ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3941/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3941/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săliște la data de 15 mai 2014 sub nr. 266/294/2014, reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.M. SA, a solicitat instanței pe calea cererii de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.673,52 lei. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea nr. 99 din data de 01 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Săliște în Dosarul nr. 266/294/2014, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de valoare redusă formulată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.M.
SA, în favoarea Judecătoriei Suceava, instanța apreciind incidente în cauză dispozițiile art 1027 și 107 C. proc. civ. Pe rolul Judecătoriei Suceava, cererea a fost înregistrată la data de 10 iulie 2014 în Dosar nr. 266/294/214. La termenul de judecată din data de 09 octombrie 2014, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale relative a Judecătoriei Suceava. Judecătoria Suceava prin sentința nr. 4589 din 9 octombrie 2014, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Săliște. A constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Săliște și Judecătoria Suceava și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.
În fundamentarea acestei hotărâri cea de-a doua instanță a reținut în esență că în interpretarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., față de voința reclamantei de a se adresa Judecătoriei Săliște corelată cu neinvocarea excepției necompetenței teritoriale relative de către pârâtă, competența teritorială în vederea soluționării litigiului revine Judecătoriei Săliște. Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în raport de art. 135 alin. (3) C. proc. civ., constată că Judecătoria Săliște este competentă teritorial în soluționarea cauzei. Conform dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc.
civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În cazurile privitoare la bunuri, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 117 - 121 C. proc. civ., normele de competență teritorială sunt norme de ordine privată. În speță, reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC S.M.
SA, a solicitat pe calea cererii de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.673,52 lei, cauza având ca obiect pretenții ce decurg dintr-un raport juridic contractual, fiind incidente normele de competență teritorială alternativă, de ordine privată, stabilite de art. 107 și 113 C. proc. civ., opțiunea reclamantei în sesizarea Judecătoriei Săliște urmând a fi validată în raport de textele de lege evocate. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Săliște.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Săliște. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.