ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții M.A., M.M.I. și Z.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția resurse umane și documentare și Șeful Secției resurse umane și documentare – A.I.C., anularea actelor administrative ale pârâților emise sub nr. 11230/2012 și obligarea acestora să introducă la Cabinetul Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție plângerea reclamanților înregistrată sub nr. 11230/2012.

Prin sentința civilă nr. 28 din 8 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că adresa de încunoștintare a reclamanților asupra măsurilor luate în soluționarea plângerii penale formulate de aceștia, în sensul trimiterii plângerii unității de parchet competente să o soluționeze, nu constituie un act administrativ, supus Legii nr. 554/2004, ci un act de procedură supus dispozițiilor C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.: „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență". Prin sentința civilă nr. 2037 din 19 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanții au formulat contestația în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești fără a o ataca mai întâi cu recurs, încălcând dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: „hotărârile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului". Împotriva acestei sentințe contestatorii M.A., M.M.I.

și Z.A. au formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării, admiterea contestației în anulare și trimiterea cauzei spre competentă soluționare instanței penale. Recursul este nefondat. Analizând recursul formulat, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatori este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., M.M.I.

și Z.A., reținând că aceștia nu au uzitat de calea de atac a recursului, astfel cum impun dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. Din economia dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că pentru admisibilitatea contestației în anulare de drept comun trebuie îndeplinite două condiții și anume: hotărârea atacată să fie irevocabilă și motivele contestației să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

După cum se observă din actele dosarului, sentința nr. 28 din 8 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, a fost dată cu cale de atac, în dispozitivul acesteia facându-se mențiunea „Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare". La momentul formulării contestației în anulare, sentința arătată devenise irevocabilă, prin nerecurare, împlinindu-se termen de 15 zile de la comunicare, iar din această perspectivă prima condiție de admisibilitate a fost îndeplinită. În ceea ce privește însă a două condiție, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut curtea de apel că nu este întrunită în speță.

Astfel, cerința textului legal precitat [art. 317 alin. (1) C. proc. civ.] constă în aceea ca motivele contestației în anulare obișnuite să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Aceasta înseamnă că dacă partea poate sau a putut să formuleze aceste critici prin exercitarea căii de atac a recursului și nu a făcut-o, din culpa sa, nu poate formula calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Cu alte cuvinte, recurenții nu au un drept de opțiune între calea de reformare a recursului și calea de retractare a contestației în anulare, cea de a doua având în mod evident caracter subsidiar. Prin urmare, invocarea necompetenței materiale a primei instanțe în judecarea pricinii nu poate fi formulată omisso medio, cu atât mai mult cu cât, reclamanții nu au înțeles să ridice acest aspect în fața instanței de fond, potrivit art. 158 C. proc.

civ. În concluzie, dezlegarea dată de Curtea de Apel București în soluționarea contestației în anulare, în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă, este rezultatul aplicării și interpretării corecte a dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi reținut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenți în susținerea recursului și nici dispozițiile art. 304 1 din același cod, care ar fi avut incidență doar în cazul reanalizării pe fond a cauzei. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A., M.M.I. și Z.A., împotriva sentinței civile nr. 2037 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2014.