ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamanții M.A., M.M.I. și Z.A. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția resurse umane și documentare

și Șeful Secției resurse umane și documentare – A.I.C., anularea actelor

administrative ale pârâților emise sub nr. 11230/2012 și obligarea acestora să

introducă la Cabinetul Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție plângerea reclamanților înregistrată sub nr.

11230/2012.

Prin sentința civilă nr. 28 din 8

ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că adresa

de încunoștintare a reclamanților asupra măsurilor luate în soluționarea

plângerii penale formulate de aceștia, în sensul trimiterii plângerii unității

de parchet competente să o soluționeze, nu constituie un act administrativ,

supus Legii nr. 554/2004, ci un act de procedură supus dispozițiilor C. proc.

pen.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanții au formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: „când hotărârea a fost dată de judecători cu

călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență".

Prin sentința civilă nr. 2037 din 19

iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins contestația în anulare ca inadmisibilă, cu motivarea că

reclamanții au formulat contestația în anulare împotriva unei hotărâri

judecătorești fără a o ataca mai întâi cu recurs, încălcând dispozițiile art.

317 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: „hotărârile pot fi atacate cu

contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos numai dacă aceste motive

nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Împotriva acestei sentințe

contestatorii M.A., M.M.I. și Z.A. au formulat recurs, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Prin cererea de recurs se solicită

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării,

admiterea contestației în anulare și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare instanței penale.

Recursul este nefondat.

Analizând recursul formulat, în raport

de actele și lucrările

dosarului,

precum și de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că

recursul declarat de contestatori este nefondat, pentru considerentele arătate

în continuare.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., M.M.I. și

Z.A., reținând că aceștia nu au uzitat de calea de atac a recursului, astfel

cum impun dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

Din economia dispozițiilor art. 317

alin. (1) C. proc. civ. rezultă că pentru admisibilitatea contestației în

anulare de drept comun trebuie îndeplinite două condiții și anume: hotărârea

atacată să fie irevocabilă și motivele contestației să nu fi putut fi invocate

pe calea apelului sau recursului.

După cum se observă din actele

dosarului, sentința nr. 28 din 8 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a

respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, a fost dată cu cale de atac, în

dispozitivul acesteia facându-se mențiunea „Cu drept de recurs în termen de 15

zile de la comunicare".

La momentul formulării contestației în

anulare, sentința arătată devenise irevocabilă, prin nerecurare, împlinindu-se

termen de 15 zile de la comunicare, iar din această perspectivă prima condiție

de admisibilitate a fost îndeplinită.

În ceea ce privește însă a două

condiție, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut curtea de apel că

nu este întrunită în speță.

Astfel, cerința textului legal

precitat [art. 317 alin. (1) C. proc. civ.] constă în aceea ca motivele contestației

în anulare obișnuite să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului. Aceasta înseamnă că dacă partea poate sau a putut să formuleze

aceste critici prin exercitarea căii de atac a recursului și nu a făcut-o, din

culpa sa, nu poate formula calea extraordinară de atac a contestației în

anulare. Cu alte cuvinte, recurenții nu au un drept de opțiune între calea de

reformare a recursului și calea de retractare a contestației în anulare, cea de

a doua având în mod evident caracter subsidiar.

Prin urmare, invocarea necompetenței

materiale a primei instanțe în judecarea pricinii nu poate fi formulată omisso

medio, cu atât mai mult cu cât, reclamanții nu au înțeles să ridice acest

aspect în fața instanței de fond, potrivit art. 158 C. proc. civ.

În concluzie, dezlegarea dată de

Curtea de Apel București în soluționarea contestației în anulare, în sensul

respingerii acesteia ca inadmisibilă, este rezultatul aplicării și

interpretării corecte a dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ.,

neputând fi reținut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocat de recurenți în susținerea recursului și nici dispozițiile art. 304

1

din același cod, care ar fi avut incidență doar în cazul reanalizării pe fond a

cauzei.

Pentru considerentele arătate, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A., M.M.I.

și Z.A., împotriva sentinței civile nr. 2037 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

29 ianuarie 2014.