ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
I.C.C.J.,
secția de contencios
administrativ și fiscal, decizia nr. 4224 din 18 octombrie 2012
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.
Procedura
în fața primei instanțe
Prin cererea
înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 21 martie 2011, sub nr. 2543/2/2011,
reclamantul C.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.C. și E.N.E., în
calitate de președinte a A.N.C., să se constate nesoluționarea în termen a
obligației pârâtelor de a-i comunica Ordinul de redobândire a cetățeniei române
nr. 105/ P din 24 februarie 2011 și să se oblige pârâtele să-i comunice „de
îndată” Ordinul de redobândire a cetățeniei române.
În motivarea în fapt
a cererii, reclamantul arată că a depus cerere de redobândire a cetățeniei
române pe data de 09 iunie 2010, primind număr de dosar 24743/Rd/2010, iar la
data de 24 februarie 2011, Președintele A.N.C. a emis ordinul de redobândire a
cetățeniei romane nr. 105/ P din 24 februarie 2011. Reclamantul precizează că
în lipsa ordinului de redobândire a cetățeniei romane, în original, nu se poate
programa la depunerea jurământului de credința fata de țară.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, pârâtele au invocat excepția lipsei de interes, cu
motivarea că Ordinul Președintelui A.N.C. nr. 105/ P din 24 februarie 2011 a
fost comunicat reclamantului în condițiile reglementate de legiuitor, la adresa
indicată în cerere, anterior introducerii prezentei acțiuni.
În subsidiar,
pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că cererea
reclamantului a fost soluționată prin emiterea Ordinului nr. 105/ P din 24
februarie 2011, care fost comunicat în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin.
(1) din Legea nr. 21/1991, republicată, respectiv, la data de 21 martie 2011.
2.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința civilă nr.
5854 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, a r
espins
excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, a respins acțiunea formulată de
reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâții A.N.C. și Președintele A.N.C., ca
rămasă fără obiect și a obligat pârâta A.N.C. la plata către reclamant a
cheltuielilor de judecată în cuantum de 1242,3 lei.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc.
civ., a analizat cu prioritate excepția lipsei de interes invocată de pârâte, reținând
că reclamantul justifică un interes legitim privat în promovarea prezentei
acțiuni, în condițiile în care reclamă neîndeplinirea de către pârâte a
obligației de comunicare în termen legal a Ordinului de redobândire a
cetățeniei române.
Astfel,
din înscrisurile depuse la dosar de către pârâta A.N.C., rezultă că cererea de
redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantul C.V., ce face obiectul
dosarului nr. 24743/RD/2010, a fost soluționată prin emiterea Ordinului
Președintelui A.N.C. nr. 105/ P din 24 februarie 2011.
În speță, Ordinul de
redobândire a cetățeniei române nr. 105/ P a fost emis la data de 24 februarie 2011
și conform borderoului întocmit de A.N.C., a fost expediat reclamantului la 21
martie 2011.
Susținerile pârâtelor
în sensul respectării dispoziției legale referitoare la obligația comunicării
ordinului „de îndată, de la data emiterii” sunt neîntemeiate, în condițiile în
care deși ordinul a fost expediat la 21 martie 2011, data introducerii
prezentei acțiuni în instanță, nu s-a făcut dovada comunicării ordinului prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire, potrivit dispozițiilor art. 19 alin.
(1) din Legea nr. 21/1991. Astfel, la data de 21 martie 2011, Ordinul de
redobândire a cetățeniei române nu era comunicat reclamantului, motiv pentru
care acesta a înțeles să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată.
La termenul de
judecată din 05 octombrie 2011, apărătorul reclamantului a învederat instanței
că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât reclamantului i-a fost comunicat ordinul
de redobândire a cetățeniei române.
Astfel, având în
vedere că cererea reclamantului a fost soluționată, Curtea a constatat că
acțiunea a rămas fără obiect și urmează a o respinge ca atare.
În temeiul art. 274 alin.
(1) C. proc. civ., pârâta A.N.C. a fost obligată la plata către reclamant a
cheltuielilor de judecată în cuantum de 1242,3 lei reprezentând taxă judiciară
de timbru, judiciar și onorariul de avocat.
Curtea a avut în
vedere faptul că deși acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect,
autoritatea pârâtă a căzut în pretenții, în condițiile în care pretențiile
deduse judecății au reprezentat, în fapt, vătămarea produsă de soluționarea
cererii numai ca urmare a introducerii prezentei acțiuni în instanță, în timpul
desfășurării procesului reclamantul fiind obligat să efectueze pe plan judiciar
cheltuieli pentru a determina autoritatea pârâtă să soluționeze cererea sa.
3.
Calea
de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei
hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții A.N.C. și Președintele
A.N.C. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.
304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, autoritățile pârâte susțin că, prin încheierea de ședință din 05
octombrie 2011, dată la care s-a judecat cauza, instanța de fond a reținut că „la
interpelarea instanței, avocatul reclamantului învederează că reclamantului i-a
fost comunicat ordinul, însă nu la
domiciliul
ales, respectiv la sediul avocatului, în prezent reclamantul fiind programat
pentru
a depune jurământul de credință față de țară.”
Precizează
recurenții faptul că intimatul-reclamant a solicitat instanței de fond
prin acțiune „să constate nesoluționarea în termen legal a obligației pârâtelor
de a-mi comunica
Ordinul 105/ P din 24
februarie 2011 și să obligați pârâtele să obligați pârâtele să-mi comunice
ordinul
de îndată”. În conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1991,
republicată, ordinul a fost comunicat solicitantului „de îndată de la data
emiterii sale”, la mai puțin de o lună de la emitere, fiind vorba de un ordin
prin care au fost aprobate nu mai puțin de 405 cereri cu privire la care s-au
făcut adrese individuale de comunicare în condițiile legii.
Așadar, îndeplinirea
obligației legale de comunicare a ordinului de către recurenta-intimată s-a
realizat în succesiunea etapelor prevăzute de legiuitor prin Legea nr. 21/1991,
republicată, în cadrul procedurii administrative de soluționare a cererilor de
redobândire a cetățeniei române si nu ca urmare a introducerii cererii de
chemare în judecată de către intimatul-reclamant (cerere înregistrată pe rolul
Curții de Apel București la 21 martie 2011).
Chiar și în privința
petitului subsumat capătului principal de cerere, referitor la „obligarea
pârâtei la comunicarea de îndată a ordinului”, având în vedere îndeplinirea
acestei obligații legale anterior declanșării procesului, instanța de fond în
ipoteza în care ar fi trecut peste excepția lipsei de interes
a acțiunii, se
impunea a o respinge ca fiind lipsită de obiect, rămânerea fără obiect creând
aparența soluționării ca urmare a introducerii cererii de chemare în judecata,
aspect de natură a conduce, pe cale de consecință, la reținerea nejustificată a
culpei procesuale în sarcina recurentei-intimate.
4.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,
Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
Deși instanța de fond
a reținut corect situația de fapt din cauza dedusă judecății, soluția
pronunțată este criticabilă, în opinia Înaltei Curți, sub aspectul
interpretării culpei procesuale a pârâtei A.N.C.
Astfel, corect a
reținut judecătorul fondului că prin cererea înregistrată, la data de 21 martie
2011, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.C. și E.N.E.,
în calitate de președinte a A.N.C., să se constate nesoluționarea în termen a
obligației pârâtelor de a-i comunica Ordinul de redobândire a cetățeniei române
nr. 105/ P din 24 februarie 2011 și să fie obligate pârâtele să-i comunice „de
îndată” Ordinul de redobândire a cetățeniei române.
Totodată, corect s-a
constatat că, în speță, Ordinul de redobândire a cetățeniei române nr. 105/P a
fost emis la data de 24 februarie 2011 și, conform borderoului întocmit de A.N.C.,
a fost expediat reclamantului la 21 martie 2011.
Cu toate acestea,
deși a observat că data comunicării Ordinului către reclamant coincide cu data
sesizării instanței și a constatat că acțiunea a rămas fără obiect, instanța de
fond a apreciat că devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.
civ.
Instanța de control
judiciar reține, însă, că autoritatea pârâtă a respectat dispozițiile art. 19 alin.
(1) din Legea nr. 21/1991, nefiind dovedită culpa sa procesuală. Așadar, îndeplinirea
obligației legale de comunicare a ordinului de către recurenta-intimată s-a
realizat în succesiunea etapelor prevăzute de legiuitor prin Legea nr. 21/1991,
republicată, în cadrul procedurii administrative de soluționare a cererilor de
redobândire a cetățeniei române si nu ca urmare a introducerii cererii de
chemare în judecată de către intimatul-reclamant (cerere înregistrată pe rolul
Curții de Apel București la 21 martie 2011).
Prin urmare, faptul
că însăși finalitatea avută în vedere de
legiuitor
prin obligația legală de comunicare a ordinului, respectiv posibilitatea
petentului
de a se programa în vederea depunerii jurământului de
credință (aspect în care se materializa practic interesul intimatului-reclamant
în promovarea acțiunii) se realizase anterior, potrivit recunoașterii
intimatului, reclamant, și nu ca urmare a declanșării procesului ci în urma
comunicării făcute de către A.N.C. la domiciliul indicat în cerere, dovedește
deopotrivă caracterul netemeinic și nelegal al soluției instanței de fond, atât
cu privire la respingerea excepției lipsei de interes, cât și la respingerea
acțiunii ca rămasă fără obiect,
dar mai ales în ceea ce privește reținerea culpei
procesuale în sarcina recurentei-pârâte.
Pentru
considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.
554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite
recursul formulat în cauză și va modifica în parte sentința atacată în sensul
că va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, menținând
celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de A.N.C. și Președintele A.N.C. împotriva sentinței civile nr.
5854 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Modifică
în parte sentința atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea
reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Menține
celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 octombrie 2012.