendit une ordonnance de non-conciliation.
Le 11 avril 2005, le bureau d'aide juridictionnelle accorda au requérant le bénéfice de l'aide juridictionnelle totale et désigna M
e
A.-F. B. Celui-ci fut avisé de sa désignation à la fin du mois de mai 2005.
Le 2
juin
2005, le requérant reçut une lettre de M
e
A.-F. B. l'informant qu'elle n'avait reçu la décision d'aide juridictionnelle que quelques jours auparavant, et l'invitant à lui transmettre copie de la requête et de tous les documents relatifs à la procédure de divorce.
Selon le Gouvernement, le 26 juillet 2005, M
e
A.-F. B. indiqua au requérant, qui avait dû lui exprimer son souhait de faire appel de l'ordonnance de non-conciliation, qu'il devait solliciter du bureau d'aide juridictionnelle la désignation d'un avoué ou d'un avocat pour cette procédure, mais le requérant ne le fit pas. En outre, M
e
A.-F. B. écrivit à son confrère, assurant la défense des intérêts de l'épouse du requérant, pour s'enquérir de l'avancée de la procédure de divorce. Le 18 août 2005, cet avocat communiqua à M
e
A.-F. B. la requête, l'ordonnance de non-conciliation et l'assignation en divorce, en précisant que celle-ci était en cours de délivrance.
Le 10 septembre 2005, le requérant s'adressa par courrier au juge aux affaires familiales demandant le prononcé rapide d'un divorce. Il ne fit pas état dans ce courrier d'une demande d'aide juridictionnelle ni ne mentionna l'avocat désigné à ce titre, M
e
Le 14 septembre 2005, l'ordonnance de non-conciliation fut signifiée et l'assignation en divorce délivrée au requérant par huissier de justice.
L'assignation comportait en caractères apparents, conformément aux dispositions de l'article 752 du nouveau code de procédure civile, la mention «
» et rappelait que le requérant devait se faire représenter par son avocat, lequel devait se constituer dans un délai de quinze jours, sinon le procès se déroulerait en son absence et un jugement pourrait être requis à son encontre sur les seuls éléments fournis par le demandeur. Le requérant n'ayant pas informé M
e
A.-F. B. de cette assignation, celui-ci ne se constitua pas.
Le 28 octobre 2005, M
e
A.-F. B. interrogea à nouveau l'avocat de l'épouse du requérant au sujet de la délivrance de l'assignation et il fut informé, le 17 novembre 2005, que l'ordonnance de clôture avait été prononcée le 28 octobre 2005 et que la date des plaidoiries avait été fixée au 17 novembre 2005, soit le jour même.
Le 17 novembre 2005, le requérant, qui avait entre-temps été transféré au centre de détention de Bapaume, introduisit devant le tribunal de grande instance d'Arras une nouvelle demande d'aide juridictionnelle pour la procédure de divorce.
Par une lettre du 22 novembre 2005, M
e
A.-F. B. informa le requérant que son intervention serait bien trop tardive du fait que l'audience de plaidoirie était déjà passée. Elle lui fit également savoir que, dans le cadre d'une procédure devant la cour d'appel de Versailles, elle ne pourrait pas intervenir, n'ayant pas été désignée au titre de l'aide juridictionnelle. Elle invita le requérant à effectuer les démarches pour obtenir cette aide.
Le 15 décembre 2005, la chambre des affaires familiales du tribunal de Pontoise statua au fond sur la demande de divorce. Le jugement précisa qu'il était réputé contradictoire, le requérant n'ayant pas constitué avocat alors qu'il était régulièrement assigné.
Le 28 décembre 2005, le vice-président du tribunal accorda au requérant l'aide juridictionnelle totale pour cette procédure. Il précisa que l'avocat chargé d'assister le bénéficiaire serait désigné par le bâtonnier d'Arras.
Le 5 janvier 2006, le jugement de divorce fut signifié au requérant.
Par une décision d'aide juridictionnelle complétive du 19 juin 2006, le bureau d'aide juridictionnelle du tribunal de grande instance d'Arras, dit que le requérant serait assisté par M
e
Le 22 juin 2006, M
e
Le 10 juillet 2006, cet avocat informa le requérant que le jugement de divorce, prononcé par le tribunal de grande instance de Pontoise et signifié le 5 janvier 2006, était devenu définitif à compter du 6
février
2006, de sorte qu'il lui était impossible d'intervenir dans la procédure.
B.
Le droit interne pertinent
L'article 755 du code de procédure civile dispose
:
«
Le défendeur est tenu de constituer avocat dans le délai de quinze jours, à compter de l'assignation.
»
GRIEF
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint qu'en dépit de l'aide juridictionnelle qui lui a été accordée pour la procédure en divorce, à laquelle il était partie, aucun des avocats désignés n'a pu lui apporter une quelconque aide lors de la procédure. Ces derniers, tardivement avertis de leur désignation, n'ont pu l'assister à aucun stade de la procédure.
Le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié du droit à un procès équitable et du droit d'accès à un tribunal, garantis par l'article 6 § 1, dont la partie pertinente se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le Gouvernement soutient que la seule explication au fait que le requérant n'ait pas été assisté d'un avocat lors de la procédure de divorce tient exclusivement à sa propre négligence.
La Cour rappelle que la Convention n'oblige pas à accorder l'aide judiciaire dans toutes les contestations en matière civile (voir les arrêts
Del Sol c. France
, n
o
;
Essaadi c. France
, n
o
49384/99, § 30, 26 février 2002). En effet, il y a une nette distinction entre les termes de l'article 6 § 3 c), qui garantit le droit à l'aide judiciaire gratuite sous certaines conditions dans les procédures pénales, et ceux de l'article 6 § 1, qui ne renvoie pas du tout à l'aide judiciaire.
Toutefois, la Convention a pour but de protéger des droits non pas théoriques ou illusoires, mais concrets et effectifs. La remarque vaut en particulier pour le droit d'accès aux tribunaux, eu égard à la place éminente que le droit à un procès équitable occupe dans une société démocratique (
Airey
, précité, pp. 12-13, § 24).
La Cour relève que, dans la présente affaire, le requérant, qui répondait aux critères matériels d'octroi, s'est vu immédiatement attribuer l'aide juridictionnelle, à savoir le 11 avril 2005. Le bureau d'aide juridictionnelle a désigné M
e
A.-F. B. pour représenter le requérant devant le tribunal de Pontoise. Dès que celle-ci a été avisée de sa désignation, elle a pris contact avec le requérant en lui demandant de lui transmettre toutes les pièces de la procédure.
Face à ce qui semble être un manque de réaction de la part du requérant, M
e
A.-F. B. a contacté l'avocat de la partie adverse pour s'enquérir de l'avancée de la procédure. Ce dernier lui a communiqué certaines pièces.
Le 14 septembre 2005, l'assignation en divorce a été délivrée au requérant par huissier de justice. Toutefois, le requérant a omis de constituer avocat dans le délai de quinze jours, comme l'invitait expressément l'assignation. La Cour estime qu'il s'agit là d'une pure négligence de la part du requérant. Celui-ci n'avance aucune explication pour justifier le manque de collaboration et de communication avec son avocat ni son empressement à déposer, le 17 septembre 2005, une nouvelle demande d'aide juridictionnelle auprès du tribunal de grande instance d'Arras, alors qu'il avait déjà un avocat désigné, qui s'était jusqu'alors acquitté de sa tâche avec la diligence requise d'un avocat commis d'office. Une telle négligence de la part du requérant est déterminante en l'espèce de sorte qu'il ne peut désormais se plaindre d'une situation qu'il a lui-même contribué à créer par sa propre inaction (voir arrêt
Freimanis et Līdums c. Lettonie
, n
os
73443/01 et 74860/01, 9 février 2006
;
Hussin c. Belgique
(déc.), n
o
70807/01, 6 mai 2004 et
McDonald c. France
(déc.), n
o
18648/04, 29 avril 2008). La Cour compte tenu de ce constat n'estime en conséquence pas nécessaire d'examiner la question de la désignation du deuxième avocat d'office.
En conclusion, la Cour considère que le requérant ne saurait prétendre ne pas avoir bénéficié d'un accès effectif à un tribunal.
Il s'ensuit que la requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée en application de l'article 35 §§
3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président