CtEDO 20.04.2010 Auto

VERRIER c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
20.04.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VERRIER c. FRANCE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 1958/06 prezentată de Patrick VERIER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 20 aprilie 2010 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Renate Jaeger, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Zdravka Kalaydjieva, Mirjana Lazarova Trajkovska, Mark Villiger, judecători; și de Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 decembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Patrick Verrier, este un cetățean francez, născut în 1959 și reședința în Joacă-Tours. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Krief, avocat la Paris. Guvernul francez (inclusiv mai mult decât atât) a fost reprezentat de agentul său, dl E. Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 decembrie 2002, reclamantul a fost trimis în fața Curții de Assesie din Viena pentru violuri asupra minorilor de 15 ani și violuri comise asupra domnului și a lui V. Ordonanța de trimitere s-a bazat în principal pe declarațiile pe care le-au făcut cele două victime în fața poliției și în cursul anchetei. Aceasta a precizat că, în timpul confruntărilor organizate de judecătorul de instrucție, toți protagoniștii au rămas pe pozițiile lor. Ordonanța conținea, de asemenea, elementele pe care se baza magistratul instructor pentru a ordona trimiterea și ale căror pasaje relevante se citesc după cum urmează: Este important să se reamintească faptul că, având în vedere modul în care victimele dezvăluie faptele, și anume o scrisoare către asistența socială pentru copii din data de 25 noiembrie 1993 pentru V. și o declarație adresată judecătorului copiilor la 10 septembrie 1998 pentru dl. că dl și dl V. au dovedit în acuzațiile lor că este o constantă, în ciuda vechimii faptelor și a perioadei de instruire, până la faza de confruntare, că nu există absolut nici un element din dosar care să demonstreze că una dintre victime ar avea motive speciale de a da vina pe punerea sub acuzare și de a-l acuza în mod gratuit. că anul 1993 corespunde sfârșitului agresiunii sexuale suferite de V. și la începutul celor suferite de domnul (...) că rezultă din audierea lui B., educator specializat în asistența socială pentru copii, pe care [soacra reclamantului] i-ar fi încredințat-o lui R., educatoare-șefă, pe care Patrick Verrier l-ar fi pipăit-o pe V. când era mică. Procesul reclamantului a avut loc în fața Curții de Assesie a Vienei la 12 și 13 decembrie 2003. Din procesul-verbal al dezbaterilor reiese că procurorul public a fost reprezentat de S., ambele părți civile au fost prezente la audiere și că ambele au fost interogate. La sfârșitul acestei audieri, reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă principală de 12 ani de condamnare penală. Reclamantul și procurorul public au solicitat această decizie. Un nou proces a avut loc la 23 și 24 septembrie 2004 în fața instanței de asediu a Charente-Maritime. În cursul acestui proces, ministerul public a fost din nou reprezentat de S., care a solicitat audierea a paisprezece martori, iar reclamantul a solicitat audierea unui singur martor. Una dintre cele două părți civile, V., nu s-a prezentat la audiere, ci a fost reprezentată acolo. În timpul suspendării între orele 13:00 și 14:45, ea a trimis Curții un certificat medical care să-i ceară scuze pentru absența sa. La reluarea ședinței, președintele, în virtutea puterii sale discreționare, a dat citire acestui certificat medical, precum și a declarațiilor lui V. în cursul anchetei. Cu toate acestea, ea a precizat juraților că aceste lecturi nu au fost făcute decât cu titlu informativ. Nu au fost făcute observații de către părți. În timpul ședinței, domnul a fost interogat de două ori de președintele Curții de Asezări și contra-interogat de apărare. La sfârșitul deliberării, reclamantul a fost achitat pentru faptele referitoare la domnul, prezent la ședință, dar a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani de condamnare penală pentru faptele săvârșite împotriva lui V. Reclamantul s-a ocupat de Casație. Recursul său, întemeiat, printre altele, pe incompatibilitatea dintre art. 6 din Convenție și imposibilitatea de a-i pune la îndoială partea civilă pe care se baza integralitatea și exclusivitatea acuzațiilor, a fost respins la 22 iunie 2005 pe motiv că rezultă din procesul-verbal al dezbaterilor că, la ședința din 23 septembrie 2004, președintele a indicat că un certificat medical, pe care l-a citit, a fost depus pe biroul Curții cu privire la V., partea civilă absentă ; că, în virtutea puterii sale discreționare, președintele citise procesele-verbale de depoziție la instrucțiunea lui V., ascendenții și jurații fiind avertizați că aceste lecturi nu au fost făcute decât cu titlu informativ; că nu a fost făcută nicio observație de către procurorul public sau de către niciuna dintre părți; În această stare, președintele a făcut uz cu regularitate de puterea sa discreționară, fără a ignora dispozițiile legale și convenționale referitoare la administrarea probei din momentul în care a citit declarațiile nu ale unui martor, ci ale unei părți la proces. Președintele are poliția ședinței și conducerea dezbaterilor (...) art. 315 Inculpatul, partea civilă și avocații acestora pot prezenta concluzii asupra cărora instanța este obligată să se pronunțe. art. 316 Toate incidentele de dispută sunt soluționate de Curte, de procurorul public, de părțile sau de avocații lor audiați. Aceste hotărâri nu pot aduce atingere fondului. În cazul în care Curtea examinează cazul în apel, aceste hotărâri nu pot fi atacate decât prin recursul în Casație, în același timp cu hotărârea pe fond. În cazul în care Curtea examinează cazul în primă instanță, aceste hotărâri nu pot face obiectul unei acțiuni, ci, în caz de apel la hotărârea pe fond și de reexaminare a cazului în fața unei alte instanțe de asediu, ei nu au autoritatea de lucru judecat în fața acestei Curți. art. 343 În orice caz, Curtea poate ordona din oficiu sau la cererea procurorului public sau a uneia dintre părți trimiterea cauzei la următoarea sesiune. GRIEFS invocând art. 6 din convenție, reclamantul consideră că prezența aceluiași magistrat care reprezintă procurorul public în primă instanță și în apel l-a privat de dreptul său la un proces echitabil. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d) din convenție, reclamantul se plânge că a fost judecat și condamnat fără ca partea civilă acuzată să fi putut fi interogată de Curtea de Apel. În acest sens, reclamantul susține că, atunci când a fost în măsură să conteste mărturia celeilalte părți civile, acesta a putut demonstra contradicțiile și precizează că acuzarea a făcut ca vina sa să se bazeze pe concordanța declarațiilor celor două părți civile. Reclamantul se plânge de prezența aceluiași reprezentant al procuraturii la cele două procese de asediu, în primă instanță și în recurs. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. Curtea constată că acest motiv nu a fost prezentat de către reclamant Curții de Casație. Prin urmare, este necesar să se declare inadmisibil pentru nu Excesul căilor de atac interne în temeiul articolelor 34 și 35 1 și 4 din convenție. Reclamantul se plânge că nu a putut interoga una dintre părțile civile în cadrul procesului său în apel în fața Curții de Assesie a Charentei Maritime și că a fost condamnat numai pe baza declarațiilor sale făcute în cursul procedurii de cercetare. (d) Convenției care se citește astfel Orice inculpat are dreptul, printre altele, să... interogheze sau să pună sub semnul întrebării martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați (...) Guvernul excită de neobosirea căilor de atac interne în acest caz. Acesta reamintește că, în temeiul articolului 315 din Codul de procedură penală, reclamantul avea posibilitatea de a depune concluzii scrise și de a provoca un incident de litigiu, înainte de încheierea dezbaterilor, pentru a solicita prezentarea forțată a părții civile sau trimiterea cauzei la o dată ulterioară. Guvernul subliniază că această posibilitate este rezervată apărării până la încheierea dezbaterilor și că, în consecință, reclamantul și avocații săi ar putea crea un astfel de incident la deschiderea dezbaterilor sau atunci când președintele Curții de Assesie, acționând în temeiul puterii sale discreționare, a luat inițiativa de a aduce la cunoștința părților certificatul medical care i-a ajuns și de a citi declarațiile de V. în cursul anchetei. Guvernul furnizează diverse jurisprudențe naționale care precizează că un astfel de incident de litigiu trebuie să conducă la o hotărâre motivată, sub pedeapsa cenzurării hotărârii Curții de Casație. Acesta concluzionează că autoritățile naționale, în speță, nu au fost în măsură să evite sau să repare presupusa încălcare, deoarece nu au fost sesizate în acest sens de către reclamant și că, în consecință, cererea este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne. În ceea ce îl privește, reclamantul susține că căile de atac interne au fost epuizate deoarece a sesizat Curtea de Casație a acestui motiv și că procesele-verbale de audiere ale V. au fost citite în ședință înainte ca reclamantul să aibă posibilitatea de a-l interoga pe domnul și de a-și demonstra nevinovăția. Neputând să presupună că ar fi reușit să demonstreze nevinovăția sa cu privire la presupusele fapte comise asupra domnului în cursul ședinței, reclamantul nu a considerat că este oportun să conteste absența celei de a doua părți civile. Acesta subliniază că președintele Curții avea, de asemenea, posibilitatea de a-l obliga pe V. să se prezinte la audiere sau de a dispune trimiterea cauzei la o dată ulterioară, lucru pe care nu l-a considerat necesar. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. În această privință, ea subliniază că orice reclamant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea pe care art. 35 alineatul (1) o are ca obiectiv să o menajeze, în principiu, statelor contractante: evitarea sau corectarea presupuselor încălcări împotriva acestora ( Cardot c. Franța, 19 martie 1991, § 36, seria A n 200. Ea a judecat deja, în ceea ce privește o cauză referitoare la desfășurarea unei audieri a Curții de Assesie, că depunerea de concluzii scrise, asupra cărora magistrații profesioniști ai Curții au obligația de a se pronunța în conformitate cu art. 315 din Codul de procedură penală, este o cale de atac eficientă și de epuizat (a se vedea Hakkar c. Franța (dec.), nr. 43580/04, 7 aprilie 2009). În speță, Curtea constată că, în niciun moment în timpul ședinței, recurentul sau unul dintre cei doi avocați ai săi nu a depus concluzii scrise în vederea audierii lui V. de către Curtea de Assesie, nici la deschiderea dezbaterilor, nici la citirea proceselor-verbale de audiere a dlui V., nici după interogarea dlui V. Aceasta arată, de asemenea, că recursul în cauză a fost respins în acest sens pe motiv, în special, că nu s-a făcut nicio observație de către procurorul public sau de către niciuna dintre părți. Prin urmare, este necesar să se declare acest motiv inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne în temeiul articolelor 34 și 35 alineatul (1) și (4) din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă